logo
SOŢII POPA -- DESCOPERITORI DE COMORI
SOŢII POPA -- DESCOPERITORI DE COMORI

În toamna anului trecut, la sfârşitul textului de prezentare a cărţii Povestea primei traduceri a „Eneidei”în limba română. Vasile Aaron, 1805, precizam că l-am întrebat pe unul dintre autori dacă vor oferi curând publicului o nouă scriere. Răspunsul, pe care l-am menţionat, a fost că da, că au în lucru o carte despre o comoară, dar nu mi-au oferit niciun detaliu, spunându-mi că vor să-mi facă o surpriză. Au trecut mai multe luni, aproape că uitasem de promisiune; pe când nici nu mă aşteptam, am găsit în calculator anunţul sec: „În câteva zile vei primi textul cărţii Comoara de pe Arieş. Te rugăm să te apleci cu răbdare asupra lui.” În lipsa vreunei precizări despre conţinutul cărţii am început să fac fel de fel de presupuneri. În primul rând m-am gândit că el cuprinde niscaiva poveşti, ceva legat de legendele despre aurul Apusenilor, despre agatârşi, despre daci, şi despre bogăţiile lor duse spre Roma imperială, poate despre vâlvele care păzeau cuiburile şi vinele de metal galben mult dorit de holoangării despre care scria cândva, cu vreo şapte decenii în urmă, în volumul Ţara de piatră, inegalatul Geo Bogza, ori despre mediatizatele proteste împotriva tentativelor de redeschidere a exploataţiei de la Roşia Montană.

Nu a fost nimic din toate acestea. Când am primit textul integral, am înţeles şi am apreciat semnificaţia numelui cărţii, incitant dar şi pe deplin adecvat. Volumul soţilor Ioan-Nicolae Popa şi Liliana Maria Popa nu este despre o comoară corupătoare, precum aurul stârnitor de patimă,  de ură şi de crime, ci despre ceva mai preţios, despre nişte cărţi care şi-au îndeplinit menirea de a-i ridica moral pe oameni în vremuri întunecate, de a-i îndruma pe drumul păstrării credinţei creştine strămoşeşti şi al apărării destinului neamului românesc din Transilvania. Soţii Popa au considerat potrivit să se aplece asupra unei comori de cultură şi de spiritualitate românească peste care au dat întâmplător într-o zonă geografică mai puţin călcată de turişti, pe Valea Arieşului. Ei au găsit la Muzeul Etnografic din localitatea Lupşa, situată pe drumul de la Turda spre inima munţilor, puţin înainte de Câmpeni, o colecţie de 23 de cărţi bătrâne, cu cea mai veche tipărită în 1699 şi cu celelalte datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. S-au înhămat la o acţiune extrem de dificilă, aceea de a o face cunoscută iubitorilor de cultură, în condiţiile când nimeni nu se străduise să catalogheze măcar, când marea majoritate a pieselor colecţiei erau puternic deteriorate şi lipsite de elementele esenţiale de identificare. Măsura în care ei au reuşit să realizeze ceea ce şi-au propus va fi cuantificată de mulţimea celor care se vor apleca asupra cărţii aflate acum sub tipar, în primul rând de prenumeranţi .Ca cercetător lipsit de vreun interes particular care să-mi influenţeze judecata, apreciez că rezultatul muncii lor este în întregime demn de luat în seamă, atât de specialişti cât şi de cititorii obişnuiţi, ea fiind alcătuită profesionist, dar nu elitist. Îngrijită de Editura Curs din Cluj, ca şi alte câteva titluri ale celor doi autori sibieni, Comoara de pe Arieş. Colecţia de carte chirilică de la Muzeul Etnografic din Lupşa va fi nu doar o apariţie elegantă, ci şi o lucrare densă, extrem de bogată în informaţii de natură culturală, istorică şi religioasă, scrisă cu dragoste pentru subiect, pentru zona geografică şi pentru oamenii locului. Nu voi spune mai multe despre toate acestea, las cititorilor plăcerea şi obligaţia de a trece prin filtrul propriei lor inteligenţe calitatea studiului introductiv, structurarea catalogului şi adecvarea enciclopedicelor note de subsol, varietatea textelor versificate cuprinse în anexele unei cărţi care se încadrează pe deplin în normele cercetării, fiind accesibilă oricărei persoane obişnuite cu parcurgerea unui text tipărit.

La prima vedere, soţii Popa s-au abătut acum de la preocupările de până acum. La prima vedere doar. O spun ca om care le-am urmărit parcursul în ultimii ani şi am comentat volumele pe care le-au alcătuit. Ei continuă, doar că pe alt plan, acţiunea tenace (pentru care i-am invidiat admirativ) de a scoate în lumină elemente uitate sau puţin cunoscute ale culturii transilvănene. De numele celor doi este legată realizarea integralei scrierilor lui Vasile Aaron (1780-1821), personalitate marcantă a intelectualităţii româneşti de la începutul veacului al XIX-lea, insuficient cunoscută chiar şi de specialişti; lor li se datorează reeditarea primului text dramatic tipărit în limba română, apărut la Sibiu în anul 1797; prin contribuţia lor a ajuns la îndemâna publicului, în ediţie bilingvă, textul corect al primei monografii a Sibiului, cea din anul 1790, într-o reeditare care îl face accesibil tuturor cititorilor de la noi.

De această dată, ei au avut norocul (dar „norocul şi-l face omul”, spune o bătrână zicere înţeleaptă!) de a da peste colecţia de scrieri chirilice alcătuită de un modest dar dedicat dascăl de ţară şi de a descoperi între cele 23 de titluri o tipăritură unicat pe ţară, datată Bucureşti 1759, şi o raritate bibliografică precum o Psaltire manuscrisă copiată de un cantor/dascăl în anii 1842-1843, o „terfeloagă” îngălbenită care s-a dovedit a conţine psalmii în versuri alcătuiţi de mitropolitul Dosoftei al Moldovei şi tipăriţi la 1673 în Polonia. Noroc poate fi numit şi amănuntul că au găsit aici mai multe texte religioase versificate; dar mai poate fi atribuită norocului îndrăzneala de a se apleca asupra lor cu ştiinţa adunată în ani şi cu răbdarea presupusă de migăloasa acţiune de descifrare a semnelor chirilice manuscrise? Modalitatea în care autorii au ştiut să se raporteze la unui domeniu considerat de interes restrâns şi să-l apropie înţelegerii noastre de necunoscători ai problematicii lui intime nu are nimic de-a face cu norocul, ci este dovada cunoştinţelor şi experienţei acumulate în atâţia ani dedicaţi scrisului.

Recunosc sincer că, deşi am trecut printr-o facultate de filologie, tematica literaturii vechi şi sfera tipăriturilor religioase nu m-a pasionat, după cum nu a stârnit interes nici printre numeroşii mei colegi; recunosc deschis că nu am avut niciodată în mână o carte chirilică din vechimea secolelor trecute; mărturisesc, alfabetul chirilic mi-a fost accesibil doar în măsura în care dibuiam în el asemănări cu cel rusesc pe care-l învăţasem graţie unei nefericite conjuncturi istorice; cu oarecare stânjeneală spun că în anii petrecuţi la catedră nu am avut aproape nicio tangenţă cu universul „scripturilor bătrâne”şi că, parcurgând textul cărţii soţilor Popa, am avut revelaţia întâlnirii unui spaţiu cultural şi a unui timp istoric fundamental, a unor lucruri fără a căror cunoaştere eşti mult mai sărac. Oare voi putea să recuperez ceva?

Consider că pentru oricare dintre noi volumul Comoara de pe Arieş poate constitui un stimul pentru întoarcerea spre noi înşine, un îndemn la cinstirea trecutului, un imbold pentru căutarea lucrurilor esenţiale precum credinţa, precum speranţa, precum alegerea unui ideal. Autorii au pus cartea sub semnul omagierii literei cărţilor româneşti preţuite de oamenii simpli ca povăţuitoare în devenirea lor sufletească. Dedicaţia de la începutul cărţii, elocventă, mi s-a părut de-a dreptul emoţionantă: „Această carte este un respectuos omagiu adus generaţiilor de ştiuţi şi de neştiuţi slujitori ai altarului şi ai şcolii româneşti din satele comunei Lupşa, din întreaga Ţară a Moţilor şi de pe tot întinsul Transilvaniei, merituoşi fii ai neamului, apostoli ai păstrării credinţei creştine şi ai afirmării identităţii naţionale.” Despre importanţa pe care au avut-o vechile tipărituri în curgerea istoriei neamului a scris frumos, aplicat şi cu fină simţire, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care prefaţează volumul soţilor Popa, evidenţiind „efortul ştiinţific şi cultural” al „celor doi distinşi şi dedicaţi cercetători ai vechilor slove româneşti”.

De adevărul acestor înalte şi fondate aprecieri, de onestitatea judecăţilor noastre, de calităţile acestei noi cărţi a soţilor Liliana Maria şi Ioan-Nicolae Popa se vor convinge cei în mâna cărora va ajunge volumul Comoara de pe Arieş, în primul rând prenumeranţii în beneficiul cărora a fost alcătuit. Ei sunt mulţi, din toate părţile ţării: Am fost uimit, parcurgând lista prenumeranţilor, să văd că volumul a adunat solicitări de la o mare diversitate de potenţiali cititori, pornind de la înalţi ierarhi ai bisericilor româneşti la biblioteci şi la ziarişti, de la universitari la funcţionari şi la întreprinzători, de la preoţi, medici, ingineri ş.a. la mulţi dintre locuitorii comunei care găzduieşte Muzeul şi preţioasa colecţie de carte chirilică pe care ne-o dezvăluie cartea, sub numele bine găsit, COMOARA DE PE ARIEȘ.

Ioan I. Lazăr





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

jidvei

marquardt

sibiul de odinioara

omirom

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia