Tribuna
brukenthal museum
GENERALUL DE CORP DE ARMATĂ ALEXANDRU HANZU (1871-1949)
GENERALUL DE CORP DE ARMATĂ  ALEXANDRU  HANZU (1871-1949)
Generalul de divizie ALEXANDRU HANZU aşa cum arăta la 3 august 1919, când a ocupat Budapesta Ilie HANZU

Alexandru Hanzu s-a născut la 4/17 octombrie 1871 în Cacova Sibiului, a avut un frate cojocar şi patru surori. Tatăl lui creştea oi prin Gubernia rusească a Caucazului şi Alexandru, cu calităţi fizice şi psihice excepţionale, a fost singurul copil pe care familia l-a dat să înveţe carte. A făcut 4 clase în sat. A absolvit: cu calificativul "excepţional"  în 1890 gimnaziul de stat maghiaro-german din Sibiu (azi Liceul Gheorghe Lazăr), 1893 Şcoala de Război din Viena -cadet, 1897 Therezianische Militarakademie ca locotenent de vânători de munte, 1903 Academia Militară  de la Sainte Syr din Franţa- căpitan specialitatea chasseurs alpines (vânători de munte), a absolvit Şcoala Superioară de Artilerie din Viena şi  Academia Imperială de Artilerie de la Pozdam Germania, la 1 mai 1912-maior comandant de regiment de vânători la Viena. În 1 mai 1918 devine colonel şi comandant al unei divizii de vânători de munte pe frontul din Tirol, 1octombrie 1918 general de brigadă din care făcea parte şi Regimentul 52 infanterie Sibiu şi un regiment din Braşov, unităţi cu care a lichidat, la ordinul împăratului, revoluţia bolşevică din Praga şi a organizat Cehoslovacia ca stat autonom pe care l-a predat şuşnicilor (guvernul agreat de împărat). Timp de 25 ani a fost credincios împăraţilor habsburgi, a învăţat mult, a predat la mai multe şcoli militare din Viena, a instruit trupe imperiale şi în război a luptat cu ele în Galiţia cu ruşii şi ucrainienii, în Alpii Tirolului (unde l-a avut subordonat pe locotenentul Iuliu Maniu), în Serbia şi  Albania cu sârbii, italienii şi francezii, în Belgia şi pe Somme cu englezii, americanii, francezii şi belgienii.

În 1914 s-a căsătorit cu austriaca Amalia Herdt, au avut două fete Alexandra şi Ina Maria, fiica cea mică purtând numele celor două bunici.

Imediat după prăbuşirea Casei de Habsburg, împreună cu prietenul său Dănilă Pop s-au pus la dispoziţia Comitetului Naţional Român Central,adică guvernului român Ştefan Ciceo Pop de la Arad. A fost comandantul Gardelor  Naţionale Române din Transilvania cu 18 000 de combatanţi, iar maiorul Alexandru Vlad şef de stat major, combatanţi cu care au preluat puterea în 25 de comitate din Transilvania şi a pregătit  Adunarea de la Alba Iulia, unde l-a trimis pe confesorul său, preotul căpitan Vasile Debu ca delegat al Comandamentului Suprem al Gardelor Naţionale Române din Ungaria şi Transilvania.

Alexandru Hanzu a fost primul ofiţer român din Austro-Ungaria care a activat în Marele Cartier General al armatei regale de la Bucureşti, unde a organizat şi condus Secţia Armatelor Române de Peste Munţi, cu birouri separate pentru Ardeal, Basarabia şi Bucovina. El a făcut proiectul de înfiinţare şi organizare a armatelor  române din Ardeal, denumit Armata Transilvania, subordonată Consiliului Dirigent, respectiv Corpul 6 Armată de la Bistriţa cu diviziile XVI (Bistriţa), XVII (Oradea), XX( Târgu Mureş) şi Corpul 7 Armată  de la Sibiu cu diviziile  XVIII (Sibiu), XIX( Braşov) şi XXI(Deva)  şi proiectele şcolilor militare din Sibiu, Alba Iulia şi Cluj. Dacă în armatele din Regat unitatea luptătoare era regimentul, în armatele din Ardeal, Hanzu a proiectat şi organizat fiecare batalion ca unitate militară luptătoare, triplând puterea de foc a batalionului şi independenţa lui pe câmpul de luptă aşa încât regimentele de infanterie ardelene aveau 4 - 6 unităţi luptătoare,  nu unul singur ca în Regat şi au luptat aproape continuu, numai în linia întâi până la Budapesta. Tot atunci generalul Hanzu, în concordanţă cu doctrina militară proprie, a rezistenţei în munţi spunea că: "România nu va avea niciodată mijloacele necesare ca să ducă o politică activă proprie, ea nu va putea hotărî singură nici spaţiul şi nici timpul operaţiilor militare într-un viitor război". El de pe atunci atrăgea atenţia Marelui Cartier general asupra necesităţii ca "întreaga armată română să fie pregătită pentru acţiuni în munţi (nu ca în 1916), pentru că apărarea pe zona muntoasă a ţării este singura soluţie valabilă azi şi în perspectivă". Pentru acest crucial motiv, prin proiectul său şi pe teren, generalul a fost primul în România Mare care a înfiinţat, dotat şi instruit, în perioada ianuarie - 10 aprilie 1919,  primele adevărate trupe de elită ale armatei române, respectiv Batalionul 16 vânători de munte Miercurea Ciuc cu 15 ofiţeri, 725 trupă şi Batalionul 18 vânători de munte (v.m.) Târgu Secuiesc cu 15 ofiţeri şi 703 trupă.

Pentru doctrina sa militară, pusă în practică a fost considerat de comunişti, creierul rezistenţei din munţi.

Cunoştea la nivel diplomatic limbile: germană, maghiară, franceză, italiană, română, s-a ocupat  de repatrierea cu vaporul a legiunilor Horea, Cloşca şi Crişan la Constanţa, legiuni formate cu prizonieri români din Italia, Franţa şi Belgia şi a celor 6000 de voluntari români-ardeleni veniţi din America în Franţa.

Primul regiment al Consiliului Dirigent înfiinţat la 25 ianuarie 1919 a fost Regimentul 90 Infanterie de la Sibiu, comandat de colonelul Ion Teca şi format din 2863 de luptători. Centenarul înfiinţării primului regiment românesc din Ardeal, Regimentul 90 Infanterie, care în cele două războaie şi-a pierdut pe câmpurile de luptă trei comandanţi, 400 de ofiţeri şi subofiţeri, 3200 de morţi şi dispăruţi şi 7450 de răniţi a fost comemorat de curând la Lugoj, unde a fost încazarmat după ce s-a întors din Ungaria şi de pe graniţa cu Serbia.

Generalul Hanzu a pornit în 16. IV. 1919  pe Valea Almaşului nu departe de Ciucea, împotriva bolşevicilor unguri, la comanda Diviziei 16-a ardeleană cu 13 200 de combatanţi cu opincile rupte, aproape desculţi, prost îmbrăcaţi cu uniforme foarte uzate austro-ungare, franceze, italiene şi americane, dar foarte bine înarmaţi şi antrenaţi în cei 4 ani de front şi excelent organizaţi şi conduşi în luptă. Cu acei adevăraţi români: fii de moţi, nepoţi de grăniceri de la Năsăud, flăcăi din Câmpia Transilvaniei şi voinici de pe Văile Someşului ce au trecut peste multe şi mari greutăţi,  generalul Hanzu a curăţat Haiducia şi Sobilcicul de bandele bolşevice, a cucerit Oradea Mare pe 23 aprilie, Careiul pe 25 aprilie unde Regimentul 84 Bistriţa  l-a dezarmat pe colonelul Kratochwil, comandantul secuilor, apoi a ocupat Baia Mare, Satu Mare, Debreţinul pe 29 aprilie unde s-a instalat comandamentul diviziei, iar pe 1 mai 1919 a trecut Tisa şi a ocupat oraşul Tokay. La trecerea prin Nordul Ardealului, Hanzu a primit 8 000 de voluntari, astfel că la 1 mai la Tisa a ajuns cu peste 20 000 de luptători. 

Singurul general român care a luptat dincolo de Tisa în Nordul Ungariei înainte de 30 iulie 1919 a fost Alexandru Hanzu în calitate de comandant al Grupului de Nord în locul lui Traian Moşoiu , numit la 10 mai guvernator militar. În perioada 10 mai 26 iunie, 1919, trupele ardelene comandate de Hanzu au scos pe 23 mai Divizia III cehoslovacă, din încercuirea trupelor ungureşti pe valea Hernanului,  i-a bătut pe unguri pe râul Sajo, când s-au retras cehoslovacii, a ocupat oraşele: Cop, Mukacevo, linia ferată dintre Munţii Maramureşului şi Tisa, a blocat aprovizionarea ungurilor de către Lenin, i-a bătut pe bolşevicii ucrainieni veniţi să-i ajute pe unguri în sudul Pocuţiei, le-a confiscat armament şi muniţie, a ţinut legătura cu generalul polonez Iozef Pilsudski la Lvov şi cu generalul român Zadiak, comandantul  care a ocupat Pocuţia cu Divizia 8-a. Divizia 16-a a rezistat dincolo de Tisa până la 3 iunie 1919 când s-a retras şi din capul de pod de la Tokay şi a distrus toate podurile peste Tisa.   

Spre sfârşitul campaniei de la Tisa, 100 000 de ardeleni au intrat în prima linie pe front până la Budapesta şi au luptat: în Grupul de Sud cu Divizia XVIII comandată de Dănilă Pop;  în Grupul de Manevră comandat de generalul Traian Moşoiu, iar acest grup când a luptat împreună cu Divizia XVI din Grupul de Nord  au format Ciocanul de la Tisa, care a aruncat înapoi peste râu armatele bolşevice formate cu unguri şi ruşi din cele 4 capete de pod, apoi i-a bătut şi dezmembrat până s-au predat.

Era momentul  atacului general al ungurilor, când au încercat să ocupe din nou Ardealul  pe tot frontul de 400 km la Tisa, din 20 iulie de Sfântul Ilie. Dacă toate celelalte trupe române au trecut râul în prezenţa suveranilor României, din 30 iulie până la 1 august, Hanzu cu comandoul său, respectiv diviziile 16 şi 17 au trecut Tisa încă din  27 iulie 1919 în prezenţa lui Iuliu Maniu cu 35 000 de combatanţi, i-a bătut pe ruşi şi ucrainieni la Tocay de au mai rămas din ei doar mici grupuri răzleţe care au fugit în nord, în Slovacia, a înfrânt Divizia I maghiară la Miskolcs, a  urmărit Divizia a 3-a infanterie  ungară 80 de km până la Abony, unde aceasta, învinsă, s-a predat fără condiţii, a tăiat toate căile de comunicaţii din nordul Ungariei oprind şi capturând trupele maghiare bătute de Traian Moşoiu la Rekaş, care se retrăgeau de la Tisa să apere Budapesta, în 2 august au ajuns în nordul capitalei pe care a înconjurat-o. Alexandru Hanzu a bombardat cu artileria Budapesta, apărată de trei regimente cu 7500 de militari şi a ocupat-o pe 3 august 1919. Dintre toţi generalii români care au participat la campania din Ungaria, Hanzu  a primit cele mai multe scrisori de mulţumire din partea administraţiei ungureşti şi a populaţiei. Alexandru Hanzu cu ardelenii lui au făcut minuni de vitejie acum 100 de ani şi e de datoria noastră să-i cinstim.

În perioada interbelică Alexandru Hanzu fost consilierul viitorului rege Carol  al II-lea s-a ocupat de consolidarea armei vânătorilor de munte de la Batalionul 16 Miercurea Ciuc, Corpul de Armată al Vânătorilor de Munte de la Bucureşti şi a comandat pe rând: Divizia a 16-a de la Bistriţa, Divizia 17-a de la Oradea, Corpul Vânătorilor de Munte, când Carol al II-al doilea a fost plecat din ţară 1927-1930, Corpul 6 Armată din Nordul Ardealului, apoi a fost inspectorul general al armatei regale până la 20 august 1938, când a fost instalat la Cluj cu ceremonie oficială, de Carol al II-lea şi primul ministru  Armand Călinescu, Rezident Regal al Ţinutului Someşurilor.

Ca guvernator militar al Ardealului de Nord, în condiţii grele, a administrat bine regiunea şi a organizat refugiul la Sibiu al universităţilor şi instituţiilor româneşti din Cluj după Dictatul de la Viena.

Din 1918 şi până în 1945 a fost membru de drept al Marelui Cartier General. A fost pensionat de Regele Mihai în decembrie 1942, comuniştii şi ruşii l-au lăsat fără pensie şi i-au confiscat casa în ianuarie 1948 şi a murit în mizerie în noiembrie 1949, într-o pivniţă din Cluj, unde l-a ocrotit şi pe prietenul său generalul Dănilă Pop rămas şi el fără casă, soldă, singur pe lume.

În campania din 1919, de le Ciucea la Budapesta, marşul de front al Diviziei a 16-a a fost  cântecul următor:

"La Dealul Sătmarului,/ Vin caii duşmanului/ Şi se suie sus pe deal/ Să se uite în Ardeal,/ Doamne ocroteşte-i pe români.// Scoborâţi de pe cai jos,/ Că Ardealul nu-i al vost,/ Că-i ţara românilor,/ De pe vremea dacilor/ Doamne ocroteşte-i pe români.// Suntem săraci, plini de nevoi,/ Doamne - ndură-te de noi,/ S-apărăm Ardealul Sfânt,/ Pân-om fi pe acest pământ./ Doamne ocroteşte-i pe români// Pentru acest pământ murim,/ Doamne ajută să-i răzbim,/ Acest pământ nu-i al lor,/ Nici în vecii vecilor./ Doamne ocroteşte-i pe români//"

Acum 100 de ani, acest marş de front a fost "Marseilleza românilor ardeleni" se numea "La Dealul Sătmarului", azi se cheamă "Doamne  ocroteşte-i pe români", se păstrează nemodificată linia melodică originală şi în variantele actuale ale textului, marşul este repus în circulaţie şi cântat atât de frumos de Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu  şi Nicolae Furdui Iancu. Este adevărat ca marşul a fost interzis 40 de ani după alungarea Regelui Mihai I din ţară. Melodia a fost folosită cu alte cuvinte, de către denigratorii României Mari, variantă care înjosea trupele ardelene în frunte cu comandanţii lor şi denigrează memoria eroilor acestor trupe, care în campania din 15 aprilie- 18 august 1919 au curăţat Ardealul de Nord şi Ungaria de bandele bolşevice maghiare care au încercat din nou să supună Transilvania. 

Cu toate acestea, spectrul turbulenţelor inter-etnice  din Transilvania nu a fost depăşit odată cu 1 decembrie 1918 şi pentru a preveni aceste tensiuni periculoase, generalul Alexandru Hanzu ,comandantul Diviziei 16-a, în 30 iunuarie 1920 reactivează relaţiile sale din vremea când a fost la Arad comandantul Gardelor Naţionale, organizate de el cu ajutorul  primarilor şi celor 168 de protopopiate româneşti : 105 greco-catolice şi 63 ortodoxe, care funcţionau atunci în toată Transilvania. Biroul de Informaţii al Diviziei 16-a avea nevoie din nou de concursul primarilor şi al protopopilor români, solicitându-le ajutorul în combaterea propa­gandei iredentiste maghiare şi a celei bolşevice. Iată textul redactat de generalul Alexandru Hanzu, comandantul Diviziei 16-a: " Protopopii şi directorii de şcoli confesionale vor întruni din când în când la conferinţe pe preoţii şi cadrele didactice din subordine, spre a-i pune la curent cu opera de propagandă a duşmanului nostru şi cu această ocazie făcându-le recomandările necesare pentru a combate propaganda duşmană. Protopopii vor fi în strânsă legătură cu prefectura, şcoala, autorităţile civile şi militare din localitate. Protopopii se vor interesa de relaţiunile dintre preoţii din subordine şi autorităţile civile locale să fie din cele mai bune, ca împreună să apară în faţa poporenilor ca protectori şi sfătuitori de bine, nu ca factori care îngreunează viaţa şi traiul omului. Protopopii vor încunoştinţa Cdt D 16,(Comandamentul Diviziei 16-a) când va fi cazul, în chestiuni care cer o rezolvare serioasă".  În acest ziar voi publica mai multe ordine de luptă date de generalul Hanzu,în campania pentru lichidarea bolşevismului maghiar15 aprilie-18 august 1919.

Recuperarea istorică a unor personalităţi militare, ridicate din rândul asupriţilor români ardeleni ce au făcut parte la Momentul Astral al apariţiei în istorie a României Mari din rândul marilor comandanţi de oşti ai ţării noastre, respectiv generalii Ioan Boieriu din Vaida-Făgăraşului, Dănilă Pop din Aciuţa- Hălmajului şi Alexandru Hanzu din Cacova-Sibiului se realizează încă foarte anevoios, din cauza unor anateme comuniste aruncate de nişte trădători de ţară prin prisma bolşevicilor  asupra lor, ana­teme ce blochează încă din păcate, orice iniţiativă de analiză responsabilă, dezangajată şi onestă.

Azi, de la distanţa celor 100 de ani care au trecut, pare simplu să-i judecăm pe aceşti străbunici ai noştri, dar oare câţi dintre noi am citit şi cunoaştem situaţia în care au trăit ei, înaintaşii noştri la sfârşitul războiului, când în spatele frontului, în închisorile  Ungariei Mari şi în satele româneşti din Ardeal erau executaţi de bandele roşii pentru trădare de ţară: voluntarii ardeleni care au luptat în 1917 în Moldova, dezertorii, foştii prizonieri la ruşi şi fruntaşii românilor ardeleni. Oare, înţelegem noi azi, că şi cei trei generali chemaţi de sângele lor românesc pe drumul fără de întoarcere al României Mari şi-au jucat ultima lor carte împotriva celorlalte două variante. Astfel Alexandru Hanzu, la Tisa în iunie şi iulie 1919, îşi mâna în bătăliile de la: Tokay, valea Hernandului, râul Sajo, Tisa-Bo,  Tisa- Fured şi Rakamaz, pe: urmaşii grănicerilor de la Năsăud, pe moţii Apusenilor, pe voinicii de pe văile Someşului şi pe feciorii din Câmpia Transilvaniei, nu ca la Mărăşeşti "Pe aici nu se trece",  ci cu îndemnul " ÎNAINTE! Acum sau Niciodată", iar neînfricaţii şi marii lui luptători au oprit cu piepturile lor, toate năvălirile trufaşilor unguri, " pe care i-au urmărit şi i-au bătut până i-au sfărâmat",    aşa cum a ordonat regele nostru Ferdinand I Întregitorul.

Pe câţiva dintre voinicii de pe văile Someşului , care au luptat în uniforme austrece şi încălţaţi cu opinci, în lunile mai şi iunie 1919, dincolo de Tisa în Nordul Ungariei  îi vedem în această fotografie.

ing. Ilie HANZU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia