Tribuna
"La masă" cu arta plastică
Adrian POPESCU
1578 vizualizari

Evanghelia Taka (Grecia), Patrizia Casagranda (Italia), Albert Sofian (România), Ingrid Weiszman (Germania), Janós Eifert (Ungaria) şi Nicolas Friess (Franţa) sunt cei şapte artişti contemporani, din şapte ţări europene, care expun lucrări de artă în Aeroportul Internaţional Sibiu. Tematica propusă: "Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019" a fost concretizată de pictori invitaţi în compoziţii reunite sub motto-ul "La masă – Zu Tisch". "Expoziţia din holul aeroportului este accesibilă vizitatorilor, pasagerilor de zbor şi însoţitorilor acestora" preciza - în preambulul vernisajului - preşedintele Gabriel Tischer, administrator neexecutiv al Aeroportului Sibiu. Prezentă la eveniment, preşedinta CJS, av. Daniela Câmpean, a felicitat iniţiatorii, gazdele dar şi expozanţii pentru transformarea Aeroportului Internaţional Sibiu într-o poartă culturală dinspre şi spre Europa. Dacă în urmă cu trei ani demersul era într-o fază de proiecţie, agreată de Marius Ioan Gîrdea - director general al Aeroportului Sibiu, acum graţie implicării şi iniţiativei Consulului RFG de la Sibiu, Excelenţa Sa Hans Erich Tischler, "expoziţia de la poarta aeriană a Sibiului" a devenit realitate". În acest context Consulul Hans Erich Tischler avea să puncteze următoarele: "Una dintre sarcinile mele principale, în calitate de reprezentant al diplomaţiei germane este aceea de a reuni oameni, şi în primul rând de a crea un cadru de dialog şi parteneriat între cetăţeni germani şi români. În acest sens am promovat în 2018 acest proiect multicultural, un demers materializat de Kunsthaus 7B. Atunci expoziţia avea un titlu sugestiv "Împreună - Gemeinsam", o expoziţie de succes care a reunit creaţii realizate de artiste din Germania şi din România. Acum tema este legată de gastronomie şi de calitatea pe care o are în acest an Sibiul, anume de Regiune Gastronomică Europeană. Zu Tisch este o expoziţie care reuneşte opere de artă contemporane provenind din ţări europene diferite, astfel încât grupul de artişti a crescut în comparaţie cu prima ediţie". Evenimentul menţionat este coordonat de colecţionarul de artă Thomas Emmerling, în parteneriat cu Institutul Cultural Maghiar Balassi din Bucureşti, cu Reţeaua Institutelor Culturale Naţionale din Europa EUNIC de la Bucureşti, Institutul Francez şi Forumul Cultural Austriac, şi poate fi vizitată până în 31 decembrie 2019.

 





comentarii
1 comentarii

Ingrid Weissmann
simplu
21.04.2019 15:39
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia