logo
Temeiuri pentru canonizare
Temeiuri pentru canonizare
"Mihai Viteazul este un nume sfânt şi sufletul lui se află în rândul sufletelor fericite de eroi ai neamului nostru, ca Ştefan cel Mare şi Sfânt, Constantin Brâncoveanu, decapitat pentru apărarea legii şi credinţei, Neagoe Basarab, ctitorul de la Argeş, Mircea cel Bătrân, stăpânitorul Dobrogei şi întemeietor de mitropolie, Alexandru cel Bun, ctitor de mânăstiri…." ( PIMEN,8 noiembrie 1918) "Îndoit sfânt este pământul pe care ne aflăm acum [Turda], pentru că în ţărâna lui se odihnesc scumpele moaşte ale marelui Voievod Mihai Viteazul care cu suprema jertfă a arătat iubiţilor noştri fraţi de dincolo de Carpaţi calea spre falnicul nostru Ardeal". (MIRON CRISTEA,27 august 1920) "Cu evlavie şi plin de admiraţie ne descoperim şi ne plecăm capetele înaintea ta, Viteze Mihai care ne-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea încercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru ostaşul nostru în toiul luptei, iar pentru întregul neam românesc ai fost încă mai mult, simbolul viu şi glorios al unităţii naţionale." (REGELE FERDINAND I, 26 august, 1920)

Între eroii neamului românesc istoria şi tradiţia literară îl aşază pe Mihai Voievod Viteazul, a cărui personalitate o cinstim pentru curajul luptei de înlăturare a dominaţiei otomane, pentru refacerea temporară a vechii Dacii şi Unirea sub sceptrul său a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, pentru întărirea şi creşterea prestigiului Creştinismului european şi al Bisericii Ortodoxe Române.

Enciclopedia Română sau Enciclopedia ASTREI, coordonată de Cornel Diaconovici, prima din România şi din SE Europei, sintetizează astfel, pentru posteritate, personalitatea lui Mihai Viteazul: "Cea mai întreprinzătoare figură românească, omul care pentru câteva luni a ţinut sceptrul Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei, învingătorul lui Sinan Paşa la Călugăreni....Fire de calitatea lui Napoleon, Mihai a vrut să realizeze mai mult decât se putea…"

Fiul domnitorului Pătraşcu cel Bun (1554-1557) şi al Tudorei din neamul Cantacuzinilor, devenită prin călugărie Teofana, MIHAI, supranumit VITEAZUL, a urcat în ierarhia dregătorească până la aceea de ban al Craiovei şi, prin mazilirea lui Alexandru cel Rău, a devenit domnul Ţării Româneşti în 1593. În numai 8 ani, cel asemănat în scrierile timpului şi în literatură cu Alexandru Macedon, cu Napoleon şi considerat mare general al Răsăritului, şi-a trăit viaţa-i furtunoasă în trei direcţii importane: a) lupta antiotomană, b) refacerea Daciei străbune prin Unirea Ţării Româneşti cu Transilvania şi cu Moldova (1599-1600), c) întărirea prestigiului european al Creştinismului, reformarea vieţii religioase ortodoxe române, ctitorirea de lăcaşuri ortodoxe în teritoriile locuite de români şi acordarea daniilor.

Solidar cu organizatorii cruciadei antiotomane şi cu Liga Sfântă, Mihai şi-a urmat planul de răzvrătire antiotomană, începând cu uciderea creditorilor turci veniţi în Bucureşti să-şi ridice haraciul, în 1594, a luptat împotriva tătarilor la Putinei şi Stăneşti, a purtat victorii la Rusciuc, Turtucaia şi Nicopole. Cea mai mare victorie a fost cea de la Călugăreni, august 1595, împotriva turcilor conduşi de Sinan Paşa. Apoi oraşele Bucureşti, Târgovişte, Giurgiu au fost eliberate de turci. S-a încheiat pacea cu turcii, Sultanul Mahomed al III-lea, diplomat, l-a recunoscut pe Mihai ca domn.

Un alt plan al lui Mihai Voievod Viteazul a fost reconstituirea Daciei istorice. Diplomat, i-a convins pe turci că nu afectează interesele Porţii şi pe Rudolf al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1576-1612), rege al Boemiei şi al Ungariei, că acţionează din ataşament faţă de Coroana imperială şi în numele Creştinătăţii, Mihai a intrat în Transilvania pe două sensuri: el, prin Valea Buzăului şi a Teleajenului, boierii Buzeşti şi Baba Novac, pe Valea Oltului spre Sibiu. În zona Tălmaciului cele două oştiri s-au întâlnit. Braşovul a jurat credinţă domnului muntean, la Şelimbăr, în octombrie 1599, a fost învins Andrei Bathory ce-i luase locul princiar lui Sigismund.

La 1 noiembrie 1599, biruitorul de la Şelimbăr a intrat în Alba Iulia, capitala principilor transilvăneni, moment consemnat de cronicarul maghiar Szamoskosi, martor ocular: "A venit călare pe roibul său de sânge nobil, plin de demnitate, mândru şi îmbrăcat prea împodobit chiar, în sunetul goarnelor, tobelor şi al altor instrumente…cu steagurile Bathoreştilor cucerite în război". Mihai se socotea continuatorul principilor transilvăneni, locţiitorul împăratului Rudolf al II-lea, căpitanul suprem al oştilor sale. Dar puterea crescândă a lui Mihai i-a îngrijorat pe Rudolf, pe regele polon Sigismund al III-lea Wasa, pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă care îl voia pe fratele său Simion pe tronul lui Mihai din Ţara Românească şi la curtea căruia se ţeseau intrigi pentru înlăturarea lui.

La începutul lunii mai 1600, Mihai a intrat în Moldova din trei direcţii, din sud, prin Oituz, dinspre Câmpulung, a intrat în Suceava, la 26 mai, şi s-a intitulat Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei. El voia recunoaşterea caracterului ereditar al cârmuirii, o monarhie autoritară în cele trei ţări româneşti. Poarta Otomană a recunoscut construcţia statală a lui Mihai, conducerea imperială habsburgică, nu. Regele Franţei, Henric al IV-lea a apreciat realizarea militară a lui Mihai. Forţele ostile însă s-au coalizat. Drept urmare, generalul Giorgio Basta a intrat în Transilvania, a ocupat Clujul şi Turda, l-a învins, în septembrie 1600, pe Mihai la Mirăslău. Transilvania a rămas sub autoritatea habsburgilor reprezentaţi de generalul Basta.

Între timp s-a reînscăunat, cu sprijin polon, Ieremia Movilă în Moldova. Polonii au intrat în Ţara Românească, l-au învins pe Mihai la Bucov, pe Teleajen, au intrat în Ploieşti, în Bucureşti, l-au impus ca domn pe Simion Movilă. Mihai a pierdut astfel Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. El i-a cerut sprijin împăratului Rudolf care l-a convins să se alieze cu generalul Basta şi să recucerească Transilvania pentru Casa de Austria. Împreună l-au învins pe Sigismund Bathory, susţinut de nobilimea maghiară şi de poloni, la Gorăslău (Guruslău), 3 august 1601.

Relaţiile dintre cei doi se deteriorează, redevin rivali. Generalul Basta trimite o ceată de valoni pentru a-l asasina pe Mihai, la numai 43 de ani, ceea ce s-a şi întâmplat. Trupul i-a fost aruncat şi batjocorit. În secret, după câteva zile, slujitori sârbi l-au îngropat. Capul măreţului domnitor a fost luat de paharnicul Turturea şi pus într-o raclă la Mănăstirea Dealu, la 6 km. de Târgovişte. Textul de pe lespede a fost gravat, după dorinţa sfetnicului său, Radu Buzescu, şi a soţiei sale, în româneşte: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihai Marele Voievod ce au fost Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei…cinstitul trup zace pe câmpul Turzii".

Rămăşiţele pământeşti ale eroului - martir, făptuitorul primei Uniri, este drept, pe considerente politice şi militare, şi nu naţionale - nici nu se putea la vremea aceea, au fost cinstite de-a lungul timpului. Spre exemplu, la 28 mai 1919, după 6 luni de la Marea Unire, s-a făcut un parastas pe colina Turda unde se află îngropat trupul lui Mihai Viteazul. Procesiunea a fost oficiată de Episcopul de Caransebeş Miron Cristea, viitor prim patriarh al României. S-au închinat la mormântul eroului - martir Regele Ferdinand I, Regina Maria şi au donat o sumă de bani pentru a se ridica o nouă cruce, membrii Guvernului, ai Consiliului Dirigent al Transilvaniei, militari, clerici, oameni obişnuiţi.

În privinţa raclei cu capul eroului de la CĂLUGĂRENI şi ŞELIMBĂR, ce se află la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare (1495-1508) şi locul primei tipografii organizate, la iniţiativa domnitorului, de ieromonahul sârb Macarie care a realizat primele tipărituri în slavonă în teritoriile româneşti: Liturghier, Octoih şi Evangheliar (1508, 1510, 1512), a fost restaurată prin stăruinţa domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848), ulterior i s-a realizat, în 1913, de către sculptorul C. Storck, un sarcofag de marmură.

După intrarea României în război de partea Antantei, în august 1916, de teama profanării mormântului de la Mănăstirea Dealu, la propunerea savantului Nicolae Iorga, racla a fost transportată, pentru a fi în siguranţă, la Iaşi, şi lăsată în grija Mitropolitului Pimen, apoi în Ucraina, la Kerson. În aprilie 1918 racla se întoarce la Mitropolia din Iaşi unde, în 8 noiembrie, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la 318 ani de la reconstituirea Daciei istorice şi a realizării primei Uniri a Ţărilor Româneşti, s-a oficiat un parastas. Au participat Regele Ferdinand I şi Regina Maria, reprezentanţi ai Naţiunilor Unite, ai Misiunilor Militare, personalităţi ecleziastice şi culturale. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Pimen care a reamintit şi meritul domnului muntean de a face ca Mitropolia Ungrovlahiei să fie recunoscută de Patriarhia din Constantinopol, de a statornici o nouă orânduire canonică a episcopiilor, de a aşeza, în Ardeal, la Bălgrad (Alba Iulia) mitropolit român. Au rostit emoţionante discursuri şi: Alexandru Lapedatu, Nicolae Bălan, viitor mitropolit al Ardealului, Nicolae Iorga.

De la Iaşi, racla cu capul lui Mihai Voievod Viteazul a fost adusă la Mănăstirea Dealu, situată la 6 km. de Târgovişte, reşedinţă domnească a Ţării Româneşti în perioada 1396-1626. S-a trecut prin Ruginoasa, Paşcani, Roman, Bacău, Mărăşeşti, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, s-a ajuns la Târgovişte, la Mănăstirea Dealu.

La Mănăstirea Dealu, în 26 august 1920, s-a efectuat un serviciu religios susţinut de Pimen, mitropolit al Moldovei, Miron Cristea, mitropolit primat al României întregite, Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului. Au vorbit: Regele Ferdinand I, Nicolae Iorga, profesorii Ion Petrovici, Ioan Lupaş, generalul Herbay ş.a. Înainte de a se aşeza racla în mormânt, Regele Ferdinand, ca un omagiu adus eroului naţional, şi-a desprins de pe piept Ordinul Militar "Mihai Viteazul" şi l-a depus alături de rămăşiţele pământeşti ale celui ce a scris o pagină glorioasă de istorie.

În 10 iunie a.c. a avut loc resfinţirea Bisericii Mănăstirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare (1495-1508), unde, alături de sarcofagul cu capul lui Mihai Voievod Viteazul, se află mormintele mai multor domnitori: Radu cel Mare, Vlad al II-lea, fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad cel Tânăr, Vladislav al II-lea, Pătraşcu cel Bun, tatăl voievodului Mihai, principele moldovean Mihail Movilă. Au slujit: P.F. Daniel, Patriarhul României, mitropoliţii Teofan al Moldovei, Andrei al Clujului, Petru al Basarabiei, arhiepiscopii Nifon al Târgoviştei, Irineu al Alba Iuliei, Ioachim al Romanului şi Bacăului, Casian al Dunării de Jos. Evocându-l pe Mihai Voievod Viteazul, făptuitorul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, Preafericitul Daniel a apreciat faptul istoric din 1599-1600, după 418 ani, ca fiind "un simbol pentru generaţiile următoare care au luptat pentru libertatea, unitatea şi demnitatea naţională, rodind temeinic prin Unirea Principatelor Române din 1859 şi culminând cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918".

Temeiuri pentru trecerea lui Mihai Voievod Viteazul în lumea sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române prin CANONIZARE s-au cristalizat în 1991, s-au consolidat în anii următori, acestea fiind legate de izbânzile militare şi politice, de realizarea primei Uniri a românilor, de acţiunile întreprinse pentru întărirea şi creşterea prestigiului Creştinismului european şi al Bisericii Ortodoxe Române, de efectuarea ctitoriilor de lăcaşuri sfinte în toate ţinuturile locuite de români şi a consistentelor danii către acestea.

Prof. univ. dr. Elena MACAVEI






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia