logo
Mitichi, "angajatul" Afroditei
Alexandra CHEŞCU
6213 vizualizari
Mitichi,

Frumuseţea este stare de spirit, încredere, bucurie, încântare şi atât de complexă, asemeni faţetelor multiple ale unui diamant, încât nu poate fi exprimată prin cuvinte. Poate fi doar simţită, pentru că atunci când încercăm să o surprindem cu ochiul liber ne scapă cu nonşalanţă printre degete, asemeni aburului. Frumuseţea este greu de descris şi greu de explicat, pentru că se manifestă în fracţiuni de secundă, regăsindu-se într-o postură, într-o sclipire a ochilor sau într-o fluturare de gene. Într-o ţuguiere a buzelor sau într-un zâmbet fugar, care scoate la lumină întregul etern feminin, într-un timp scurt. Cam cât poate cuprinde o bătaie de inimă. Probabil că acesta este motivul principal pentru care s-a născut aparatul de fotografiat. Pentru a captura frumuseţea, pentru a o închide într-o fotografie şi pentru a o păstra nealterată, ascunsă după luciu, nemuritoare.

Aparatul de fotografiat-creatorul de legende

Şi pentru că frumuseţea femeii trebuia să fie "răpită" cumva, de către cineva, aşa au apărut fotografii de modă, pentru că acolo, îmbrăcate în haine "glamour", învăluite în voaluri de parfum, defilând pe podium, femeilor frumoase le sunt relevate cel mai bine calităţile. El, aparatul de fotografiat, le-a făcut nemuritoare pe legendarele Marylin Monroe sau Audrey Hepburn, pe mai "noile" Claudia Schiffer, Cindy Crawford sau Pamela Anderson şi pe toate vedetele, care apar în pictorialele revistelor "glossy". Şi dacă s-a întrebat cineva, vreodată, cum este să-ţi duci orele istovitoare de muncă strict în compania oamenilor frumoşi, vânzând tocmai această minune inexplicabilă, sibianul Mitichi a deschis puţin uşa carierei sale, pentru a ne lăsa să aruncăm o privire înăuntru şi pentru a ne povesti despre asta.

O fire creativă

Recunosc: am auzit de multe ori vorbindu-se de Mitichi, pe care l-am asociat mereu cu imaginea de fotograf de modă, din cauza muncii sale, a fotografiilor pe care le face şi a agenţiei de modelling pe care o deţine. Ceva în genul personajelor din filme care spun "Zâmbeşte, camera te iubeşte!". Când îl cunoşti, însă, observi altceva la el. Energia debordantă. Şi un aer pozitiv şi familiar, care te face să te comporţi normal, de parcă ai vorbi cu un om pe care îl cunoşti de mult mai mult decât o zi. Mitichi, pe numele lui Dumitru Preda, are 27 de ani împliniţi deja şi printre altele face poze. Dar nu orice fel de poze, pentru că existenţa lui se învârte în jurul femeilor frumoase, a revistelor şi calendarelor "glossy", în jurul "make-up artiştilor" şi a multor altor profesii care poartă denumiri complexe şi destul de greu de înţeles pentru neiniţiaţi.
Îl întreb unde începe povestea şi zâmbeşte larg: "Să o luăm cu începutul". S-a născut la Sibiu, dar a copilărit la Apoldu de Jos, într-un loc în care "aveam impresia că lumea se termină acolo unde începea satul vecin". Cu toate acestea, acolo, la Apoldu a primit toată educaţia şi cei "şapte ani de-acasă", cum spune românul. "Nu am fost un copil răsfăţat, dar dacă părinţii vedeau că-mi place ceva, că aveam o pasiune, mă susţineau". Aşa a ajuns să aibă tot felul de instrumente muzicale, în miniatură, care l-au ajutat să-şi cultive dragostea pentru muzică şi fiind o persoană curioasă, căreia i-a plăcut mereu să exploreze, a învăţat notele. În stilul propriu, e adevărat, dar suficient de bine încât să devină lăutar. "Îmi plăcea muzica foarte mult. Cântam pe la nunţi, pe la botezuri. Şi cântam de toate". Firea sa curioasă nu l-a lăsat, însă, să se oprească aici, pentru că a simţit nevoia de mai mult.

Muzică, pictură, psihologie

Dumitru Preda, Mitică, după cum îi spuneau apropiaţii, a mai avut pe lângă muzică şi alte pasiuni, una dintre ele fiind pictura. "Îmi cumpăram culori în ulei" zâmbeşte a aducere aminte, pe care le-a folosit pentru a picta pe pânză şi chiar pe piatră. A modelat şi lutul. Cu toate acestea drumul la Sibiu, transmutarea lui în oraş şi formarea lui ca pedagog, l-au îndreptat spre un alt drum: publicitatea. "M-am gândit ce puteam face cu tot ce ştiam. Muzică, pictură şi psihologia pe care am aprofundat-o în şcoală?" Şi aşa şi-a dat seama că poate începe o carieră în publicitate. Îşi aminteşte şi acum primul său afiş publicitar, creat pentru un magazin, care pe un fond albastru prezenta un Moş Crăciun şi o poezie. Acesta a fost însă, doar începutul, pentru că după ce a avut o serie de job-uri printre care şi cea de profesor de engleză în Apoldu, a început să se ocupe de fotografie, după ce, la 22 de ani şi-a cumpărat un aparat de fotografiat.

Când prietenii devin modele

Mitichi nu a făcut niciodată un curs de fotografie, dar a avut nevoie de aparat pentru a realiza machetele publicitare pentru site-urile la care lucra. "Sunt un fotograf lăutar, care a învăţat totul singur, aşa cum am simţit". Lumini, cadre şi tot ce presupune arta fotografică. Perfecţionistul din sufletul său şi perseverenţa sa nu au rămas nerăsplătite, pentru că în 2007 a câştigat un concurs naţional de fotografie de modă - Inspired Fashion Photo. Fotografia lui a fost aleasă dintr-o sumedenie de alte poze de către un juriu alcătuit din specialişti. Şi de aici "s-a declanşat nebunia", viaţa sa accelerându-şi ritmul.  "Mi-am dat seama că în fashion se lucrează cu oameni, aşa că am făcut o şedinţă foto cu o prietenă, care a ieşit foarte bine ". Acest punct a marcat începutul carierei sale ca fotograf de modă, care a exersat cu prietenii, pe care, prin fotografiile sale i-a făcut încet, încet, cunoscuţi. Mereu alături de el a stat asociatul său, Mitică şi el, care i-a sprijinit financiar ideile. Şi în acest fel, făcând totul cu multă dragoste, Mitichi a crescut treptat, laolaltă cu agenţia sa. A început simplu, cu doi băieţi care îi erau prieteni, a continuat cu Nicolle Stănese, vedeta Antena 1 Sibiu, necunoscută pe vremea aceea, şi cu Andreea, primele modele ale agenţiei sale. În acest moment, în fotografiile semnate Mitichi, se disting 12 chipuri: şase fete şi şase băieţi.

Mitică la plural

Mitichi este un nume cel puţin neobişnuit, care are "priză la memorie", prin linia sa veselă, uşor de reţinut. De unde Mitichi, m-am întrebat şi eu, ca toată lumea, probabil, iar deţinătorul lui a dat la o parte voalul necunoscutului. Agenţia celor doi Mitică "avea la început un nume imposibil de ţinut minte - Cell Inteligence - pe care trebuia să-l schimbăm. Şi pentru că toată lumea era cu Miticii în sus, Miticii în jos, ne-am hotărât să preluăm numele acesta". Nu l-au lăsat aşa, însă, pentru că i-au dat o dimensiune englezească, aşa cum se întâmplă în modelling, Miticii transformându-se în Mitichi.

Rising star

Când vine vorba de a petrece câteva ore în compania lui Mitichi, timpul uită, parcă, de el, pentru că secundele se scurg undeva în afara discuţiei noastre, atât de multe sunt planurile sale şi proiectele pentru viitor. Deşi de-a lungul timpului a colaborat cu multe agenţii din Bucureşti, cu reviste  precum Maxim, Glamour, Cosmopolitan, sau din Spania, cum este Interviu, deşi a realizat o şedinţă foto pentru MTV Music Awards primul lucru pe care mi-l spune este că nu vrea să plece din Sibiu. "Avem un oraş superb, care are potenţial pentru a fi exploatat în planul acesta al modellingului şi am o mulţime de planuri". El s-a gândit să pună pe picioare o nouă producţie "Rising Star", care ar trebui să înceapă în următoarele două luni, dacă bugetul îi va permite. "Proiectul este de fapt un casting, pentru a găsi o nouă vedetă, care ar trebui să fie în stare să facă ce face Nicolle". În cei aproape patru ani de muncă în domeniul modei, aceasta este prima preselecţie pe care o face, iar ceea ce caută este "o fată deschisă, dezinvoltă, care pe lângă că e frumoasă, trebuie să fie şi talentată." Mai mult, alături de producţia "Lifestyle" difuzată la Antena 1 Sibiu şi spectacolul Feeric Fashion Show, el o să pregătească din toamnă "mitichi calendar", aflat la ediţia a doua, care "o să pună în relaţie frumuseţea româncelor cu cea a naturii, pentru că vom face fotografii în locurile monumente ale naturii". Aşadar o femeie sălbatică, ce se desfăşoară în natură, departe de stilul urban, de care ne-am plictisit. Acestea nu sunt, însă, singurele lui planuri, pentru că pentru sfârşitul anului s-a gândit să "pună pe picioare" proiectul on-line, Phizze, "o platformă de fashion, care să cuprindă sfaturi practice privind îmbrăcămintea şi ţinutele care se potrivesc în diverse ocazii.

"Cel mai peşte dintre peşti"

Dumitru Preda, Mitichi, s-a născut în 5 martie 1982, în inima zodiei peşti în care se regăseşte în totalitate. "Caracteristicile generale ale nativului peşti le-am citit şi mi se potrivesc, dar nu cred în horoscopul zilnic." Cu toate acestea se consideră "cel mai peşte dintre peşti", cu o mare dragoste pentru frumos şi pentru echilibru, pentru că "îmi place să am lucrurile sub control". Tocmai de aceea nu se lasă tras în caruselul imposibil de oprit al viciilor. Cel mai surprinzător lucru la el este diferenţa dintre Mitichi cel aparent şi Mitichi cel real, pentru că nu are "fiţe". "Am o repulsie faţă de branduri. În general nu am haine pe care să scrie mare firma. Nu-mi place să epatez". Chiar dacă îi place luxul pentru confortul pe care îl aduce, nu-şi alege maşina, pantofii sau accesoriile după numele creatorului, ci pentru calităţile lor şi pentru că îl fac să se simtă bine.
Multe ar mai putea fi de spus despre Mitichi, dar mai presus de orice cuvânt, despre el vorbesc mai bine acţiunile lui şi toată energia în stare pură pe care o radiază.




comentarii
9 comentarii

sa faci un ditamai articol de ziar despre un nimeni, asa zis fotograf dar fara scoala, asa zis web designer dar tot fara scoala, smecher pana la D-zeu in schimb, necesita totusi ceva talent. Felicitari Tribuna!
viorel
29.06.2009 08:27
Pai, impreuna cu umflatul e si paparuda aia de la Antena 1, Raluca sau Nicolle, ca nici ea nu mai stie cum o cheama, de se crede cea mai faina din oras. Fitze si...doar atat!
geo
29.06.2009 08:58
Sunt de acord cu cei doi comentatori de mai sus, cu mentiunea ca acest Mitica (noi asa il stiam in liceu) a absolvit Colegiul National Pedagogic Andrei Saguna Sibiu (liceul pedagogic) la clasa de informatica.Sunt convinsa ca sunt destui tineri talentati in Sibiul asta,poate si cu studii in domeniu si nu cu atatea AROGANTE SI FITE IN CAP,care nu sunt promovati...Pacat ca ies in fata genul asta de non-valori.Dar de la Antena 1 ce poti astepta?
Cititor
29.06.2009 10:30
Mitica si Nicoleta di Apoldu... :)
apoldu'
29.06.2009 12:34
moamaa c rautaciosi mai suntetzi...
bia
11.01.2010 14:38
daca asta e fotograf eu sunt papa
hi5
19.04.2010 21:19
cat puteti fi de invidiosi, faceti si voi ce au facut ei si atunci tot respectul
alina
06.08.2010 13:59
cel mai mare tzepar in viata! nu plateste modelele si fura de la toata lumea!
Paul
30.01.2011 14:23
Asta e un taran prost cu putin de noroc si care a reusit sa fraiereasca niste femei sa-i dea bani... sa vedeti cum scrie in engleza, ca mai nou isi roaga apropiatii sa posteze in engleza pt el ca e un analfabet :))
Maria
08.09.2013 20:57
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia