logo
Semnal editorial: "Tot ce am trăit se află în sufletul şi inima mea"
N. I. DOBRA
454 vizualizari
Semnal editorial:

Astfel îşi argumentează Neculae Tudosoiu scrierea cărţii "Să nu uităm! Mărturii şi mărturisiri despre evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu" (Editura Andreiană, Sibiu, 2018), cu o introducere intitulată "Să luăm aminte...", semnată de pr.lect.univ.dr. Emanuel P.Tăvală şi o prefaţă-studiu: "Trădarea României în decembrie 1989 a condus la tragediile de la Sibiu", purtând semnă­tura prof.univ.dr. Corvin Lupu.

Neculae Tudosoiu a considerat ca o datorie de onoare scrierea acestei cărţi-document, pe care am citi­t-o cu interes, dar care mi-a lăsat un gust amar, retrăind evenimentele din decembrie '89 şi de după, evocate cu obiectivitate de unul dintre cei care au pătimit în acele zile, săptămâni şi luni. Aşa cum precizează în titlul volumului, mare parte din acesta cuprinde "mărturii şi mărturisiri" ale celor care au scăpat cu viaţă din tragedia care a zguduit nu numai Sibiul. Au mai scris şi alţii despre "revoluţia de la Sibiu" - Doru Viorel Ursu "Acvariul groazei", Paul Abrudan "Sibiul în Revoluţia din Decembrie 1989", Grigore Cartianu "Crimele Revoluţiei", Constantin Vasile "Noi am fost terorişti?!", Vasile Alexandrescu "Anul Nou se naşte în sânge", Ion Ţârlea "Moartea pândeşte sub epoleţi", Iulian M. Rotariu "Recurs", dar volumul acesta mi se pare a fi cel mai realist, echilibrat, evenimentele fiind evocate fără patimă şi fără dorinţa de "revanşă". De altfel, autorul scrie într-un loc: "Nu sunt în măsură şi nici nu pot să cer nimănui să uite şi nici eu nu pot să uit (...) Spun doar: "Haideţi să iertăm!" Să dăm deoparte răul cel rău şi să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i ierte pe cei care au greşit. Pentru cei care au murit nevinovaţi să ne rugăm mereu şi mereu".

Neculae Tudosoiu îi evocă, în prima parte a cărţi, pe cei 25 de miliţieni ucişi: 18 împuşcaţi de militari de la UM 01512 (sediul acesteia ar fi trebuit, ulterior, ras de pe faţa pământului!), 3, loviţi de gloanţe în sediul inspectoratului, 4, împuşcaţi pe stradă pur şi simplu. Toţi cei 25, ofiţeri şi subofiţeri, în încercarea lor de a se preda, de a se pune la adăpost, au fost executaţi de nişte tembeli, bucuroşi să tragă fără stavilă, fără să le numere nimeni tuburile cartuşelor (ca la tragerile din poligon) şi, mai ales, fără să-i tragă cineva la răspundere. Stau şi mă gândesc că unii dintre acei criminali de la UM 01512 or fi încă activi sau pensionari cu grade mari în MApN, trăind liniştiţi şi fără vreo remuşcare, povestind nepoţilor cum şi-au apărat ei unitatea în 1989 împotriva... teroriş­tilor. (Dintre cei morţi, doar cu doi am fost mai apropiat: Ioan "Lolo" Lodromănean, originar din Aţel, de forma­ţie economist, chibiţ de fotbal, mort la 46 de ani, şi loan "Niţă'' Păiş, 36 de ani, băiat vesel, plin de viaţă, care îşi iubea meseria, originar din Cisnădie. După ei au rămas patru orfani, două fete, Ioana şi Diana, respectiv doi băieţi, loan şi Iancu-Vasile).

Următorul capitol, intitulat "Vânătoarea", se referă la "colegii de la Interne care au fost răniţi prin împuşcare" - ca-n Vestul sălbatic din America, acolo unde se organiza câte o vânătoare de oameni, ca... distrac­ţie. Aceştia se consideră norocoşi, pentru că au scăpat cu viaţă. Neculae Tudosoiu i-a "inventariat" pe 12, care îşi povestesc calvarul prin care au trecut.

Pe 38 de pagini, Neculae Tudosoiu istoriseşte dura lui experienţă din acele zile şi nopţi, pas cu pas, vorba unui "clasic în viaţă", după care inserează câteva secvenţe publicate anterior în revista "Vitralii. Lumini şi umbre" (semnalate şi de noi la vremea respectivă).

Bineînţeles că din cuprins nu putea lipsi "povestea" care vizează absurdul a lui Ioan Bunda, condamnat ca fiind... primul terorist (şi ultimul!) din România!

Nu vreau să abuzez de răbdarea cititorilor, aşa că mă opresc aici, deşi ar mai fi multe de spus. Eu vă recomand să citiţi cartea colonelului Neculae Tudosoiu, ca să mai aflaţi câte ceva nou, deşi nici aceasta, ca şi precedentele, nu risipeşte ceaţa care voalează evenimentele de la Sibiu din acea aşa-zisă revoluţie, nici nu ne lămureşte cât de vinovat ori nevinovat este coloneIul Aurel Dragomir, "dirijorul" canonadei în timpul căreia au murit şi au fost răniţi atâţia sibieni, după care au rămas atâtea văduve şi atâţia orfani.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia