logo
Dosarele patrimoniului (XII): A imagina care vor fi urmările evoluţiei – a pretinde retrăirea trecutului - să fie aşa cum a fost - despre Casa Vlădicilor din Răşinari!
Marius HALMAGHI
614 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XII): A imagina care vor fi urmările evoluţiei – a pretinde retrăirea trecutului - să fie aşa cum a fost - despre Casa Vlădicilor din Răşinari!

J.G. Fichte scria la cumpăna secolelor XVIII - XIX: «Natura este brută şi sălbatică fără mîna omului – şi este bine să fie astfel – pentru ca omul să fie constrîns să iasă din starea de natură inactivă şi s-o prelucreze, devenind prin aceasta, dintr-un simplu produs natural, o fiinţă liberă şi raţională». În lucrarea “Elements d’une histoire de l’art de bâtir” (J.B. Ache, Paris, 1970) se preciza: «A pretinde retrăirea trecutului nu este mai de susţinut decît a dori să-l ignorăm; îi datorăm a fi ceea ce sîntem astăzi şi numai cunoaşterea sa poate – înlesnindu-ne înţelegerea schimbărilor ce se petrec sub ochii noştri – să ne dea posibilitatea de a imagina care vor fi urmările evoluţiei.»

Omul a fost inspirat de lumea insectelor “sociale” în construcţia locuinţelor: furnicile, albinele, termitele cărora li se adaugă - în ierarhia vieţuitoarelor - coloniile de scoici şi cele de castori sau chiar hârciogi, “satele” acestora fiind construite cu un instinct tehnic impresionant, modelând peisajul, în locurile unde vieţuiesc. Lecţiile naturii au fost însuşite de omul primitiv, care pe lângă uneltele arme (pentru hrană) a învăţat să controleze focul (pentru a se apăra de frig), să utilizeze blănurile animalelor (pentru a se îmbrăca) şi să controleze abundenţa de resurse naturale pentru a-şi satisface nevoile. Traiul în aer liber a făcut omul adaptabil condiţiilor vitrege, timp de milenii cunoscând grota (ca locuinţă colectivă); în Mesopotamia s-au descoperit locuinţe milenare săpate în pământ (căptuşite cu un amestec de noroi şi materii organice, similare bordeielor noastre), locuinţele viilor fiind foarte asemănătoare cu adăposturile morţilor.

Evoluţia tehnicii şi a ştiinţei construcţiei este diferită, de la popor la popor, reflectând evoluţia diverselor culturi umane. Astăzi, fiecare român poate judeca o casă veche şi dezvoltarea structurii funcţionale a gospodăriei, prin ochii generaţiei din care face parte. Tinerii generaţiilor contemporane privesc indiferenţi la micile case cu uşi şi ferestre micuţe, fără să înţeleagă că - până în urmă cu un secol – majoritatea românilor trăiau în ele. Locuinţa, ca şi hrana, erau privite ca necesităţi stringente, primordiale, în lupta pentru supravieţuire. Cercetătorii susţin că în evoluţia construcţiilor şura ar fi fost mai importantă chiar decât casa; şura este o construcţie ce apără animalele şi hrana acestora, omul fiind dependent de tot inventarul gospodăresc, în activitatea zilnică. Pe lista monumentelor istorice descoperim o singură şură - în judeţul Sibiu – monument istoric. Aceasta este în Răşinari, Şos. Sibiului nr. 786, datată din 1835 (!). Fără să nu ne întrebăm de ce o singură şură a fost salvată – fiind inclusă în lista patrimoniului local – îi invităm pe toţi cei care încă mai moştenesc gospodării la ţară, să nu demoleze şura, ea având un rol bine definit. Închizând fundul curţii, şura opreşte şi curenţii de aer din curte, fiind un spaţiu bun pentru amenajare (în lipsa animalelor) pentru diverse funcţionalităţi. Iar construcţia şurilor din bârne cioplite din stejar trădează vechiul mod de construcţie şi colaborarea între membrii vecinătăţilor, care aveau o vorbă înţeleaptă: «să fie aşa cum a fost şi la părinţi, bunici şi străbunici!»

Pe aceeaşi listă a monumentelor istorice descoperim o singură gospodărie ţărănească autentică, în Poiana Sibiului, str. Valea Radei nr. 115, gospodărie datată din 1869. Nu ştim dacă această gospodărie mai rezistă şi acum, dar - în toate zonele etno-folclorice sibiene - ar trebui să existe “in situ” gospodării ţărăneşti autentice şi reprezentative (incluse pe listele patrimoniului naţional) care să prezinte modul de viaţă tradiţională din acele ţinuturi. Structura gospodăriei tradiţionale, formată din casa mare (unde stătea familia tânără şi copii) şi casa mică (unde stăteau bunicii), avea funcţii clar stabilite pe care nicio altă formulă de organizare socială modernă nu le-a soluţionat atât de bine, din punct de vedere funcţional şi social. Asistăm – în ultima perioadă – la o avalanşă de oferte de casă verde (independente energetic) uitându-se că cea mai simplă gospodărie ţărănească autentică , era ecologică sistemic, totul fiind reciclat în spațiul gospodăresc.

În “Cronica oraşului Sibiu”, Emil Sigerus consemna că, la 1768, «se interzice construirea în oraş a caselor de lemn şi totodată acoperirea caselor cu şindrilă. Hornurile din scânduri trebuie înlocuite anual». Astăzi în multe sate mai rezistă micile căsuţe de lemn, prea puţin observate şi chiar dispreţuite de localnici. Locul lor este luat de construcţii moderne ce nu se încadrează în peisajul rural şi care şi-au pierdut multe din funcţiunile construcţiilor de odinioară. În moştenirea istorică a judeţului Sibiu păstrăm 17 case de lemn, majoritatea în Mărginimea Sibiului, una singură în ţara Oltului, în Porumbacu de Jos (nr. 309, datată la 1899). Cele mai multe case de lemn monument istoric sunt în Sibiel (3: la nr. 31, 151, 322) şi Răşinari (la nr. 786, 817, 1486), urmând comunele cu câte două case: Orlat (la nr. 422 şi 472), Gura Rîului (la nr. 507 şi 936) şi Poiana Sibiului (la nr. 947 şi 1440). Localităţile cu câte o casă de lemn monument istoric sunt: Mag (nr. 127), Poplaca (nr. 69), Rod (nr. 30) şi Sadu (nr. 105). În ordinea vechimii caselor de lemn Răşinariul se poate mândri că deţine cea mai veche casă de lemn din judeţul Sibiu, această casă fiind datată din sec. XVIII, cunoscută sub numele de “Casa Episcopilor”, iniţial “Casa Vlădicilor”. Istoricul Nicolae Iorga descria în “Neamul Românesc în Ardeal şi Țara Ungurească” (la 1906) cea mai importantă casă moştenită peste veacuri, punând faţă în faţă două locaşuri: unul de veci şi o locuinţă, ambele situate în Răşinari: «Lîngă biserica cea nouă din marele sat se vede, la drum, o bisericuţă de îngropare cu grilă de fier şi doi lei paznici, unde jandarmii vin din cînd în cînd să smulgă tricolorul de la vre-o coroană nouă, pentru ca mortul să nu fie înfăşurat în semnele deosebitoare ale neamului său. Puţină lume vine să-şi amintească şi să aducă mulţămită în acest loc de odihnă, subt înnaltele dealuri, de-asupra cărora se înnalţă departe munţii. Aici doarme Şaguna. Acest mormânt e un adăpost. Un alt adăpost era în vremuri acea căsuţă cu fereştile chioare, zidul crăpat şi coperişul de paie zburlite, în care au stat cei d’intîiu episcopi, aduşi de la Sîrbii din Buda, pentru Romînii neuniţi ai Ardealului, ca o pomană nesigură şi un mijloc trecător de liniştire a sufletelor. Dacă simţi o adevărată înduioşare privind umila dărîmătură, nu e pentru acei străini, împărţitori de antimise şi strîngători de dăjdii vlădiceşti, ci pentru încă una din suferinţile, din ruşinile care, veac de veac, au căzut din bielşug asupra neamului nostru. La 1785, supt episcopi ca aceştia, Răşinarii şi-au căpătat biserica de piatră, căci pănă atunci nici-o astfel de biserică n’aveau episcopii drumeţi din căsuţa cu ţuguiul de paie».

Această casă a vechilor episcopi are o şansă reală de a fi conservată şi restaurată prin fonduri europene, în ultimul an făcându-se eforturi reale ca parohia ortodoxă Răşinari 1 să elaboreze un proiect în acest sens. Arhitectura vernaculară defineşte arhitectura rurală, creată de meşterii populari, fiind neproiectată de arhitecţi. Ea este expresia culturii comunităţii locale, originalitatea constând în funcţiile de utilitate asigurate proprietarului, totul reprezentând memoria locului.

Înţelepciunea populară era surprinsă de Ioan Slavici, acesta expunând cu deplină seninătate lumea satului. O lume în care «omul sărac şi mai are, şi mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa şi cu furca. Dar toate s-au făcut şi nici n-au rămas lucru zadarnic».

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia