Tribuna
Anul tribunistilor memorandisti (IX)
Anul tribunistilor  memorandisti (IX)
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (IX): Inimile sunt mai calde în România, se găseşte timp pentru a te gândi la alţii; la Berlin fiecare are timp şi inimă numai pentru el însuşi!

Continuăm reproducerea articolului „Cuviinţa-Vorbă de clacă”, scris de „Idem”, articolul apărut în în Tribuna nr. 018 din 6/18 mai 1884:«Ei, bine! de ce nu are acest om simţimăntul de bună cuviinţă, care            nu-i lipsesce nici celui mai încult sătean.
L’a perdut, - l’a avut, dar l’a perdut.
Se perde simţimântul de bună cuviinţă şi trebue neapărat să se piardă, cănd timp mai îndelungat trăim numai între oameni, cu care avem relaţiuni confidenţiale, căci faţă cu aceştia iubirea şi sinceritatea ţin locul bunei cuviinţe.
Deprinşi a trăi cu asemenea oameni, suntem mai mult ori mai puţin indiferenţi pentru ceilalţi, şi dacă ei nu deşteaptă în noi iubirea, remâne numai sinceritatea, ear aceasta e un element foarte supărător în relaţiunile cu oamenii ce ne sunt mai mult sau mai puţin străini. Foarte adese-ori sinceritatea este identică cu mojicia.
Deci dar şi prin urmare simţimântul de bună cuviinţă nu se poate dobândi în familie: el se iveşte şi se desvoltă prin relaţiunile noastre cu oamenii ce ne sunt mai mult ori mai puţin străini şi ajunge la cea mai inaltă desvoltare în urma contac­tului mai îndelungat cu oameni de tot străi­ni şi noue mult superiori ori poate noue nesuferiţi.
În acest cas el este tact, fineţă, dibăcie socială.
Cu cât e mai larg cercul, în care trăim, şi cu cât mai deosebite elementele, care îl compun, cu atât mai repede se desvoltă acest tact social în noi, căci pe cât comod e să tratezi pe un amic, pe atât de mare e meritul de a produce o bună impresiune asupra aceluia, care-ţi este indiferent, ori poate chiar adversar.
Ear adversarul cel mai hotărît al omului este femeea: cea mai bună scoală de bună cuviinţă sunt relaţiunile cu femei, pe care nu le iubim şi care nu ne iubesc pe noi. E o şcoală tristă aceasta, dar numai la început, în urmă devine cea mai plăcută. Idem»  
În acele vremuri se forma prima mare şcoală de ziaristică din Transilvania: şcoala „Tribunei” sibiene!
Cu curiozitatea cercetătorului amator am răsfoit cel mai complet „Dicţionar de pseudonime, alonime, anagrame, astero­nime, criptonime ale scriitorilor şi publi­ciştilor români”, apărut la Editura Minerva (1973) – autor Mihail Straje.
Cine a fost de fapt „Idem”?
Sub acest pseudonim am descoperit un nume cunoscut din alte cercuri – trimiterea fiind clară: v. Mite Kremnitz. Acelaşi dicţionar o prezintă pe: Kremnitz, Mite – scriitoare (1852-1916). A mai sem­nat: Georges Allan (Convorbiri literare, 1885); Ditto und Idem (în cola­borare cu Carmen Sylva). Izvoare: Torouţiu – Cardaş ... (1931); Torouţiu  ...(1933).
Toţi cititorii „Tribunei” ar trebui să ştie cine a fost Mite Kremnitz! Prezenţa în paginile Tribunei a scrierilor lui Mite Kremnitz nu era întâmplătoare; ele sunt dovada relaţiilor pe care scriitoarea ger­mană le-a păstrat cu directorul fondator al Tribunei, Ioan Slavici. Cele două articole: „Buna credinţă” şi „Cuviinţa – Vorbă de clacă” au conturat un mod de analiză, reguli şi principii urmărite de directorul fondator al Tribunei, în relaţiile sociale şi reflectarea lor în paginile cotidianului sibian. Spaţiul nu ne permite să prezentăm o femeie care a reuşit să se afirme în societatea culturală româ­nească, chiar dacă s-a născut în Germa­nia. Scriitoarea şi traducătoarea germană i-a cucerit pe toţi mari clasici români, relaţiile sale de iubire cu Eminescu şi Maiorescu, putând constitui subiecte de film şi lecţii de viaţă, în orice epocă istorică. S-a impus atât prin talentul ei cât şi datorită soţului –Wilhelm (medicul casei regale a României); ea  s-a integrat în cercurile Junimei şi în anturajul casei regale, colaborând atât cu Carmen Sylva, cât şi cu regele Carol I (la redactarea memoriilor acestuia). Ea este cea care, după moartea soţului, a ales să-şi creas­că cei doi copii la Berlin; după repatrierea în Germania a fost „mistuită” de dorul pentru România: «Noi suntem aici ca nişte exilaţi şi murim cu binecuvântarea pe buze pentru ţara în care fericirea noastră a fost înmormântată. (…) Inimile sunt mai calde în România, se găseşte timp pentru a te gândi la alţii; la Berlin fiecare are timp şi inimă numai pentru el însuşi … Existenţa este aşa de monotonă şi ştearsă, numai mizerie şi griji (...). Mă căznesc să le uit, scufundându-mă în vremile trecute scriindu-vă; îmi închipui că sunt exilată pe câtva timp (…)» Puteţi descoperi povestea vieţii lui Mite Krem­nitz, cea care l-a inspirat pe Eugen Lovi­nescu în redactarea romanului biografic “Mite”, în lucrarea “2015 – anul Slavici, almanah sibian” (în curs de apariţie).
Epoca Raţiunii, sau a iluminismului, a rămas percepută în istorie ca o linie majoră de demarcaţie în apariţia lumii moderne. Curentul ideologic şi cultural a contribuit la promovarea  raţionalismului şi la răspândirea culturii în popor având un caracter laic, antireligios, anticlerical şi combătând fanatismul şi dogmele. Literatura iluministă a fost preocupată de problemele sociale şi morale, temele şi motivele predominante fiind: «monarhul luminat», «contractul social», emanci­parea poporului prin cultură. Carmen Sylva scria în „Anuarul Presei Române”: „Dacă Gutenberg ar fi prevăzut gazetăria, şi-ar fi distrus invenţia. Presa din toate timpurile a contribuit la răspândirea marilor idei, în toate colţurile lumii.
Perioada de timp analizată surprinde prin două mari procese de transformări ale societăţilor: revoluţiile politice (care învingând absolutismul au generat apa­riţia conştiinţei naţionale politice) şi revo­luţia industrială, ce a pornit din Anglia şi s-a extins în întreaga lume. Dacă revolu­ţiile politice pun bazele statelor naţionale, fundamentate pe legea naturală şi pe raţiunile laice de asigurare a libertăţii personale şi egalităţii politice, revoluţia industrială conduce la o emancipare social-juridică a indivizilor în contextul unei evoluţii crescătoare a populaţiilor.
La sfârşitul sec. al XVIII-lea asistăm la două mari evenimente ce marchează destinul întregii lumi. Primul mare eve­niment a fost la 4 iulie 1776, când Con­gresul Continental a ratificat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii (Declaration of Independence). Mulţi istorici susţin că, la început, nu exista o dorinţă puternică de independenţă, cele 13 colonii britanice dorind numai să-şi mo­difice "jugul colonial”, extrem de apăsător.
Ce i-a făcut pe coloniştii agricultori, meş­­teşugari şi comercianţi, consideraţi mai bogaţi decât mulţi locuitori ai bă­trâ­rânei Anglii (atrăgând  un flux continuu de imigranţi) să adopte această De­cla­raţie?
Două documente au contribuit decisiv la creşterea dorinţei de eliberare totală de "tutela" Londrei şi crearea unui stat in­dependent "Intolerable Acts" (un act receptat extrem de restrictiv) şi pamfletul numit "Common Sense" al lui Thomas Paine. (Va urma)

Marius HALMAGHI






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA