logo
Dosarele patrimoniului (XXI): Cea mai veche casă?
Marius HALMAGHI
2196 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XXI): Cea mai veche casă?
OLAHUS primul umanist şi cardinal român! - A greşi este omeneşte? - Mănânci ca să trăieşti, sau trăieşti ca să mănânci?

Din vremurile poetului Ovidiu, care a cunoscut litoralul Mării Negre în exilul său forţat, România a moştenit vechiul dicton latin “Cuget, deci exist” - “Cogito, ergo sum”. Istoriografia română nu şi-a asumat – până în prezent – opera şi contribuţia pe care primul cardinal român, Nicolaus Olahus, şi-a adus-o pe „ecranul vieţii intelectuale europene”. Ovidiu V. Buţiu scria, în lucrarea „Istoria Bisericii Greco Catolice Române” (2003), despre Nicolaus Olahus: «a fost primul român ce a proiectat (...) ideea latinităţii poporului român, apropiindu-se de valorile majore ale umanismului apusean prin interpretarea raţională a evenimentelor istorice. Astfel el sublinia că: „Românii sunt coloni romani”. Dovadă a acestui lucru este faptul că au multe în comun cu limba romană (latină) ce reprezintă fără îndoială indicii „ale vechimii stăpânirii romane pe aici”».

Analizând istoria și viaţa lui Nicolaus Olahus, istoricii ar trebui să clarifice chestiunea: cine a fost primul cardinal român din toate vremurile? Mass-media contemporană susţine că Iuliu Hossu, episcopul de Cluj – Gherla, ar fi fost primul „Sanctae Romanae Ecclesiae Cardinalis”; astfel, se trece prea uşor cu vederea întâietatea sibianului Nicolae Valahul, numit de papă acum 400 de ani. Biserica Romano-Catolică din România este prima instituţie din România, care ar trebui să militeze pentru repunerea în drepturile cuvenite ale marelui nostru înaintaş sibian, vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în România - în 10-13 mai 2018 - fiind un bun prilej pentru reafirmarea rolului pe care l-au jucat românii în estul vitregit al Europei.

Cuvântul înainte la valoroasa lucrare a prof. clujean Ştefan Bezdechi era semnat de prof. acad. dr. Ioan Lupaş, acesta fiind cel care - la 11 noiembrie 1927, în plenul Academiei Române - a prezentat comunicarea “Doi umanişti români din sec. XVI”, trezind interesul lumii academice asupra “munteano-transilvăneanului Nicolae Olahus şi bihoreanului Mihail Valahus. El l-a îndemnat pe colegul său Şt. Bezdechi «să facă cercetări privitoare la relaţiunile familiare ale lui N. Olahus, (…) şi să traducă româneşte, în metrul clasic al originalului poeziile latineşti ale acestui vestit umanist din secolul XVI». Dr.I. Lupaş remarca: «istoriografia şi publicistica maghiară nu a putut întâmpina cu seninătatea cuvenită încercarea noastră de a-l readuce acasă pe pribeagul Român, de numele căruia vecinii dela graniţa de Vest a Patriei întregite se obişnuiseră să profite veacuri de-a-rândul spre a-şi spori faima şi mândria, de atâtea ori împodobită cu “pene străine”. Nu au lipsit, din această parte, observaţiunile critice nici cu privire la comunicarea din sânul Academiei Române, nici la cuprinsul unei conferinţe ce am ţinut în Aula Universităţii Komensky din Bratislava la 2 mai 1938, când presa din Budapesta s’a grăbit să-i tălmăcească ostil cuprinsul, pe care opinia publică şi presa cehoslovacă îl socotise deplin doveditor în aşa măsură, încât “Prager Presse” scria în numărul său dela 5 Mai 1938, că ierarhul care-şi doarme somnul de veci în catedrala Sf. Nicolae din Tyrnavia a reuşit să întemeieze încă din veacul XVI “o colaborare între Români şi Slovaci”».

Ştefan Bezdechi scria în prefaţa lucrării: «Vitregia vremurilor a împiedicat poporul nostru de a se manifesta mai de vreme în domeniul spiritului. Aşezat departe şi de Bizanţul radiator de lumină şi de Apusul care a moştenit şi a dus mai departe făclia civilizaţiei, aci, în bătaia tuturor vânturilor, la malurile Dunării, loc de trecere pentru toţi barbarii ce se coborau spre miticul Sud, spre mirajul bogăţiilor şi al belşugului, noi am avut destul de pătimit şi abia ni-au fost deajuns toate energiile noastre ca să ne menţinem fiinţa etnică. Nicicând n’am avut parte de o pace mai îndelungată la adăpostul căreia să ne întocmim aşezări mai trainice şi să dăm putinţă duhului românesc să-şi desfăşoare larg aripile. De aceea abia mai târziu am izbutit să ne integrăm în cultura europeană. Cu melancolie trebue să constatăm că începuturile manifestărilor noastre culturale abia dacă se pot pune cu două, două şi jumătate veacuri în urmă. Şi am fi dornici să putem împinge acest hotar mai adânc în trecut». Bezdechi prezintă şi contribuţia pe care Nicolaus Olahus a adus-o la înfiinţarea colegiului iezuit din Trnava (Nagyszombat), această instituţie fiind considerată prima universitate academică modernă din Regatul Ungariei. Reproducem câteva rânduri pe care le dedică lui Olahus unul dintre discipolii săi, umanistul Cynglus: «Orice învăţat laudă pe mecenatele şi sprijinitorul său şi stărue în laudele lui. Pe Tine însă nu te laudă numai unul sau mai mulţi învăţaţi fiecare în parte: pe Tine, afară de vestita Panonia, în care spre slava şi strălucirea neamului Tău te-ai născut, nu încetează a Te lăuda şi alte ţări în care odinioară ai petrecut şi pe ai căror învăţaţi i-ai ajutat prin aleasa şi incomparabila Ta dărnicie şi i-ai stimulat la întreprinderi mai de seamă în republica literilor prin sfatul şi banii Tăi, în chip cât se poate de liberal. Şi Te slăvesc pe drept căci, fie că luăm în considerare erudiţia risipită în cărţile Tale, cunoscute şi apreciate de toţi, fie că ţinem socoteală de familia Ta din care se trăgea şi strălucitul rege al Panoniei Matei Corvin, ale cărui merite sunt slăvite până la cer, fie că ne gândim la strălucita Ta situaţie atât eclesistică, cât şi civilă, rămânem încredinţaţi că în vremea noastră nu se poate găsi ceva mai nobil, mai de seamă, mai vrednic de laudă, decât aceste lucruri”. Şi ceea ce e mai presus decât toate acestea e faptul că nu există nici în Germania, nici în Belgia, nici la Elveţienii noştri, nici chiar în Italia şi Franţa om, cu oricât de mică brumă de învăţătură, care să nu fi auzit de virtuţile Tale, de erudiţia Ta, de liberala Ta dragoste faţă de literaţi, şi de râvna Ta de a-i ajuta şi încuraja. Aşa că Tu poţi fi socotit şi numit pe drept, nu mecenas al unuia singur sau cutărui erudite, dar un mecenas al unor ţări întregi. Trăeşti acum în Panonia, dar laudele învăţăturii şi dărniciei Tale strălucesc ca razele soarelui în fiecare zi şi în alte ţări şi ţinuturi. Tu eşti de o potrivă şi istoric şi poet plin de podoabe, şi prea sfânt cap al bisericii şi foarte înţelept sfetnic al tronului şi ai meritat de mult atâtea laude (Anvers, 1571). Prof. Lupaş completa: «Împrejurarea că el şi-a desvoltat activitatea departe de patria străbunilor săi nu e izolată, ci poate fi considerată ca un fenomen frecvent, în trecutul poporului românesc, care e bogat în asemenea personalităţi. Ei n’au găsit condiţii prielnice în patria lor, însă cu roadele muncii lor şi cu strălucirea numelui lor au contribuit la ascensiunea altor popoare».

Istoricii ar trebui să promoveze dictonul: «errare humanum est, sed perseverare diabolicum - a greşi este omeneşte, dar a persista (în greşeală) este diabolic». Şi tot ei ar fi trebuit să conducă delegaţia Suveranului Pontif “pe urmele primului cardinal român Nicolaus Olahus”, pe străzile medievale ale Sibiului, oraşul moştenind multe clădiri din vremurile în care se năştea aici marele umanist. Ştie cineva unde a locuit primul şi singurul cardinal sibian? Ştiaţi că, trecând pe lângă statuia lui Olahus, pe strada Avram Iancu (la nr. 16), puteţi admira faţada casei Böbel - cea mai veche din Sibiu (1370)?

Mă întreb dacă, ospitalierele gazde sibiene mai cunosc proverbul latin: «Edere oportet, ut vivas, non vivere ut edas (Cicero) - Trebuie să mănânci ca să trăieşti, nu să trăieşti ca să mănânci!?» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

vino

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia