logo
Remember Vasile Avram
Remember Vasile Avram
Au trecut 15 ani de la trecerea/petrecerea scriitorului şi profesorului Vasile Avram la cele veşnice. Au trecut anii, încât adagiul poetului latin „Eheu fugaces, Postume, Postume, labuntur annii” răsună în memoria noastră ca un dramatic remember. Vai, vai, repezi trec anii pentru noi ce am rămas să depunem mărturie despre eruditul nostru contemporan.

Vasile Avram a publicat puţin în timpul vieţii, deşi avea în portofoliul lui de scriitor, ce a ilustrat toate genurile, un impresionant corpus de texte, încât am putea afirma fără să greşim că în persoana Domniei Sale avem ceea ce printr-o sintagmă s-a numit acel tip de autor de sertar, comparabil cu un alt ilustru contemporan al nostru, cerchistul Ion D. Sîrbu. Vasile Avram avea — cum am mai spus-o — o melancolie impersonală peste care se grefa daimon-ul său de mare creator în genul unei ciudate simbioze a acestei nelinişti creatoare cu o interfaţă Socrate-Goethe. Tropos-ul său, felul lui de a fi cumula în genotipul său un cod de valori de o absolută rectitudine morală  ce-i caracterizează doar pe cei nutriţi de marea cultură revelabilă în spiritualitatea românească cu personanţele ei abisale ce au dus la constituirea unui ethos-cosmos. În tot ce întreprindea Vasile Avram funcţiona un mod arhetipal ca operator al întregului său demers scriptural, fie că e vorba de textele de ficţiune (roman, poezie, teatru, reportaj) ori de eruditele sale scrieri de filosofia culturii şi antropologia religiosului. E suficient să ne amintim într-o repede privire de trilogia Chipurile divinităţii — operă fundamentală pentru înţelegerea ethosului nostru creştin cu substratul său mitico-arhaic, operă în care ni se propune un fel de discurs triontic, respectiv mitologic, teologic şi filosofic. Cele trei dimensiuni nu se exclud, ci dimpotrivă sunt complementare. Într-o lume excesiv raţionalizată şi secularizată în care primează un pragmatism economic, filosoful caută semnele anthropos-ului, acele arhetipuri cosmologice decelate în „creştinismul cosmic” — concept funcţional în scrierile celui mai mare filosof al religiilor, Mircea Eliade, dar şi în filosofia culturii lui Lucian Blaga — opera lui Vasile Avram are şi un substrat polemic. El are în tot ce a scris acea „extazie intelectuală” de care vorbea poetul şi filosoful Lucian Blaga — extazie ce-l situează pe autorul Chipurilor divinităţii într-o dreaptă măsură axiologică în antropologia şi morfologia culturii. În demersul său hermeneutic, ce privilegiază câmpurile stilistice arhetipale ale culturii şi spiritualităţii noastre, vom găsi o pledoarie pentru ontologie, pentru verbul a fi care în epoca unui consumism exagerat a fost înlocuit cu verbul a avea. „Spre deosebire de paradigma duratei cosmice întreţinută sub acţiunea riturilor reiterative, ori de cea a ideologiei teocentrismului axată pe teoria graţiei divine (sau a providenţei), lumea a optat să trăiască exclusiv sub pecetea temporalităţii” (Chipurile divinităţii, Ed. Ethnologica, Baia Mare, 2006, p. 15).
În opera sa Vasile Avram a articulat un discurs filosofic ce decelează semnele sacrului personificate în profan într-o multitudine de simboluri teofanice ( a se vedea şi romanul în cheie antropologică, Fiul apocrif). În romanul-jurnal antropologic Anima dr. Telea. Timp şi destin la Noul Român autorul se integrează empatic într-un topos real şi totuşi magic, un sat aproape atemporal descris şi prin memoria doctorului într-o viziune mitico-arcadică, sesizând dezechilibrele în balanţa lumii, dezechilibre ce sunt interogate şi în poezie, fie că e vorba de Cărţile eptimahice, Elegiile Orhideei sau Călătoria de sâmbătă.
Acum, la comemorarea a 15 ani de la trecerea sa în veşnicie, rămâne celor de astăzi să se apropie de opera aceasta, poate mai grea de înţeles la o primă lectură, însă abordarea sa temeinică de un cititor mai puţin grăbit îi poate oferi acestuia revelaţia sensurilor ei adânci şi bucuria împlinirii întru înţelepciunea cunoaşterii.
Conul de umbră în care parţial a intrat opera lui Vasile Avram se datorează şi lipsei unui marketing dinamic al editurii Sfintei Mănăstiri Nicula, cu toate eforturile exemplare făcute de soţia scriitorului care a retipărit antumele şi postumele. Un început de reală receptare a operei scriitorului se face an de an prin „Colocviile de la Nicula”, unde Vasile Avram şi-a găsit odihna, până la judecata de apoi, alături de prietenul său Ioan Alexandru.
Creaţia lui Vasile Avram se înscrie într-o descendenţă ilustră — Eliade, Blaga, Cioran, Noica — reiterând o permanenţă a culturii noastre, cu accentul dintre centru şi margine, în ideea că marginea devine centru şi validează culturile mai mici geografic, postulând gândirea tare.
Cel care a scris cu acribie şi empatie despre Liturghia cosmică merită din partea contemporanilor un gând bun de aducere-aminte împreună cu alesele noastre sentimente puse sub semnul pietăţii creştine.

prof. univ. Ioan Mariş

*

Am, acum când scriu, două inimi. Una bate la Sibiu, printre turle sfâşiate de ceaţa timpului, alta pe sub codrii Maramureşului, unde zac şi oasele strămoşilor mei mutaţi în voievozi. Sunt un cavaler al nostalgiilor. Oricât aş rătăci pe străzile baroce înzăuate în piatră, oricât m-aş odihni într-un vers de Radu Stanca, gândul mă duce fără să vreau spre obârşii: un colţ de cer risipit printre dealuri, o poartă care a ademenit soarele în braţele ei, o „corindă” vestind cumpăna vremilor. Mi-e dor de cuşma Gutâiului şi de Piatra lui Pintea, de toaca bisericilor de lemn sfidând infinitul, de răsuflarea verde a poienilor de munte şi de rugăciunea apelor pe sub muguri de brad. Mi-e dor de oamenii Maramureşului, de prietenii mei cu gustul veşniciei pe buze, cei care închid moartea în cuvânt şi întorc prin cântec timpul înapoi, spre origini. Mă trezesc câteodată fredonând împreună cu ei versuri care şi-au înfipt atât de adânc rădăcinile în carnea mea încât îmi călăuzesc singure paşii spre acel colţ de lume unde doarme puiul Fiinţei.                                                 „Drumu-i lung, pe drum mă duc…”
 

*

Data şi locul naşterii: 17 iunie 1940, sat Lemniu (com. Letca), jud. Sălaj; decedat: 12 decembrie 2002, Mănăstirea Nicula, jud. Cluj
Genul frecventat: poet, prozator, dramaturg, critic literar, eseist, traducător
Studii: Liceul Clasic Român din Cluj, 1962; Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Litere, 1967; Universitatea din Bucureşti, doctorat în Filologie (specializarea Etnologie), 1998
Debut editorial: Spirala, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1987
Alte afilieri: membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA)
Volume:
Spirala, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1987 (ed. a II-a necenzurată: Legat la ochi, Ed. Ecclesia, Nicula, 2007).
Zeul din labirint — Sibiu, Decembrie 1989 [reportaj-document], Sibiu, 1992.
Cărţile Eptimahice (poezii, cu grafica autorului), Sibiu, 1996.
Anima dr. Telea — Timp şi destin la Noul Român [reportaj etno-literar], Sibiu, 1996 (ed. a II-a, Ed. Ecclesia, 2006).
Călătoria de sâmbătă. Poezii, Ed. Ecclesia, Nicula, 2004.
Elegiile Orhideei. Poem transcendental, Ed. Ecclesia, Nicula, 2004.
Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram, Ed. Ecclesia, Nicula, 2004 (ed. II, Casa de Editură Max Blecher, 2012).
Fiul apocrif — roman, Ed. Ecclesia, Nicula, 2005.
Rainer Maria Rilke, Elegiile din Duino, Ed. Ecclesia (ca supliment al revistei Nord literar), 2007 (traducere).
Terra Mirabilis. Publicistică, Ed. Ethnologica, Baia Mare, 2010.
Roata stelelor. Teatru, Ed. Ecclesia, Nicula, 2010.
Lucrări ştiinţifice:
Constelaţia magicului — o viziune românească asupra misterului existenţial, UCN, Năsăud, 1994.
Creştinismul cosmic — o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în tradiţia românească, Ed. Saeculum, Sibiu, 1999.
Chipurile divinităţii. O hermeneutică a modelelor teofanice în spaţiul sud-est european (ortodox), Ed. Ethnologica, Baia Mare, 2006.

A colaborat la periodicele: Informaţia Harghitei; Orizont; Viaţa românească; România literară; Tribuna (Cluj); Astra (Braşov); Vatra; revista Transilvania; Tribuna Sibiului; înfiinţează cotidianul sibian Dimineaţa (redenumit Radical), apoi revista Continent (secretar de redacţie până în 1992); iniţiază şi editează alte publicaţii: Renaşterea, Bucureşti, 1990 (cu pr. Constantin Galeriu, scriitorii Ioan Alexandru, Nicolae Dabija, Grigorie Vieru ş.a.), Curierul de Transilvania, Târgu-Mureş, 1991 şi Rostirea românească (cu Mircea Tomuş, Ion Dur ş.a); redactor-şef la săptămânalul Opinia publică, editat de Consiliul Judeţean Sibiu; întemeiază şi colaborează la publicaţia Autonomia locală — revistă lunară a administraţiei locale din România, publicând până în anul 2000 reportaje şi scurte monografii din toate zonele ţării; editează, împreună cu Alexei Rudeanu, revista online Cetatea literară. Revista scriitorilor români de pretutindeni, serie nouă.

Un text reprezentativ:
„Mă credeţi sau nu, satisfacţiile mele ţin de un alt ordin decât cel al succesului. N-am făcut şi nu fac parte din nici o «gaşcă» culturală, n-am trimis nimănui vreo carte cu rugămintea de a scrie despre ea, n-am cultivat nici un «lider de opinie» al zilei (dimpotrivă, am reuşit uneori să trezesc, cu sau fără voie, antipatii evidente — poate aşa se explică şi ezitarea unor colegi de a scrie despre mine, ca şi faptul că  n-am primit de nicăieri nici un «reward» care să-mi «certifice» valoarea). Am în schimb bucuria scrisului (liber de orice obligaţie), convingerea fermă că am «atins» uneori câte o idee (cum ar spune Noica) şi, nu în ultimul rând, destule semnale de apreciere (uneori chiar entuziastă) din partea unor specialişti care mi-au citit cărţile (subliniez cuvântul deoarece, din păcate, tot mai puţini sunt astăzi oamenii care să citească, şi încă mai puţini cei dispuşi să înţeleagă)” (Vasile Avram, fragment din scrisoare către Iordan Datcu, Sibiu, 28 martie 2001; publicată în: Vasile Avram, omul şi opera. Din Lemniu la Nicula — un ocol prin lume, Ed. Ethnologica, Baia Mare, 2011, p. 220).

*
Plângerea Anei lui Manole
    Cât am fost piatră într-un zid de mănăstire
nimeni nu m-a ştiut; timpul s-a scurs prin mine
ca printr-un ochi orb; păsări simbolice
mi-au ciugulit globulele roşii din sânge
şi m-au lăsat ca pe-un ciob de cristal
sub geana unei veşnicii incolore.
                    Seara
un înger mă veghea din înalt, iar la sărbători mari
un duhovnic cu degete de lumină mă stropea cu isop
— pielea mi se înduioşa atunci ca o petală de lacrimă
picurată pe-o floare şi câteodată visam
că prin mlădiţele de cuvinte care-mi şuşoteau pe la tâmple
mă voi putea ridica din somnul meu mineral, să pot gusta
măcar încă o dată dulcele nectar al vieţii.

    Dar cât am fost piatră într-un zid de mănăstire
nu m-au durut gândurile, nu m-a fript
ura nimănui, iubirea aproapelui nu m-a trădat;
nu mi-am plâns soarta pe umărul îngerului,
nici cu propria umbră nu m-am certat.
    Cât am fost piatră într-un zid de mănăstire
am cochetat cu spectrul unei posibile fericiri nominale,
cum cochetează o rază de soare cu umbra viitorilor nori;
în nopţile cu ceaţă mă retrăgeam din ţesătura materiei
în şoaptele unei rugăciuni.
    De atunci,
    din acea vreme,
    de când eram piatră într-un zid de mănăstire,
    am învăţat limba pământului.
(„Plângerea Anei lui Manole”, în: Călătoria de sâmbătă.                                                                Poezii, Ed. Ecclesia, Nicula, 2004, p. 19)

Au scris despre cărţile sale: Mircea Muthu, Augustin Cozmuţa, Ioan Mariş, Mircea Tomuş, Vasile Filip, Ironim Munteanu, Ion Papuc, Eugene Van Itterbeek, Titu Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, Radu Vancu, G. Nistor, Ştefan Baghiu, Radu Ciobanu, Raluca Dună, Nicolae Constantinescu, Ion Pogorilovschi, Ion Cuceu, Delia Suiogan, Jan Nicolae, Ştefan Iloaie, Camelia Burghele, Emil Jurcan

Referinţe critice:
„Vasile Avram a fost, înainte de toate, ceea ce se numeşte un cărturar deplin, în cuvintele de acum, un intelectual înzestrat cu lecturi, informaţii şi interes cum foarte puţini sunt în apropierea noastră imediată. Curiozitatea lui, convertită, până la urmă în studiu, s-a întins pe domenii vaste şi felurite, de la antropologia generală, prin diferitele ei ramuri şi discipline, până la etnologie, etnografie şi folcloristica specializată. De aici, la literatura română şi apoi la cultura generală. Într-un cuvânt, a fost ceea ce se numeşte îndeobşte un spirit luminat” (Mircea Tomuş, Transilvania, nr. 6/2002, p. 112).

*
„N-am cunoscut un om mai împlinit, în singurătatea sa creatoare, ca scriitorul Vasile Avram, ce-şi purta această singurătate ca sfinţii aura. O melancolie, aproape impersonală, ca în cazul marilor creatori daimonici, (în sensul conceptului teoretizat de Goethe) se degajă din întreaga sa personalitate fizică şi intelectuală. Purta cu sine un nu ştiu ce, un halo ca siglă spirituală ce-l livra pe omul şi scriitorul/filosof unor postulate iniţiatice deschise spre acea transcendenţă a arhetipurilor ca esenţe eterne în înţeles platonician. […]
În mijlocul acestei lumi, excesiv tehnologizate şi raţionalizate, el căuta semnele anthropos-ului, acele arhetipuri cosmologice decelate în organicitatea creştinismului cosmic, care pentru el reprezenta o paradigmă vie, pe care şi-a fundamentat întreaga creaţie de la poezie, roman până evident la studiile erudite de antropologie” (Ioan Mariş, „Postfaţă” la volumul: Vasile Avram, Călătoria de sâmbătă. Poezii, Ed. Ecclesia, Nicula, 2004, p. 261–263).

*
„Vasile Avram a fost fascinat de societăţile arhaice, căutând semnele lor runice, acele «revelaţii ultime», lizibile încă, de care vorbea şi marele filosof Emil Cioran. Aceste societăţi au păstrat «semnele», paradigmele pe care poetul şi antropologul Vasile Avram le interoga mereu, deschizând un câmp de cercetare unde Poesisul intră într-o relaţie sincretică cu Logosul” (Eugene Van Itterbeek, „Vasile Avram, poetantropolog”, Transilvania, nr. 12/2004, p. 11)

*
„Vasile Avram are curajul, deconspirat abia post-mortem, de a afirma că poezia este un confesor de taină al omului şi nu o exhibare declarativă sau programatică a unor inşi voit inspiraţi de o instanţă străină spiritului lor lăuntric, sincer şi autentic. (…) Autorul versurilor, ocult şi epifanic, e lucid că «sunt un cezar / Care-a venit târziu la-ncoronare» («Theosis eşuat»), dar îşi învinge frica de necunoscut tocmai pentru că ea «se ascunde pe unde nici nu gândeşti» («Moartea prin joc»), iar destrămarea paradisului şi căderea în timp nu pot fi oprite decât prin «o nouă amânare / a morţii prin cuvânt» («Ceas interzis»)” (Augustin Cozmuţa, „Vasile Avram. O poezie de taină”, Transilvania, nr. 12/2004, p. 12).

*
„Vasile Avram nu este un poet al zenitului. Privirea interioară, ochiul dinăuntru se îndreaptă spre străfunduri. Toată această poezie comunică un soi de anamnesis, adică întoarcerea spre geologic şi nediferenţiat, dar în care nediferenţiat există o puritate extraordinară, iar performanţa rezidă în aceea că toată această orientare ad originem este pusă pe o grilă eminamente conceptuală” (Mircea Muthu, „Un ochi care-şi privea orbirea…”, Tribuna, nr. 62, 1–15 aprilie 2005).

*

[transcrierea facsimilului]

Am, acum când scriu, două inimi. Una bate la Sibiu, printre turle sfâşiate de ceaţa timpului, alta pe sub codrii Maramureşului, unde zac şi oasele strămoşilor mei mutaţi în voievozi. Sunt un cavaler al nostalgiilor. Oricât aş rătăci pe străzile baroce înzăuate în piatră, oricât m-aş odihni într-un vers de Radu Stanca, gândul mă duce fără să vreau spre obârşii: un colţ de cer risipit printre dealuri, o poartă care a ademenit soarele în braţele ei, o „corindă” vestind cumpăna vremilor. Mi-e dor de cuşma Gutâiului şi de Piatra lui Pintea, de toaca bisericilor de lemn sfidând infinitul, de răsuflarea verde a poienilor de munte şi de rugăciunea apelor pe sub muguri de brad. Mi-e dor de oamenii Maramureşului, de prietenii mei cu gustul veşniciei pe buze, cei care închid moartea în cuvânt şi întorc prin cântec timpul înapoi, spre origini. Mă trezesc câteodată fredonând împreună cu ei versuri care şi-au înfipt atât de adânc rădăcinile în carnea mea încât îmi călăuzesc singure paşii spre acel colţ de lume unde doarme puiul Fiinţei.                                                 „Drumu-i lung, pe drum mă duc…”



*
„Formulelor romaneşti insolite, care jalonează drumul sinuos al acestei specii mai ales în ultimele decenii ale secolului recent încheiat, precum «romanul mitic», «eseistic», «corintic», «postmodern», «total» etc., cred că li se mai poate adăuga acum una, cel puţin la fel de viabilă şi justificată — cea a «romanului antropologic» sau «al Totalităţii» (în sensul convergenţei micro-macrounivers). Este romanul unor întrebări fundamentale — Cine suntem?, De unde venim?, Încotro ne îndreptăm? — deloc noi, dar niciodată istovite sau inutile. Abordarea acestora la modul metaforic şi poematic se naşte firesc, din absoluta consecvenţă a autorului cu sine însuşi” (Vasile V. Filip, „O cronică apocrifă a spiralei devenirii”, Tabor, anul I, nr. 11, februarie 2008, p. 39–44)

*
„Teatrul lui Vasile Avram, publicat parţial antum (Roata stelelor şi Depărtarea albă în revista Transilvania) şi integral postum în volum, este semnul aceleiaşi creativităţi exemplare şi al forţei de sinteză şi reflexivitate. Un teatru simbolic înscris mitului poetic tragic de esenţă folclorică şi istorică (Roata stelelor) ori biblică (Pavel), dar şi celui experimental, inovator, al absurdului (Depărtarea albă), ori celui ce sub aparenţă melodramatică este mai aproape de teatrul de idei al lui Camil Petrescu pentru care esenţial era principiul: «Câtă luciditate, atâta dramă», la Vasile Avram devine: «Câtă suferinţă, atâta tragedie». (…) Registrul teatrului lui Vasile Avram este apropiat de Lucian Blaga: abordarea mitului dramatic al teatrului poetic, metaforic, cu personaje generice, categoriale, de esenţă expresionistă şi fior metafizic” (Ironim Munteanu, „Crugul timpului interior”, Euphorion, anul XXIV, nr. 12, 2013, p. 16, 23).
Dedicaţie de la Mircea Ivănescu pe volumul: Alte poeme nouă, Bucureşti, 1986: “Lui Vasile Avram, Poetului - prozatorului, dramaturgului - scriitorului de atâtea genuri şi de jurnal - care, toate, sunt cerul - spre care şi eu tind - al frumosului, pe care, iată, el îl câştigă mai uşor, şi mai obiectiv, decât mine, prietenia desăvârşită — şi invidioasă (nu numai din pricinile pe care le ştie) a lui Mircea Ivănescu, iulie 1986.
Date de contact: Felicia Avram: e-mail: feliciaavram@yahoo.com; tel.: 0269/25.21.39
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
infocenter
Licitatie publica