logo
INTEGRALA „VASILE AARON” – UN PROIECT CULTURAL DE IMPORTANţĂ NAŢIONALĂ
INTEGRALA „VASILE AARON” – UN PROIECT CULTURAL DE IMPORTANţĂ NAŢIONALĂ
Interviu cu cercetătorul prof. Ioan-Nicolae Popa

 La începutul acestei toamne, Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu a găzduit un eve­niment cultural din categoria celor care sunt des întâlnite în programul unei asemenea in­stituţii de cultură: prezentarea publică a volumului Povestea primei traduceri a Eneidei în limba română. Vasile Aaron, 1805, o carte pe care aţi scris-o împreună cu apre­ciata cercetătoare Liliana Maria Popa, soţia domniei voastre. Manifestarea, care a trezit interes în rândul multor iubitori de carte sibieni, a avut ceva aparte, fapt remarcat de comentatorii volumului şi de toţi cei prezenţi la eveniment. Este un element demn de a fi scos în evidenţă şi v-aş fi recunoscător să vă opriţi asupra semnificaţiei lui.
– Pentru noi, editarea acestui volum înseamnă un sfârşit de parcurs, deci un moment de bilanţ. După cum ştiţi, ultimii aproape zece ani i-am consacrat cercetării vieţii şi activităţii „luminătorului” transilvănean Vasile Aaron, personalitate marcantă a vieţii social-intelectuale româneşti de la începutul secolului al XIX-lea. Acţiunea noastră s-a concre­tizat în şapte volume prin care am încercat să relevăm adevărata statură a unui aproape necu­noscut cărturar iluminist, avocatul-literat Vasile Aaron, contemporan mai tânăr al unor atât de consistent puşi în valoare Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Budai-Deleanu. Volumul pe care l-am oferit acum cercetătorilor literaturii noastre vechi şi sibienilor interesaţi de momentele semnificative ale istoriei culturii Sibiului, ultimul din seria dedicată memoriei acestui mare nume al culturii noastre, marchează finalul unor cercetări de lungă durată şi de muncă asiduă menite să aducă clarificări în domeniul începuturilor beletristicii româneşti din Transilvania.
Am considerat că se cuvine să risipim ceaţa creată de curgerea vremurilor nefavorabile şi de comoditatea cercetătorilor, acel văl îmbâxit care a ascuns activitatea meritorie a unui om dedicat conaţionalilor săi şi pătruns de credinţa că doar prin accesul la cultură ei se vor putea ridica la statutul politico-social cuvenit.
- Este un adevăr: puţini dintre românii de azi ştiu cine a fost Vasile Aaron şi care sunt lucrurile pentru care ar merita recunoaş­terea celor de azi. Aţi putea puncta reperele biografice ale acestui cărturar patriot?
– Vasile Aaron este un important reprezentant al intelectualităţii Şcolii Ardelene. Puţin cunoscut şi superficial studiat, el are merite care îl propulsează alături de figurile ilustre ale românităţii transilvănene de la începutul secolului al XIX-lea. Existenţa lui nu este una care să stârnească interes prin elemente de senzaţional ori de spectaculos facil. Este existenţa unui român care a reuşit să depăşească o umilă condiţie socială precum aceea a nume­roşilor lui conaţionali, a unui om înzestrat cu tena­citate şi cu o ambiţie ieşite din comun, a unui individ înzestrat de natură cu uşurinţa şi cu simţul aşezării cuvintelor în structuri versificate cum rar pot fi întâlnite în acea epocă. Istoriile literare nu abundă în amănunte despre viaţa lui Vasile Aaron; autorii lor s-au mulţumit să preia cu nonşalanţă puţinele informaţii pe care profesorul cernăuţean Aron Pumnul le-a concentrat în volumul III al „Lepturariului românesc”, la aproape o jumătate de secol de la trecerea cărturarului sibian la cele veşnice; erau informaţii sărace, provenite din surse orale, din cele păstrate în memoria unor persoane care îl cunoscuseră sau auziseră de Vasile Aaron; multe din documentele vremii care ar fi putut conţine detalii despre traiectoria existenţei cărturarului au pierit, distruse de cursul istoriei ori de ignoranţa oamenilor; de aici datele incomplete din istoriile literare, din dicţionare şi din enciclopedii; lor li se adaugă inconsistenţa aprecie­rilor şi erorile gro­siere perpetuate la toţi cei care au scris des­pre intelectualul iluminist, evident fiind faptul că niciunul dintre vechii comentatori nu a parcurs în integra­litate scrierile aces­tuia, cele tipărite şi cele rămase în manus­cris; cea mai flagrantă eroare, din păcate greu de eli­minat din mentalul colectiv, se referă la anii vieţuirii pământene a cărturarului iluminist, des­pre care s-a scris şi încă se spune că s-ar fi năs­cut prin 1770 şi că ar fi trăit 52 de ani, până în 1822. Realitatea este că s-a născut în 1780 şi că a căzut din această viaţă prematur, în 1821, ceea ce determină o schimbare de optică în judecăţile de valoare asupra scrierilor sale şi în analiza im­plicării lui în viaţa socială.
Vasile Aaron a văzut lumina zilei în familia unui preot unit din micul sat Glogoveţ de lângă Blaj. Există cercetători care confundă această localitate cu una din Banat, Glogovăţul din proximitatea Aradului, astfel că îi atribuie cărturarului origini bănăţene! Familia Aroneştilor se trage de pe valea Arieşului, din satul Bistra, unde un protopop Theodor Aaron şi fiii lui au fost înnobilaţi de împăratul Leopold I, în anul 1701, primind predicatul nobiliar „de Bistra”, „von Bistra” sau „Bisztrai”. Există informaţii că Aroneştii din Ţara Moţilor s-ar trage din urmaşii nefericitului Aron Vodă, domnitorul Moldovei luat prizonier de principele Sigismund Bathori şi asasinat în anul 1597. Din neamul acelor preoţi s-a afirmat vrednicul Petru Pavel Aaron, cel care i-a urmat lui Inochentie Micu Clain în demnitatea de covârşitoare responsabilitate naţional-religioasă de episcop al bisericii române din Transilvania. Tânărul Vasile Aaron a învăţat în şcolile înfiinţate la Blaj de vlădicul Pavel; după absolvirea cursurilor seminarului teologic a plecat, trecând peste voinţa părinţilor, la Cluj, unde a urmat cursuri de ştiinţe juridice întreţinându-se singur. Devenit avocat, s-a aşezat la Sibiu, în anul 1804, la vârsta de 24 de ani;aici a fost obligat să dea examen pentru a dovedi că este cunoscător şi al legislaţiei specifice ţinuturilor administraţiei săseşti; astfel, a devenit primul român care a dobândit dreptul de a acţiona în instanţele de judecată de pe Pământul Crăiesc. Până la sfârşitul vieţii a fost colaborator al Consistoriului Bisericii ortodoxe şi al Companiei greceşti de la Sibiu. La Sibiu şi-a întemeiat familia, aici şi-a tipărit o parte dintre scrieri, aici şi-a deschis cabinetul de avocatură spre care s-a îndreptat mulţime de români în căutarea ajutorului juridic necesar.
 - Când a demarat proiectul dumneavoas­tră şi cum s-a derulat?
– Începuturile datează de pe la mijlocul anilor 1980. Atunci, soţia mea a luat în studiu un fond de arhivă necercetat şi a descoperit că el conţine documente ale unei persoane considerate până atunci avocat grec, Basilius von Aaron, mai ales dosare ale unor procese şi o mulţime de scrisori în limbile română, latină, germană şi maghiară primite de el de la clienţi şi de la colaboratori. Avocatul „grec” s-a dovedit a fi iluministul român Vasile Aaron. Atunci am publicat un prim articol, în care semnalam necesitatea corectării datelor privind perioada vieţuirii pământeşti a cărturarului. Am revenit asupra subiectului după ce ne-am pensionat, iar demersul nostru s-a materializat prin apariţia celor şapte volume care alcătuiesc integrala Vasile Aaron. Le-am scris deoarece am considerat că se cuvine să risipim ceaţa creată de curgerea vremurilor nefavorabile şi de comoditatea cercetătorilor, să înlăturăm acel văl îmbâxit care a ascuns activitatea meritorie a unui om dedicat conaţionalilor săi şi pătruns de credinţa că doar prin accesul la cultură ei se vor putea ridica la statutul politico-social cuvenit. Am avut nevoie de timp îndelungat; au urmat ani de cercetare asiduă în care am căutat informaţii, am studiat tipăriturile şi manuscrisele lui Vasile Aaron, am corectat erori şi am propus noi interpretări. Din păcate interesul oficial a fost aproape insesizabil, astfel că am fost siliţi să ne descurcăm fără sprijin financiar, toate cheltuielile fiind acoperite din pensiile noastre, inclusiv deplasările în alte oraşe şi costurile de editare/tipărire.
 - Consider că ar fi util să oferiţi cititorilor noştri informaţii despre cele şapte cărţi care constituie „integrala Vasile Aaron”.
– Mă tem că spaţiul tipografic nu permite o prezentare atât de amplă cât s-ar cuveni, astfel că mă voi mărgini la o sumară trecere în revistă a titlurilor şi a conţinutului volumelor, apreciind că sunt foarte numeroşi cititorii care nu vor fi putut urmări parcursul demersului nostru de restituire şi reinterpretare a vieţii şi a scrisului intelectualului iluminist din epoca Şcolii Ardelene. Poate că printre ei se vor găsi şi oameni interesaţi de trecutul culturii noastre, pentru care cunoaşterea acestor cărţi ar fi un real câştig.
Primul titlu al integralei a apărut în anul 2011. Intitulat Vasile Aaron, 1780-1821. Studiu mono­grafic el constituie primul studiu serios şi docu­mentat despre viaţa şi activitatea avocatului-literat, înglobând rodul unor îndelungate cercetări în arhive şi în biblioteci. Au urmat două volume în care am inclus scrierile pe care Aaron a reuşit să le publice în cursul vieţii. Întâi amplul poem moral-religios de peste 10000 de versuri Patima şi moartea Domnului şi Mântuitoriului nostru Isus Hristos, inspirat de scrierile evanghelice şi de epopeea Der Messias a bardului naţional al Germaniei, Friederich Gottlieb Klopstock. Precedat de un amplu studiu introductiv, volumul nostru, apărut în anul 2012 şi reeditat în anul 2015, reproduce textul tipărit de tânărul Aaron la Braşov în anul 1805 şi apoi la Sibiu, în 1808. Al doilea, Scrieri antume. 1806-1821, apărut în anul 2013, cuprinde totalitatea celorlalte scrieri pe care literatul sibian a reuşit să le publice până la sfârşitul vieţii. Am venit astfel în ajutorul cercetătorilor oferin­du-le atât textele vechi, unele greu accesibile, cât şi repere ale receptării lor de până acum. Cu volu­mul Scrieri juridice inedite, din 2014, am deschis seria de prezentare a scrierilor manuscrise răma­se de la Aaron. Volumul cuprinde traducerea textului dizertaţiei alcătuite în limba latină de tânărul avocat în anul 1804 pentru a obţine dreptul de a profesa pe teritoriul Pământului Săsesc şi transcrierea textului chirilic al  amplului tratat juridic întocmit în anul 1805 pentru membrii clerului român implicat în cercetarea şi judecarea unor cauze aflate în sfera jurisdicţională a instanţelor bisericeşti. Studiul introductiv elucidează în bună măsură specificul juridic al epocii şi aduce lămuriri asupra activităţii avocatului Vasile Aaron. În următorul volum, Miracole mitologice şi învăţături moral-creştine. Versurile din manuscrisul de la Răşinari, apărut, ca şi precedentele două, la Editura Curs, din Cluj-Napoca, în anul 2015, ne-am oprit asupra unor legende din Metamorfozele poetului latin Ovidius Publius Nasso versificate de poetul transilvănean în anii tinereţii şi completate cu propriile sale consideraţii moralizatoare. Cu volumul al şaselea, Viaţa omului, ca floarea câm­pului... Vasile Aaron, Reporta din vis, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2016, ne-am apropiat de o scriere de maturitate a poetului transilvănean, niciodată apărută în volum independent şi niciodată studiată în profunzime, deşi este o apariţie extraordinară în peisajul literar al vremii.
Volumul pe care l-am lansat în acest an, al şaptelea şi ultimul din serie, cuprinde textul traducerii epopeii lui Publius Vergilius Maro Eneida, tălmăcire realizată în anii tinereţii, cu prefaţa datată 16 aprilie 1805. Fiind prima versiune în limba română a inegalabilului poem antic, foarte puţin studiată şi acum pentru întâia oară tipărită integral, am considerat necesar să o însoţim de un studiu amplu în care să concentrăm informaţiile despre istoricul ei şi despre momentele relevante ale dificilului drum parcurs de la modesta dar meritoria încercare a iluministului transilvănean până la elevatele/savantele versiuni date culturii noastre de cărturari prestigioşi, dedicaţi traducerilor din latina clasică şi dăruiţi mânuitori ai limbii române.
 - Ce satisfacţie v-a adus momentul fina­lizării proiectului?
– Satisfacţia atingerii unui ţel. Bucuria finalizării unui lucru bine făcut. Mulţumirea de a demonstra că şi în România se poate realiza ceva, chiar dacă oficialităţile sunt opace şi dezinteresate. Confirmarea faptului că şi oamenii ajunşi la vârsta senectuţii pot face lucruri temeinice dintre acelea pe care tinerii le evită, fie pentru că nu sunt deprinşi cu efortul tenace, fie pentru că nu dispun de temelia pe care să clădească. Marea satisfacţie derivă şi din faptul că am lucrat în doi. Aş asemăna momentul cu acela când doi soţi văd că locuinţa la care au trudit este terminată, când pe coama acoperişului se pune crucea şi mănunchiul de flori, nu uită să mulţumească Domnului că le-a stat acoperământ.
- Aveţi în agendă şi alte proiecte?
- Proiecte există, doar să avem zile şi putere. Sperăm să ieşim în curând în faţa cititorilor cu volumul Comoara de pe Arieş, un studiu despre o colecţie de carte chirilică, tipărituri şi manuscrise, pe care am descoperit-o la Muzeul etnografic din satul Lupşa, în Ţara Moţilor. Colecţia, de nimeni studiată până acum, este incredibil de valoroasă, iar cartea pe care am elaborat-o încearcă să o pună pe deplin în valoare, ca pe un meritoriu element de istorie culturală. Dacă împrejurările ne vor fi prielnice, vor urma şi alte titluri, lucrate de asemenea în tandem.
 - Aţi putea nota reperele biografice ale celor doi autori?
- Glumind, aş putea spune că suntem nişte tinere speranţe ale cercetării culturii româneşti din vremuri trecute. Suntem născuţi în urmă cu vreo câteva decenii, în anul 1940, am fost bravi pionieri, vajnici utecişti şi destul de blazaţi membri de partid; absolvenţi ai Facultăţii de Filologie ai Universităţii din Cluj, am lucrat o perioadă în învăţământ, după care ne-am găsit alte rosturi. Soţia mea a lucrat la Filiala judeţeană Sibiu a Arhivelor Statului, devenind unul dintre specialiştii în paleografie chirilică şi gotică. După pensionare, a fost angajată a Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C. A., contribuind la înfiinţarea Arhivei de la Centrul de Cultură şi Dialog „Friedrich Teutsch”. Drumul meu a trecut pe la Casa judeţeană a creaţiei populare Sibiu, apoi pe la Întreprinderea cinematografică a judeţului; mi-am încheiat activitatea de slujbaş „la stat” din postura de director al Filialei cinematografice interjudeţene Sibiu-Alba.
 - Aţi avut tangenţe cu viaţa militară?
– Nu foarte multe, căci alcătuirea mea fizică şi structura psihică de persoană timidă nu au fost foarte potrivite pentru o carieră ostăşească, deşi am nutrit întotdeauna o mare admiraţie pentru ceea ce consideram eu că era un exemplu de rânduială, de disciplină şi de acţiune responsabilă, pentru armata ţării. O primă luare de contact cu milităria s-a petrecut într-o înceţoşată copilărie, când în casa noastră era sediul plutonului fix din structura Batalionului fix „Avram Iancu” organizat în Ţara Moţilor, ca formaţiune de apărare a zonei. După câte ştiu, acest pluton, condus de tatăl meu, învăţătorul şi locotenentul t. r. Alexandru Popa, a participat în septembrie 1944 la acţiunile de pe Valea Arieşului, când luptătorii din satele moţeşti au barat, în zona Lunca Arieşului, Buru, Poşaga, Vidolm, Ocolişel, tentativa trupelor hortiste de a pătrunde în inima Apusenilor. Am ajuns şi eu, precum ,odinioară, părintele meu, locotenent t.r. în rezervă, după ce am urmat cursurile şcolii militare de la Lipova, în 1973. Întors în civilie, fiind singurul ofiţer între angajaţii din instituţia unde lucram, am fost numit comandant al subunităţii de luptători ai gărzii patriotice nou înfiinţate.
Privind în urmă, prin prisma experienţei de viaţă dobândite consider că trecerea tinerilor printr-o formă de pregătire militară obligatorie a fost utilă; ar fi şi acum necesară, din mai multe puncte de vedere. În primul rând ar contribui la o mai grabnică maturizare a junilor necopţi, i-ar obişnui cu rigorile unui sistem ferm, bazat pe disciplină şi pe responsabilitate, valori fără care nu se poate vieţui corect în societate. Ştiu că mulţi blamează serviciul militar obligatoriu cu stricteţea normelor pe care le impune, după cum blamează în numele unei libertăţi prost înţelese orice limitări pe care le presupune existenţa socială, inclusiv pe cele presupuse de morala creştină. Sunt convins că lecţia de viaţă pe care ar oferi-o pregătirea ostăşească ar fi extrem de utilă generaţiilor care ne urmează. În ultimă instanţă, ar fi, din toate punctele de vedere, în beneficiul ţării. Dacă ar fi să propun un sistem, sunt convins că cei în măsură să decidă ar putea să se inspire din modelul pregătirii militare pe care l-a adoptat statul israelian, asigurându-şi astfel supravieţuirea.


A consemnat col.(r.) V. Neghină

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
infocenter
Licitatie publica