logo
Dosarele patrimoniului (XVII): - Generaţii după generaţii au râvnit tihna şi pacea fără să le aibă - niciodată o generaţie nu-şi impune singură misiunea ei - apa trece, pietrele rămân
Marius HALMAGHI
532 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XVII): - Generaţii după generaţii au râvnit tihna şi pacea fără să le aibă - niciodată o generaţie nu-şi impune singură misiunea ei - apa trece, pietrele rămân

tudiul generaţiilor face obiectul sociologiei (fr. sociologie, cf. lat. societas – societate, gr. logos – ştiinţă), o ştiinţă socială care studiază regulile şi procesele ce leagă şi separă oamenii, aceştia putând fi priviţi atât ca simpli indivizi cât şi ca membrii ai grupurilor de interese, asociaţiilor şi instituţiilor. Mircea Vulcănescu (1904-1952), născut la Bucureşti şi decedat în închisoarea din Aiud fiind una din victimele a represiunii comuniste, susţinea că: «Niciodată o generaţie nu-şi impune singură misiunea ei. Ci această misiune naşte din chemarea vremurilor şi din nevoile societăţii, în care se ridică generaţia, desemnând ca un contur limitele de eficacitate ale acţiunii ei.»

În viziunea filozofului publicist Mircea Vulcănescu (în lucrarea „Către fiinţa spiritualităţii româneşti”), tânăra generaţie are mai multe misiuni, toate avându-şi originea în momentul istoric al dezvoltării societăţii româneşti: «a)Cea dintâi misiune a tinerei generaţii este să asigure unitatea sufletească a românilor, uniţi politiceşte prin sacrificiul generaţiei de foc. Să şteargă deosebirile regionale în măsura în care înseamnă altceva decât nuanţarea unui aceluiaşi suflet naţional. Această unitate este, pentru tânăra generaţie românească, un fapt deja împlinit. Lucrarea ei depăşeşte vechile graniţe. Colaborarea de generaţie cuprinde deopotrivă tineri din toate colţurile ţării. b)A doua misiune a tinerei generaţii este să exprime în forme universale acest suflet românesc. Cu alte cuvinte, să găsească formele autentice de viaţă cele mai potrivite acestui popor, de la politică şi până la teologie, în filosofie, în literatură, în ştiinţă şi în artă, şi să le strălucească în ochii lumii întregi ca exemplare ale unei specificităţi neasemănate. Dacă tineretul acestei ţări nu reuşeşte ca, în această generaţie, să reducă idealurile omeneşti centrifugale ale românilor din diferite colţuri ale ţării, într-un singur chip al omului românesc, în care să se recunoască românii de pretutindeni ca într-un bun al lor: dacă tipul omului rusesc, dostoievskian şi tolstoian al basarabenilor şi omul latino-kantian al ardelenilor nu reuşeşte să dea o sinteză vie cu omul bizantino-francez al celor din Vechiul Regat – sinteză în care tendinţele centrifugale să nu se mai regăsească decât ca ispite de universalizare ale unui aceluiaşi om al lui Eminescu şi al lui Creangă - , unitatea politică a acestui neam, care s-a dorit un mileniu şi care, în clipa în care îşi dă mâinile nu se mai recunoaşte - mi se pare ameninţată. Legând roadele unei adaptări inteligente cu firul tradiţiilor noastre, ispitind sensul diferitelor straturi pe care le-a depus istoria în sufletul şi în structura civilizaţiei româneşti, de la vechiul suflet tracic şi până la cele din urmă înrâuriri constitutive – această generaţie va trebui să descopere acea originalitate de configuraţie, de dozaj specific al influenţelor şi al eficienţei lor, care defineşte un suflet propriu. c) A treia misiune a acestei generaţii este pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni. Trebuie, în acest sens, ca această generaţie să înfăptuiască sufleteşte, pentru apărarea neamului, aceea ce generaţia predecesorilor ei a înfăptuit în atac. Să încerce să ocolească repetarea greşelilor din trecut şi, pentru orice eventualitate, să fie gata să reziste, cu orice preţ şi în orice condiţii. Misiune extrem de grea, dată fiind configuraţia sufletească anarhică a tinerei generaţii, şi care nu va putea fi îndeplinită decât printr-o renunţare paradoxală la lupta pentru autorealizare. Există totuşi nădejdea că generaţia tânără, formată în vremuri anormale, şi care în vremuri obişnuite se risipeşte zadarnic, în momentul în care i se va cere acest sacrificiu va fi o generaţie mare şi la înălţimea misiunii ei. E aci mai mult o nădejde şi o chemare, pe care le-aş dori profetice, decât un fapt câştigat. d) În sfârşit, pentru unii, această generaţie mai are o misiune universală. Aceea de a pregăti ivirea omului nou. De a se integra în ritmul creaţiei universale omeneşti şi de a contribui la pregătirea omului de mâine, către care se îndreaptă nădejdea şi eforturile întregei creaţii omeneşti.»

Mihail Sadoveanu remarca: “Generaţii după generaţii au rîvnit tihna şi pacea fără să le aibă” completându-se singur, cu afirmaţia: “să mănânc şi să dorm, - la altceva nu mai rîvneam pe lumea asta”. Noi contemporanii, privim cum, pe măsură ce se sting bunicii şi părinţii, încetăm să mai fim copii, întrebându-ne simplu când ne va veni rândul?

Studiind lista monumentelor istorice a judeţului Sibiu constatam că puţine busturi s-au încadrat în criteriile necesare pentru a fi incluse în această categorie. Astfel, în Sibiu, găsim cinci busturi, pe care le prezentăm în ordinea vechimii: Friedrich Schiller - Piaţa Schiller 1, (1905), Maria Tereza -Str. Gladiolelor 4-8 (în faţa orfelinatului Terezianum, din 1909), George Bariţiu (din 1926, în parcul ASTRA), George Coşbuc (B-dul Victoriei, din 1933) şi Mihai Eminescu (din 1938, în Sub Arini). În Mediaş găsim două busturi pe celebra listă: Stefan Ludwig Roth (Piaţa George Enescu, în faţa Liceului Stefan Ludwig Roth, din sec. XIX) şi Axente Sever (Str. Moşnei, în faţa liceului „Axente Sever”). În Miercurea Sibiului, la loc de mare cinste în piaţa centrală, este bustul lui Cornel Medrea (sec. XX), iar în Sălişte - în grădina publică - este bustul lui Nicolae Henţiu (1934). Celor nouă busturi monumente istorice li se adaugă încă trei: monumentul lui Georg Daniel Teutsch (Sibiu, Piaţa Huet, în curtea Bisericii Evanghelice, din 1899), monumentul lui Gheorghe Lazăr (Avrig, piaţa Republicii, din 1964) şi monumentul lui August Treboniu Laurian în satul Fofeldea, singurul sat din judeţul Sibiu ce se poate mândri cu un monument reprezentativ. Sunt puţine, sunt multe, nu ştim, în lipsa unor studii de specialitate în domeniu. Ceea ce putem remarca, cu satisfacţie, este prezenţa în cel mai mare parc sibian a bustului poetului nostru naţional, cel care rezuma statornicia şi înrădăcinarea noastră, pe aceste meleaguri: “Dar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem”, în popor existând zicala: “apa trece, pietrele rămân”.

Părintele teolog şi scriitor, acad. Dumitru Stăniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene din sec. XX, scria în “Reflexii despre spiritualitatea poporului român”: «persistenţa poporului nostru în acest spaţiu corespunde unui anumit mod de a fi al lui. El stă aici, pentru că fiinţa lui s-a structurat ca o fiinţă de graniţă între Orient şi Occident. El nu poate deveni unilateral occidental, sau multilateral oriental.

Dacă s-ar muta din acest spaţiu de graniţă, el şi-ar pierde fiinţa sa.»

Acum, la finalul anului 2018, să dorim tuturor românilor – indiferent unde şi-au găsit rostul - sănătate şi LA MULŢI ANI!

Citiţi cotidianul TRIBUNA şi articolele serialului “Dosarele patrimoniului” şi în 2019, pentru a descoperi frumuseţea acestui ţinut, leagănul tuturor generaţiilor care ne-au precedat şi ne-au asigurat o moştenire istorică inestimabilă.

Noi ştim să o punem în valoare?





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
cascaval
Licitatie publica

accentmedia