logo
Cazul ION PENA, perceptorul-scriitor
Cazul ION PENA, perceptorul-scriitor

Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul sǎu despre scriitorul teleormǎnean-belitorean, Ion Pena, "Un caz ciudat", publicat în ZIARUL DE DUMINICǍ, suplimentul ZIARULUI FINANCIAR, din 28 septembrie 2001, îl citeazǎ pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !”. Fiind oale şi ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai rǎzbate sǎ-şi zicǎ oful neputinţei şi amǎraciunii trǎite, rǎnit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma sǎ plece neîmpǎcat. Trebuia sǎ se însoare dupǎ rǎzboi. N-a mai apucat, se dǎruise patriei. O floare de femeie a rǎmas strivitǎ toatǎ viaţa. Patria, sǎ trǎiascǎ ! Ion Pena a existat plenar în perioada interbelicǎ. şi totuşi, poet şi epigramist, publicat şi apreciat în acei ani, este un necunoscut astǎzi. Ciudat. De ce oare?
    Pena a creat şi s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României şi a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în "Fondul special - interzise" între 1945-1989. Ei bine, da, chiar şi mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totalǎ şi apoi au înghiţit cheia. Nu le-a scǎpat aproape nimic. Pânǎ în 2000 nu s-a ştiut mai nimic de el. Doar epigramiştii seniori îşi mai aminteau epigramele lui Pena în care-l creiona pe Pǎstorel. În schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular şi influent ziar din perioada interbelicǎ, UNIVERSUL, Ion Pena era catalogat astfel: "Un poet plin, de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi [...] astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere [...] versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. «Iată un poet!», am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului”.
    Printre colegii de publicaţii i-a avut pe: Leonida Secreţeanu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, ştefan Augustin Doinaş, Coca Farago ş.a. De ce oare nimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe lângǎ cei care bǎteau la poarta strǎbunicilor ca sǎ ciuguleasca ceva, au fost, se pare, şi câţiva oameni bine inteţionaţi, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg la UNIVERSUL LITERAR, şi profesorul Ion Voiculescu din Piteşti.
    Au existat douǎ scapǎri după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, când Ion Pena a fost inclus în antologia "Epigramişti români de ieri şi de azi" a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar in ziarul TELEORMANUL din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon şi I. Bâlă în articolul „Fişe de istorie literară : Ion Pena” consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără şi Ion Pena, poet delicat şi plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi".
    Ion Pena s-a nǎscut pe 25 august 1911 într-o familie de ţǎrani agricultori din comuna Belitori (azi, Troianul) judeţul Teleorman, fiind primul din cei şapte copii ai familiei Chiriţǎ (Firicǎ) Pena (1888-1963) şi Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 - 1971).
Anti-bolşevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista PĂCALĂ, al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!". Deşi pânǎ în anul 1943 înmormântaserǎ patru copii, pe Lina, Fǎnica, Nicu şi Costache, strabunicii mei şi-au dat acordul ca ceilalţi trei bǎieţi, care le mai rǎmǎseserǎ, Gheorghe, Petre şi Ion Pena, sǎ meargǎ pe Frontul celui de Al Doilea Rǎzboi Mondial. Scriitorul a fost al cincilea copil, pe care Firicǎ şi Lisandra Pena i-au condus pe ultimul drum. Ce trebuie sǎ fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul lui bâtu' Ioniţǎ? O tragedie imensǎ se abǎtuse asupra lor, grea povarǎ de purtat prin anii vieţii. Acest erou necunoscut, alǎturi de cei doi fraţi ai sǎi, a mers pe front şi pentru Romania ta.
    Viaţa lui Ion C Pena s-a desfǎşurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani. Câţi dintre voi, dintre noi, în caz de ameninţare a ţǎrii, ar lǎsa în urmǎ cafenelele, maşinile bengoase, vilele luxoase, orgoliile, laşităţile şi şpriţurile lungi pentru a se înrola într-un rǎzboi - Doamne, fereşte! - care ar trebui sǎ fie al nostru, al tuturor ? Bǎnuind rǎspunsul, vǎ sugerez sǎ luaţi aminte şi sǎ faceţi ceva pentru ca povestea acestui scriitor-erou sǎ nu se piardǎ. Deşi a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentǎri in  „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Naţionalǎ a României” şi „Arhivele Naţionale ale României - Filiala Alexandria”, aveam sǎ descopǎr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatăl mamei mele. Acum, graţie documentărilor pe care le-am făcut, este o certitudine faptul cǎ Ion Pena publica poezii, epigrame şi prozǎ, fiind apreciat în marile publicaţii bucureştene UNIVERSUL LITERAR, PǍCALǍ, PREPOEM, EPIGRAMA,  VREMEA, în revista buzoianǎ ZARATHUSTRA, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, cât şi în cele teleormǎnene OLTUL, DRUM, SO4H2 (Acid sulfuric), GRAIUL TINERETULUI... Sunt lucruri puţin ştiute. Pentru mine, aducerea la lumină a vieţii dramatice şi a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existenţei mele, începând din aprilie 2014, când am început să dau din nou din aripi. Ion Pena a urmat cursurile „şcolii primare de băieţi, Vasile Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „şcoala de Comerţ Elementar” din Roşiorii de Vede şi, ulterior, cu „şcoala de Comerţ Superior” din Turnu Măgurele. În aceste şcoli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist şi primar Nicolae Stănescu-Udrea (1909–1983) din Roşiorii de Vede şi pe viitorul pedagog, poet şi prefect al judeţului Teleorman – Florian Creţeanu (1908–1972) din Turnu Măgurele. A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.
    Ion Pena a fost un vizionar, aşa cǎ acum, în 2014, noi putem sǎ cumpǎnim povestirea utopicǎ Moneda fantazienilor, scrisǎ la Sicheviţa, jud. Caraş, în 1937-1938, în care Pena merge cu anticipaţia pânǎ la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzǎtoare, cu colectivizarea şi cooperativizarea (coop-uri, grǎdiniţe), dovedindu-se un bun analist social de anticipaţie. Prozatorul Constantin Stan vorbeşte despre faptul cǎ Ion Pena prin această povestire îl devanseazǎ pe Orwell. În volumele sale Fotografii la periscop şi Secvenţe de istorie literară - opera omnia - publicistică şi eseu contemporan, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, cunoscutul publicist şi istoric literar, Stan V. Cristea, membru al USR, îl numeşte pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎţit. Aşa cum spunea profesorul, publicistul şi prozatorul Victor Marin Basarab: „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulaţie şi aşezatǎ într-o exactǎ comparaţie cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ întelegere a vizionarismului sud-est european şi, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”. Tot Stan V. Cristea consemna în revista CALIGRAF, din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943–1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva, pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu”, iar în ziarul DRUM,  din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a putut să meşteşugească destule versuri memorabile."
    Profesional, ca finanţist (perceptor), a funcţionat timp de aproape patru ani şi zece luni la Sicheviţa - jud. Caraş, actulamente Caraş Severin, între 1936 - 16 iulie 1941, ca delegat de agenţie. Aici înfiinţeazǎ „Căminul cultural Lumina”, cu sediul în incinta Primǎriei. Doneazǎ căminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cǎrţi în valoare de mii de lei. Ulterior, împreunǎ cu sǎtenii, procurǎ un aparat de proiecţie. Apoi, la Domneşti, jud. Muscel, actualmente Argeş, din iulie 1941, Pena lucreazǎ ca agent administrativ. Aici înfiinţeazǎ, în 1941, „Biblioteca Modernǎ” prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerinţele de lecturǎ ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sǎtenilor. În Domneşti, se împrieteneşte cu Gheorghe şuţa, care-l şi gǎzduieşte pânǎ la plecarea pe front. Acesta era preşedintele Partidului Naţional ţǎrǎnesc, din Domneşti, mare industriaş şi comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucşoara, participantǎ activǎ la „Rezistenţa anticomunistǎ din Munţii Fǎgǎraş - Haiducii Muscelului".
    Prezentam la început citatul lui Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !” Ion Pena n-a fost căsătorit şi nu a avut copii. Totul se pierdea. Am decis să mă implic în recunoaşterea sa, chiar şi după 70 de ani. Am bătut la multe uşi literare care nu s-au deschis. Din fericire, începutul de mileniu ne oferă instrumente noi de promovare în lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook ş. a. Telul meu este  sa aduc la lumina scrierile, atatea cate au mai scapat, si viata tragica a lui Ion Pena. Este un arc în timp. Cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou, prin dumneavoastră. Consider cǎ scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul-scriitor. Iată câteva din poeziile sale, care se găsesc în volumul postum Scrieri de Ion Pena, apărut în 2011, la 100 de ani de la naşterea sa, din care am şi folosit câteva pasaje:

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
(Publicată în DRUM, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în PREPOEM an II, seria II, nr.19 din iunie 1941).

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
(Publicată în DRUM, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în UNIVERSUL LITERAR an I, nr. 21 din 23 mai 1942).

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.

Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.
(Publicată în PREPOEM, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941).

Marin SCARLAT






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia