logo
Misterele vieţii lui Octavian Goga, desluşite la BJ ASTRA
Liuba STARII
791 vizualizari
Misterele vieţii lui Octavian Goga, desluşite la BJ ASTRA
Colegiul Naţional "Octavian Goga” din Sibiu, în colaborare cu Asociaţiunea „ASTRA” şi Universitatea "Lucian Blaga” vor organiza astăzi, 4 mai, la ora 12, o manifestare artistică şi culturală, numită sugestiv ”Octavian Goga în Anul Centenarului Marii Uniri”. Evenimentul se va desfăşura în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA.

Manifestarea  va debuta cu intonarea Imnului Naţional, după care organizatorii, printre care prof. Laura Dumitru, directorul Colegiului Naţional “Octavian Goga”, şi prof. dr. Lidia Pircă, vor adresa cuvântul de deschidere a evenimentului.
În continuare, prof. univ. dr. Ioana Creţu, vicepreşedinte al Asociaţiunii ASTRA, va ţine un discurs informativ, intitulat ”Octavian Goga, văzut de contemporani”. Prof. univ. dr. Mirela Ocinic va aborda subiectul „Vocile Unirii”, după care prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA, va povesti despre „Octavian Goga, artistul luptător pentru unire”.  Prof. dr. Daniela Secu va ieşi în faţa publicului cu tema „Octavian Goga şi Şcoala Gimnazială de la Răşinari”. În final, Dinu Bucşan va povesti despre „Moartea lui Octavian Goga şi misterele ei”. De asemenea, vor avea loc momente artistice şi culturale.
Evenimentul se va încheia cu  festivitatea de premiere a participanţilor la cea de-a noua ediţie a Concursului Naţional  „Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”.  





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia