Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
HANS WOLFGANG SCHNEIDER IN MEMORIAM

Popas pe o bancă în Rai…
E o dimineaţă senină. Câteva raze de lumină poposesc stinghere pe marginea unei ferestre de şcoală neştiind deocamdată dacă primăvara este deja certitudine sau doar o promisiune bună a timpului. Fără să mă gândesc prea mult ştiu că primăvara rămâne până la urmă mereu o prezenţă care ne însoţeşte indiferent de anotimp şi de dată.
Se aud râsul unui copil, un clopoţel şi ecoul unor paşi urmând domol drumul…
Februarie 2019.  Domnul Hans Wolfgang Schneider, fost inspector şcolar în perioada 1968 – 1997, a plecat dintre noi.
Hans Wolfgang Schneider s-a născut la Sibiu, în data de 27.10.1941 din părinţii moşneni Hans Johann Schneider şi Maria Elisabeth Connert. Scoala primară, gimnazială şi apoi liceul le-a urmat la Sibiu. Mai apoi îşi continuă studiile universitare la Cluj, cu linie de specializare româno -germană.  În întregul său parcurs intelectual poartă mereu cu sine şi spiritul familiei de intelectuali Connert cu care s-a înrudit pe linie maternă. Prin tot ceea ce întreprinde duce mai departe cu mare cinste, într-un soi de promisiune nescrisă dar puternic respectată, realitatea cum că omul va rămâne întotdeauna cel mai preţios făuritor de spirite.
Viaţa şi activitatea domnului Hans Wolfgang Schneider au cunatificat într-o foarte mare măsură o intensă activitate didactică precum şi de conducere, făcând parte din instituţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.  Şi-a dăruit cunoaşterea, energia şi timpul, rând pe rând ca profesor, inspector şcolar de limba germană, lector la Facultatea de Filologie din Sibiu, inspector general adjunct.
În timp ce aştern aceste rânduri, îmi vin în minte cuvinte dintr-un interviu al domnului Hans Wolfgang Schneider, pe care domnia sa, le rostea, undeva spre sfârşitul carierei:
“În toţi aceşti ani -1968 – 1997 am avut plăcuta satisfacţie de a ajuta dascăli, copii şi părinţi. Şi vorba străveche:  nu –mi pare rău de ce-am facut, cât de ce n-am putut să fac mai mult!
Mă bucur că acum, la final de carieră, ori de câte ori mă întâlnesc cu educatori, învăţători, profesori, elevi, studenţi, părinţi, aceştia mă salută şi nu trec pe partea cealaltă a străzii.”
Aceste cuvinte sunt mereu vii şi puternice. Ce altceva ne transmit ele “decât” că omul sfinţeşte locul şi îl sfinţeşte mereu şi niciodată doar la timpul trecut.
Totodată, nu pot să nu evoc faptul că de- a lungul carierei sale, domnul Hans Wolfgang Schneider, a fost şi un important promotor al culturii germane. S-a implicat în elaborarea  de manuale şi culegeri şcolare, destinate să sădească în mintea şi inima tinerilor învăţăcei dragostea pentru o cultură care îşi găsise în spaţiul transilvan un cald “acasă”, cultură care merită din plin supravieţuirea. Şi cum altfel se putea realiza mai bine acest lucru decât deschizând pentru tinerele generaţii drumuri şi perspective largi.
Ecoul paşilor se pierde uşor printre umbre de lumină.  Pe o bancă în rai, vor fi mereu aşezate pentru dumneavoastră maestre un condei şi câteva file pentru însemnările pe care nu aţi mai apucat a le aşterne…şi gândul nostru bun.
Drum lin printre îngeri…

Prof.  Ionel ŞOTROPA





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia