logo
Preotul ortodox ALEXANDRU LEBU, mare donator şi harnic fondator de instituţii româneşti în Transilvania, pe timpul Austro-Ungariei
Preotul ortodox ALEXANDRU LEBU, mare donator şi harnic fondator de instituţii româneşti în Transilvania, pe  timpul Austro-Ungariei
Acest român nu a avut copii şi a făcut o mare avere pe care a lăsat-o cu testament, naţiunii române greco-ortodoxe din Austro-Ungaria, 1 000 000 de coroane aur prin Fundaţia Culturală Alexandru Lebu, pentru ca ASTRA să acorde burse de studiu la Budapesta, Viena, Berlin şi Paris, românilor capabili din Transilvania şi Ungaria. Tot prin testament a lăsat Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de la Sibiu toate casele şi terenurile pe care le avea în oraş şi la periferia lui şi fabrica de lumânări, bunuri care au fost valorificate de către ruda sa, protonotarul Comitatului Sibiu, Ştefan Stroia, la valoarea de peste 1 100 000 coroane aur, bani folosiţi în totalitate pentru construcţia Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

Preotul Alexandru Lebu (1835-1918) s-a născut la 10 noiembrie 1835 în Cacova-Sibiului din părinţi oieri cu stare materială bună,
care l-au dat la şcoală în sat, apoi a absolvit liceul german şi teologia la Sibiu. Au fost 5 fraţi la părinţi: Alexandru, Coman, Maria Danil Hanzu; Marina Vasilie Balteş şi Stana Ioan Hanzu.
Alexandru, cel mai mic dintre fraţi, singurul copil pe care părinţii l-au dat la şcoală dorea să-şi continue studiile la Viena şi avea chiar sprijinul Mitropolitului Andrei Şaguna, însă mama lui a stăruit să ocupe parohia liberă din Cacova. A ascultat de mamă, s-a căsătorit şi a devenit pentru 7 ani preot în satul natal. În 1867 i-a murit soţia, s-a căsătorit din nou şi a renunţat la preoţie. Prima soţie a fost fiica pr. Sava Barcianu din Răşinari, şi a doua din familia Cioran, tot din Răşinari.

Preotul Alexandru Lebu a fost un om harnic, bun gospodar şi specialist în zootehnie şi pomicultură.

În Cacova a făcut pepinieră de pomi fructiferi,  o livadă intensivă şi a adus din Austria tauri de mare valoare biologică şi vaci de rasă Pintzgau. A fost un pionier în domeniul fermelor agricole cu bună productivitate unde s-au specializat şi oamenii din sat, angajaţi la fermele preotului. În 1893 a murit şi a doua nevastă. Atunci a donat casa părintească din sat, lăsată de familie lui, la biserică, şi s-a mutat la Sibiu, în casa pe care şi-a cumpărat-o în oraş pe strada Morii. La Cacova, în curtea părintească donată de preot a funcţionat şcoala veche până în 1938, iar până azi în casele mari de la stradă este căminul cultural, şi în casele mici din curte este casa parohială unde a locuit în permanenţă preotul satului.
Şi casa de la Sibiu de pe strada Morii, preotul a donat-o în 1899 Mitropoliei Ardealului, care a început construcţia catedralei mitropolitane prin vânzarea în anul 1900 a acestei case de către comitetul condus de mitropolitul Meţianu, cu suma de 65 000 coroane aur. Lebu
s-a mutat în noua casă pe care şi-a construit-o la Sibiu, pe str, Trandafirului, nr. 11, unde a locuit tot restul vieţii până la 11 noiembrie (stil nou) 1918.
Pe terenurile de lângă Sibiu, Alexandru Lebu a  continuat să crească vite,  tauri de rasă şi oi caracul aduse din Caucaz, a organizat o pepinieră vestită, a înfiinţat livezi, a ajutat cu altoi satele din Mărginime.
Om harnic şi prevăzător, a înţeles că Sibiul se va extinde şi a cumpărat multe terenuri la periferie şi în oraş.
Îndemnat de planurile mitropolitului Andrei  Şaguna, cu care a fost prieten bun şi de creşterea preţului terenului în perimetrul oraşului Sibiu, preotul Alexandru Lebu a fost  membru fondator al Băncii Albina şi 15 ani membru în consiliul de administraţie al băncii, calitate în care a sprijinit mulţi comercianţi, meseriaşi, agricultori români. Aşa i-a ajutat pe Petru Comşa, Danil Bârsan din Sălişte, Oaşa Petra din Sibiel, Ilie Floaşiu din Galeş ş.a. cărora „pe cuvânt de onoare” le-a împrumutat pe maxim trei ani, cu dobândă mică o sumă de bani din bancă, bani cu care
şi-au început afacerile aceşti cunoscuţi mărgineni de onoare. Toţi acei afacerişti au returnat banii la bancă imediat ce au reuşit să-şi vândă mărfurile.

Alexandru Lebu a fost membru fondator la toate societăţile şi reuniunile româneşti din timpul lui. Împreună cu Dumitru
Comşa şi Eugen Brote,
a înfiinţat în 1882 Reuniunea română de Agricultură
din Comitatul Sibiu,
prin care au ajutat mulţi agricultori din tot judeţul.

În 1902, când primarul sas al Sibiului, deranjat că terenuri importante ale oraşului au intrat pe mâna românului, i-a oferit un preţ bun, 200000 coroane aur, pentru  fosta lui livadă, el a răspuns: „Nu am livezi pentru ca să se întindă saşii şi la marginile oraşului”. Azi în fosta livadă sunt amplasate străzile cu numele satelor din Mărginime. A fost proprietar al fabricii de stearină (lumânări), al terenurilor unde au funcţionat fermele sale de animale, pe care s-au construit cartierele: Valea Aurie, Calea Poplăcii, zona cu străzile cu numele satelor din Mărginime,  Liceul de Construcţii „Carol I” şi alte clădiri, care azi sunt ale Mitropoliei Ardealului.
În testamentul său din 5 ianuarie 1908 a scris următoarele: „Neavând copii, dar după munca mea neîntreruptă şi intensivă, dându-mi Dumnezeu o avere care între împrejurările de azi poate trece de considerabilă, din curată inimă, cuprins de iubirea către neamul şi naţiunea mea română şi din dor învăpăiat de a putea înlesni poporului român şi din parte-mi cât de cât, calea spre o situaţiune mai fericită decât aceea de care am avut parte noi şi părinţii noştri, prin promovarea în mod real a intereselor sale culturale şi de progres, în mod serios am hotărât şi hotărăsc, că după substragerea legatelor ce vor urma mai la vale şi a speselor neprevăzute pentru mine, toată averea mea să o pun la dispoziţiunea naţiunii mele române din Transilvania şi Ungaria”.
Moştenitorul universal este Arhidieceza Ortodoxă Română din Transilvania (actuala Mitropolie a Ardealului) cu „obligaţia să înfiinţeze un fond cultural, pentru toţi românii din confesiunea ortodoxă orientală din Transilvania şi Ungaria cu denumirea „Fondul cultural Alexandru Lebu”, fond care să existe pe vecie şi averea lui să fie inalienabilă. Averea fondului a fost de 1.000 000 coroane aur în Banca Albina şi toate celelalte terenuri şi clădiri. Consistoriul va hotărî după trebuinţă să întrebuinţeze veniturile fundaţiunii, mărimea şi categoria stipendiilor (burselor) şi ajutoarelor, nefiind eschis (ocolit) nici un ram de ştiinţă, arte, industrie,comerţ, economie, cu un cuvânt, nimic ce poate conferi (duce) la prosperitatea culturală şi materială a poporului român”.
Dar pentru a ne convinge cu toţii cât de mult şi-a iubit acest preot neamul său românesc greco-ortodox din Austro-Ungaria şi a pătrunde puţin cu mintea în atmosfera Transilvaniei dinaintea Marii Uniri, voi reproduce integral „Testamentul mecenatului Alexandru Lebu, mare proprietar în Sibiu răposat la 29 Octombrie (11 Noiembrie) 1918” şi publicat în ziua morţii sale de protonotarul Ştefan Stroia, în Editura Consiliului Arhidiecezian Sibiu.

TESTAMENT  

“Eu subsemnatul Alexandru Lebu, proprietar şi locuitor în Sibiu, născut în anul 1935 în 10 Noiembrie, în comuna românească Cacova din cercul Săliştei, din părinţi români economi, neavând copii, dar după munca mea neîntreruptă  şi intensivă dându-mi Dumnezeu o avere, care între împrejurările noastre poate trece de considerabilă, din curată inimă, cuprinsă de iubire cătră neamul şi naţiunea mea română, şi din dor învăpăiat de a putea înlesni poporului român şi din parte-mi cât de cât, calea pe o situaţiune mai fericită, decât  aceea de care am avut parte noi contemporanii şi părinţii noştri, prin promovarea în mod real a intereselor sale şi de progres, în mod serios am hotărât şi hotărăsc, că după subtragerea (scăderea din suma totală) legatelor (donaţiilor) ce vor urma mai la vale şi a speselor (cheltuielilor) prevăzute de mine, toată averea mea să o pun la dispoziţiunea naţiunei mele române din Transilvania şi Ungaria, deci în scopul acesta şi pentru a evita la trecerea mea din vieaţă orice neînţelegeri între rudeniile mele şi între eredele universal (moştenitorul întregii averi) şi legatarii ce-i voi institui prin acest testament, cu mintea întreagă şi trează, din propriul meu îndemn, cu calculul rece şi chibzuit, ca ultima mea voinţă, pentru cazul morţii mele dispun următoarele:
1. De erede universal al meu numesc pe arhidieceza gr. or. ortodoxă română din Transilvania reprezentată prin organul său executiv, prin Consistoriul arhidiecezan român ortodox oriental cu reşedinţa în Sibiu, cu îndatorirea ca din întreaga mea avere (1* banii din conturi, casele şi terenurile sale din Sibiu sunt trecute analitic în paginile 2 şi trei ale testamentului aşa că trecem la pagina 4) mobilă şi imobilă după subtragerea   legatelor şi speselor, să se înfiinţeze un fond cultural, pentru toţi românii de confesiune ortodoxă orientală din Transilvania şi Ungaria, cu numirea „Fondul Cultural Alexandru Lebu”. Acest fond să existe pe veci şi averea lui să fie inalienabilă.
Scopul acestui fond cultural este naţional românesc, şi deoarece acesta este identic cu cel confesional ortodox oriental, administrarea lui o aşez cu toată încrederea, în mâinile  Venerabilului Consistor arhidiecezan gr. or. român din Sibiu, carele îşi va exercita acest drept, după normele prescrise pentru fondurile arhidiecezane, sub controla congresului naţional bisericesc din provincia noastră mitropolitană a Transilvaniei şi Ungariei.
Din acest fond se vor distribui stipendii şi ajutoare tinerilor (burse de studii) – fără diferenţă de secs- români de confesiune orientală ortodoxă, cari se vor dedica învăţăturei artelor şi ştiinţelor de ori-ce fel, cari se vor distinge prin purtare bună şi prin talent, şi despre ai căror părinţi se va dovedi, că nu sunt în stare de a-şi creşte şi cultiva copiii lor din averea proprie.
Consistorul va disigna după trebuinţă, conform spiritului timpului şi rapoartelor politice şi sociale ale românilor, scopurile pentru care să se întrebuinţeze venitul fundaţiunii, precum şi mărimea şi categoria stipendiilor şi ajutoarelor, nefiind eschis (exclus) nici un ram de ştiinţă, arte, industrie, comerciu, economie, cu un cuvânt, nimic ce poate conferi la prosperitatea culturală şi materială a poporului român. Unica restricţiune ce o face este: ca la distribuirea stipendiilor şi ajutoarelor, dacă între reflectanţi (solicitanţi) se vor ivi şi rude de ale mele, acestea să fie preferite.
Dispun mai departe, ca distribuirea stipendiilor şi ajutoarelor acestui fond, să se înceapă imediat după terminarea procedurii de ereditate. La început şi până când capitalul fondului se va urca la cifra de un milion de coroane, numai 70% ale venitului se vor putea distribui drept stipendii şi ajutoare, iar 30% se vor capitaliza; ajuns însă capitalul la un milion de coroane, Consistoriul va putea hotărî în ce măsură şi pănă când să se mai continue capitalizarea.
Deoarece voia mea este, ca acest fond nicicând să nu ajungă sub influenţă străină (cum a ajuns Banca Albina sub nemţi) de naţiunea şi biserica mea, dispun: că, dacă drepturile autonomice ale bisericei  or. ortodoxe române ar deveni cândva într’atâta alterate, încât Consistorul n’ar fi sigur, că poate executa intenţiunile mele, şi dacă aceste intenţiuni s’ar putea ajunge pe altă cale, sub altă administraţie românească (aştepta Marea Unire), Consistoriul să procure acest Organ, dacă n’ar exista, şi în toată regula, pe lângă inventar, să predee acest fond în administraţiunea lui, rezervându-şi dreptul de a-l reclama iarăşi (de a-l lua înapoi), îndată ce biserica îşi va revendica neştirbit drepturile sale autonomice.
2. Dispun ca din averea mea, înainte de toate să separeze şi să se solvească (plătească) cât se va putea mai în grabă următoarele legate:
a) Născut în comuna rurală Cacova, din cercul Săliştei, petrecându-mi aici anii copilăriei şi o parte bunişoară din viaţă, având aici legături intime de rudenie, şi zăcând în pământul acestei comune şi osemintele iubiţilor mei părinţi şi a celor două soţii ale mele: 30 000 , ceteşte treizeci de mii de coroane, testez special pentru scopurile culturale ale locuitorilor comunei bisericeşti gr.-or. române din Cacova.
Din această sumă, Consistorul arhidiecezan va forma un fond cu numirea: „Fondul Cultural Alexandru Lebu pentru Cacova”. Acest fond încă rămâne sub administraţiunea Consistorului arhidiecezan, carele va distribui ajutoarele din el la propunerea comitetului parohial ortodox din Cacova. Toate venitele fondului se vor capitaliza până când capitalul va creşte la suma de patruzeci mii de coroane, iar de aici încolo se va capitaliza numai 25% până când fondul va ajunge la cifra de una sută mii de coroane, când apoi Consistorul va decide, cât să se mai continue capitalizarea, şi în ce măsură.
Din venitul acestui fond 25% să se deie în fiecare an pentru acoperirea trebuinţelor şcoalei confesionale ortodoxe române din Cacova, iar  din 50%, cu 30 coroane să se acopere spesele unui parastas, carele la o zi stabilită de Venerabilul Consistor arhidiecezan, în fiecare an se va servi în biserica română din Cacova pentru amintirea mea, a părinţilor şi soţiilor mele. Din aceste 30 de coroane preotul va avea să procure cele necesare pentru parastas, iar restul să se distribuie ca ajutoare pentru tineretul de ambele sexe român din Cacova, spre orice scop cultural, începând dela cărţi de învăţământ în sus. Cu deosebire doresc, ca din comuna mea natală să se ridice şi meseriaşi buni.
Ajungând acest fond cu ajutorul lui Dumnezeu la cifra de una sută mii de coroane, atunci va avea să capete şi preotul gr.-or. din Cacova un ajutor anual de patru sute de coroane, care îi va primi regulat în fieşte care an. Dacă şcoala confesională ortodoxă română din Cacova, ori din ce motiv şi-ar pierde caracterul confesional şi naţional, Consistorul va dispune liber şi de cele 25% menite pentru dotaţiunea şcoalei, pentru alte scopuri confesionale româneşti ale locuitorilor ortodocşi români din Cacova.
b) Testez nepoţilor şi nepoatelor rămaşi după răposatul meu frate Coman Lebu, fiecăruia câte 3 000 coroane. Întrucât vreunul dintre aceşti nepoţi ar fi răposat, copiii aceluia capătă partea celui răposat. Nepoţilor şi nepoatelor rămaşi după răposatele mele surori, Maria Danil Hanzu, Marina Vasilie Balteş, şi Stana Ioan Hanzu, le testez fiecăruia câte 3 000, adecă trei mii de coroane. Întrucât vreunul dintre aceşti nepoţi ar fi răposat, copiii aceluia capătă câte 1000,  adecă una mie coroane, mai departe se nu se mai extindă aceste legate şi asupra următorilor acestora.
c.) Econoamei mele Maria Miclăuş din Cacova, care m’a servit cu credinţă timp îndelungat, dacă se va afla şi la trecerea mea din viaţă la mine în serviciu, dispun: ca să i se solvească (plătească) din venitele fondului meu, în fieştecare an, cât se va afla în vieaţă, un ajutor anual de şasă sute coroane, anticipativ şi regulat, începând numaidecât cu primul an al morţii mele, şi orânduiesc totdeodată, ca cât va trăi să aibă dreptul de locuit în casele mele din Sibiu, uliţa Trandafirului Nr. 11, şi adică, să capete din cvartirul (apartamentul) în care am locuit eu până am fost în vieaţă o odaie la uliţă şi culina care stă în legătură cu această odaie; să capete magazinul pentru lemne din fundul curţii, şopronul pentru găini şi o parte din podul care corespunde cvartirului numit, gratuit, fără a solvi ceva. Asemenea declar că toate mobilele din acea odaie, precum toate pânzăriile şi recvizitele de cuhnă (bucătărie), cari se vor afla atunci în casă sau cuhnă, i-le cinstesc, şi va avea să devină averea ei numaidecât, şi nu va avea să se inventeze (inventarieze la biserică).
3. Şcoala agronomică înfiinţată de Consistor pe realităţile mele (la fermele pomicole şi zootehnice proprietăţi ale lui Lebu), cari de astă dată le ţine în arendă, până când Consistorul va considera-o de necesară în interesul poporului român ortodox din patrie, ca şcoală agronomică a „Fondului Cultural Alaxandru Lebu”, încetând fireşte arenda ce mi-o plăteşte Consistorul din averea arhidiecezei. Se va putea da elevilor acestei şcoale ajutoare sub titlul de: stipendii din „Fondul cultural Alexandru Lebu”. Ba doresc chiar, ca elevii şcoalei agronomice să fie primiţi gratuit, şi simbria şi eventual îmbrăcămintea lor, să se acopere din amintitul fond.
Doresc mai departe ca şi celelalte realităţi de pe hotarul Sibiului (fermele şi casele lui neînchiriate la biserică), până când se rentează bine, fie chiar ca păşune a şcoalei agronomice, să nu se vânză, pentrucă după situaţiunea locului, pe care se află, valoarea lor creşte mereu, în mod considerabil, devenind nu peste mult timp locuri de clădire. (Bătrânul Lebu a simţit extraordinar de bine cum se va dezvolta Sibiul, pe terenurile cumpărate de el, prin construirea  cartierelor Valea Aurie, Calea Poplăcii, Arsenalul cu poligonul militar şi a cartierului cu străzile ce poartă numele satelor din Mărginimea Sibiului).
4. După trecerea mea din vieaţă , rog pe Venerabilul Consistor, să se îngrijească de înmormântarea mea în cripta mea din cimitirul oraşului, fără pompă. Spre acest scop se poate cheltui din lăsământul meu până la suma de 2000, două mii de coroane. Iar mai departe rog pe Venerabilul Consistor, ca pe spesele fondului meu, să se îngrijească de ţinerea în stare bună  a mormântului meu, precum şi de aceea, ca în fiecare an, la o zi anumită, care o va stabili Consistorul, să se servească în biserica catedrală un parastas tot pe spesele fondului meu cultural, şi să se plătească câte 30 de coroane pe an, şi anume: preotului 25 de coroane, din care se acopere şi alte trebuinţe ale parastasului, iar cantorului 5 coroane. Atât acestea cât şi cele dispuse în punctul 2 litera a), relativ la parastasul ce este a se serba în Cacova, să se execute şi pe timpul cât durează capitalizarea întregului venit al fondurilor mele culturale, adică, cu începerea de la luarea în posesiune a lăsământului meu din partea Consistorului.
Mai departe dispun, ca la o anumită zi a anului în care voi trece din vieaţă, care o va afla Venerabilul Consistor potrivită, să se împartă din lăsământul meu două sute de coroane între săracii din Cacova, şi alte două sute de coroane între săracii din Sibiiu.
5. De executor testamentar denumesc tot pe Venerabilul Consistor  arhidiecezan gr.-or. ortodox din Sibiiu, şi îl rog, ca îndată după moartea mea, să binevoiască a lua măsurile necesari pentru inventarea lăsământului meu şi luarea în posesiune a întregei averi mobile şi imobile, ce o voi avea în ora morţii mele, ori unde s’ar afla ea.
6. Ori şi care din rudele mele, cari din ori şi ce motiv va ataca în proces aceste dispoziţiuni ale mele, ipso facto devine lipsit de ori şi ce drept de ereditate faţă de testamentul meu, de ori şi ce beneficiu din acest fond, şi chiar de eventualul legat, care altcum i-ar compete ( i s-ar cuveni) în virtutea acestui testament.
Acest Testament l-am scris şi subscris eu, cu mâna mea proprie, şi îl declar de ultima mea voinţă.
Sibiiu, în 5 Ianuarie 1908.
Alexandru Lebu  p. m.
Subscrişii martori testamentari, întruniţi anume în acest scop, constatăm, că domnul Alexandru Lebu, în plenitudinea facultăţilor spirituale şi fizice, a declarat în faţa noastră, că acest document, care constă din două coli cusute în prezenţa noastră cu aţă de culoare neagră-galbenă, scris cu mâna proprie, constituie testamentul seu, şi apoi l-a subscris cu mâna proprie în prezenţa noastră. Capetele aţei cu care este cusut documentul, le-am sigilat cu ceară roşie, cu sigiliul testatorului şi al martorilor Parteniu Cosma şi Ştefan Stroia.
Sibiiu, în 5 Ianuarie n. 1908.
 Dr. Eusebiu Roşca m. p.,               Parteniu Cosma m. p., martor.                                       martor. ŞTEFAN STROIA m. p.,              Pantalimon Lucuţa m. p., Martor.                                       
martor. Dr. Ilie Beu  m. p., Martor. 
Nr. Cons. 10,975  Epitr.

Acest testament depus spre păstrare la Consistorul arhidiecezan, s’a desigilat şi publicat în şedinţa Consistorului arhidiecezan, ca senat epitropesc, ţinută în Sibiiu, la 29 Octomvrie( 11Noiemvrie)1918.
  Dr. Eusebiu Roşca m. p.,
      Vicar-arhiepiscopesc.
Dr. Octavian Costea m. p.,
Secretar consistorial.

A fost un om harnic, modest şi sobru şi se văd aceste calităţi după instrucţiunile date cu privire la administrarea fondurilor sale şi după modestia cu care a dorit să fie înmormântat fără pompă.
 
Testamentul lipseşte pe rudele lui de posibilitatea atacării dispoziţiilor sale şi le îndeamnă la muncă. Terenurile familiei Alexandru Lebu din hotarul Cacovei le-a donat şcolii din sat, casele din sat le-a dat preoţilor care s-au perindat în sat după el şi casele cele mari le-a dat satului, iniţial folosite drept şcoală şi azi cămin cultural. Averea cea mare de la Sibiu a dat-o Mitropoliei Ardealului şi Astrei, dar nimeni nu-şi mai aduce aminte de el, ci doar se laudă cu tot ce s-a înfăptuit de către alţii pentru neamul românesc din averea lui.
Un alt cacovean, Ştefan Stroia a fost protonotarul ales al Comitatului Sibiu între 3 noiembrie 1898 şi noiembrie 1912, membru activ al Astrei, din noiembrie 1898 a fost deputat mirean la Congresul Cercului Arhidiecezan Sibiu şi membru al Comisiei pentru construcţia Catedralei Mitropoliei Ardealului, respectiv asesor al Consiliului Mitropolitan al Ardealului. Acesta a întocmit,  redactat şi executat (a vândut bunurile lui Alexandru Lebu pentru construcţia catedralei) testamentul consăteanului său. El a fost cel care a vândut la persoane particulare, la municipalitatea Sibiului şi la Armată, terenuri şi clădiri din testament în interesul bisericii, pentru construcţia catedralei mitropolitane cu care şi azi ne mândrim cu toţii, dar nu face nimeni nimic în memoria preotului Alexandru Lebu.
 
Preotul Alexandru Lebu a murit cu 20 de zile înainte de Marea Unire, este înmormântat în micul său mausoleu, lângă cel a lui Zaharia Boiu, în Cimitirul Municipal al Sibiului, în capătul aleii principale pe partea dreaptă, la 60 de metri.
    
Azi la 100 de ani de la Marea Unire, nu ar trebui să fie  uitat de toată lumea, de biserică şi de urmaşi, să-i fie cinstită memoria cu câte un parastas  în catedrala pentru construcţia căreia s-a jertfit, iar mormântul să nu mai zacă părăsit, neîngrijit într-o mizerie cruntă, batjocorit prin înmormântarea acolo a două persoane străine de neamul lui Alexandru Lebu .
Deoarece azi,  nimeni nu mai ia în consideraţie testamentul şi nu mai cinsteşte memoria acestui om merituos, constat că nu se mai practică cultul teologic creştin, înlocuit de cultul personalităţii,  mă rog să nu se adeverească şi pentru neamul românesc maxima antică grecească „Patria (conducători şi popor) care-şi uită fiii nu merită eternitatea”.                              
    Ing.  Ilie  HANZU

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica