Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
PARTEA A II-a: SIBIUL PREZENT LA "HORA UNIRII” DE LA NEW YORK
Anca SARGHIE
1039 vizualizari
PARTEA A II-a: SIBIUL PREZENT LA
VASILE ALECSANDRI ȘI UNIREA PRINCIPATELOR

 

-la aniversarea de 160 de ani-

“Rege-al poeziei” în generaţia sa, cum avea să-l numească Eminescu pe Vasile Alecsandri, a fost o prezenţă relevantă în viaţa politică a ţării. El a susţinut ideea unirii cu mult înainte de anul 1859, când s-a înfăptuit actul politic cunoscut. Cunoaştem din biografia poetului că Vasile Alecsandri, împreună cu alţi fii de boieri moldoveni, între care se afla şi Al.I. Cuza, viitorul domnitor, a plecat în 1834 la Paris unde şi-a dat bacalaureatul, a urmat Facultatea de inginerie, neterminând-o, după cum nici domeniul medicinei n-a reuşit să-l captiveze. La Paris el scrie, făcând încercări de proză şi poezie. Se întoarce la Iaşi, unde în 1840 ia conducerea Teatrului Naţional împreună cu M. Kogălniceanu şi cu Costache Negruzzi. Ctitor al dramaturgiei naţionale, Alecsandri scrie pentru 2000 de pagini pentru scena românească. Din 1842 începe să scrie în limba română şi culege folclor într-un proiect amplu, de interes naţional, descris în proza sa O primblare la munţi.

În 1848 el se află între capii Revoluţiei paşnice, numită apoi “revolta poeţilor”. Atitudinea lui faţă de domnitor este critică: “De când s-au suit pe tron, Mihai Sturdza a luat Moldova în arendă”, ceea ce îl determină ca “mădular al comitetului ales de obşte”[1] să scrie o Protestaţie în numele Moldovei, a omenirii şi a lui Dumnezeu. Reîntors la Paris, “veselul Alecsandri” este văzut la baluri, fapt pozitiv după opinia lui G.Călinescu:”În fond îşi făcea relaţii utile cauzei şi lupta, prin poezie pentru revoluţie şi pentru unirea poporului român.”[2]

 Apoi, tot el împreună cu M. Kogălniceanu şi cu C. Negri redactează petiţia cu 16 puncte adresată domnitorului Mihai Sturza, cel “stăpânit de nesaţiul iubirii de argint”. Petiţia a fost intitulată Dorinţele partidei naţionale din Moldova, ea fiind citită de tinerii adunaţi la Hotelul Petersburg din Iaşi în 27 martie 1848. În aer plutea ideea unirii celor două provincii româneşti, Moldova şi ţara Românească, iar demersurile lui V. Alecsandri[3] îmbinau poziţionările politice cu ceea ce G.Călinescu avea să numească „poezia oficială”, pe care el a ilustrat-o în perioada tratativelor pentru Unire. Vocea lui V. Alecsandri  este ascultată în versurile publicate sub semnătura Un român, poezia fiind intitulată 15 mai 1848: “Fraţilor, nădejde bună! Fiţi cu toţi în veselie!/Cerul însuşi ocroteşte scumpa noastră Românie!/Azi e ziua de-nviere a românului popor,/Care singur îşi urzeşte dulce, mândru viitor.//Fraţilor, nădejde bună! Azi, sub cerul fără nori,/Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmp de flori/ş-înnoiesc în faţa lumei a lor vecinică-nfrăţire,/Dup-o luptă dureroasă şi fatală despărţire.”//Fraţilor, nădejde bună! Viitorul ce urziţi/ Va fi vrednic de trecutul a strămoşilor slăviţi!/Bărbăţia şi unirea între voi de-acum domnească!/şi strigaţi în libertate: România să trăiască!”Poezia a apărut în “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”de la Braşov, oraşul în care poetul poposeşte în drumurile sale spre Occident, din care se întoarce spre ţară ars de dor:”Pieriţi neguri dese, iată dulcea stea!/Piei, străinătate, iată ţeara mea!”

 Poezia care avea să fie socotită imnul Revoluţiei de la 1848 este Deşteptarea României. Iniţial s-a intitulat Către români şi a fost răspândită pe foi volante de-a lungul anului 1848, ca în 24 mai 1848 să fie tipărită în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Mesajul lui prounionist apare explicit în versuri ca: ”Hai, copii de-acelaşi sânge! Hai cu toţi într-o unire,/Libertate-acum sau moarte să cătăm să dobândim”.

       Alecsandri cel vesel iubea horele şi în diferite perioade el a recurs la acest cuvânt în titlurile unor poezii, aşa cum chiar şi în ciclul Ostaşii noştri, dedicat Războiului de Independenţă de la 1877-1878, citim Hora de la Plevna sau Hora de la Griviţa. În 1848 el scria Hora Ardealului, poezie mobilizatoare ce se apropie de frazarea viitoarei Hore a Unirii şi a fost publicată în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” în semn de precauţie sub numele de Un român: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României!// Ardelean, copil de munte! /Ian rădică-acum cea frunte/ Şi te-nsuflă de mândrie/ Că-mi eşti fiu de Românie!/ Au sosit ziua dreptăţii!/ Ziua sfânt-a libertăţii!/ Bradu-n munte înverzeşte,/ România-ntinereşte./ Ardeleni! lumea ne vede!/ Muma dragă-n noi se-ncrede/ Că de-acum românu-n lume/ A fi vrednic de-al său nume./ Ura, fraţi, în fericire!/ Ura, fraţi, într-o unire/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României!”Boier cu venituri sigure, Alecsandri va călători prin străinătate după voia inimii şi el a fost, fără îndoială, un mare voiajor. Călinescu în Istoria sa face remarca dreptă că “traiul lui Alecsandri se va desfăşura în acelaşi calm euforic, ferit de soartă de marile dureri ale vieţii. Însă în acţiunea patriotică este neostenit.”[4]

Mândru de Moldova, cu străbuni eroi şi cu graniţe până la Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, Alecsandri atrage atenţia asupra nevoii de a se asigura libertatea cuvântului din presă, prin care el, adesea sub pseudonim, trimitea îndemnuri energice pentru unirea românilor. Cu ocazia unei reuniuni unioniste în via lui Petre Mavrogheni, Alecsandri compune în 25 mai 1856 poezia Jurământ, dorind să radicalizeze conştiinţa conaţionalilor lui: ”Sub acest măreţ castan /Noi jurăm toţi cu frăţie,/Că de azi să nu mai fie /Nici valah, nici moldovean;/Ci să fim numai români/ Într-un gând, într-o unire,/ şi să ne dăm mâni cu mâni/ Pentru-a ţării fericire.”

Între poeziile sale oficiale, niciuna nu a avut viaţă lungă ca Hora Unirii[5]. Claritatea mesajului, frumuseţea argumentării  poetice din versurile „Vin la Milcov cu grăbire/Să-l secăm dintr-o sorbire”, fac din această poezie o “proclamaţie” lirică de inegalabilă percutanţă patriotică. De aceea, Hora Unirii a fost, este şi va fi pe mai departe rostită şi cântată de toţi cei ce evocă marele act politic de la 1859. De altfel, Alecsandri susţine cu înflăcărare ideea unirii şi în poezia Moldova în 1857 care a fost răspândită pe foi volante, ca apoi să fie publicată[6]. Caracterul popular al mesajelor politice din asemenea versuri explică impactul lor asupra atmosferei tumultuoase ce pregătea Unirea prin manevrele interne din jurul adunărilor ad-hoc şi prin demersurile ce se făceau în străinătate. La promisiunea Porţii Otomane că-i vor oferi tronul Moldovei, Nicolae Vogoride a înlocuit listele electorale, dar Ecaterina, soţia sa cunoscută şi cu numele de Cocuţa, a dezvăluit manevrele soţului ei, documentele apărând în presa prounionistă din Bruxelles şi apoi din Moldova. S-a propus un nou tur de alegeri.  Tensiunile dintre Anglia, Austria imperială, ce încurajau Poarta să nu admită noi alegeri, şi celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea  din 9 august 1859 de la Osborne,  dintre Napoleon III şi Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În această situaţie, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parţiale a Principatelor, acestea urmând să aibă doi domni, două guverne, două Adunări Legislative. Voinţa populară avea să dea formă finală actului Unirii, prin alegerea aceluiaşi domnitor în ambele ţări.

După întoarcerea lui  Vasile Alecsandri din exil, visul unirii se împlineşte, poetul susţinându-l pe Al. I. Cuza ca domnitor, deşi se numărase el însuşi între cei propuşi pentru înalta funcţie. Bucuria acestei izbânzi istorice era nesfârşită. Al.I.Cuza a aplicat un program dens de reforme, care au modernizat faţa ţării.

În 1859 Alecsandri este numit de domnitorul Cuza ministru de afaceri externe titular, calitate în care pleacă în Franţa, Anglia şi Piemont, unde face demersurile diplomatice necesare ca să fie recunoscută Unirea de către marile puteri. În misiunea sa diplomatică, în calitate de “agent du Price Couza”, Alecsandri a intrat la Victor Emanuel la Torino, la Cavour, pentru că în Occident el se făcuse cunoscut. Alecsandri a fost invitat să participe la campania din Lombardia, a scris versuri despre vitejia luptătorilor pentru unitatea Italiei, întrucât ele rezonau cu simţirea pentru propria ţară, România. Napoleon al III-lea, care l-a primit la Paris de două ori şi-a exprimat convingerile prounioniste, susţinute de V. Alecsandri şi a acţionat în consecinţă la momentul cuvenit.

După moartea domnitorului Unirii Principatelor, în poezia Cuza Vodă, V. Alecsandri dovedeşte capacitatea de a sintetiza esenţializând, meritele acestui mare om al neamului românesc: „Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei/ şi-n pace luând calea augusta-a nemurirei,/ O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare/ Sădit pe miriade de libere ogoare!// O clipă apărut-ai în planul veciniciei/ şi vecinice mari fapte lăsat-ai României,/ Nălţând din părăsire antica-i demnitate/ Prin magica Unire şi sacra Libertate.”[7]

     Niciun alt poet nu a slujit, ca Vasile Alecsandri prin versurile sale înaripate şi mobilizatoare,  cauza Unirii Principatelor Române din 1859, tot astfel cum neegalat  a fost ca aed al Unirii celei Mari Octavian Goga, al doilea poet român naţional după Mihai Eminescu.

 

[1]Apud George Călinescu,  Vasile Alecsandri, Momentul 1855. Poezia oficială, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p.288.

[2]Ibid., p.289.

[3]V. Alecsandri, Extract din istoria misiilor mele politice în vol. Călătorii, misiuni diplomatice, Craiova, f.a.,p.211-212.

 

[4]G.Călinescu, Op. cit., ed.cit., p. 290.

[5] Hora Unirii a fost publicată în “Steaua Dunării,” nr. 31, din 9 iunie 1856.

[6]Poezia Moldova în 1857 a apărut în “Concordia” din 27 martie 1857, p.59.

[7]Poezia Cuza Vodă a apărut în Vasile Alecsandri, Opere complete, Poezii, vol. III, Bucureşti, 1875.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia