logo
În memoriam, Radu Stanca
În memoriam, Radu Stanca
(n. 5 martie 1920 – d. 20 decembrie 1962)

La Sibiu, pe strada Alexandru Papiu Ilarian, la numărul  9, colţ cu strada Tipografilor şi în apropierea zidurilor şi bastioanelor de apărare ale fostei Cetăţi Medievale, scrisul de pe o placă de marmură ne vesteşte că în acea casă a locuit, o bună bucată de vreme, poetul-dramaturg Radu Stanca.
Noi vom mai adăuga doar că acest OM a fost un eminent slujitor al artei teatrale; regizor de talent, poet şi prozator prolific; redactor-jurnalist iscusit; estetician şi eminent cadru didactic universitar de vreme ce l-a slujit, în calitate de asistent, pe profesorul-filosof şi poet Lucian Blaga.
Stimulat de istoricul şi criticul literar Eugen Lovinescu, Radu Stanca îşi va asuma responsabilitatea de coordonator şi de membru activ al Cenaclului Literar din Sibiu. În paralel cu integrarea sa discretă în cadrul colectivului artistic al actualului Teatru Naţional, instituţie culturală de prestigiu internaţional, care cu cinste şi mândrie îi poartă numele.
Radu Stanca a văzut lumina zilei în oraşul Sebeş-Alba, în urmă cu 96 de ani, respectiv la 5 martie 1920. Se va stinge din viaţă la nici 42 de ani împliniţi, în data de 20 decembrie 1962.
Câtă vreme a fost regizor şi estetician la teatrul sibian, Radu Stanca a pus în scenă, după concepţii inedite, originale, îndrăzneţe şi de bun-gust numeroase spectacole, de mare succes la public şi la critica de specialitate, montări scenice devenite repere teatrale ale timpului său. A abordat un repertoriu larg şi divers în exprimare şi în mesajul artistic-regizoral din creaţia a numeroşi clasici ai dramaturgiei naţionale şi internaţionale, între care Caragiale, Delavrancea, Moliere, Gogol şi Cehov.
În memoria sa, în decursul anilor, colectivul artistic al teatrului sibian, ca şi  ale altor prestigioase instituţii, între care cele ale Universităţii „Lucian Blaga”, Bibliotecii ASTRA şi librăriilor „Humanitas-„Constantin Noica” şi „Herasmus” din Sibiu au organizat şi găzduit numeroase manifestări cultural-omagiale. Membrii redacţiilor revistei Transilvania şi ziarului Tribuna au publicat ample articole dedicate celui care a fost sibianul, prin adopţie, Radu Stanca. Iar un tânăr condeier local, Dragoş, a redactat şi tipărit lucrarea intitulată „Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei”.
Ca umil slujitor al Societăţii Radiodifuziunii Române adaug gesturilor omagiale, adresate memoriei celui comemorat, îndrăzneala scrisului meu !
„Într-un Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere/ În care e un mort./ Pe partea dreaptă/ Am zidurile surde de tăcere/ Pe partea stângă inima-nţeleaptă/ În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre/ Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă/ Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste/ În care port viziera peste faţă…” (Versuri de Radu Stanca)

Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica