După aproape şase ani ("Spre necunoscut ”, roman apărut în 2012), Nicolae Inocenţiu Tomescu revine cu vo lumul "Străbătând ceaţa" (Editura ARHIP ART, Sibiu, 2017), un "Bildungsroman", cum zic nemţii, "roman al devenirii", cum s-ar traduce în româneşte. L-am citit cu interes, deşi mi-am pierdut deprinderea de a mai parcurge cărţi voluminoase, iar aceasta are peste 540 de pagini îndesate. Mai multe au fost motivele pentru care am citit romanul din doascã-n doascã: sunt prieten cu autorul, suntem de vârste apropiate, suntem de aceeaşi meserie (profesori) şi, cu neesenţiale diferenţe, am parcurs cam acelaşi tra seu în viaţă: şcoala la Sibiu, facultatea la Cluj - el la istorie, eu la filologie - repartizaţi la ţară, la un mo ment dat, el la Aciliu, eu la Amnaş, sate subordonate co munei Sălişte etc. Bineînţeles că, acestea fiind datele, cartea nu mi-a adus nimic nou din ce eu însumi ştiam, dar am apreciat prospeţimea şi acurateţea cu care auto rul a surprins şi a redat faptele, atmosfera anilor 1944 -1989, psihologia eclectică, variabilă, schimbătoare a oa menilor în funcţie de diferitele conjuncturi politice şi sociale. Personajul principal, cel care dă o oarecare unitate cărţii, este Nuţu, alter ego al autorului, care a învins, prin educaţie, perseverenţă, seriozitate, dar şi prin maleabilitate, toate piedicile, gropile, hopurile, ad versităţile inerente unei existenţe.
Cartea are 95 de capitole şi o postfaţă a editorului (şi aici ne potrivim) George Arhip, care, într-un loc, scrie: "(...) ldeea de bază pe care o găsim bogat ilustrată şi în cartea lui Nicolae Tomescu este că istoria adevărată nu este cea propusă de istorici (adică o seamă de date, evenimente, premise şi cauze politico-economice-sociale etc.) ci înseamnă suma istoriilor personale ale "trecătorilor" prin diverse perioade şi evenimente". E un semn că autorul, editorul şi subsemnatul au scris, ti părit, respectiv citit ºi înţeles la fel cartea... Sigur, Nicolae Tomescu, dorind să ne ofere o panoramă cât mai completă a epocii în care s-a născut, a crescut şi s-a format în zona Sibiului (Ruşi, Loamneş, Sălişte, Răşinari, Caşolţ) se rătăceşte şi în amănunta parazitare, care ar fi putut să lipsească, fără a dăuna operei (şedinţe, dis cuţii cu politrucii epocii, "aventurile" din armată, căro ra le-a rezervat 110 pagini, în vreme ce anilor de facultate doar 30 etc.) Încă o observaţie de simplu cititor ar fi: de ce a schimbat numele personajelor lui, mai ales că, dacă ar mai fi în viaţă, n-ar avea ce să-i reproşeze: Zira era Elena Bleahu, pe Labă l-a chemat Ioniţă, vânzătorul de ziare din Piaţa Mare, Popescu era Jean, om deosebit, Vantale e Mantale, miliţian cunoscut de toţi şoferii, Leonte era băiatul medicului şi directoarei Liceului Pedagogic Borcoman, Iulian a fost luliu Cozma, Câmpureanu era inspectorul de istorie Câmpeanu, profesor de calitate, Doru Constant era Constantiniu, o somitate în muzica românească, mort tânăr, Florin este Florin Soare, profesor şi dirijor de valoare, Voasi este Vasile Crişan etc. Volumul ar fi crescut în valoare documen tară dacă "Ţuţu" Tomescu n-ar fi apelat la aceste pseu donime şi le-ar fi dat numele reale ale personajelor lui surprinse în adevărata lor lumină. Noi mu rim şi cine mai ştie care au fost profesorii de la Li ceul "Gh. Lazăr" sau de la Şcoala Medie Tehnică?
În rest, cum v-am spus, pentru noi, cei de vârsta a treia, este o cronică a vremurilor prin care am trecut în Sibiu şi împrejurimi ca elevi, adolescenţi, maturi şi, iată, spre apusul existenţei. Nicolae I.Tomescu are vână de povestitor.