Împuşcă–ţi prietenul cu veselie

Vremurile cavalereşti în care prietenii erau în stare să îşi dea viaţa unul pentru celălalt s-au fumat de mult. Acum, dovada afecţiunii faţă de aproape s-a materializat, graţie filmelor de profil, a jocurilor multiplayer în reţea şi a altor “facilităţi”, în a îţi manifesta prietenia împuşcându-ţi aproapele. Nu, nu o luaţi în sensul propriu al expresiei. Dar gândiţi-vă. Ce faci cu prietenii. Mergi cu ei la bere. Mergi cu ei la dans şi agăţat piţipoance în club. Mergi cu ei în excursie sau în vacanţă. Sau mergi în lumea virtuală (cu amicii reali sau, şi ei, virtuali) să îi faci arşice la un CounterStrike sau alte jocuri asemănătoare. Ce faci la Counter'? Păi îţi iei arma, muniţia şi celelalte “gears of war”, îţi alegi un decor de conflict (de obicei urban) şi te apuci să îl vânezi, până îţi apare în bătaia pistolului mitratieră M 16, sau M4, sau alte modele şi îl pui jos. Nu? Îţi e prieten omul? Îţi. Ţii la el? Ţii. Dar îi bagi două boabe-n cap dacă-l vezi de după fereastră? Îi bagi. Ăsta e jocul. Evident că, în aceeaşi zonă de conflict (virtual) nici el nu te-ar cruţa, supunându-te la acelaşi tratament. Tot din cauză că ăsta e jocul. Deci, în lumea de pixeli şi gesturi cu mouseul, prietenii se măcelăresc reciproc.
Iar dacă nu te mai satisface să fii marele Rambă al consolei şi să faci fapte de eroism pe câmpul de luptă din fotoliul personal, cu cafeluţa pe birou şi ţigara în colţul gurii, poţi alege varianta mai reală. Paintball, airsoft sau altele. Armele, cel puţin cele de airsoft, sunt replici după cele reale, deşi mai grele (acumulatorii). Decorul bătăliei este real, de obicei prin păduri sau “facilităţi” militare ori civile părăsite (folosesc a doua oară acest cuvânt, dar lasă, că şi gazetarii de la Observatorul Militar bagă la greu expresii în limba NATO de lemn). “Duşmanul” este prietenul sau cealaltă echipă, tot din prieteni formată. Ce faceţi voi acolo, ca prieteni? Evident, căutaţi să vă prindeţi unul pe celălalt neacoperit, pentru a-i servi cu muniţia din dotare. Apoi, după ce “the war is over”, se dă jos ţinuta de campanie şi se stă la bere şi friptane.
De unde vine dorinţa asta de a-i face felul aproapelui ? Că, chiar dacă povestea cu împuşcatul nu e pe bune, intenţia, gesturile, pânda şi apăsatul pe trăgaci sunt reale. O fi în firea omului să fie războinic. Şi dincolo de intenţiile criminale din subconştient, împuşcatul (virtual sau paintballist sau airsoftist) al prietenilor se dovedeşte a fi o distracţie pe cinste .
Dacă stăm să generalizăm, şi marii comandanţi de oşti s-au distrat şi se distrează pe cinste, jucându-se de-a conflictele, trimiţând oameni să se împuşte, de data asta real rău de tot, pentru distracţia lor personală şi pentru alte interese, mici sau globale. Aşa că ceea ce facem noi pe calculator sau când ne puşcăm cu bine, este ceva nevinovat. Măcar nu spunem că o facem pentru a scăpa lumea de pericolul terorist, ori ca să facem faţă “provocărilor din teatrele de operaţiuni”, ori pentru a ne compatibiliza cu partenerii din NATO.         .