logo
Interes-dezinteres şi demolări în Sibiul istoric. Prima "sistematizare prin demolare" în inima oraşului, la 1530
Petre BESLIU MUNTEANU
872 vizualizari
Interes-dezinteres şi demolări în Sibiul istoric. Prima
Oricât ne-am dori şi am căuta, nu găsim acum interesul social generos, deplin, necondiţionat, permanent pentru promovarea culturii istorice locale. Nu e vorba din start de fonduri şi birocraţie, ci de gândire, pricepere şi de cuplul dominant al mentalului social de acum: interes/dezinteres. Să dau un exemplu. În perioada de pregătire a Capitalei Culturale la Sibiu, specialiştii din Italia în programe de reconstituire grafică a unor clădiri dispărute s-au arătat dispuşi să doneze unei instituţii locale astfel de programe. Spaţii special amenajate puteau oferi vizitatorilor imagini ale unor monumente istorice reprezentative pentru societatea medievală a Sibiului, dispărute între timp. Aţi văzut undeva în Sibiu astfel de ecrane mari cu reconstituirea fortificaţiilor sau a capelelor din Piaţa Huet ?

"Avem parcare la kilometrul zero pentru că s-au dărâmat simboluri ale vremurilor trecute"

Oricum, oricând şi peste tot progresul bate istoria, noul copleşeşte vechiul, ignoră sau subestimează pe cei interesaţi de urmele materiale. „Arheologii (adică eu) umblă după cai verzi pe pereţi”, proclama atotştiutor unul din dezvoltatorii noului Sibiu. Dacă acei „cai verzi” sunt spiritele caselor vechi, abandonate în nepăsare, atunci are dreptate.

Revin la reabilitarea zidului de apărare de pe strada Manejului, oprită din lipsă de fonduri şi nu din jena lucrului prost făcut. La urma urmei, reabilitarea ce justifică orice planificare nu e restaurare, adică readucerea cu mijloace moderne, cu grijă şi consideraţie a vechiului la standardele noului, iar reparaţia nu e nici măcar reabilitare, este o cosmetizare a defunctului.
Oraşul primeneşte hainele clădirilor pentru reuniunea europeană la cel mai înalt nivel. Mentalul e în direcţie opusă. În Sibiu, cum se declara nu de mult timp, sunt atâtea ruine sub pământ încât nu te poţi împiedica (cerceta) de fiecare. Nici de monumente istorice nu ducem lipsă…
Tradiţia colorează obrajii, dar nu ruşinează mentalitatea de azi pentru că din adâncul vremii răzbate interesul personal sau de grup, mascat de nevoia progresului. Avem substrucţii pentru că s-au demolat construcţii emblematice, pieţe vaste şi avem parcare la kilometrul zero pentru că s-au dărâmat simboluri ale vremurilor trecute ce le-au făcut loc semnelor, vremurilor şi orgoliilor contemporane.
Călugării Ordinului Sfântul Spirit nu au demolat vechiul spital, ci l-au transformat în biserică în jurul anului 1300. Minoriţii nu au putut reface în întregime biserica distrusă de duşmani, dar au păstrat corul, suficient pentru nevoile soborului. Nici biserica Sf. Elisabeta nu a fost demolată în întregime după aproape distrugerea ei. Mai mult, casa impresionantă a lui Thomas Altemberger nu a fost abandonată, ci a fost modernizată şi a devenit sediul Magistratului în 1545. Era mai ieftin şi de bun simţ să completezi. Oraşul s-a dezvoltat mult timp în logica istorică a pasului bine făcut, din aproape în aproape. Apoi au venit rupturile.
Oraşul a pierdut construcţii simbol în secolul al XV-lea din cauza atacurilor otomanilor; mai devreme, tătarii au afectat (nu ştim cât de grav) mănăstirea dominicanilor. Inventariem şi clădirea din lemn (mănăstire sau biserică) de pe locul viitorului spital, incendiată şi ea în secolul al XIII-lea. Cele mai târziu fondate, dar tot în afara sistemului de protecţie a comunităţii oraşului, adică mănăstirea minoriţilor şi biserica numită Sf. Elisabeta au fost parţial distruse de otomani,  au rezistat vremurilor (Imagini din acest articol se pot vedea si la Arhiva de Cafea de pe strada Arhivelor din Sibiu)

În afara zidurilor oraşului sau lângă zidul de apărare, construcţia era un risc asumat, de aceea prevăzută cu sisteme de protecţie (biserica minoriţilor a fost echipată cu un turn de apărare, realitate ilustrată arheologic). Societatea secolului al XV-lea era una nesigură, dar oraşul cu veşmânt catolic a găsit de cuviinţă să protejeze mănăstirile, mutând comunităţile de călugări în interiorul zidurilor.


Capele demolate la 1530 din "nevoi urbanistice"

În anul 1530 au fost demolate cu bună ştiinţa şi pentru „interes general” două capele. Cimitirul a fost dezafectat din raţiuni practice, e adevărat, dar sub umbrela ideologică a Reformei (ultimii 500 de ani justifica orice prin „reformă”) care a îndepărtat mentalul social de la cultul morţilor. Nu mai era nevoie de călugări, nici de liturghii de pomenire. Edilii, adică laicul, deveneau atotputernici.
Capelele s-au pierdut în istoria secolului Reformei. Înainte de a deveni Casandra demolărilor în istoria oraşului, din fotoliul comod al privitorului prin secole întreb cum se explică faptul că o capelă a fost amplasată aşa de aproape de biserică, într-un teren restrâns, nu departe de o alta, spre Podul Mincinoşilor?
Stratigrafia arheologică este întotdeauna clară? Rezervele mele vin din puţina, dar suficienta cunoaştere a arheologiei locului, frământat permanent de morminte şi apoi de canalizări masive. Resturile umane dispuse dezorganizat, descoperite în anul 2.000 în interiorul subsolului clădirii de plan circular din Piaţa Huet, pot fi cele răvăşite şi apoi recuperate în timpul unei construcţii târzii. Istoria se bazează pe prezumţii, dar de bun simţ, câştigate prin experienţă de şantier. Pierderea construcţiilor e incomparabil mai grea decât informaţia lacunară. Ele însă se leagă.

Primul val de demolare a construcţiilor reprezentative pentru oraşul medieval a fost isprava edililor oraşului în 1530. Chiar dacă nu am o sursă istorică directă pot cu încredere emite ipoteza că la discuţiile de mare însemnătate despre cimitirul comunal şi  sistematizarea locului din jurul bisericii au participat reprezentanţii Magistratului. Comitele saşilor (jude regesc) Markus Pemfflinger ocupat cu războaiele şi cu interese general ardelene nu era direct interesat. În schimb, primarul Stefan Klesser, chiar dacă numai ce fusese investit, era răspunzător de schimbările din oraş. Prim preotul Stefan Hutter trebuie să fi fost direct implicat, pentru că administrarea cimitirului şi capelelor, de acolo era în atribuţiile sale.
Demolarea unor capele şi refuncţionalizarea altora aflate în cimitirul extins în jurul bisericii parohiale erau urmarea unei necesităţi: locul de îngropare devenise neîncăpător. În locurile atribuite de comunitate morţii erau depuşi pe şapte-opt nivele. Terenul din jurul bisericii şi mai ales din interiorul ei fusese până la Reformă dorit şi cu ardoare disputat de credincioşii catolici, fireşte de cei bogaţi şi cu funcţii.
Reforma însă slăbise sentimentele religioase tradiţionale, legătura credinciosului cu organizarea bisericească tradiţională şi lăcaşurile de cult ale bisericii catolice. La urma urmei, era o democratizare, fără prea multe menajamnet,chiar abruptă a accesului la cele sfinte.
Asimilarea în timp îndelungat a Reformei înseamnă că noile idei întâmpinau rezistenţă! A fost pregătită societatea sibiană să facă saltul la Reformă, să renunţe la vechile obiceiuri şi vechile locuri de rugăciune? A fost dureroasă demolarea capelelor? E dificil să apreciem dacă şi cât a afectat comunitatea sibiană legată şi ea de tradiţie, dar ancorată puternic, mai ales prin elite de contemporaneitate, demolarea capelelor unde strămoşii plătiseră de sute de ani liturghii de pomenire a celor morţi. Oraşul devenise unul al meticulozităţii în afaceri, mai departe de sufletele strămoşilor şi mai aproape de preţul banilor.

Demolarea, în documentele vremii

Registrele de socoteli ale oraşului consemnează contabiliceşte şi, în interesul istoricului, detaliat topografic, câte care cu piatră şi cu moloz, care a fost preţul, de unde şi până unde au fost duse; punctual, din jurul bisericii în locuri apropiate.
Baza de discuţie istorică este bine documentată şi mulţumită lui Cosmin Roman (Toma-Cosmin Roman, Sibiul între siguranţă şi incertitudine, în zorii epocii moderne (1528-1549), Alba Iulia, 2007, mai departe, Roman 2007) uşor accesibilă.
"Item septem vectura schutt a sacello Sancti Ionanis, ad pontem circa Ioannem Textore per d.10 facit ff .0, d.70. (Roman 2007, p.155)"
"Item 4 vectura schuch ante sacellum Sancti Iacobi per d.3, ff.0,d.6. (Roman 2007, p.175)
Ittem circa festum Vitti et Modesti, vecturas 4v lapidum leuigatores a sacello Marie circa Ecclesiam parochialem,ff 0,d.50. (Roman 2007, p.176)"
"Ittem 19 vecturas lapidus a sacello Beati Marie ad rippam in fossa longa reficient per d.14 facit, ff 2,d.66. (Roman 2007, p.176)"
"Ittem 9 vectuas lateris a a sacello Beati Marie Virginis ad molam equoris per d.10 facit ff. 0,den.90. (Roman 2007, p.177)"
"Ittem 4 vecturas larteris a sacello Marie Virginis ad Turrim Funificaris per d.2, facit ff. 0, den.48. (Roman 2007, p.180)."
"Fila 73.2 Ittem 3 vecturas lapidum a sacello Sancti Ioannis ad murus proprie kaempel refficient, facit ff..0, den.30. (Roman 2007, p.181)."

Însemnările din registre dau de ştire despre existenţa a trei capele închinate sfinţilor Ioan, Iacob şi Fecioarei Maria. Ele pomenesc lapidar transporturi cu căruţa de materiale de construcţie, piatră şi moloz din terenul capelelor în zone general numite râpe, gropi şi precis localizate (Kempel, un lac din apropiere, Moara Cailor, un turn al funarilor).
Cu alte cuvinte, se conturează imaginea unei sistematizări prin demolare în jurul bisericii parohiale şi, ca urmare, umplerea unor gropi ce deveneau teren locuibil (moara cailor, lângă un turn şi zid (de apărare?) în zona Kempel) sau refolosirea pietrei pentru noi construcţii. Numărul de transporturi sugerează mărimea construcţiilor, cea mai mare fiind capela Sfintei Fecioare Maria. Măsurând volumul pietrei transportate am putea calcula cu aproximaţie mărimea capelei.

Informaţiile din documente demonstrează că substrucţiile descoperite arheologic şi integral dezvelite, copiind conturul corului bisericii de parohie sunt ale capelei închinate ca şi biserica Sfintei Maria. Altfel, cu greu ne-am putem imagina acolo, în spaţiul îngust aflat în spatele altarului, un deambulatoriu (retroaxată) folosit pentru a instala altare de rugăciune.
Existau şi alte capele de familie în oraş, demolate tot în urma Reformei. Una în mod sigur se afla în curtea imobilului de pe strada General Gh. Magheru, nr 2-4. Cele din viitoarea Piaţă Huet erau din perspectivă istorică importante pentru că se aflau pe terenul sacru al bisericii, devenit ca urmare a demolării şi a dezafectării cimitirului, doar un simplu teren de interes public. A fost prima sistematizare prin demolare în interiorul oraşului, venită într-un moment de profundă şi regretabilă schimbare, sub aspectele menţionate.
Nimic nu va mai fi ca în trecut. Toate comunităţile de călugări au dispărut, iar claustrele au fost abandonate sau refuncţionalizate. Capela de cimitir închinată Sfântului Ladislau a devenit bibliotecă, biserica ordinului Sfântu Spirit a devenit capelă de azil cu drept de folosire de comunitatea învecinată. Alte biserici au fost folosite drept depozite de cereale sau, în cel mai bun caz, ca lăcaş pentru rugăciunile lutheranilor.
Laicizare prin reformarea bisericii se va consolida prin teoriile filozofice ale determinismului şi mecanicismului. În acest context, alte sistematizări vor apărea în cu totul alte timpuri, când interesul pentru clădirile vechi, simbolice ale oraşului era firav, iar zelul edilitar şi gândirea mercantilistă se aflau într-o continuă expansiune.

În anonimul teren de lângă biserică a apărut un modest atelier al cuţitarilor. Mai încolo erau băncile unde cinstiţii cetăţeni treceau peste fostul cimitir, peste pod şi, să nu-i audă magistraţii, cârcoteau despre demolarea capelelor. Astăzi, desişul maşinilor împiedică vederea chiar avizatului că un marcaj timid este la picioare, amintind despre vechile capele. Mai are rost să discutăm dacă vechea rotondă, piesă de mobilier arhitectonic a primilor colonişti avea cor şi că el se ducea spre gaura de acces în Piaţa Mică?? Scuze pentru sistematizare există. Noi însă nu putem decât să constatăm că oraşul a fost văduvit de monumente simbol ale Sibiului de la începutul existenţei sale. Din nefericire, cutia Pandorei de abia se deschisese. Dinspre Piaţa Huet blestemul distrugerilor se extinde, din aproape în aproape.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
cascaval
Licitatie publica

accentmedia