logo
Poetul Emil Almăşan: "Nu îmi imaginez o lume fără poezie! E cel mai mare leac al sufletului meu"
Poetul Emil Almăşan:

Recent, timp de câteva ore, Galeriile UAP din Sibiu au fost gazda unei sărbători literare de excepţie, prilejuită de lansarea volumului de poezii “Despărţirea de tăcere”, semnat de poetul Emil Almăşan din Bucureşti. La acest moment au ţinut să fie prezenţi membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, ai Cenaclului Literar "George Topârceanu" al Cercului Militar Sibiu, ai Cenaclului Literar "Cenaclul de la Păltiniş" , invitaţi şi cunoscuţi ai poetului şi alţi iubitori ai poeziei. Volumul este prefaţat de cunoscutul scriitor, col. (r) Liviu Vişan. Scriitorul Ion Gligor Stopiţa a făcut o scurtă prezentare a Revistei "Cenaclul de la Păltiniş", nr.1/ 2017. Despre carte şi autor au ţinut să-şi spună impresiile poeţii Silviu Guga, Valentin Leahu (fost coleg de şcoală militară cu poetul Emil Almăşan care, încă de pe vremea studiilor la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi ”Nicolae Bălcescu”, şi-au etalat talentele scriitoriceşti în paginile revistei ”Gânduri Ostăşeşti”, editată de elevii şcolii, cu apariţie lunară). Activitatea a fost moderată de către Valentin Leahu, redactorul şef al revistei ”Cenaclul de la Păltiniş”, care a fost onorată de către Cercul Militar Naţional, cu Diploma Jubiliară prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţare. În revista literară amintită, numele poetului Emil Almăşan se regăseşte în fiecare număr. Au recitat actorii Gabriela Neagu şi Cătălin Neghină, de la Teatrul Naţional din Sibiu.

Rep: Ce doreşte autorul acestei cărţi să cunoască cititorii despre viaţa şi activitatea dumneavoas­tră?

Emil Almăşan: Înainte de toate, aş dori să vă mulţumesc pentru posibilitatea oferită să mă adresez acestora. Le mulţumesc pentru că mă citesc. În absenţa lor, ceea ce scriem nu are sens. Aş dori să ştie mai mult despre poezia mea decât despre mine. E mai important şi pentru cititori şi pentru mine. Eu, ca persoană, nu am o existenţă care să merite atenţie. Totuşi, dacă nu pot evita acest răspuns şi trebuie să aleg, atunci aş dori să ştie despre mine că am fost jurnalist militar, am lucrat apoi ca redactor al ziarului "Românul", am condus Editura "Quintus", iar în prezent lucrez în comunicare la Muzeul Naţio­nal Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida" din Bucureşti. Sunt tatăl unui băiat care peste un an va fi medic. Sunt un om care iubeşte cuvintele şi care crede că poezia este o punte între oameni.

Rep: Ce reprezintă poezia în viaţa poetului Emil Almăşan?

E. A.: Deşi am publicat târziu în volum şi, într-un anume fel, realitatea mă contrazice, pot spune că poezia ocupă aproape tot timpul şi tot sufletul meu. Nu prea mai lasă loc pentru nimic altceva. Inclusiv relaţiile mele cu cei dragi şi apropiaţi mie simt că sunt, într-o bună măsură, mijlo­cite de ceea ce scriu. Soţia mea, băiatul meu, precum şi toţi prie­tenii mei se regăsesc de fiecare dată în ceea ce scriu. Ei ştiu că în versurile mele găsesc ceea ce nu le spun zilnic, dar trăiesc. E felul meu de a le spune că îi iubesc. Poezia mea mă ţine permanent într-o relaţie de comu­nicare cu tot ce este în jurul meu: oameni, locuri, amintiri, trăiri, speranţe, trecut, viitor, bucurii sau tristeţi. Pot spune că este o dimensiune în care trăiesc. Şi, aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, poezia este o cale. Iar pentru a înţelege mai bine ceea ce înseamnă, am să vă spun că nu îmi imaginez o lume fără poezie, aşa cum nu îmi imaginez o lume fără aer, fără apă, fără oameni. Poezia reprezintă şi cel mai mare leac al sufletului meu. M-a vindecat şi mă vindecă , mereu, de tot ce e trist şi cenuşiu în viaţă. Mă vindecă de cel mai mare dor al vieţii mei, Acela de părinţii mei. Dar poezia e magică, are o putere aparte, şi, prin ceea ce scriu, părinţii mei, care au trecut demult la cele sfinte, sunt vii. Îmi sunt aproape. Am înţeles că poezia este cel mai generos dar pe care mi l-a făcut viaţa. E forma mea de a fi bogat pe Pământ!

Rep: Care sunt genurile poetice preferate?

E. A.: Nu am genuri preferate, deşi, în timp, am experimentat aproape totul în materie de manieră de a scrie. În tinereţe, când amprenta eminesciană era evidentă asupra versurilor mele, am scris mult sonet. Îl consi­deram un joc al cuvintelor seducător. Apoi, influenţat de Macedonski, am scris rondel. Doar glossă nu am scris, dar mai este timp şi pentru aşa ceva. Iubesc rima. Muzicalitatea versurilor este determinantă. Mi se pare că altfel mesajul se fracturează şi nu mai ajunge întreg la cititor. Curgerea cuvin­telor, rima, ritmul sunt deter­minante în ceea ce fac. Poezia este cel mai frumos veşmânt pe care cuvintele îl îmbracă. şi, în ceea ce mă pri­veşte, nu cred că trebuie schimbat nimic sub acest aspect.

Rep: În creaţia poetică a lui Emil Almăşan se resimte influenţa unor prestigioşi poeţi români sau străini?

E. A.: Parţial, am răspuns: Emi­nescu şi Macedonski. Apoi, Blaga, Labiş, Nichita, Arghezi. Am stăruit mult timp asupra multor poezii ale acestora, întrebându-mă cum au putut scrie atât de profund, de frumos. Dintre poeţii străini, toţi simboliştii francezi. Apoi Pablo Neruda, Georg Trakl. Mă fascinează Omar Khayyam, în care m-am regăsit în anii teribili ai tinereţii. Poeţii ruşi mi-au oferit lecturi de neuitat, culminând, în ceea ce mă pri­veşte, cu Esenin. Peste Esenin sufletul meu nu poate trece. Îl adoră la infinit!

Rep: Când aţi scris prima poezie şi ce a însemnat aceasta pentru poetul împlinit?

E. A.: Am început să scriu pe băncile liceului militar. Dacă nu scriam poezie, dezertam. Aşa că am rămas în cazarmă doar cu trupul. Sufletul, inima mea zburau departe, peste gard, simţindu-se libere. Poezia m-a salvat.

Rep: Când aţi debutat public şi ce amintiri păstraţi de la acel moment al începutului?

E. A: Am debutat, în timpul liceului, în revista "Viaţa Mili­tară", cu un pasaj dintr-un amplu poem istoric, intitulat Călugăreni, scris în semn de cinstire a voievodului Mihai Viteazu, al cărui nume îl poartă liceul militar unde am fost şi eu elev.

Rep: Vorbiţi-ne în amănunţime despre volumul de poezii lansat la Sibiu, “Despărţirea de tăcere”.

E. A: Cred că este volumul de versuri care mă va defini multă vreme de aici înainte. Sunt câteva motive pentru care spun acest lucru. În primul rând, poeziile care îl compun sunt scrise într-o perioadă foarte lungă de timp. Sunt poezii scrise şi în anii tinereţii (Kaki, spre exem­plu, scrisă în şcoala militară). Perioada aceasta lungă de timp în care le-am scris, face ca volumul să dezvăluie şi un fir roşu al unei dezvoltări a manierei de a scrie. Deşi poeziile sunt ameste­cate, se simt anii care s-au aşternut peste scrisul meu, ase­menea inelelor pe care timpul., în curgerea sa, le lasă în trunchiul copacilor. Apoi, în al doilea rând, este o tematică largă abordată în ceea ce am publicat. Este un capitol dedicat Cuvintelor. Altul Iubirii, şi, în fine, un al treilea capitol este dedicat Sufletului. Ar fi putut foarte bine ca fiecare dintre acestea să se constituie într-un volum separat. Am preferat însă să sacrific numărul poeziilor publicate în favoarea unei largi cuprinderi tematice, sperând în acest mod să ofer o imagine mai completă asupra a ceea ce simt, trăiesc şi scriu. Volumele viitoare vor conţine poezii ordonate mult mai rigid, tematic aş putea spune. De aceea, ştiu că acest volum despre care vorbim, este, pentru mine, irepetabil. El va rămâne o experienţă personală unică. În ce măsură va fi şi una fericită, nu eu sunt cel chemat să spună. M-aş bucura să fi reuşit. Aceasta însă doar cititorii o pot judeca.

Rep: Ce satisfacţii i-a adus poezia poetului Emil Almăşan?

E. A: Într-o poezie a mea, Cântec pentru Limba Română, în final, scriam aşa: Cât eram de sărac de n-ar fi fost Limba Română să îmi dea adăpost…/ M-aş fi născut de-a dreptul uitare sau tăcere mistuitoare/ Aş fi fost trecătoare ţărână de nu-mi dădea suflet Limba Română". Am considerat firesc să aduc Limbii Române o preţuire suverană. Puteţi citi însă, în loc de limba română, poezie…şi veţi avea răspunsul la această întrebare…
Rep: Ce alte proiecte literare aveţi în perspectivă?

E. A.: Am în lucru patru volume. Primul dintre acestea va apărea peste trei luni. Va fi o poezie a iubirii. Apoi, probabil anul viitor, cred că voi împlini o mare dorinţă, un mare vis al meu, anume să public un volum de poezie în care voi aşeza dra­gostea mea pentru aceste locuri, pentru oamenii care trăiesc alături de noi, şi al dragostei pentru minunata noastră istorie şi ţară. N-aş vrea să se creadă că uzez de cuvinte mari, dar pentru mine dragostea de ţară este sfântă. Mă simt dator şi onorat să o cânt. Dum­nea­voastră, domnule profesor, în anii de şcoală militară, aţi ci­mentat aceste sentimente într-o lumină care m-a însoţit toată viaţa. O lumină de nestins. Şi nu pot pleca din această lume fără să las mărturia acestei iubiri, în scris.

Rep: Cum s-a simţit poetul Emil Almăşan în ambianţa sibienilor cu prilejul lansării volumului de poezie "Despărţirea de tăcere"?

E. A.: Aş dori să le mulţumesc din suflet. M-am simţit acasă. M-am simţit al locului. Iar lucrul cel mai important, am simţit că poezia mea şi-a găsit loc in suflete însetate de frumos. A fost magic!

Rep: Pe când o nouă întâlnire cu poetul Emil Almăşan în burgul de pe Cibin?

E. A.: Cât de curând, aceasta însemnând lansarea următorului volum. E o promisiune.
Col. (r) Victor NEGHINĂ
În încheierea acestui interviu, îmi exprim încă o dată sentimentul de bucurie ce m-a încercat la întâlnirea cu fostul meu elev, Emil Almăşan, care, încă de pe băncile şcolii militare punea în evidenţă valori literare. Îi mulţumesc pentru că mi-a oferit acest prilej şi îi doresc multă sănătate şi har în tălmăcirea                      cuvintelor scrise.

 



loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
APM

Biteco
CP34