logo
Despre monumentele oraşului şi nu numai, Regensburg versus Sibiu
Petre BESLIU MUNTEANU
756 vizualizari
Despre monumentele oraşului şi nu numai, Regensburg versus Sibiu
Înainte de a informa despre şi a deplânge distrugerea unor clădiri medievale din centrul Sibiului în 1905, este necesar să lărgesc aria discuţiei despre preţuirea trecutului prin comparaţii într-un oraş german, cu un statut şi importanţă administrativă asemănătoare Sibiului. Intră în discuţie Regensburgul. Dezbaterea despre atitudinea faţă de trecutul perisabil prin natura sa şi în dezavantaj faţă de necesităţile stringente ale momentului are parte de un "nou început" datorat decorului de operetă de pe strada Manejului, acolo unde se interpretează, ca şi recent la Mediaş, aria nepricepuţilor în restaurare, iubitori de arginţi şi glorie locală. Unde sunt ONG-urile înfiinţate în preajma lui 2007 cu obiectiv precis: protejarea monumentelor sibiene, ca să le cerem opinia???

Există anumiţi termeni de comparaţie legaţi de subiecte sensibile între cele două oraşe cu zonele lor de influenţă ce nu pot intra în analiză, sub nici o formă; de exemplu, punerea în valoare prin cercetare şi restaurare a unor clădiri din mediul rural, conside­rate relevante pentru evoluţia istorică. Am văzut nu departe de Re­gensburg, la Oberdorf, pe Dunăre în jos o clădire bine întreţinută, ca şi celelalte din vecinătate, însă cu goluri mici de ferestre şi compartimentare deosebite de cele moderne sau modernizate, trădând vechimea. Erau semnele evidente ale Evului Mediu. Semnificativ pentru ei, surprinzător pentru noi, la ceas de seară o vizitatoare se interesa de trecutul clădirii devenite pensiune. Construită în plin Ev Mediu, casa păstrează până azi multă substanţă medievală, relevată prin cercetarea arheologică. Ştie cineva o astfel de clădire în satele din Transilvania?? Gustul berii lângă un monument, pe malul Dunării este altul. Cibinul nu este Dunărea, nici turnurile incintei Sibiului nu au vechimea monumentelor din Oberdof, dar atmosfera creată cu bun simţ şi pricepere poate fi asemănătoare. Depinde de oameni.

Regensburg

A fost preambulul vizitei în Re­gens­burg, mult timp sediul Dietei imperiale; de altfel şi Sibiul a fost o perioadă de timp capitala de provincie a Sfântului Imperiu.
 În timpul redactării articolului, interesul făptaşului şi toamna târzie m-au dus la cetatea medievală de la Tălmaciu, falnica pe vremuri "Coroană a ţării". Din cauza mărăcinilor, de altfel aflaţi în starea de graţie a toamnei târzii şi a antenelor, nu ai acces la ruinele din interiorul cetăţii. Cu alte cuvinte, este, cu regret o spun, o cetate îngropată în spini şi asediată de antene.
Trebuie să revin în Ger­ma­nia.Într-un târg de lângă Re­gensburg, Bad Abbach, existenţa donjonului unei cetăţi medievale a binecuvântat întreg perimetrul fostei cetăţi, implicit al localităţii, cu un parc. În amurg, terenul de pe locul cetăţii era frecventat de pensionari şi tineri. La Tălmaciu, localnicii se odihneau pe băncile instalate lângă ziduri doar în interbelic; au urmat generaţiile de pionieri. Azi e o pustietate. Nu mai găseşti decât din când în când meteorologii de la staţia automată.
Comparaţia între una din capitalele Imperiului German şi una de provincie periferică este şi ea greu de realizat: altă stare a monumentelor generată de o altă mentalitate. Peste toate, sfânta Continuitate( idee la care ne-am închinat nu de foarte mulţi ani, dar mult timp) între romani şi cei ce au urmat, în cazul nostru germanii, este uimitoare.
 Şi realitatea palpabilă e ui­mitoare: aici o poartă romană în ruină, bine conservată şi evidenţiată; mai încolo biserici creştine cu urmele vechilor ziduri păstrate in situ. Noi căutam cu disperare continuitatea în pământ, pe terasele Brateiului, ei o au în splendoarea zidurilor masive din piatră lăsate de romani şi păstrate de urmaşi…atunci încă barbarii germani.
La ei, dar şi la noi pământul musteşte de ruine. La scara istoriei şi din perspectiva actuală a protecţiei siturilor arheologice, indiferent cât de vechi sunt şi cui au aparţinut, zidurile de sub pământ pot şi trebuie să devină motive de interes ştiinţific şi mândrie locală.
O colegă de facultate, dr. Silvia Codreanu- Windauer răspunde de arheologia monumentelor dintr-o bună parte a Bavariei, inclusiv din Regensburg, ceea ce ne-a conferit un statut privilegiat de vizitator.
Noi, vizitatorii din România ai oraşului am fost plăcut impresionaţi şi direct interesaţi de descoperirea şi conservarea unui fragment din zidul roman de apărare. "Ne-am zis - povestea simplu dar edificator dr. Silvia Codreanu - că dacă l-am găsit să propunem relevarea lui". Zidul a fost adăpostit într-o carcasă din sticlă, amenajare prevăzută cu scări de acces, sisteme de protecţie, de iluminare, de conservare a sitului şi, pe măsura tehnologiei actuale, cu un ecran digitalizat. Trecând cu degetele pe ecran puteai viziona scene din istoria oraşului şi reconstituirea incintei de apărare romane.(Fotografii cuprinse sau nu în articol pot fi văzute la o altfel de arhivă, Arhiva de Ceai şi Cafea de pe strada …tot a Arhivelor)
Atmosfera romantică a oraşului de pe Dunăre cu mulţime de biserici vechi şi interesante, grija faţă de patrimoniul istoric( portalul bisericii "mănăstirii scoţienilor" e protejat de o incintă vizitabilă de sticlă) e generatoare de sentimente pozitive. Senzaţia de bine e accentuată, cu regret o spun, prin comparaţie cu experienţele, mai puţin plăcute, dar trecute ale Sibiului. La noi nu se poate??

...Şi Sibiu...

Recursul la istorie ar putea să fie general pilduitor şi maxim util contemporanilor, indiferent de linia etnică şi durata de evoluţie istorică, imperială sau provincială. La Regensburg istoria prin monumente e prietenoasă, activă, stimulativă; la Sibiu e rece şi stângace.
Am trăit la Sibiu în treizeci de ani experienţe cu final trist, oportunităţi ratate sau pe jumătate împlinite. Un inventar al neîmplinirilor poate fi şi el grăitor pentru neputinţa sau puţina putinţă a cultivării istoriei locale.
 Oferta culturală a oraşului de care se vorbeşte aşa de mult nu ar fi fost mai generoasă cu pivniţele conservate ale Gropii cu Lei(Primăria, secţia de învăţământ nu mai avea bani pentru aşa ceva, după ce construise sala de sport), cu situl arheologic din ferula Catedralei Evanghelice unde, sub sticlă s-ar fi putut vedea schelete şi ciste. Admitem că în fiecare exemplu era nevoie de bani şi timp, întotdeauna în deficit la Sibiu.
Sistemul de plăcuţe explicative ale siturilor evidenţiate se putea lesne extinde, uşor şi ieftin la altele cum ar fi urmele bisericilor dispărute. În curtea sediului FDGR a fost marcată cu pietre o latură a unei capele de curte, acoperită apoi nefericit cu scaune de plastic. Cât ar fi costat o plăcuţă explicativă??
În urma unor discuţii publice, mai mult sau mai puţin prietenoase, câteva din gropile de provizii din Piaţa Mare au fost propuse pentru expunere. Am spus deja că sistemul de evidenţiere cu beton şi sticlă ce au închis ermetic cavitatea din pământ a favorizat băltirea interioară, distrugerea împletiturilor de nuiele şi prăbuşirea pereţilor din lut. Acum, pe amenajarea din beton, elaborată în stil futurist din beton şi marmură stau la soare şi la mobile elevi fericiţi. Înainte de montarea geamului "protector" se vedea în negura gropilor doar apă de infiltraţie. Acum, stropii permanenţi din condens, interiori sticlei, împiedică permanent vederea. Oricum, nu ai ce vedea…
Am fost singurul vizitator al unei gropi de provizii de acolo de unde au pornit legendele despre subteranele oraşului. De pe fundul gropii vedeai pereţii de lut galben şi roşcat, resturi de împletituri de lemn, golul de evacuare a cerealelor şi bârna măsurătoare a restului de cereale. Pentru orice vizitator obişnuit cu legendele Sibiului, coborârea în groapă ar fi putut fi un eveniment deosebit. Atunci am propus valorificarea lor sau în imposibilitatea realizării, sfânta conservare prin umplerea cu pământ. Soluţia aleasă fără consultare este, ca să fii blând cu proiectantul, nerealistă.
Laudă celor ce au dorit să evidenţieze un alt reper în istoria oraşului: Dragonerwacht. Realizarea nu lasă loc însă de prea multe laude, cel puţin din partea mea. Nu este o reconstituire in situ, cu baza în normele moderne de cercetare şi valorificare a urmelor arheologice. La sfârşitul secolului XIX o ruină romantică, chiar ancorată doar în ficţiune, ar fi fost la ea acasă. Dragonerwachtul de acum e doar o transpunere a unui desen de adolescent romantic. Potrivit expresiei care circula în oraş, "mulţi văd - puţini pricep" - placa explicativă induce o idee neverificată, probabil eroarea că pe acel loc a existat prima piaţă a Sibiului. Cine a scris nu ştie ce era o piaţă a unui oraş medieval. Dacă nu era încă oraş, nu avea piaţă, simplu. Rămânem cu bune sentimente; "I love Sibiu".
Să mai punem în discuţie urmele fântânii, reduse la o lespede şi aceea mereu deplasată de adidaşii excursioniştilor??
După 1990 interesul personal s-a îndreptat spre valorificarea resturilor unui tipar pentru topitul(tipăritul)unui clopot de biserică. Ecoul la nivel teoretic a ajuns până în Anglia. Când am întrebat la o cunoscută(bogată) fundaţie dacă pot fi ajutat să conserv şi să valorific resturile tiparului de lut, am cunoscut direct mentalitatea businessman-ului de pe marginea arheologiei: cum pot justifica şi cu ce profit propunerea??
 Am răspuns naiv, cu mentalitatea provincialului că numai în două locuri din Europa arheologii au dat cu noroc peste astfel de urme care, de altfel cu greu se păstrează în pământ, că vizitatorii muzeului vor fi fericiţi să vadă un site important. Parole, parole…
Din fericire, am avut parte de ajutorul unei firme din preajmă, ce lucra la salubrizarea muzeului. Cu ajutorul lor am parcurs câţiva paşi: dezvelirea integrală, protejarea cu folie şi nisip şi amenajarea unui puţ care să preia apa freatică. Cu alte cuvinte, am pregătit urmele trecutului pentru un eventual (puţin sperat) mai mare interes din viitor. Locul este insuficient marcat şi lipsit de o plăcuţă explicativă. Se poate lesne imagina cum lucrează apa infiltrată sau freatică.

Generaţii după generaţii de jurnalişti s-au arătat interesaţi de pivniţele oraşului. De la fabulaţiile unui sistem de tuneluri sau ale unor legături între pivniţele caselor, la eventuale amenajări în subsolurile cu iz de legendă este cale lungă, fără capăt. Nici un întreprinzător nu este evident şi pe deplin interesat de istoria casei sau a oraşului. Câteva fotografii pe pereţi nu maschează superficialitatea interesului.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia