logo
O apariţie editorială în an centenar, marca Racoviţan: „Alexandru Vaida Voevod între Memorand şi Trianon (1892-1920), Techno Media, Sibiu, 2018
O apariţie editorială în an centenar, marca Racoviţan:  „Alexandru Vaida Voevod între Memorand şi Trianon (1892-1920),  Techno Media, Sibiu, 2018

Secolul scurs de la 1 Decembrie 1918 ne găseşte într-o Românie mai dezbinată ca niciodată. Partide politice aşezate pe poziţii ireconciliabile, instituţii ale statului învrăjbite, nesupunere civică, mesaje virulente antistatale şi antinaţionale, lipsa dialogului civilizat, agresiunile verbale şi mediatice la adresa României ne arată, după nici trei decenii de la spargerea zăgazurilor totalitare din decembrie 1989, o ţară departe de România Mare pe care ne-au lăsat-o înaintaşii. Nici conducătorii politici sau vectorii ideologici ai naţiei nu par să se ridice la înălţimea idealurilor celor care au făurit-o. Noi n-am putut trăi sub semnul unirii şi unităţii naţionale numai atunci când eram sub stăpâniri străine sau sub dictaturi. Democraţia, libertatea, pare că ne dăunează şi seamănă între noi fiorii vrajbei. O anarhie axiologică a pus stăpânire pe societatea postdecembristă, navigând în valurile unei tranziţii spre nicăieri. Naţiunea a devenit o valoare depăşită, naţionalismul – o valoare reprobabilă. Spaţiul mioritic a devenit urât mirositor, eroii naţionali au devenit condotieri, iar cei pe care i-au condus au fost o turmă, fără simţăminte şi fără idealuri…

În acest marasm ideatic, din când în când apar oameni care caută să menţină flacăra plăpândă a sentimentului naţional, să scoată în evidenţă personalităţi şi fapte paradigmatice, făuritoare ale destinului României moderne.

În acest context aşezăm cartea dedicată unuia dintre făuritorii României Mari – Alexandru Vaida Voevod.

După cum înşişi autorii precizează, lucrarea de faţă urmăreşte prezentarea monografică a operei lui Vaida Voevod pe o perioadă foarte frământată, de aproape trei decenii, începând de la ucenicia politică din vremea Replicii junimii academice române şi a Memorandumului (1883/1884), a luptelor parlamentare din perioada activismului politic a Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, culminând cu „Declaraţia de independenţă”, cum o numesc autorii, de la Oradea, din 12 octombrie 1918, care pe baza principiului autodeterminării naţiunilor, proclama dreptul naţiunii române „ca liberă de orice înrâurire străină , să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere”. Cel care a citit în Parlamentul Ungariei dualiste, într-un vacarm de nedescris, considerat de autori şi autorul ei, a fost Alexandru Vaida Voevod. Se deschidea astfel calea spre Marea Unire, hotărâtă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

Capitole distincte relevă rolul determinant pe care Alexandru Vaida Voevod l-a avut în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, în semnarea Tratatului de pace cu Ungaria (1920) şi în recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România.

*

* *

Mihai Racoviţan este un cunoscut istoric, muzeograf, cadru universitar şi publicist sibian. Cititorii Tribunei, mai vechi sau mai noi, îi cunosc de bună seamă, slova avântată, animată de un patriotism funciar şi strunită de realitatea documentării riguroase pe care se sprijină opera sa.

S-a născut la Târnăveni, în 26 oct. 1943. Aici a urmat cursurile şcolii elementare şi ale liceului. Copilăria şi tinereţea i-au fost umbrite de persecuţiile şi privarea de libertate a tatălui său, preot greco-catolic în Târnăveni, oponent la unificarea celor două culte româneşti sub egida bisericii ortodoxe.

Absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialitatea Istoria modernă şi contemporană a României, şef pe ţară al promoţiei 1969. Muzeograf la Muzeul Brukenthal din Sibiu (1969-1991). Din 1970 începe o lungă şi bogată colaborare cu Tribuna. Singur sau în colaborare cu istoricul Nicolae Nistor, director al filialei Sibiu a Arhivelor Naţionale, va semna sute de articole de popularizare ştiinţifică şi educaţie patriotică. A participat la organizarea secţiei de istorie a Muzeului Naţional Brukenthal în Casa Altenberger-Pemfflinger, restaurată în deceniile şapte şi opt ale secolului trecut.

În 1991 a optat pentru învăţământul superior. Lector la Catedra de economie şi istorie militară a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, lector asociat la Catedra de istorie a Universităţii „Lucian Blaga”, începând din 1992 şi conferenţiar titular, din 1999, predând cursul de Istorie modernă a românilor şi cursuri speciale de istorie a Transilvaniei. A continuat, totodată, să deţină funcţia de muzeograf al Academiei Trupelor de Uscat (1995-1998).

În anul 1996 şi-a susţinut doctoratul cu teza Alexandru Vaida Voevod şi Conferinţa de Pace de la Paris, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Activitatea ştiinţifică a lui Mihai Racoviţan s-a axat îndeosebi pe cercetarea istoriei moderne a Transilvaniei, respectiv a luptelor politico-naţionale ale românilor din provincia ciscarpatină, manifestând însă şi preocupări privind istoria comerţului, istorie militară, istoria medicinii militare din Sibiu şi dinTransilvania. Ca rezultat al investigaţiilor întreprinse, în care cercetarea arhivistică a avut o mare pondere, a elaborat, singur, sau în colaborare, 12 cărţi, 49 de studii, 3 cursuri universitare şi peste 2500 de articole publicate în diferite periodice locale şi centrale. Remarcăm în mod deosebit volumul Alexandru Vaida Voevod între Memorandum şi Trianon, ca şi lucrările dedicate rolului Sibiului în Marea Unire, istoricului Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Spitalului Militar din Sibiu, preocupările sale constante de a revela caracterul majoritar românesc al Transilvaniei şi situaţia populaţiei româneşti sub stăpânire străină. De asemenea, a participat la circa 300 de manifestări ştiinţifice şi omagiale în ţară şi în străinătate.

În calitate de cadru didactic a predat cursuri de Istoria modernă a românilor, Istoria politică a Transilvaniei în sec. XVIII-XX, „Istoria românilor, accente transilvănene”, a redactat cursuri de Istoria militară a românilor, Istoria modernă a României şi a publicat cursurile Românii transilvăneni în sistemul de stat austro-ungar (1867-1918), Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi Administraţia imperială în Transilvania (1691-1867), a coordonat şi îndrumat lucrări de licenţă şi de grad, a făcut parte din comisii de doctorat etc.

Ca muzeograf a organizat numeroase expoziţi dedicate unor evenimente, instituţii şi personalităţi de seamă ale istoriei şi culturii româneşti şi a colaborat la organizarea muzeelor din Făgăraş, Giurgiu, Suceava, Agnita, acordând asistenţă şi altor instituţii muzeale, îndeplinind de altfel, timp de mai mulţi ani funcţia de expert al Ministerului Culturii în probleme de muzeografie. Mihai Racoviţan a desfăşurat şi o bogată şi valoroasă activitate de popularizare ştiinţifică şi educaţie patriotică, îndeosebi prin intermediul presei sibiene. A avut o consistentă activitate didactică, ştiinţifică, muzeografică, ca şi cea de conferenţiar şi publicist, subsumată susţinerii drepturilor şi valorilor istorice şi culturale ale poporului român, activitate ce reflectă profilul unui cadru didactic şi om de cultură dedicat pregătirii noilor generaţii de dascăli şi cercetători, dar şi de intelectual militant. Lui i se datorează scoaterea rămăşiţelor pământeşti din sertarul de tablă din subsolul Capelei catolice maghiare din Cimitirul central din Sibiu, unde l-a depus familia la moartea sa, în 12 martie 1950, pentru a-l ascunde de posibile profanări şi reînhumarea lor în Cimitirul Bisericii dintre Brazi, panteon naţional al românilor greco-catolici din Ardeal.

În elaborarea ediţiei prezente a volumului „Alexandru Vaida Voevod între Memorandum şi Trianon” a fost secondat cu acribie de fiul său, lector univ. Radu Racoviţan, care-i calcă pe urme, ameninţând istoriografia românească cu crearea unei noi dinastii de istorici.

Dr. Vasile Crişan





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia