logo
Mai acum câteva zile a fost să fie Sfânta Sărbătoare Creştină a Naşterii Maicii Domnului
Ioan Vulcan-Agni?eanul
224 vizualizari
(Vineri, 8 septembrie 2017)

Cunoscută în popor ca „Sântămăria ai Mică” şi având măcar două conotaţii în sufletul şi în mintea românilor creştini ortodocşi şi greco-catolici. Cea religioasă, constând din numeroase zile creştine de sărbătorit, şi o alta, zisă laică, însă extrem de diversă şi bogată. Atât în vechile tradiţii ale vieţii satului românesc, cât şi în rânduiala strămoşească a treburilor zilnice ale omului de la ţară. Aşadar, pe rând, să încercăm să le desluşim înţelesurile.

Înţelesul religios vine de la surprinzătoarea întâmplare Biblică referitoare la momentul în care Fecioara Maria, fiica lui Ioachim şi Ana, din Nazaretul Galileei, devine mama Mântuitorului Iisus Hristos. De atunci şi până acum, vreme de peste 2000 de ani, uimitoarele sale fapte sunt pomenite şi cinstite în toate ocaziile sărbătorilor creştine consemnate în Calendarul Anului Bisericesc, a cărui primă filă poartă data de 1 septembrie. Ceea ce înseamnă că la Sântămăria ai Mică trecură doar trei zile de la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (29 august). Celelalte cinci sărbători creştine, închinate Sfintei Fecioare Maria, sunt, după cum urmează: Buna Vestire (25 martie), Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos (12 iulie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie).

Înţelesul laic, adică pământean şi cu iz popular al „Sântămăriei Mici” este legat, deopotrivă, de hărnicia ţăranului-plugar în buna lucrare a pământului, ca şi de efectuarea la timpul şi la vremea potrivită a unor treburi gospodăreşti, specifice fiecărui început de toamnă. Se spune, astfel, cum că în acea zi de sărbătoare (8 septembrie), după revenirea credincioşilor pe la casele lor de la sfânta biserică, este un mare păcat ca bărbaţii să deretice prin ogradă, sau să petreacă la cârciumă şi să se sfădească între ei, sau cu soţiile, cu copiii sau cu nepoţii lor; femeile să spele rufe, să lucreze la războiul de ţesut, să coase cu acu sau să şadă la bârfe. În schimb, în acea zi apare prilejul cel mai nimerit pentru ca oamenii satelor să drumeţească pe hotare, ducându-se chiar şi numai până în viile şi în livezile proprii de unde să se întoarcă acasă cu cei dintâi ciorchini de struguri copţi, precum şi cu coşuleţe pline cu merele şi prunele dulci şi aromate ale blândului soare tomnatic. De asemenea, se consideră că tot atunci ruga tuturor bărbaţilor şi soţiilor acestora (fie că ei trăiesc la ţară sau la oraş), dornici de a avea măcar un copil al lor, este cea mai ascultată de Bunul Dumnezeu. Şi încă ceva: după această mare şi sfântă sărbătoare creştină, făcând trecerea religioasă de la vară spre toamnă, ţăranul-bun gospodar trebuie să pună degrabă sub brazdele plugurilor seminţele viitoarelor holde de grâne şi semănături de lucernă, rapiţă şi trifoi; să grăbească pregătirea adăposturilor pentru iernatul animalelor şi să aducă din păduri ultimele care încărcate cu lemne de foc; ciobanii să stabilească data coborâtului în şesuri a oilor din munte şi să sloboadă berbecii în turme. Nu de alta, dar din văzduh, cam de multă vreme, au prins a se auzii, până pe pământ, ţipătele când stridente când triste ale „Păsărilor călătoare ale Cerului”. Pornite în lungul şi anevoiosul lor drum spre îndepărtatele ţări calde ale Africii. Gest biologic instinctiv, făcut ceva mai devreme decât în ultimele zece toamne! Bunăoară, încercând să desluşim doar înţelesul de neînţeles al ţipătului cocorilor, am ajuns la bănuiala cum că ei se străduiesc să ne avertizeze că zilele luminoase devin tot mai scurte, nopţile întunecoase tot mai lungi, iar întârziatele dimineţi tot mai reci, mai brumate şi ceţoase. Altfel spus, cocorii-zburători în lungile şi înaltele lor stoluri, nu fac altceva decât să ne sfătuiască să adăugăm la datele ştiinţificului şi sofisticatului buletin meteorologic şi pe cele băbeşti şi păsăreşti trecute în răbojul nescris al aşa zisului „Buletin Ornitologic”. Ca urmare, spre deosebire de datele captate din cosmos de iscoditoarea minte a omului cuminte şi cu multă minte, cele bătrâneşti şi păsăreşti ne oferă nu numai prognoza stării vremii ci şi cea a vremurilor. Dovadă că păsările migratoare încearcă să ne spună nouă, oamenilor rămaşi în urma lor pe nemărginita întindere a pământului şi apelor cu vapoare plutitoare, ca să ne pregătim de teribilele zgâlţâituri din încheieturi ale Pământului, urmate de năvalnicele răbufniri ale valurilor oceanelor lumii. Că cutremurele pot fi asemănătoare sau chiar şi mai puternice şi distrugătoare decât cele recente din Mexic, iar potopul ploilor şi viteza uraganelor şi mai păguboase decât cele ivite pe litoralele statului american care poartă melodiosul nume de Florida.

Aparent, noi românii, ar trebui să fim bucuroşi că am ajuns în jalnica situaţie de a nu ştii ce ne rezervă nici măcar ziua de mâine, cu atât mai puţin viitorul apropiat sau cel îndepărtat! Şi totuşi, ceva ştim cu siguranţă şi anume: că la iarnă ne va fi nu numai tare frig dar şi tare dor de cuminţile păsări călătoare ale cerurilor albastre! Nu de alta, dar cele 38 de cuiburi golaşe ale Cristianului sibian ne vor aminti mereu de cuminţenia şi drăgălăşenia berzelor albe, iar de jucăuşele şi gingaşele rândunele micile lor căsuţe părăsite, confecţionate cu măestrie din pământ lutos şi firicele de ierburi împletite, lipite meşteşugit sub streşinile caselor şi grinzilor grajdurilor vitelor şi oilor bunilor şi miloşilor gospodari ai satelor româneşti. Pentru că din aglomeratele, zgomotoasele şi intens populatele oraşe ale ţării, precum Sibiul, rândunelele au dispărut cam de multă vreme! În schimb, au venit să trăiască, să cuibărească, să îmbătrânească şi să moară pe malurile Cibinului, Oltului şi Hârtibaciului pescăruşii şi cormoranii marini cu zborul lor avântat spre înaltul cerului. Acel CER care este şi el anapoda de schimbător, fiind când prea senin, fierbinte şi secetos; când prea înnourat, ploios şi friguros! De unde fireasca concluzie care spune că aşa e vremea, precum noi, românii, şi restul lumii! Nici mai buni şi nici mai răi; nici mai gospodari şi nici mai risipitori, nici mai darnici şi nici mai zgârciţi!

Ca urmare, dacă nu ne-om cuminţi, va fi şi mai amar şi jale de ţară şi de noi! Precum în mai vechea poveste românească care începe cu întrebarea: Care este diferinţa dintre pesimist şi optimist? Răspunsul fiind: pesimistul spune că mai rău ca acum nu poate fi, în vreme ce optimistul spune că poate fi şi mai rău!!



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica