logo
De acum încolo, 11 Octombrie a fiecărui an…

 Va marca, în şirul sărbătorilor naţionale şi religioase ale poporului român, şi Ziua Festivă a  „Şcolii Ardelene”. Acea mişcare cultural-patriotică pornită din inimile firbinţi ale unor vestiţi cărturari români ardeleni, trăitori în acele îndepărtate şi mult frământate timpuri şi vremuri. Ca urmare, Parlamentul României a hotărât, relativ de dată recentă, ca în 11 octombrie a fiecărui an să fie sărbătorită de toţi cei care simt româneşte, deoarece în acea zi a anului1754, Episcopul Greco-Catolic Petru Pavel Aron (n.1709,Bistra,Alba-d.9 martie 1764,Baia Mare) deschidea, la Blaj, primele şcoli sistematice româneşti. În fond, se inaugurau cele dintâi şcoli româneşti ale Blajului, care vor constitui nucleul viitorului seminar teologic şi gimnazial. Şi, astfel, se oficializează că Blajul a fost, este şi va fi (pân’ românu’ o trăi)  unul din principalele centre de renaştere naţională şi de modernizare a culturii noastre naţionale. Ca urmare, atunci se încununa o mai veche şi arzătoare aspiraţie de emancipare a românilor ardeleni. Şi nu întâmplător, referindu-se la acel important eveniment, istoricul-academician Nicolae Iorga va consemna, într-unul dintre valoroasele sale studii ştiinţifice: „Aici e pământul sfânt al Blajului…unde au scris înainte-mergătorii care au fost blândul călugăr Samuil Micu, asprul muncitor fanatic Gheorghe Şincai şi cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior”. La rândul său, profesorul universitar blăjean Ioan Buzaşi, evocă în felul următor un fragment din textul scris în anul 1957 de marele învăţat Mircea Eliade: „Făclia aprinsă la Blaj (n.a. în anul 1754)
n-a mai putut fi stinsă de atunci,- şi nici nu se va mai stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a  trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel Aron, el a încredinţat-o sutelor şi miilor de tineri ardeleni care au învăţat de atunci în Şcolile Blajului! Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici, de generaţii ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de români. Limba, literatura şi cultura românească poartă pecetea făurită la Blaj. Cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu, o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă.”
 PS: Şi ce fericită coincidenţă această primă-ediţie a manifestărilor cltural-ştiinţifice omagiale dedicate „Şcolii Ardelene” a Blajului, de miercuri, 11 octombrie. Nu de alta, dar ele prefaţează, cum nu se poate mai bine şi mai nimerit, importantul eveniment istoric al anului  viitor, atunci când la 1 Decembrie vom aniversa jubileul împlinirii a 100 de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, cea care consfinţea Unirea Transilvaniei cu România.
NOTă: Venind înspre zilele noastre, un alt cărturar al neamului românesc, profundul şi originalul gânditor, Petre ţuţea (n.2 oct.1902-d.3 dec. 1991, Boteni), simţind că i se apropie ceasul morţii, dicta unuia dintre puţinilor săi ocrotitori: „Am lăsat cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acum sigur, că la Blaj pot să fiu înmormântat şi lângă gard, că-i pământ sacru acolo…Eu sunt legat de Blaj prin concepţia mea panlatină a culturii române”. Numai că, din păcate, datorită unor împrejurări nefavorabile, greu de anticipat, trupul lui neînsufleţit nu va ajunge la Blaj, precum i-a fost ultima dorinţă, ci într-o goapă săpată în grabă în cimitirul satului său natal ilfovean. Cât priveşte ultimele sale clipe de viaţă lucidă, petrecute pe un pat al Spitalului „Cristiana” din Bucureşti, unul dintre prietenii săi cei mai apropiaţi va declara că Petre ţuţea a îngânat următoarele cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine”. După care va închide ochii, pentru totdeauna. Era în dimineaţa zilei de 3 decembrie 1991.
Ioan VULCAN-AGNIţEANUL 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica