logo
Dosarele patrimoniului (VII): Cel mai lung monument istoric sibian a fost salvat? – Nu putem înţelege trecutul decât arătând ... ! - Despre „simbioza dintre români şi saşi”!
Marius HALMAGHI
1231 vizualizari
Dosarele patrimoniului (VII): Cel mai lung monument istoric sibian a fost salvat? – Nu putem înţelege trecutul decât arătând ... ! - Despre „simbioza dintre români şi saşi”!

În lucrarea „Convorbiri în agora sibiană. Şapte interviuri cu saşii”, prof. Gerhard Konnerth, semnând prefaţa şi amintind celebra cugetare: „Viaţa care nu este pusă la încercare nu merită să fie trăită”, prezenta şi episodul prea puţin cunoscut din istoria culturii în care filozoful Socrate a fost acuzat de cetăţenii Atenei că exercită o influenţă nefastă asupra tineretului, fiind obligat să bea cupa de otravă. Autorul, tânărul publicist şi teolog Dragoş Cojocariu, motivându-şi demersul, concluziona: «petrecerea saşilor pe coama meleagurilor româneşti, transilvane, mai bine de opt secole, a fost una definitorie, formatoare, în privinţa bunului simţ şi a educaţiei generatoare de valori». Din interviurile realizate, am selectat un pasaj din dialogul Dragoş Cojocariu – acad. Paul Niedermayer: «D.C. În întreaga curgere a Evului Mediu Sibiul a rămas un oraş tradiţionalist, închis, un centru al cugetului german şi al protestantismului din Sud-Estul Europei. Singura confesiune recunoscută, care îşi putea ridica biserici în interiorul cetăţii, era cea evanghelică luterană. Existau aşa numitele Nachbarschaften – vecinătăţi, ale căror starosti aveau datoria de a-i opri pe cei din exterior (sârbi, români, unguri, croaţi, spanioli, polonezi) să cumpere case în cetate. Care au fost relaţiile românilor cu saşii în această perioadă?

P.N. Relaţiile dintre români şi saşi le-aş numi de simbioză. Am amintit de o anumită împărţire a muncii, de comerţul reciproc avantajos, de repercusiunile situaţiei unora asupra celorlalţi. „Simbioză” înseamnă că o parte nu a putut exista fără cealaltă. Evul Mediu pe teritoriul României nu este de imaginat fără această conlucrare. (...) În funcţie de situaţia politică, în perioade tulburi, voievozii, respectiv principii români au căutat şi au găsit „azil” în oraşele fortificate din Transilvania, iar armata din ţara Românească şi Moldova a luptat, în bună măsură, cu arme fabricate la Sibiu, Braşov sau Sighişoara. „Simbioză” nu înseamnă o identitate generală. A existat, fără discuţie, o închistare a majorităţii comunităţilor, o delimitare faţă de alte comunităţi. Ea a izvorât din statutul diferit pe care l-au avut colectivităţile în decursul Evului Mediu. În acest context mai ales delimitarea faţă de „unguri”, de nobili, era prioritară. Unde nu s-a putut menţine această separare, de exemplu la Cluj, Turda sau la Dej, au avut loc transformări majore în cadrul oraşelor».

Nietzsche scria: «Nu putem înţelege trecutul decât arătând ceea ce este viu din el în vremea noastră». În secolul XIX, Transilvania a cunoscut “debutul” revoluţiei industriale, o etapă crucială în evoluţia civilizaţiei, în care civilizaţia agrară cunoaşte o confruntare inegală cu forţele militante ale progresului tehnologic. Deşi începută în Anglia, britanicii au luptat împotriva revoluţiei industriale, aceasta extinzându-se treptat în toată lumea civilizată şi contribuind la urbanizarea societăţilor, la transformarea tuturor activităţilor şi nu în ultimul rând, la schimbarea calităţii vieţii. Mâncarea, îmbrăcămintea şi mobilierul - iniţial erau artizanale - au început să fie produse în serie, cuvântul de ordine devenind eficienţa economică. “Cetatea roşiea Sibiului, apărată din 39 de turnuri (28 întreţinute de bresle şi 11 de administraţie), a cunoscut o serie de transformări, care - din fericire - nu i-au alterat farmecul. Emil Sigerus, nepotul lui Martin Hochmeister şi marele cronicar al Sibiului, consemnează toate etapele demolărilor construcţiilor care îngrădeau circulaţia în zilele de târg: turnul ţesătorilor de pe Soldisch (demolat în 1807), bastionul din faţa Porţii Turnului (1852), resturile zidului cetăţii din Oraşul de Jos (1872), turnul aurarilor de pe Soldisch (1881); turnul Sării (1890); turnul preotului şi capela lui Iacob din Piaţa Huet (1898), zidul cetăţii de pe Soldisch de-a lungul parcului oraşului (1903). În 1873, comunitatea sibiană hotăra să conserve turnurile de apărare încă existente, înţelegând importanţa lor pentru dezvoltarea urbei. Mulţi sibieni recunoşteau atunci că bătrânele ziduri nu mai făceau faţă evoluţiei tehnicii militare, trebuind modificate strategiile apărării. De altfel, încă de la 1751 s-a decis secarea lacurilor obstacole naturale în calea invadatorilor, singurele care au mai supravieţuit (un timp) fiind lacul blănarilor (în est) şi croitorilor (în sud). Curentul înnoirii cetăţii, a fost dictat şi de ruinarea a 8 turnuri (în pericol de prăbuşire), porţile Sibiului căzând pe rând pradă târnăcopului, pentru uşurarea transportului persoanelor şi mărfurilor.

Revoluţia mondială a transporturilor a fost asigurată de apariţia motorului cu aburi, transportul terestru descoperind - în locomotiva echipată cu invenţia secolului - soluţia ideală. Şi Transilvania a îmbrăţişat noile cuceriri ştiinţifice, inaugurarea noilor magistrale de căi ferate Oradea -Teiuş - Braşov (18 iulie 1872), Copşa Mică – Sibiu (11.10.1872), Vânători – Odorhei (15.03.1888), Blaj – Praid (2.03.1906) generând o puternică dezvoltare a industriei şi agriculturii, în localităţile unite de infrastructura feroviară. În urmă cu 126 de ani (în 1892), comitatele Sibiului şi al Târnavei Mari au decis să-şi lege destinele şi au definit construirea unei căi ferate care să unească Sighişoara cu Agnita şi Sibiul, traseul pe Valea Hârtibaciului permiţând un ecartament îngust (de 760 mm), lipsa resurselor şi ţinutul deluros creând o serie de dificultăţi iniţiatorilor. Istoricul construcţiei acestei linii ferate este lung, problemele întâmpinate fiind multiple. Construcţia liniei ferate înguste a unit reprezentanţii puterii din cele două comitate, primarii comunelor, negustorii şi proprietarii de păduri şi fabrici cu oamenii de finanţe, toţi analizând cu maximă atenţie problemele şi soluţiile pentru realizarea acestei investiţii. În 1895 a luat fiinţă Societatea Căilor Ferate Locale Sibiu – Sighişoara, aceasta primind concesiunea construcţiei căii ferate. La 17 noiembrie 1898 s-au finalizat lucrările la linia Sighişoara – Agnita (48 km), pentru ca abia la 27 septembrie 1910 să se termine şi tronsonul Agnita – Sibiu (62 km) şi ramificaţia linia vânătorilor Cornăţel – Vurpăr (13 km).

Cine mai ştie unde sunt astăzi planurile liniei ferate înguste construite dar şi proiectul extinderii acestora de la Agnita spre taberele militare austro-ungare de la Cincu şi în continuare până la Sâmbăta de Jos?

Efortul financiar a fost considerabil pentru acele vremuri, fiind necesară chiar impunerea unui impozit special de 5% pe seama întregii populaţii locale. Puţine documente şi informaţii, toate datorate ing. Radu Bellu, un adevărat specialist al domeniului care va rămâne în istorie prin „Mica Monografie a Căilor Ferate din România” (1995). Reperele istorice ale acestei linii ferate sunt puţine. Iniţial linia care lega localităţile din valea Târnavei Mari şi a râului Saeşi, cu cele ale Hârtibaciului şi Oltului, a fost exploatată de Căile Ferate Ungare de Stat – MAV, după Marea Unire acestea trecând în exploatarea Căilor Ferate Române; în 1948 linia a fost naţionalizată, ulterior Societatea Căilor Ferate Locale Sighişoara - Sibiu desfiinţându-se. La 1 iunie 1965 este desfiinţată linia Sighişoara – Agnita, traficul de marfă şi călători fiind preluat de transportul auto; a rămas doar linia Agnita – Sibiu (58 km) şi linia vânătorilor, pe care regimul comunist nu au îndrăznit să le lichideze. Prin Ordinul nr. 2015 din 14 ianuarie 2008 al ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, Linia ferată Sibiu-Agnita-Sighişoara, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpăr, a fost clasată monument istoric, categoria B, împreună cu componentele sale existente (din 2008): cantoane, turnuri de apă, halte, gări, depouri, remiza de locomotive şi material rulant, poduri, podeţe, reţele electrice, telefonice, ş.a. Astfel, lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu s-a îmbogăţit cu 74 de monumente istorice şi cel mai lung monument din judeţ. (va urma)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia