logo
Dosarele patrimoniului (XXII): FERULA, Panteonul saşilor! - dacă nu fac Turcii acest lucru, apoi fac de cele mai multe ori Valahii - Cultura nu se moşteneşte, se cucereşte!
Marius HALMAGHI
1597 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XXII): FERULA, Panteonul saşilor! - dacă nu fac Turcii acest lucru, apoi fac de cele mai multe ori Valahii - Cultura nu se moşteneşte, se cucereşte!

Astăzi ştim că Nicolae Olahus a murit la 76 de ani, în Bratislava, rămăşiţele sale fiind duse în biserica “Sf. Nicolae” din Tyrnavia (azi Trnava -Slovacia). Pe mormântul său e scris următorul epitaf: «"Conditur hoc moriens tumulo Nicolaus Olahi/Qui praesul vivens Strigoniensis erat" adică: “Zace-n mormântul acesta-ngropat Nicolae Valahul/Care’n Strigoniu trăind, fost-a arhiepiscop". (pag. 29) În lucrarea “Hungaria” Nicolaus Olahus prezintă “mai multe pasagii în care nepotul de boier muntean se ocupă şi de aceia din sânul cărora s’a deslipit. Pag. 58 (…) «Transalpina (Valachia) care pe vremuri se spune că a fost botezată Flaccia, dela Flaccus, care odinioară dusese acolo o colonie romană, se întinde dela munţii care se desparte de Ardeal, până aproape de Marea Neagră. Un ţinut şes, lipsit de ape…Prinţul acestei ţări, numit voevod, în vremea noastră e Radul, care puternic prin autoritate şi forţele sale, îşi are reşedinţa în Targawystya.» Prezentându-şi familia domnitoare din care se trăgea, Olahus descrie şi situaţia politică în acea perioadă: «Aceste două familii (Dănuleştii şi Drăculeştii) până în ziua de azi sunt în continuă duşmănie, fiecare din ele străduindu-se din răsputeri, când cu ajutorul Turcilor, când cu al Ungurilor să aleagă pe Voevod din familia sa. Cel care ajunge la putere, ucide nu numai pe cel din partida adversă, dar chiar pe cel din prorpia sa familie, când acesta ar fi bănuit că umblă după domnie şi adesea, după ce l-a prins, îi taie nasul, sau alte părţi ale trupului (…) Valachii sunt creştini, numai că, urmând pe Greci se deosebesc de Biserica noastră în privinţa purcederii Duhului Sfânt şi altor articole mai puţin importante (tolerabilioribus)». Pag 62 Olahus scrie şi despre Moldova: «Şi Principele acestei ţări se numeşte Voevod, dar nu e expus la atâtea schimbări primejdioase ca în Muntenia. El, ca şi Voevodul Munteniei prestează jurământ de credinţă Regelui Ungariei. Pentru a-i menţine în fidelitate, Regii ungari le-au dăruit în Transilvania câteva cetăţi. (…) Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi Muntenii; se deosebesc întru câtva numai prin îmbrăcăminte. Ei se ţin mai de neam şi mai de ispravă decât Muntenii. Au cavalerie excelentă. (…) Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost cândva romană, căci ei sunt colonii de Romani. În vremea noastră limba lor se deosebeşte foarte mult de a lor. Decât, multe din cuvintele lor pot fi înţelese de latini». În aceiaşi lucrare descrie şi Transilvania: «Neamul acesta de oameni robuşti, războinici, înarmaţi, sunt prevăzuţi cu cai buni, sdraveni. Întreaga regiune e alcătuită alternative din şesuri şi păduri, întretăiată de ape cotite, plină de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint, fier şi alte metale şi sare; cât se poate de îmbelşugată în boi, fiare, urşi şi peşti, aşa că nu poţi învinui firea că n’ar fi grămădit în acest ţinut toate bunătăţile traiului. În ea sunt patru naţiuni: Unguri, Săcui, Saxoni şi Valahi. Între aceştia Saxonii sunt consideraţi cei mai slabi în războiu. Ungurii şi Săcuii se slujesc aceeaşi limbă, numai că Săcuii au câteva cuvinte specifice graiului lor … Saşii se socotesc a fi colonişti ai Saxonilor din Germania, aduşi aci de Carol cel Mare, lucru care se adevereşte prin potrivirea limbilor acestor două popoare. Valahii se spune că sunt colonii Romane. Dovadă de acest lucru e faptul că au multe cuvinte comune cu limba Romană. Monede romane se găsesc multe în acest loc şi ele constituesc un neîndoelnic semn al vechimii stăpânirii romane prin părţile acestea. Pag. 65: (…) “ … Muntenia e despărţită de Turci numai prin Dunăre, pe care o pot trece când vor, ca să gonească sau să ucidă pe voevodul muntean. Şi dacă nu fac Turcii acest lucru, apoi în fac de cele mai multe ori Valahii, care se irită chiar de cele mai uşoare injurii, cum s’a întâmplat cu Mihnea-Vodă … De aceea forţele Valahiei pot să vateme Transilvaniei, când ea e lipsită de apărători, dar nu prea pot ajuta la apărarea Ungariei”. Vorbind de nesiguranţa şi intrigăria din Muntenia Olahus întrebuinţează, pentru a le caracteriza, cuvântul destul de tare “practice valahe” (practicas Valahorum) căror Mihnea a căzut victimă chiar la Sibiu. Decât aceste “practice” le vor fi învăţat Valahii – după părerea umanistului nostru – dela Turci, care şi ei le-au învăţat de bunăseamă, dela bizantinii decăzuţi, pe care, chiar după cucerirea Constantinopolului, crunţii cuceritori au continuat să-i păstreze în slujba lor.» (lucrare Olahus)

În judeţul Sibiu există un mausoleu prea puţin cunoscut, nefiind inclus ca poziţie distinctă în patrimoniul naţional sau mondial: Mausoleul unde se află episcopii şi preoţii saşi care au păstorit Scaunul Luteran Săsesc din întreaga Transilvanie, până în 1867 (după moartea episcopului Georg Paul Binder), când episcopia s-a mutat la Sibiu şi capitala spirituală şi religioasă a comunităţii săseşti a început să decadă. Astfel, biserica fortificată de la Biertan, cea mai mare din Transilvania, înscrisă în patrimoniul UNESCO (în 1993), fiind prima pe lista cele şapte biserici fortificate din România deţine un tezaur al patrimoniului mobil reprezentat de cele ... pietre funerare, transmutate în MAUSOLEUM în 1912-1913, odată cu osemintele episcopilor şi preoţilor luterani. Chiar Aici, în zidurile ferulei pot admirate 67 de lespezi funerare, o galerie unică în România (!), adevărat PANTEON AL SAŞILOR, o istorie în piatră a tuturor personalităţilor înstărite sibiene, incluzând primari, comiţi, etc. O legendă sibiană este şi uciderea domnului Ţării Româneşti, Mihnea Icel Rău” (1462-1510), la ieşirea din biserică (în 12 martie 1510), fiind singurul român înmormântat în celebra “FERULĂ”. Se cunoaşte că Mihnea I a trecut la romano-catolicism în speranţa ca regele maghiar să-l sprijine în redobândirea tronului “Transalpinei”, fiul natural al lui Vlad Ţepeş năzuind să se revină la Domnia pierdută. La intrările în aceste locuri de pioasă amintire ar trebui amplasat dictonul latin: “Favente linguis – Păziţi-vă limbile”, veche formulă de cult a preoţilor romani care sugerau astfel credincioşilor “linişte, nu tulburaţi solemnitatea”. În turismul sibian sunt necesare investiţii în diversificarea traseelor culturale locale, turiştii putând şi trebuind să aleagă din bogata ofertă; actorii din industria turismului ştiu că cei mai mari beneficiari ai traseelor culturale sunt restaurantele, ele speculând proverbul latin: „Fames est optimus coquus” – “Foamea e cel mai bun bucătar!”.

Scriitorul francez (1901-1976), André Malraux – pe numele său adevărat André Berger - considera “cultura” ca “suma a tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit”; el susţinea: “cultura nu se moşteneşte se cucereşte!”, afirmând că “marele artist stabileşte identitatea eternă a omului cu el însuşi” şi „în orice mare cultură pietrele de hotar sunt poeţii şi filosofii”.(va urma)

 

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia