logo
Dosarele patrimoniului (XI): Moara din Galeş e cu noroc? Gura Rîului cel mai mare centru de piuărit şi jogărit - Vina stă în prima şi fundamentala hotărâre de a schimba!
Marius HALMAGHI
676 vizualizari
Dosarele patrimoniului (XI): Moara din Galeş e cu noroc? Gura Rîului cel mai mare centru de piuărit şi jogărit - Vina stă în prima şi fundamentala hotărâre de a schimba!

Tu, Doamne, cu nemărginită înţelepciune, ne-ai întocmit lumea şi frumoasă ne-ai lăsat-o nouă locaş de vieţuire”. Cine ar putea contesta această cunoscută zicere, cu care criticul literar Magdalena Popescu a deschis capitolul “Lumea ca dorinţă” din lucrarea “Slavici” (1977)?. În dorinţa de a recunoaşte adevăratele mărturii ale trecutului, am recitit minunatele nuvele ale fondatorului “Tribunei”, despre care Titu Maiorescu afirma - în “Scrisoarea către Iacob Negruzzi - la 23 noiembrie 1876”: «Să nu uităm că Slavici este cel mai capabil scriitor al întregii “Junimi”». Mihai Eminescu afirma în ziarul “Timpul” (28 martie 1882), la apariţia volumului “Novele din popor”, că: «… dl. I. Slavici publică, întrunite în volum, novelele sale: Popa Tanda, Gura Satului, O viaţă pierdută, La crucea din sat, Scormon, Budulea Taichii şi Moara cu noroc. Autorul e de mult cunoscut cititorilor “Convorbirilor” şi celor ai “Timpului”, mai mult, e cunoscut publicului german şi va fi, credem, în curând celui francez, deşi se pare că publicul său propriu, pentru care sunt menite, cel românesc, n-a dat atenţia cuvenită activităţii sale literare. E înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepţie; problemele psihologice pe cari le pune sunt desemnate cu toată fineţa unui cunoscător al naturii omeneşti; fiecare din chipurile cari trăiesc şi se mişcă în novelele sale e nu numai copiat de pe uliţele împodobite cu arbori ale satului, nu seamănă în exterior cu ţăranul român, în port şi vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc şi simt ca el.»

Relaţia om-natură a frământat multe generaţii, civilizaţia apei lăsând urme, inclusiv pe teritoriul ţării noastre. Din sec. al XIX-lea, când revoluţia industrială nu-şi făcea simţite efectele, am moştenit la Sadu vestita hidrocentrală, pe care două comunităţi ar trebui să o “grijească”, industria turismului trebuind să descopere acest important obiectiv turistic, a cărui valoare nu este încă cunoscută de sădenii şi urmaşii răşinărenilor, fondatori ai celor 4 cătune din Rîu Sadului. În Ţara Oltului şi în Mărginimea Sibiului, locuitorii au auzit de vechile “industrii” manufacturiere ale înaintaşilor lor. Istoria vechilor mori de apă nu se mai cunoaşte, decât în puţine locuri, Muzeul de Etnografie Judeţean Braşov reabilitând o gospodărie ţărănească – “Complexul La Vâltori” din Lisa - pe care am avut privilegiul să-l vizităm ca model de bună practică, cu o delegaţie a Primăriei şi Consiliului Local Gura Rîului. Ghidul nostru, dna director Ligia Fulga ne-a demonstrat că cu puţină voinţă şi cu fonduri nerambursabile lumea satului poate să-şi valorifice “in situ” potenţialul turistic local. Aşa s-a evitat “salvarea” acestor mărturii ale trecutului în muzeele - depozite de colecţii, utile dar nu suficiente pentru conservarea civilizaţiei rurale în complexitatea ei. În toate satele situate pe râurile de munte, au existat vechi industrii populare pre-industriale. În sudul Transilvaniei civilizaţia apei s-a născut în întreg bazinul hidrografic al Oltului, inclusiv pe ultimul afluent (şi cel mai important) din cursul mijlociu, Cibinul - leagănul civilizaţiei noastre. În lucrarea de referinţă pentru istoria industriei casnice - Pivele şi vîltorile din mărginimea Sibiului şi de pe valea Sebeşului (1956) - cercetătorul Cornel Irimie – creatorul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului - scria: «Gura Rîului rămîne (...), cel mai mare centru de piuărit nu numai din zona Mărginimii Sibiului şi văii Sebeşului, ci chiar din toată partea de sud a Transilvaniei. Pe apa Cibinului, în sat şi mai jos de sat, au existat 19 pive de haine, (...) găsim aci şi 3 vîltori duble, 5 pive de ulei şi 5 mori, toate în legătură cu pivele de haine, (...) Mulţimea impresionantă a instalaţiilor industriale de la Gura Rîului (...) capătă şi mai multă greutate prin faptul că aceste instalaţii au ajuns aici la perfecţionări tehnice remarcabile, nemaiîntîlnite în celelalte localităţi”». La 1844, Gura Râului a fost cel mai puternic centru de jogărit din Mărginimea Sibiului, din cele 200 de joagăre, o treime aparţineau gurenilor; în 1950 mai funcţionau 57 de joagăre pe râul Cibin, 19 în vatra satului şi 38 pe firul văii, până sub munte. Extragerea uleiului din seminţe de in, dovleac şi floarea soarelui prin utilizarea pivelor de zdrobit seminţele şi a teascurilor era o altă ocupație importantă a gurenilor, în 1959 existând aici şase uleiniţe. În prezent mai există, în stare bună de conservare, piua familiei Bârză, care a funcţionat cu apă până în 1965, când s-a trecut la acţionarea cu energie electrică. Prin vechea tehnologie un litru de ulei se obţinea dintr-o felderă (7-8 kg) de seminţe. Tot aici se afla şi o piuă de haine, aceste vechi instalaţii fiind păstrate de proprietarii care înţeleg importanţa patrimoniului tehnic. În muzeele din ţară sunt conservate construcţii monumentale provenite din Gura Râului astfel: în Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti: a) Complexul de industrii Gura Râului (de la Petre Stoichiţă) datând din a doua jumătate a secolului XIX; b)Teascul de ulei din Gura Râului (datat la 1794), combinat cu piua din Răşinari. În Muzeul în Aer Liber „ASTRA” Sibiu: a)Joagărul hidraulic cu roată mică (1910); b)Joagărul cu cai (mijlocul secolului XX), c)Complexul de industrii textile (piuă şi „coşuri” provenite de la Nicolae Hanzu, datând din jurul anului 1900).

Străbunii noştri au înţeles importanţa apei, folosind-o liber în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă sau pentru transport. Olanda uimeşte pentru modul cum a ieşit de sub ape, pompând apa cu ajutorul vântului. Cel mai mare parc mulinologic din Europa este în România, în satul Eftimie Murgu (Rudăria). Şi în Maramureş rezistă vâltorile de apă, folosite pentru spălatul rufelor şi covoarelor din gospodării. Puţini sibieni cunosc faptul că în localitatea Galeş (aparţinând de oraşul Sălişte), există singura moară funcţională, acţionată de apă din România. Proprietatea fam. Mănig Dumitru, fondată la 1884, moara mai macină - din ce în ce mai rar - cerealele săliştenilor. Pe Listele Patrimoniului Naţional din judeţul Sibiu, regăsim ansamblul textil hidraulic din Gura Rîului nr. 1074, dar moara din Galeş nu este înscrisă! Pe listele patrimoniului nu este înregistrată nicio moară, în sate mai funcţionând doar câteva, acţionate electric. Ecomuzeul a inclus moara în circuitul atelierelor meşteşugarilor sălişteni, la Sălişte activând singura Reuniune a meseriaşilor din judeţul Sibiu.

Morarul săliştean Dumitru Mănig nu şi-a abandonat ocupaţia, în timp ce personajul principal din “Moara cu noroc” a făcut-o, la 1881. Analizând consecinţele dorinţei de îmbogăţire şi abandonul ocupaţiilor tradiţionale, Slavici anticipa drama tuturor ţăranilor şi meseriaşilor atraşi de mirajul oraşului şi a noilor ocupaţii “asigurate” de revoluţia industrială.

Criticul Magdalena Popescu analizând deciziile cizmarului Ghiţă, concluziona: «Vina lui stă în prima şi de fapt ultima hotărâre a vieţii, aceea de a-şi părăsi liniştea dobândită prin tradiţie, pentru un belşug uşor şi îndoielnic acordat de iniţiativă. El a sfidat atunci soarta, şi-a provocat-o. (…) Vina stă în prima şi fundamentala hotărâre de a schimba

Dosarul “morii din Galeş” ar trebui să readucă în memorie povestea lui Slavici: «Aici în vale e Moara cu Noroc. Ori din care parte ar veni, drumeţul se bucură când o zăreşte (…) căci, venind dinspre locurile rele, ea îl vesteşte că a scăpat norocos, iară mergând spre ele, la moară poate să găsească ori să aştepte alţi drumeţi, ca să nu plece singur mai departe. Şi fiindcă aici se opresc toţi drumeţii, încetul cu încetul s-a făcut bătătură înaintea morii şi oarecum pe nesimţite moara a încetat a mai măcina şi s-a prefăcut în cârciumă şi loc de adăpost pentru tot drumeţul obosit şi mai ales pe care noaptea-l apucă pe drum.» Va fi salvată moara din Galeş? E moara din Galeş cu … noroc? (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia