logo
Temeiuri pentru canonizare
Temeiuri pentru canonizare

"Mihai Viteazul este un nume sfânt şi sufletul lui se află în rândul sufletelor fericite de eroi ai neamului nostru, ca Ştefan cel Mare şi Sfânt, Constantin Brâncoveanu, decapitat pentru apărarea legii şi credinţei, Neagoe Basarab,  ctitorul de la Argeş, Mircea cel Bătrân, stăpânitorul Dobrogei şi întemeietor de mitropolie, Alexandru cel Bun, ctitor de mânăstiri…."

( PIMEN,                                                  8 noiembrie 1918)

 

"Îndoit sfânt este pământul pe care ne aflăm acum [Turda], pentru că în ţărâna lui se odihnesc scumpele moaşte ale marelui Voievod Mihai Viteazul care cu suprema jertfă a arătat iubiţilor noştri fraţi de dincolo de Carpaţi calea spre falnicul nostru Ardeal".

(MIRON CRISTEA,                              27 august 1920)

 

"Cu evlavie şi plin de admiraţie ne descoperim şi ne plecăm capetele înaintea ta, Viteze Mihai care ne-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea încercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru ostaşul nostru în toiul luptei, iar pentru întregul neam românesc ai fost încă mai mult, simbolul viu şi glorios al unităţii naţionale."

(REGELE FERDINAND I,                      26 august, 1920)

 

Între eroii neamului românesc istoria şi tradiţia literară îl aşază pe Mihai Voievod Viteazul, a cărui personalitate o cinstim pentru cu­rajul luptei de înlăturare a domi­naţiei otomane, pentru refacerea temporară a vechii Dacii şi Unirea sub  sceptrul său a Ţării Româ­neşti, Transilvaniei şi Moldovei, pentru întărirea şi creşterea pres­tigiului Creştinismului european şi al Bisericii Ortodoxe Române.

Enciclopedia Română sau En­ciclopedia ASTREI, coordonată de Cornel Diaconovici, prima din Ro­mânia şi din SE Europei, sinte­tizează astfel, pentru posteritate, personalitatea lui Mihai Viteazul: "Cea mai întreprinzătoare figură românească, omul care pentru câ­teva luni a ţinut sceptrul Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei, învingă­torul lui Sinan Paşa la Călu­gă­reni....Fire de calitatea lui Napoleon, Mihai a vrut să realizeze mai mult decât se putea…"

Fiul domnitorului Pătraşcu cel Bun (1554-1557) şi al Tudorei din neamul Cantacuzinilor, devenită prin călugărie Teofana, MIHAI, supranumit  VITEAZUL, a urcat în ierarhia dregătorească până la aceea de ban al Craiovei şi, prin mazilirea lui Alexandru cel Rău, a devenit domnul Ţării Româneşti în 1593. În numai 8 ani, cel asemănat în scrierile timpului şi în literatură cu Alexandru Macedon, cu Napoleon şi considerat mare general al Răsăritului, şi-a trăit viaţa-i furtu­noasă în trei direcţii importane: a) lupta antiotomană, b) refacerea Daciei străbune prin Unirea Ţării Româneşti cu Transilvania şi cu Moldova (1599-1600), c) întărirea prestigiului european al Creşti­nismului, reformarea vieţii reli­gioase ortodoxe române, ctitorirea de lăcaşuri ortodoxe în teritoriile lo­cuite de români şi acordarea da­niilor.

Solidar cu organizatorii cruciadei antiotomane şi cu Liga Sfântă, Mi­hai şi-a urmat planul de răzvrătire antiotomană, începând cu ucide­rea creditorilor turci veniţi în Bucu­reşti să-şi ridice haraciul, în 1594, a luptat împotriva tătarilor la Putinei şi Stăneşti, a purtat victorii la Rus­ciuc, Turtucaia şi Nicopole. Cea mai mare victorie a fost cea de la Călugăreni, august 1595, împotriva turcilor conduşi de Sinan Paşa. Apoi oraşele Bucureşti, Târgovişte, Giurgiu au fost eliberate de turci. S-a încheiat pacea cu turcii, Sul­tanul Mahomed al III-lea, diplomat, l-a recunoscut pe Mihai ca domn.

Un alt plan al lui Mihai Voievod Viteazul a fost reconstituirea Daciei istorice. Diplomat, i-a convins pe turci că nu afectează interesele Porţii şi pe Rudolf al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1576-1612), rege al Boemiei şi al Ungariei, că acţionează din ataşament faţă de Coroana imperială şi în numele Creş­tinătăţii, Mihai a intrat în Transilvania pe două sensuri: el,  prin Valea Buzăului şi a Telea­jenului, boierii Buzeşti şi Baba Novac, pe Valea Oltului spre Sibiu. În zona Tălmaciului cele două oştiri s-au întâlnit. Braşovul a jurat cre­dinţă domnului muntean, la Şelim­băr, în octombrie 1599, a fost învins Andrei Bathory ce-i luase locul princiar lui Sigismund.

La 1 noiembrie 1599, biruitorul de la Şelimbăr a intrat în Alba Iulia, capitala principilor transilvăneni, moment consemnat de cronicarul maghiar Szamoskosi, martor ocular: "A venit călare pe roibul său de sânge nobil, plin de demnitate, mân­dru şi îmbrăcat prea împo­dobit chiar, în sunetul goarnelor, tobelor şi al altor instrumente…cu stea­gurile Bathoreştilor cucerite în răz­boi". Mihai se socotea conti­nuatorul principilor transilvăneni, locţiitorul împăratului Rudolf al II-lea, căpi­tanul suprem al oştilor sale. Dar puterea crescândă a lui Mihai i-a îngrijorat pe Rudolf, pe regele polon Sigismund al III-lea Wasa, pe dom­nul Moldovei, Iere­mia Movilă care îl voia pe fratele său Simion pe tronul lui Mihai din Ţara Românească şi la curtea că­ruia se ţeseau intrigi pentru înlă­turarea  lui.

La începutul lunii mai 1600, Mihai a intrat în Moldova din trei direcţii, din sud, prin Oituz, dinspre Câmpulung, a intrat în Suceava, la 26 mai, şi s-a intitulat Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Mol­dovei. El voia recunoaşterea carac­terului ereditar al cârmuirii, o mo­narhie autoritară în cele trei ţări ro­mâneşti. Poarta Otomană a recu­noscut construcţia statală a lui Mi­hai, conducerea imperială habs­bur­gică, nu. Regele Franţei, Henric al IV-lea a apreciat realizarea mili­tară a lui Mihai. Forţele ostile însă s-au coalizat. Drept urmare, gene­ralul Giorgio Basta a intrat în Tran­silvania, a ocupat Clujul şi Turda, l-a învins, în septembrie 1600, pe Mihai la Mirăslău. Transilvania a rămas sub autoritatea habsbur­gilor reprezentaţi de generalul Basta.

Între timp s-a reînscăunat, cu spri­­jin polon, Ieremia Movilă în Moldova. Polonii au intrat în Ţara Românească, l-au învins pe Mihai la Bucov, pe Teleajen, au intrat în Ploieşti, în Bucureşti, l-au impus ca domn pe Simion Movilă. Mihai a pierdut astfel Transilvania, Moldo­va şi Ţara Românească. El i-a cerut sprijin împăratului Rudolf care l-a convins să se alieze cu ge­neralul Basta şi să recucerească Transilvania pentru Casa de Austria. Împreună l-au învins pe Sigismund Bathory, susţinut de nobilimea maghiară şi de poloni, la Gorăslău (Guruslău), 3 august 1601.  

Relaţiile dintre cei doi se dete­riorează, redevin rivali. Generalul Basta trimite o ceată de valoni pen­tru a-l asasina pe Mihai, la numai 43 de ani, ceea ce s-a şi întâmplat. Trupul i-a fost aruncat şi batjocorit. În secret, după câteva zile, slujitori sârbi l-au îngropat. Capul măre­ţului domnitor a fost luat de pahar­nicul Turturea şi pus într-o raclă la Mănăstirea Dealu, la 6 km. de Târgovişte. Textul de pe lespede a fost gravat, după dorinţa sfetnicului său, Radu Buzescu, şi a soţiei sale, în româneşte: "Aici zace cin­stitul şi răposatul capul creştinului Mihai Marele Voievod ce au fost Domn al Ţării Româneşti şi Ardea­lului şi Moldovei…cinstitul trup zace pe câmpul Turzii".

Rămăşiţele pământeşti ale eroului - martir, făptuitorul primei Uniri, este drept, pe considerente politice şi militare, şi nu naţionale  - nici nu se putea la vremea aceea, au fost cinstite de-a lungul tim­pului. Spre exemplu, la 28 mai 1919, după 6 luni de la Marea Unire, s-a făcut un parastas pe colina Turda unde se află îngropat trupul lui Mihai Viteazul. Proce­siunea a fost oficiată de Episcopul de Caransebeş Miron Cristea, viitor prim patriarh al României.             S-au închinat la mormântul eroului - martir Regele Ferdinand I,  Re­gina Maria şi au donat o sumă de bani pentru a se ridica o nouă cru­ce, membrii Guvernului, ai Consi­liu­lui Dirigent al Transilvaniei, mili­tari, clerici, oameni obişnuiţi.

În privinţa raclei cu capul eroului de la CĂLUGĂRENI şi ŞELIMBĂR, ce se află la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare (1495-1508) şi locul primei tipografii or­ganizate, la iniţiativa domnitorului, de ieromonahul sârb Macarie care a realizat primele tipărituri în sla­vonă în teritoriile româneşti: Litur­ghier, Octoih şi Evangheliar (1508, 1510, 1512), a fost restaurată prin stăruinţa domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848), ulterior i s-a realizat, în 1913, de către sculptorul C. Storck, un sarcofag de marmură.

După intrarea României în război de partea Antantei, în august 1916,  de teama profanării mormântului de la Mănăstirea Dealu, la propu­nerea savantului Nicolae Iorga, racla a fost transportată, pentru a fi în siguranţă, la Iaşi, şi lăsată în grija Mitropolitului Pimen, apoi în Ucraina, la Kerson. În aprilie 1918 racla se întoarce la Mitropolia din Iaşi unde, în 8 noiembrie, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la 318 ani de la reconstituirea Da­ciei istorice şi a realizării primei U­ni­ri a Ţărilor Româneşti, s-a oficiat un parastas. Au participat Regele Ferdinand I şi Regina Maria, re­pre­zentanţi ai Naţiunilor Unite, ai Misiu­nilor Militare, personalităţi ecleziastice şi culturale. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Pimen care a reamintit şi meritul domnu­lui muntean de a face ca Mitropolia Ungrovlahiei să fie recunoscută de Patriarhia din Constantinopol, de a statornici o nouă orânduire cano­nică a episcopiilor, de a aşeza, în Ardeal, la Bălgrad (Alba Iulia) mitropolit român. Au rostit emoţio­nante discursuri şi: Alexandru La­pedatu, Nicolae Bălan, viitor mitro­polit al Ardealului, Nicolae Iorga.

De la Iaşi, racla cu capul lui Mihai Voievod Viteazul a fost adusă la Mănăstirea Dealu, situată la 6 km. de Târgovişte, reşedinţă domneas­că a Ţării Româneşti în perioada 1396-1626. S-a trecut prin Rugi­noasa, Paşcani, Roman, Bacău, Mărăşeşti, Focşani, Râmnicu Să­rat, Buzău, s-a ajuns la Târgovişte, la Mănăstirea Dealu.

La Mănăstirea Dealu, în 26 august 1920, s-a efectuat un serviciu religios susţinut de Pimen, mitro­polit al Moldovei, Miron Cristea, mitropolit primat al României întregite, Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului. Au vorbit: Regele Ferdinand I, Nicolae Iorga, pro­fesorii Ion Petrovici, Ioan Lupaş, generalul Herbay ş.a. Înainte de a se aşeza racla în mormânt, Regele Ferdinand, ca un omagiu adus eroului naţional, şi-a desprins de pe piept Ordinul Militar "Mihai Viteazul" şi l-a depus alături de rămăşiţele pământeşti ale celui ce a scris o pagină glorioasă de istorie.

În 10 iunie a.c. a avut loc re­sfinţirea Bisericii Mănăstirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare (1495-1508), unde, alături de sarcofagul cu capul lui Mihai Voievod Viteazul, se află mormintele mai multor domnitori: Radu cel Mare, Vlad al II-lea, fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad cel Tânăr, Vladislav al II-lea, Pătraşcu cel Bun, tatăl voievodului Mihai, principele moldovean Mihail Movilă.  Au slujit: P.F. Daniel, Pa­triarhul României, mitropoliţii Teo­fan al Moldovei, Andrei al Clujului, Petru al Basarabiei, arhiepiscopii Nifon al Târgoviştei, Irineu al Alba Iuliei, Ioachim  al Romanului şi Bacăului, Casian al Dunării de Jos.  Evocându-l pe Mihai Voievod Viteazul, făptuitorul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, Preafericitul Daniel a apreciat faptul istoric din 1599-1600, după 418 ani, ca fiind "un sim­bol pentru generaţiile urmă­toare care au luptat pentru liber­tatea, unitatea şi demnitatea naţio­nală, rodind temeinic prin Unirea Principatelor Române din 1859 şi culminând cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918".

Temeiuri pentru trecerea lui Mihai Voievod Viteazul în lumea sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române prin CANONIZARE s-au cristalizat în 1991, s-au consolidat în anii urmă­tori, acestea fiind legate de izbân­zile militare şi politice, de realiza­rea primei Uniri a românilor, de acţiunile întreprinse pentru întă­rirea şi creşterea prestigiului Creş­tinismului european şi al Bisericii Ortodoxe Române, de efectuarea ctitoriilor de lăcaşuri sfinte în toate ţinuturile locuite de români şi a consistentelor danii către acestea.

Prof. univ. dr. Elena MACAVEI






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia