logo
spartan
Dosarele patrimoniului (XXXI): Focul care „împinge piatra” - Să nu gândeşti e cea mai dulce viaţă! - 1442, obligativitatea generală a învăţământului - Memento mori!
Marius HALMAGHI
660 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XXXI): Focul care „împinge piatra” - Să nu gândeşti e cea mai dulce viaţă! - 1442, obligativitatea generală a învăţământului - Memento mori!

Copilăria a fost considerată cea mai plină de farmec vârstă a omului, tinerii moştenitori necunoscând încă proverbul latin „Memento mori - adu-ţi aminte că vei muri”. Printre argumentele lui Erasmus, în „Elogiu Nebuniei”, este amintită şi mărturia marelui poet Sofocle: „Să nu gândeşti e cea mai dulce viaţă!”. În istoria omenirii, Eschil, Sofocle, Euripide ne-au lăsat sute de drame, tragedia greacă reprezentând culmea creaţiei dramatice a antichităţii. Istoricul literar şi filozoful estetician Liviu Rusu (1901-1985) scria: «cei trei poeţi tragici au fost înainte de toate mari poeţi – cetăţeni, prin al căror talent au prins glas cele mai adânci aspiraţii ale omului. În tot ce au gândit şi simţit, ei au fost un reflex total al colectivităţii cetăţeneşti în năzuinţa ei spre o viaţă luminoasă, spre adevăr, bine şi frumos. Prin aceasta au devenit ei creatorii unei arte atât de monumentale, arta care a putut să înfrunte secolele şi mileniile, ca să trăiască până astăzi cu toată prospeţimea».

Descoperirea celebrului „Manuscris sibian” (1961) a fost un eveniment epocal, având loc la puţin timp după primul zbor al unui cosmonaut în spaţiu, Iuri Gagarin zburând 180 de minute la bordul navei „Răsăritul” (Vostok I). În urmă cu 5 decenii, în 1969, anul în care astronautul Neil Amstrong (Apollo 11) făcea primii paşi pe lună, apărea lucrarea editată de Editura Academiei R.S.R.: „Preistoria Rachetei Moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)”. Mulţi cercetători s-au întrebat cum a fost posibil ca în sec. XVI şi tocmai aici, în Transilvania, să se nască „primul proiect al unei rachete”? Inginerul şi scriitorul sas Hans Barth scria: «Transilvania nu era ... ruptă de centrele de cultură europene ale epocii (...) Saşii transilvăneni dispuneau încă din secolul al XIV-lea de şcoli elementare, atestate documentar, în anul 1422 fiind introdusă obligativitatea generală a învăţămîntului pentru băieţi şi fete (...) Din 1402 pînă în 1522 cel puţin 116 saşi au obţinut la Cracovia titluri universitare, la Universitatea din Viena au studiat între 1501 şi 1526 în total 219 saşi transilvăneni, iar la Wittenberg au fost înmatriculaţi nu mai puţin de 56 în perioada 1517-1520. Numeroşi ardeleni au activat ca profesori la Universităţile din Viena, Padova, Cracovia, Wittenberg, Amsterdam, Leipzig, etc. Ne vom referi la numai două exemple: dr. Martin Siebenbürger a fost profesor de filozofie şi drept la Viena, apoi a fost ales de trei ori decan şi ulterior judecător municipal şi primar al Vienei. Maximilian Transylvanus, autorul primei descrieri a călătoriei lui Magellan în jurul lumii, a urcat pînă la rangul de secretar al împăratului Carol al V-lea. Tipografi saşi din Transilvania activau încă din 1472 şi 1481 în Italia. De acolo nu au adus numai primele cărţi în ţară, ci au mijlocit totodată asimilarea unui meşteşug care curînd a prins rădăcini şi în Transilvania. Scrierile lui Luther au ajuns încă din 1519 la Sibiu, astfel încît regele Ungariei s-a văzut silit să interzică învăţătura luterană în 1523. Cărturari de seamă şi scriitori ca Johannes Honterus, Valentin Wagner, Nikolaus Olahus, Georg Reichesdorffer, Stephan Stieröchsel şi Johannes Sommer au înrîurit în mod fertil întreaga viaţă spirituală din această arie geografică.

Dar în Transilvania nu au venit numai reprezentanţi ai ştiinţelor umaniste. Paracelsus, întemeietorul unei noi ştiinţe medicale, a străbătut în anii 1534-1535 Transilvania şi Ţara Românească, unde a studiat plantele de leac şi s-a interesat de medicina populară. Vestitul Georgius Agricola a zăbovit în 1550 în Transilvania. Johannes Muraltus a venit din Elveţia în Transilvania, a funcţionat iniţial ca medic la Cluj şi Bistriţa, a dobîndit în 1597 minele aurifere de la Zlatna şi Baia Mare de la principele Sigismund Báthory şi a intrat pînă la urmă în serviciul diplomatic al lui Mihai Viteazul. În acest spaţiu au mai trăit, între alţii, şi strămoşii pictorului din Nürnberg, Albrecht Dürer, ca şi ai compozitorului Johann Sebastian Bach. Şi Hahnemann, părintele homeopatiei, a activat, cu cîteva generaţii mai tîrziu, la Sibiu. Mulţi învăţaţi, medici şi cercetători au aflat în Transilvania a doua lor patrie. Conrad Haas a pătruns deci într-o arie care nu era lipsită de impulsuri creatoare şi de o fecundă relaţie spirituală reciprocă. În acest context istoric şi cultural, stabilirea, activitatea şi realizările pionierului racheto-tehnicii în Sibiul transilvan nu ne mai apar ca un caz izolat. Ele se încadrează mai degrabă în imaginea unui spaţiu european care, în ciuda unor împrejurări potrivnice de natură politică, a păstrat deschis contactul atît cu Răsăritul cît şi cu Apusul».

În lucrarea „De la Honterus la Oberth”, Hans Barth preciza: «G.D. Teutsch sesizase de fapt în mod intuitiv (...) ceea ce era esenţialmente nou în lucrarea lui Haas. „Focul” care „împinge piatra” înseamnă: limbile de foc care ţîşnesc din rachetă şi ridică încărcătura în vîrful rachetei; formularea „fie că salpetrul sau sulful au forţa” se referă la experienţele lui Haas cu diferite compoziţii ale combustibilului şi cu „noua armă miraculoasă”, care nu reprezintă nimic altceva decît rachetele, pînă atunci necunoscute în Transilvania». Barth concluziona și clarifica «priorităţile absolute care i se pot recunoaşte lui Conrad Haas (...): 1. Principiul rachetei cu mai multe trepte şi al construcţiei acesteia. 2. Racheta cu două şi trei trepte, realizate prin îmbinare reciprocă. 3. Rachete pentru zbor du-te-vino. 4. Rachete lănci, într-o dispunere de două pînă la patru trepte şi baterii de rachete. 5. Principiul amplasării în trepte a dispozitivelor de aprindere. 6. Turnul de lansare (rampa de start) pentru rachete. 7. Aripioarele de stabilizare în formă de delta. 8. Dispunerea încărcăturilor combustibile. 9. Utilizarea diferenţială a amestecurilor de pulberi, în funcţie de domeniul de utilizare. 10. Utilizarea de combustibili lichizi (alcool). 11. Utilizarea compuşilor de amoniu. 12. Schiţarea rudimentară a unei nave spaţiale cu echipaj. Haas era un om de o cultură multilaterală. Scrierea sa vădeşte vaste cunoştinţe de matematică, chimie, fizică şi tehnică. (...) Conrad Haas este deci nu doar întîiul precursor al rachetei moderne, cu mai multe trepte, nu doar inventatorul unor noi compoziţii de combustibili, nu doar un mare constructor de arme, chimist, mecanic şi balistician al vremii sale, ci în aceeaşi măsură şi un învăţat cu profunde convingeri umaniste, orientare caracteristică tuturor marilor reprezentanţi ai Renaşterii în Europa secolului al XVI-lea».

Ştiaţi că cercetătorul român, doctor în istorie şi în litere, D. Todericiu, a scris - sub pseudonimul Pierre Carnac - lucrarea „Atlantida autopsia unui mit”?. Făcând analiza scenariilor dramei catastrofei legendare: «Acest declin violent a unei civilizaţii de uneltiri tehnologice pervertite, asupra căreia se abate un destin răzbunător, seamănă leit cu mecanismul subiacent al mitului lui Prometeu, eroul iniţiator şi mitologic, mare prieten al oamenilor, pedepsit de către Părintele Zeilor, pentru că a furat focul din cer», el afirma: «filonul atlantidian pare să renască de fiecare dată din profunzimile abisale ale subconştientului pentru a se manifesta în forme mereu noi, variante şi derivate”. Amintind că „Atlantida a fost confundată cu tot felul de localităţi şi dispariţia sa cu catastrofe de toate felurile”, Carnac concluziona: „Fiecare cu Atlantida sa”.

În istoria alimentaţiei – marcată de revoluţia tehnicii - îl descoperim pe celebrul gastronom francez Jean Anthelme Brillat – Savarin, cel care ne-a lăsat dictonul: „Spune-mi ce mănânci ca să-şi spun cine eşti”!. (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia