Atunci când îl sărbătorim creştineşte şi româneşte pe Sfântul şi Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul fi-va şi prilejul cel mai nimerit pentru a ne reîntoarce cu gândul de stimă şi recunoştinţă la amintirea dragă, lăsată în urma lor de câţiva oameni de seamă ai culturii neamului românesc, între care: cea a poetului Adrian Păunescu (n.20 iulie 1943-d.5 nov.2010) şi a actorului Radu Beligan (n.14 dec.1918-d.20 iulie 2016). Pentru poet, respectiva dată calendaristică reprezentând ziua naşterii sale, eveniment petrecut cu 74 de ani în urmă, iar pentru marele maestru al scenei româneşti împlinirea unui an de la moartea sa.
Adrian Păunescu, poetul care vizitând, în anul 1981, habsburgica Vienă, n-a „uitat”să se reîntoarcă, de unde a plecat. Adică: în mult îndrăgita şi cântata lui ţară, România. Vă amintesc că într-unul dintre poemele sale „cenzurate” ne spunea ceea ce suntem noi, românii, din păcate mult prea des: Nişte analfabeţi-şcoliţi: ”V-am spus că sunt oşteanul credincios/Dar care doar cu inamici se bate/(…)V-am spus, concetăţeni analfabeţi/Să luaţi aminte şi să ţineţi minte/Dar nu ştiam că v-aţi născut şi surzi/Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte”. Iar în „Ultimul bal” ne avertizează: „ În loc să fim o ţară, numai fraţi,/Şi uniţi, în noua epocă barbară,/ C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi/ S-ajungem chiriaşi, la noi în ţară./Din tot ce facem, nu avem nimic/ (…) Şi suntem cerşetori la noi acasă/ (…) Adio, mamă patrie, adio…!”
Radu Beligan, actorul, avea un îndemn al său: „Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Iubiţi ce vreţi, dar iubiţi!” Aşadar, joi, 20 iulie, se vor împlini 365 de zile şi tot atâtea nopţi, de când a părăsit marea scenă a vieţii şi a teatrului, pentru totdeauna, cel care rămâne „seniorul artei dramatice interpretative româneşti”. Fostul student eminent al distinsei doamne Lucia Sturza Bulandra, debuta în 1937 cu un rol în piesa de teatru „Crimă şi pedeapsă”, dramatizare după romanul cu acelaşi titlu al scriitorului rus F.M. Dostoievski (1821-1881). A dovedit că în cei 97 de ani de viaţă a iubit sincer şi oficial, prin acte de stare civilă, trei femei: pe încântătoarea şi talentata actriţă Nineta Gusti, cu cinci ani mai în vârstă decât el; pe Dana Criva, cea care i-a oferit cel dintâi copil, şi pe inspirata scriitoare Anamaria, fiica unei baronese belgiene, între timp stabilită în Australia, şi cu care a avut trei copii: Lamia, Raluca şi Alexandru. În cei peste 70 de ani de activitate actoricească a interpretat roluri diferite din sute de piese de teatru, ultima premieră artistică fiind cea, în regie proprie, din data de 28 octombrie 2014, cu piesa „Leul deşertului”, de Mona Radu.
Remarcându-i, încă din tinereţe, talentul, cultura şi inteligenţa, romancierul Camil Petrescu (1894-1957) spunea despre el: „În realitate, Beligan nici nu e actor. E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni…”. Spre edificare, redăm câteva dintre mărturisirile sale autobiografice:
- „Am trăit în teatru zile de plenitudine, de fericire, de lumină, zile de neuitat sub semnul unei permanente şi neobositoare căutări.”;
- „Un mare actor trebuie să aibă: ELEGANŢĂ. GUST. STIL. DEMNITATE. CLASĂ.”;
- „…m-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de România(…) Niciodată nu m-am gândit că aş putea pleca din România vreodată. Eu îmi iubesc ţara şi nu am să plec niciodată din ea, orice aş păţi aici.”;
- „Cu cât tortul nostru de aniversare are mai multe lumânări, cu atât mai puţin suflu avem să le stingem.”
Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL