Tribuna
brukenthal museum
Dosarele patrimoniului (XXXIII): un întreg şir de generaţii care se perindă, ... fără a lăsa urme? - meşteşugurile alimentare! - este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers?
Marius HALMAGHI
1803 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XXXIII): un întreg şir de generaţii care se perindă, ... fără a lăsa urme? - meşteşugurile alimentare! - este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers?

Juvenal punea o întrebare legitimă, în renumitele sale „Satire”: „cine poate fi încredinţat cu putere”(?) sau „cine va privi supraveghetorii”(?), respectiv „cine va proteja păzitorii înşişi?” – „qui custodiet ipsos custode”. Problema supravegherii activităţilor a constituit obiectul multor lucrări de-a lungul vremurilor, în epoca Renaşterii cercurile conducătoare îmbrăţişând concepţia scriitorului – filozof Niccolo Machiavelli (1469-1527): «Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii şi una şi alta, dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit» (primul tratat modern de politică: „Principele”-1513). Nu întâmplător, principiile puterii politice erau definite prin termenul de „machiavelism”, iar persoanele care folosesc aceste principii – în viaţa publică sau personală – se numesc „machiavelici”.

În lucrarea „Steme şi însemne de breaslă din Transilvania”, autorul dr. Dorin-Ioan Rus explică modul în care trebuie înţeleasă o breaslă, aceasta reprezentând „o comunitate de viaţă ... Apărarea onoarei breslei a fost esenţială a ... reuşitei lor”, staroștii fiind cei care reprezentau şi apărau buna imagine a breslei, ei impunând o disciplină severă, căutând «să educe tânăra generaţie în spiritul muncii, al iubirii aproapelui şi al cinstei, al comportamentului demn şi cinstit atât în atelier cât şi la standurile de vânzare. Cel ce încălca prevederile regulamentului, era pedepsit. Acest lucru îl prevede orice statut, din orice epocă, de la orice breaslă şi din orice stat. În schimb, amenzile erau diferite în funcţie de felul meşteşugului şi al gravităţii faptei. Pedepse erau nu doar aşa-numitele amenzi, ci şi pedepsele plătite în natură, sau cele de onoare; printre acestea din urmă se remarcă punerea la stâlpul infamiei, călărirea măgarului, sau chiar „înhăţările” („Schnappen”), care constau în numeroare scufundări în apă.(...) Breasla era o mare familie şi în privinţa distracţiilor. Masa de maistru, tocmeala ucenicilor, depunerea socotelilor, post-iarmarocul, alegerea noilor staroşti şi funcţionari ai breslei, combinată cu transportarea lăzii la casa noilor staroşti, erau tot atâtea posibilităţi de înveseliere prin mese întinse şi bogate, dans şi spectacole».

În lucrarea „Meşteşugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea” (1954), acad. Ştefan Pascu face precizări legate de meşteşugurile alimentare. Despre brutărit scria: «Un brutar (pistor) cu numele Gheorghe se întîlneşte la Sibiu în anul 1346. Pe acest brutar îl întîlnim exercitîndu-şi meşteşugul şi după 21 de ani, la 1367. (...) Numărul brutarilor... era atât de mare, încît la 1376 ei erau constituiţi în breaslă (pistorum fraternitas). Brutarii aprovizionau oraşul cu pîine de diferite calităţi şi mai ales cu pîine de calitate superioară, cu pîine albă şi cu alte produse: jimble, cozonaci, turte, etc. Ei erau obligaţi să producă o cantitate de pîine albă care să satisfacă toate nevoile de consum. Brutarii care făceau pîine de calitate necorespunzătoare, erau pedepsiţi cu bani şi cu interzicerea practicării meseriei timp de 8 săptămîni. Măcelăritul. Meşteşugul măcelăritului era tot atît de important, sau chiar mai important decît brutăritul pentru acele vremuri, deoarece pîinea şi-o coceau singuri cei mai mulţi locuitori ai oraşelor, pe cînd carnea era cumpărată de la măcelari (...) În registrele bisericii din Sibiu se aminteşte, la 1370, o măcelărie aşezată în Piaţa Mică din acel oraş. (...) ei se constituie, la 1376, într-o breaslă (carnificum fraternitas). (...) Măcelarii ardeleni aveau obligaţia să aprovizioneze populaţia din oraşul respectiv cu carne suficientă, proaspătă. Cel ce neglijează această obligaţie, vînzînd carne provenită din animale de furat, se purtau rău cu clienţii sau vindeau carne stricată, erau pedepsiţi cu bani, cu interzicerea practicării meseriei timp de o lună şi cu aruncarea cărnii stricate la cîini. Măcelarii mai pregăteau şi alte derivate din carne: carne afumată, cîrnaţi, etc. (...) Branşele meşteşugurilor alimentare erau puţin numeroase, deoarece în acel timp fiecare familie îşi pregătea în cea mai mare măsură alimentele de care avea nevoie, adresîndu-se mai puţin unor specialişti.»

Un capitol important al lucrării lui Dorin-Ioan Rus este „Alegerea sfinţilor patroni ai breslelor din Transilvania”. Reproducem câteva fragmente edificatoare: «Breasla constituia şi o comunitate de viaţă religioasă. (...) Multe bresle aveau în biserici propriul lor altar, pe care erau aprinse lumânări la sărbătorile oferite de slujba, în special în ziua Sfântului – patron, şi unde era oficiată mesa. (...) Frăţietatea calfelor se obliga ca în biserică să se preocupe de altarele protectorilor lor cu toată seriozitatea şi în măsura posibilităţilor lor, (...) Fiecare breaslă şi-a avut propriul său sfânt patron, unele chiar doi sau trei, există cazuri în care un sfânt poate patrona mai multe meşteşuguri. (...) Sentimentele intense faţă de figuri sfinte şi morţi martirizaţi provin din iudaismul târziu şi fac parte dintr-un şir impresionant de credinţe. În perioada antichităţii târzii, acest cult al sfinţilor era atât de răspândit, încât „... filosofii şi oratorii au căzut în uitare; masele nici măcar nu cunosc numele împăraţilor şi ale generalilor lor; dar toată lumea ştie numele martirilor, mai bine decât pe cele ale prietenilor intimi (...)». Aici, descoperim că în occident, brutarii au avut trei sfinţi protectori: Honoratus (30 IX), Nicolae (6 XII) şi Elisabeta (4.VII); aceasta din urmă fiind reprezentată cu „o cană şi o pâine în mâini” (...) Sf. Elisabeta, fiica lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, care oferea săracilor pâinea, cu propriile ei mâini a devenit în scurt timp patroana brutarilor din Transilvania”. Măcelarii occidentali aveau ca sfinţi protectori pe Antonius (17.I), Luca (18 X) şi Bartolomeu (24.VIII). Berarii l-au avut ca sfânt protector pe Sfântul Florian, unul din cei mai mari sfinţi ai Austriei Superioare (fiind sărbătorit la 4 mai, anual). Morarii şi rotarii au ca protector pe sf. Katharina „care a reuşit să frângă prin rugăciune roata cu dinţi, cu care prigonitorii ei au încercat s-o omoare”. Biserica Ortodoxă o venerează în fiecare an pe Sf. Ecaterina de Alexandria (la 25 noiembrie), martirizată în timpul împăratului roman Maxentius (înc. sec. al IV-lea), sărbătorirea ei fiind restaurată şi în calendarul romano-catolic (din 2002).

Știați că Reuniunea Meseriașilor din Săliște, singura care mai activează în județul Sibiu, sărbătorește în prima duminică din Postul Mare - Duminica Ortodoxiei -, comemorând victoria credinței adevărate? Să remarcăm că românii nu sunt în situaţia italienilor, care au invocat lipsa unor izvoare istorice, determinându-l pe Alessandro Manzoni să constate: «Faptul că studiile cele mai filosofice şi mai aprofundate asupra situaţiei în care se afla populaţia italiană sub dominaţia longobardă nu au putut conduce decât la disperarea provocată de cunoaşterea ei, ar constitui una dintre cele mai apăsătoare şi mai fecunde probleme pe care ni le poate oferi istoria. O mulţime nesfârşită de oameni, un întreg şir de generaţii, care se perindă pe pământ, pe propriul lor pământ, neobservată, fără a lăsa urme despre această trecere, este un fenomen trist, dar important, iar motivele atât de adânci s-ar putea să fie mult mai pline de învăţăminte decât multe alte descoperiri.»

(sursa: Paolo Cammarosano, Ghid pentru studiul istoriei medievale, 2007) (va urma) Marius HALMAGHI





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia