Tribuna
Astra film
Dosarele patrimoniului (XXIX): înlocuirea ritualului latin în biserică - cum păstrează Prinţul banii şi armurierul viaţa? - Manuscrisul sibian! - Codex Alimentarius Austriacus
Marius HALMAGHI
1685 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XXIX): înlocuirea ritualului latin în biserică - cum păstrează Prinţul banii şi armurierul viaţa? - Manuscrisul sibian! - Codex Alimentarius Austriacus

Termenul „manuscris” semnifică „scris cu mâna” („netipărit”), nefiind o traducere a cuvântului latin „manuscriptus” („după scris”, din „manus – mână” şi „scribere – a scrie”). Mihai Eminescu a fost unul din marii căutători şi cercetători ai vechilor manuscrise, acestea numindu-se în occident „CODEX”, cuvânt preluat şi de români (codice) pentru a înlocui termenul „sbornic” (slavon). Dacă în antichitate „Codexul” reprezenta reuniuni de table cerate (cea mai veche formă de carte), în evul mediu prin „Codex” se înţelegea culegerile de legi, de documente sau texte vechi, scrierea făcându-se pe scoarţă de copac sau plăci de lemn. Din acea perioadă s-au păstrat „Codex Aureus”, „Codex Cumanicus”, Codex Neagoeanus”, „Codex Caioni”, „Codexul Teodosian”, etc., toate de o reală importanţă pentru cunoaşterea istoriei.

În „2019 - Anul Internaţional al Limbilor Indigene”, specialiştii ar trebui să facă o analiză pragmatică a procesului de înlocuire a limbilor „moarte” (limbile latină şi greacă – limbi oficiale în cancelaria ţărilor din evul mediu) cu limbile populare – considerate şi „vulgare”. Istoricul P.P. Panaitescu prezenta în lucrarea „Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română” (1965) consecinţele acestui proces: «Toate literaturile romanice, ca şi cele germanice, slave (catolice) şi cea maghiară au cunoscut momentul apariţiei, luptei şi biruinţei limbii populare în concurenţă cu limba latină a puterii conducătoare. Se poate afirma că, (...), cele mai vechi scrieri în limba „vulgară” sînt cîntecele populare cu subiect religios, sau apocrif. În Franţa, după „jurămîntul de la Strasbourg” din 842, cea mai veche scriere literară în franceza medievală este „La séquence de sainte Eulalie” din anul 881 (...). În Italia, primele texte literare în graiurile populare au acelaşi caracter para-religios, încă din secolele XII-XIII, dominate de cînticele lui Francesco d’Assisi. În SpaniaMisterele regilor magi” de la sfârşitul secolului al XII-lea, „Disputa sufletului cu trupul”, din aceiaşi epocă, sînt şi ele scrieri populare de inspiraţie religioasă-apocrifă.

În Anglia, poemele anglo-saxone, dinaintea cuceririi normande, încep să apară în scris în secolele VII-VIII şi sînt în parte imnuri religioase populare şi în parte preamărirea eroilor populari în luptă pentru apărarea împotriva monştrilor (Beowulff, sec. VIII). În Germania, limba poporului apare încă din anii 350-380 cu traducerea „Noului Testament” de Wulfila, episcopul vizigoţilor, dar trebuie apoi să aşteptăm pînă în secolul al IX-lea pentru scrierile propriu-zise germane (althochdeutsch) între care mai remarcabile sînt Heiland şi Muspilli, ambele poeme în versuri cu aspectul unor apocrife religioase. În Polonia, cea dintîi scriere în limba ţării este rugăciunea „Bogurodzica” (Maica Domnului), care a servit, încă din veacul al XIII-lea, drept cîntec al gloatelor din oastea polonă. (...) Începuturile scrisului în limba cehă datează dinainte de reforma religioasă a lui Ioan Hus, care a propovăduit înlăturarea ritualului latin în biserica cehă şi înlocuirea lui cu limba ţării. Cea dintîi scriere în această limbă este cîntecul maselor în biserică (Doamne, miluieşte) şi „invocaţia sfîntului Venceslav” din veacurile XII-XIII. De asemenea, primele cronici, primele pravile şi legende populare în proză, în cehă, sînt anterioare apariţiei husitismului, adică sfîrşitului secolului al XIV-lea. Această foarte scurtă schiţă nu are alt rost decît acela de a arăta (...) trecerea de la scrisul în limba literară şi de cancelarie, latină şi greacă (respectiv slavona bisericească) la limba populară ...»

Războaiele pentru cucerirea Transilvaniei, începute odată cu cucerirea Daciei de către romani, au continuat şi în veacul al XVI-lea. Imperiul Habsburgic cunoştea o nouă dispută privind succesiunea dinastică, iar pentru tronul Ungariei se luptau doi pretendenţi. După răscoala înăbuşită a nobilului secui Gheorghe Doja împotriva nobilimii ungare (1514), Transilvania nu a participat la bătălia de la Mohács (1526), armata maghiară fiind înfrântă de otomani, iar regatul Ungariei împărţit în două. Ungaria centrală şi de vest (în vestul Dunării) era condusă de Ferdinand I (spaniol de origine) care a devenit rege al Boemiei şi Ungariei, având deviza „Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul”; Ungaria de est şi Transilvania erau conduse de Ioan Zapolya, acesta fiind sprijinit de sultanul turc Soliman I Magnificul. Confruntările militare dintre cele două părţi s-au încheiat abia în 24 februarie 1538, prin „Pacea de la Oradea”, un tratat secret în urma căruia Ferdinand I devenea rege al Ungariei, iar Ioan Sigismund (fiul lui Zapolya) a devenit primul principe al Transilvaniei. Cel mai important om de încredere al împăratului Ferdinand I a fost Peter Haller, primarul Sibiului. Născut la Buda (în 1500), Haller a fost guvernatorul împăratului în Ungaria şi Transilvania, îndeplinind şi funcţia de ministru de finanţe (General – Schatzmeister). În perioada sa (1551-1553), a fost construit bastionul Haller (parte a fortificaţiilor târzii ale cetăţii Sibiului), un sprijin important primind de la trupele austriece comandate de generalul Giovanni Battista Castaldo (care au ocupat Transilvania, între 1551-1556).

În 1551, a fost trimis în Sibiu pentru a conduce arsenalul local, militarul de carieră Conrad Rudolf Haas (n. 1509, Dornbach, lângă Viena – d. 1576, Sibiu). Era originar dintr-o familie bogată (din clanul Haasenhof - ţinutul Landshut, înfrăţit cu Sibiul), fiind pregătit în ştiinţe umaniste, învăţând limba latină şi germana, părinţii insistând să devină medic. A ales cariera de guard imperial de artilerie, participând în calitate de ofiţer la bătăliile cu turcii din jurul Vienei (1529). Bătăliile secolului l-au determinat pe tânărul militar să înceapă elaborarea „manuscrisului sibian” (între 1529 - 1556), documentul fiind descoperit abia în 1961 în Arhivele Statului Sibiu, fiind cunoscut şi sub denumirea „Varia II 374” sau „Coligatul de la Sibiu” (colligare, a lega împreună). Deşi întreaga viaţă a dedicat-o cercetărilor militare, în ultimul capitol al celebrului „manuscris de la Sibiu” a ţinut să lase o veritabilă mărturisire testamentară: «Sfatul meu este ca lumea să trăiască în pace, să nu mai fie război; muschetele să fie lăsate în tecile lor, ghiulele bombardelor să nu mai împrăştie moarte şi praful de puşcă să nu mai ia foc; astfel îşi păstrează Prinţul banii şi armurierul viaţa; acesta e sfatul pe care vi-l dă Conrad Haas».

Moştenirea sibiană a lui Haas este şi „Arsenalul din Sibiu” (situat în Piaţa Armelor - Zeughofplatz, cunoscut şi Cazarma Kempel) monument istoric de arhitectură, proiectat chiar de renumitul inginer; se cuvine a menţiona că, după 1785, a fost spital militar, iar între 1940 – 1945 a fost sediul Facultăţii de Medicină din Cluj, refugiată la Sibiu. Sibienii mai cunosc odiseea descoperirii „Manuscrisului de la Sibiu”, cel mai vechi document din istoria rachetei moderne?

La aniversarea a 510 ani de la naşterea primului constructor medieval de rachete, Sibiul – Capitala europeană a gastronomiei, în 2019 – este pregătit să cunoască „Codex Alimentarius Austriacus”! Colecţia de standarde internaţionale (coduri de bună practică alimentară) a fost elaborată în 1963, de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), fiind cel mai important instrument de referinţă pentru rezolvarea disputelor referitoare la securitatea alimentară a consumatorilor! (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia