logo
Dosarele patrimoniului (XIII): Nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit – despre bisericile de lemn, bisericile călătoare - ordine, dreptate, bunătate, sinceritate!
Marius HALMAGHI
469 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XIII): Nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit – despre bisericile de lemn, bisericile călătoare - ordine, dreptate, bunătate, sinceritate!

Urmele civilizaţiei lemnului ne îndeamnă să descoperim “parcul mondial de locuinţe actuale”, de o varietate greu de descifrat Urmele civilizaţiei lemnului ne îndeamnă să descoperim "parcul mondial de locuinţe actuale", de o varietate greu de descifrat, întâlnind atât vechile colibe primitive fragile (pe toate meridianele globului), dar şi casele ultratehnicizate şi locuinţele hibride (combinaţii între casă şi maşină). Încă mai putem compara "pe viu" întregul parcurs milenar al locuirii, putând alege între casa clasică (dintr-un vast spaţiu rural, în curs de depopulare) şi locuinţa "colectivă", creaţie a arhitecţilor specialişti în urbanism, pentru care fiecare metru pătrat contează. Dorinţa de conservare a patrimoniului ne obligă să preţuim cunoaşterea şi libertatea de a "călători", oriunde ne duce gândul: "O minte liberă nu este un câine care latră şi este ţinut de lanţ"! Casa a cunoscut - în timp - transformări radicale, arhitecţii cunoscând teribila provocare a soluţionării locuirii unei populaţii în continuă creştere. Tehnica trebuia să învingă clima, inovaţiile în domeniu născând noi stiluri, bazate pe materiale, structuri şi metode noi de execuţie. Ruptura de trecut a spaţiului urban este evidentă, modul de viaţă schimbându-se radical, omul evoluând de la viaţa dinamică, majoritatea timpului fiind petrecută în natură, spre o viaţă sedentară, virtuală, în care tehnica asigură un confort "modern", de care fiecare dintre noi a devenit dependent. Timp de milenii s-a perpetuat moştenirea grupurilor umane inegal cazate, "piaţa construcţiilor" păstrând tendinţa şi dirijând atât producţia de locuinţe cât şi noutăţile, casele şi bisericile orientându-se spre cucerirea cerului.

Omul a modelat şi înfrumuseţat continuu biserica şi casa, meşterii dozând judicios suprafeţele, mărindu-le pentru a creşte gradul de confort şi accesul, personalizându-le pentru o individualizare mai accentuată, dar şi executându-le mai rapid, prin diverse tehnologii noi şi tipizarea unor elemente. În judeţul Sibiu aminteam că sunt 17 case de lemn, o şură şi o gospodărie ţărănească, statistică simplă contestată chiar de unul dintre proprietari. Dl Badiu Ioan m-a rugat să precizez că şura şi casa (Răşinari 786, datate la 1835) nu au fost şi nu sunt de lemn - de câteva decenii - cu mult înainte ca specialiştii să le includă pe lista monumentelor istorice, situaţia cunoscută şi de Direcţia de Cultură Sibiu.

Până la revizuirea Listei Monumentelor Istorice, noi semnalăm că în moştenirea sibiană găsim şi un număr de 8 biserici de lemn, adevărate bijuterii ale arhitecturii vechi ţărăneşti. Mărginimea Sibiului (Sadu, Poiana Sibiului şi Jina) şi Ţara Secaşelor (Apoldu de Jos, Sîngătin şi Presaca) se pot mândri cu câte trei biserici de lemn. În Şura Mare este înregistrată biserica de lemn "cu hramul "Sf. Bunavestire" (str. Principală, nr. 483), datată la 1722 (fiind transferată din Sibiel), iar în Ilimbav (com. Marpod), este înscrisă biserica de lemn "Buna Vestire" (str. Principală, nr. 47), datată din 1852 (adusă din satul Nou şi reasamblată). Pe lista monumentelor istorice constatăm că nu mai este înscrisă atât biserica de lemn cu hramul "Buna Vestire" din Broşteni (com. Păuca, datată din 1743), cât şi biserica cu hramul Sf. Ap. Petru şi Pavel din Netuş (comuna Iacobeni). Dacă despre biserica din Şura Mare sunt semnale că nu este de lemn (fiind de zid), pe listă nu a fost inclusă mica biserică cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Săsăuş, de care vurpărenii ar trebui să fie mândri, aceasta fiind vechea lor biserică strămutată, aici, în 1926. Parohiile locale păstrează aceste monumente ca mărturii istorice reale, bisericile de lemn definind starea culturii materiale seculare a românilor ortodocşi.

Statistic, România moşteneşte peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de Marea Unire, din care: circa 650 sunt în Transilvania şi Banat, peste 490 în Oltenia, Dobrogea şi Muntenia şi peste 300 în Moldova. Din acestea un număr infim sunt în judeţul Sibiu, cele mai reprezentative fiind în Maramureşul istoric, vechea Ţară a Chioarului şi Ţara Lăpuşului. Opt biserici maramureşene au fost selectate şi înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, puţine fiind cercetate cu adevărat, specialiştii recunoscând că dispariţia sau mutilarea (prin intervenţii neautorizate) a unei singure biserici reprezintă o pierdere iremediabilă pentru patrimoniul naţional. Fiecare biserică are povestea ei, fiind expresia particulară a peisajului religios local, majoritatea fiind "biserici călătoare", transportate noaptea cu boii dintr-un sat în altul, pentru a fi salvate. În 1908, Octavian Goga scria despre bisericuţa lui Horea din Albac, salvată de Brătianu: "De-aceea, ostenit, acum,/ (...)/ Bătrână te-ai pornit la drum/ Să-ţi deie fraţii adăpost!". În fiecare bisericuţă regăsim un ansamblu de soluţii arhitecturale specifice locului, acestea concurând "cu succes" bisericile de zid, până în sec. al XIX-lea. Sîngătinul se mândreşte cu cea mai veche biserică de lemn din judeţ, construcţia fiind datată la 1687, sigur mai veche, la această dată fiind mutată din Apoldu de Jos. Puţine biserici de lemn sunt conservate şi restaurate, iniţiativele locale fiind insuficient sprijinite şi încurajate. Prin proiectul "Circuitul bisericilor de lemn din Ţara Secaşelor", comuna Apoldu de Jos a încurajat activităţile turistice, susţinerea implementării cu fonduri europene fiind importantă pentru promovarea celor zece biserici de lemn din acest ţinut! Vizitaţi mica capelă osuar din lemn din Jina, în curtea bisericii din localitate!

Ioan Slavici - adept al teoriilor lui Confucius - a împărtăşit principiul potrivit căruia e de ajuns o singură faptă, pentru ca binele să se propage şi să devină atotcuprinzător, din aproape în aproape. Filosofia morală a lui Confucius susţine principiul că "omul, ca o particică din întreaga natură, un microcosmos, are în sine însuşirile generale ale naturii, ale lui "dao": ordine, dreptate, bunătate, sinceritate. De aceea este suficient ca omul să fie instruit, dirijat, pentru a se perfecţiona. Iar perfecţionarea se face prin exemplul înaintaşilor. După exemplul acestora, copiii trebuie să aibă un respect desăvârşit faţă de părinţi, indivizii să respecte statul, cei vii să respecte pe cei morţi, împăratul să respecte pe iluştrii săi predecesori şi să se supună Cerului. De la cel mai mic până la cel mai mare trebuie să-şi respecte datoriile care revin gradului lor ierarhic". Slavici afirma în "Moara cu noroc": "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu aripa bunătăţilor sale". Îndemnându-vă să nu uitaţi de vechile biserici de lemn, care ne amintesc şi ne reamintesc mereu rădăcinile - spaţii mici în care strămoşii noştri l-au cunoscut pe Dumnezeu - vă invităm să redescoperiţi, prin Slavici, o impresionantă descriere: "În vârful satului, adecă la cel mai înălţat loc, este o alcătuială, pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groşi bătrâni, puşi unii peste alţii în chip de pereţi. În vremile bătrâne, cândva, nu se ştie când, acest fel de pereţi se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer, acum însă, nici asta nu se ştie de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte care avea să ţină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din faţă, fiind putreziţi de când a bătut vântul cel mare s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Aşa a rămas apoi, fiind biserica, cel puţin în Sărăceni, un lucru de prisos. Popă? Se zice că nu e sat fără popă. Pesemne cine a făcut zicala asta n-a ştiut de Sărăceni. Sărăcenii erau un sat fără popă. Adecă - era sat cu popă, numai că popa lor totdeauna era popă fără sat. (…) Mai că n-a fost încă popă care să fi stat mai mult decât trei zile în Sărăceni, şi care a stat mai multă vreme aici, s-a curăţit de păcate." (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia