In memoriam – Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu s-a născut la 4/16 martie 1882, în oraşul Craiova. Tatăl său era magistrat şi a deţinut funcţia de prefect al judeţului Dolj, iar mama sa era nepoata marelui pictor Theodor Aman. Copilăria şi-a petrecut-o la Craiova, unde a absolvit cursurile primare, precum şi liceul. Obţine o bursă în capitala Franţei şi urmează Facultatea de Drept din Paris. În anii studenţiei intră în contact cu viaţa culturală şi politică din centrul Europei, iar după terminarea studiilor se reîntoarce în ţară în anul 1904 şi îmbrăţişează cele două profesii care-i dă dreptul - baroul şi învăţământul. La vârsta de 23 de ani este numit profesor suplinitor de drept civil la Universitatea din Iaşi; mediul universitar din Iaşi a contribuit la formarea personalităţii marelui diplomat şi om politic român. În anul 1910, Spiru Haret hotărăşte transferarea lui Nicolae Titulescu de la Iaşi la Universitatea de Drept din Bucureşti. Din anul 1908, Titulescu intră şi în activitatea politică. Titulescu a fost ministru de Finanţe (1917 şi 1920-1921), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (lângă Paris, 1920), prin care s-a consfinţit politic şi juridic Unirea Transilvaniei cu România, ministru plenipotenţiar la Londra (1922-1927), ministru de Externe (1927-1928) şi (1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, al cărei preşedinte a fost de două ori ales, în anii 1930 şi 1931. Titulescu a militat pentru suveranitatea şi egalitatea tuturor statelor în relaţiile internaţionale pentru securitatea colectivă şi prevenirea agresiunii: ... "Pacea este azi o stare de spirit ca scop, o organizare legală ca instrument şi un strigăt de inimi, adică o expresie prin cuvînt, ca mijloc de a împlînta în conştiinţa universală imperioasele ei comandamente. Cum s-ar putea clădi edificiul păcii, fără sprijinul maselor? Şi cum poţi convinge masele dacă nu prin cuvînt? O doctrină - istoria o dovedeşte - nu se poate impune decît prin spadă sau cuvînt! Eu, unul, prefer cuvîntul".
N. Titulescu anul 1930
După instaurarea hitlerismului în Germania, Titulescu, ca reprezentant al Guvernului României la Convenţia de definire a agresorului din capitala Angliei, a depus eforturi substanţiale şi a reuşit încheierea "Micii Înţelegeri" din anul 1933 - document ce statua pentru prima dată în istoria relaţiilor internaţionale norme legale de convieţuire şi comportare interstatală. De asemenea reuşeşte împreună cu alţi diplomaţi străini să încheie în anul 1934 - "Înţelegerea Balcanică" şi totodată să reia şi să promoveze relaţii de bună vecinătate şi un pact de asistenţă mutuală cu vecinul din răsărit - Uniunea Sovietică.
Redau un citat: "Cînd pacea este ameninţată, nu se răspunde cu război, ci cu organizarea păcii".
N. Titulescu anul 1933
Alt citat: "Nu de revizuirea tratatelor are nevoie omenirea, ci de revizuirea propriilor ei judecăţi".
N. Titulescu anul 1930
Nemulţumiţi de politica externă a lui Titulescu, cercurile politice prohitleriste din ţară şi din străinătate, primul ministru Tătărescu împreună cu regele Carol al II-lea reuşesc să-l înlăture şi să-l îndepărteze din Guvern, la 29 august 1936. Detronarea lui N.Titulescu de la Externe a fost o conspiraţie matematic calculată şi bine pusă la punct, din punct de vedere poliţienesc; punea capăt unei epoci de securitate europeană. În locul lui N. Titulescu a fost adus la Externe Victor Antonescu, fidel intereselor regelui Carol al II-lea şi a lui Tătărescu. Căderea lui N. Titulescu a fost viu comentată în presa vremii. Redau aici câteva publicaţii: New York Times atribuia în numărul din 30 august "încercării celui demis de a dizolva grupările de dreapta, cauza principală a înlăturării". În Norvegia, cotidianul Titdens Tegn interpreta evenimentul ca o "lovitură dată politicii franceze". Cotidianul Obzor din 1 septembrie şi Pravda din Iugoslavia scriau: "Titulescu a fost unul din marii diplomaţi ai Europei, o figură reprezentativă a vieţii politice româneşti, care a servit savant cauza ţării sale şi pacea popoarelor". Presa nazistă din Germania reprezentată de ziarul Völkischer Beobachter scria în 31 august: "Titulescu a manevrat corabia românească de stat cu totul în apele canalizate de politica franceză şi a influenţat decisiv politica «Micii Înţelegeri». El a susţinut colaborarea cu Rusia Sovietică şi politica de alianţă Paris-Praga-Moscova". În Franţa, ziarul L'Humanité avea ca articol un titlu esenţial: "O lovitură fascistă în România", iar ziarul Le Tempo din 31 august afirma că "toată criza a fost din timp pregătită. Ea avea caracterul unei lovituri de teatru deoarece Titulescu, o personalitate de prim-plan, a fost sacrificat". Cotidianul evreiesc Pariser Haint arată: "Remanierea din România era un succes al lui Hitler; Titulescu, marele om de stat român, prietenul Franţei, stîlpul Societăţii Naţiunilor", a fost înlăturat. Cotidianul englez Manchester Guardian vedea cauza principală a eliminării şefului diplomaţiei române în intervenţia directă a Italiei fasciste". După înlăturarea sa, Titulescu pleacă în Elveţia pentru tratarea bolii de care suferea. Din Elveţia trece în Franţa de unde continuă să arate şi să acţioneze contra pericolului nazist ce ameninţă pacea lumii. Din Franţa expediază două memorii către regele Carol al II-lea şi-i cere: "... ţinta României este de a nu restitui un cm pătrat din teritoriul ce posedă azi". "România trebuie menţinută în graniţele actuale şi se poate menţine. Aceasta este o chestiune de politică generală". Evenimentele anului 1940 - Dictatul de la Viena şi Cedarea Basarabiei, l-au îndurerat şi abătut mult pe diplomatul N. Titulescu. Cu visul să ajungă prin Spania în Brazilia şi ajuns la 17 martie 1941, la Hotelul Carlton din Cannes, moare după o boală grea. O inimă română înceta să mai bată. Funeraliile marelui om politic român au avut loc la Cannes, în Franţa, la Biserica Ortodoxă "St. Michel". Din ţară, reprezentanţii diplomatici n-au ajuns la timp la oficierea înmormântării. Au participat cei mai buni colaboratori: R. Franasovici, Savel Rădulescu, Sergiu Nenişor, Elena Văcărescu (şi aici trebuie făcută o paranteză - Elena Văcărescu, secretară şi membră permanentă a delegaţiei României la Societatea Naţiunilor. A făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, din anul 1946, ca urmare a celui de-al II-lea război mondial). André Gavoty cu referire la memoriile Elenei Văcărescu spune, citez: "Această femeie şi-a servit patria cu mâinile goale, la fel de bine ca un soldat sub arme". De menţionat că la Catedrala Greco-Ortodoxă din Londra s-a oficiat o slujbă religioasă în memoria marelui diplomat român, dispărut, la care au participat ambasadorul Turciei, ministrul iugoslav de Externe, consilierul Legaţiei Greciei, precum şi V. V. Tilea. N. Titulescu prin testamentul său şi ultima sa dorinţă a fost ca rămăşiţele pământeşti să fie aduse în ţară şi înmormântate în inima Ardealului, pe care-l iubea mult, lângă Braşov. Exact după 51 de ani, la 14 martie 1992, Guvernul de atunci reuşeşte să reînhume osemintele marelui diplomat român lângă Braşov. Astfel rămăşiţele pământeşti se odihnesc în pământul românesc care l-a plămădit. Titulescu a rămas pentru noi, românii, cel mai mare diplomat, cel mai mare om politic, sincer şi patriot adevărat. Cele 5 (cinci) valize cu arhivele strălucitului diplomat au ajuns la Lisabona, iar în anul 1942 au fost predate Ambasadei Angliei, din care 4 valize (primele patru) au fost restituite familiei, iar cea de-a cincea care conţine jurnalul diplomatului, manuscrise, note, telegrame, originalul Pactului din 21 iulie 1936, fiind declarată "dispărută", se află după cum spune Launay la Hoover Institution Archives, care a fost îngrijită (să spunem aşa) de George I. Duca, fiul eminentului om politic I. G. Duca (care se trage din Măldăreşti - judeţul Vâlcea - unde este şi Casa memorială din 1912). În primul rând suntem datori să aducem mulţumirea şi recunoştinţa noastră nobilului şi mărinimosului Nicolae Titulescu care a ştiut să păstreze ţara în vechile graniţe. Prin acest articol doresc să aduc un viu omagiu marelui diplomat Nicolae Titulescu.

Petre MAREŞ.