Tribuna
Andreea Buzaş, Olga Popa, Ilie Moise – crochiu de colecţie, Sibiu, Editura „ASTRA Museum”, 2016, 100 p.
Andreea Buzaş, Olga Popa, Ilie Moise – crochiu de colecţie, Sibiu, Editura „ASTRA Museum”, 2016, 100 p.

Volumul Ilie Moise – crochiu de colecţie, apărut recent la editura „ASTRA Museum”, deschide noua serie de publicaţii „Colecţii şi colecţionari” a cunoscutului Muzeu ASTRA din Sibiu, sub a cărui egidă editura îşi desfăşoară activitatea. Denumirea seriei îngrijite de dr. Mirela Creţu – după cum se explică în Prefaţă – „are ca principal scop popularizarea colecţiilor etnografice şi a colecţionarilor, specialişti şi ctitori de muzee”. O abordare cât se poate de potrivită când e vorba de o instituţie a memoriei, prin natura tematicii lansate şi, deopotrivă, prin generoasa deschidere spre trecut şi viitor pe care le presupune un asemenea discurs.

            Nu este întâmplătoare, desigur, alegerea de a începe printr-o carte despre şi cu Ilie Moise. Într-adevăr, cu un an înainte, în iarna 2014-2015, Muzeul ASTRA organiza, sub acelaşi titlu pe care îl poartă lucrarea despre care vorbim, o expoziţie despre care Olga Popa, curator al manifestării alături de Adda Popa, ne spune că „s-a dorit a fi [...] reprezentativă pentru omul, colecţionarul şi cel mai apropiat colaborator al Muzeului ASTRA”. Aşa cum nu este întâmplător nici titlul seriei editoriale, el purtând amprenta transpunerii unei mai vechii intenţii muzeografice, demarată pe simeze încă din anul 2012, de a prezenta o succesiune de expoziţii despre „colecţii şi colecţionari”.

            Lucrarea Ilie Moise – crochiu de colecţie are 100 de pagini, grupate într-un format pătrat agreabil, de 21 de centimetri pentru fiecare latură, şi propunând probabil un format specific al seriei. Simplitatea elegantă a coperţilor cartonate, hârtia de calitate potrivită atât pentru cele 15 pagini separate de ilustraţii color, cât şi pentru celelalte numeroase imagini în alb-negru inserate în text, reflectă sobrietate şi bun gust, conferind lucrării o tonalitate discretă de album.

            Punctam ceva mai devreme că avem o carte „despre” şi „cu” Ilie Moise. Sublinierea este necesară şi se justifică prin structura volumului. Jumătate din partea discursivă a acestuia cuprinde textele introductive redactate de Andreea Buzaş şi Olga Popa (care au compus şi notele biografice şi bibliografice), la care se adaugă un număr de cinci cuvântări referitoare la prof. Ilie Moise prin prisma activităţii sale de colecţionar şi excelent cunoscător al esteticii populare tradiţionale. Acestea din urmă, supuse deopotrivă disciplinei informative şi sensibilităţilor emoţionale, sunt semnate de câţiva dintre cei care şi-au exprimat gândurile şi cu ocazia deschiderii expoziţiei: prof. dr. Paul Niedermaier, membru corespondent al Academiei Române, şi cercetătorii ştiinţifici Ana Grama, Valerie Deleanu, Maria Bozan şi dr. Andreea Buzaş.

            Cealaltă parte a discursului, care constituie o componentă esenţială a cărţii, îi aparţine prof. Ilie Moise. „Povestea lucrurilor mele...” este un „jurnal”, donat în manuscris Muzeului ASTRA şi care, de altminteri, a făcut parte şi din expoziţia deschisă în anul 2014. În rândurile sale, Ilie Moise relatează, smulgând timpului şi uitării, amănunte preţioase despre cum s-a născut pasiunea sa de a colecţiona încă din vremea adolescenţei petrecute la Cut, în satul natal. Apoi, de-a lungul a douăzeci şi patru de fragmente, ne povesteşte despre cum a crescut această preocupare, despre obiectele şi, mai ales, despre oamenii cu care s-a încrucişat pe cale în această călătorie de recuperare ce durează de o viaţă.

            Capitolele introduc rând pe rând temele principale. Perpetua „seducţie” pe care muzeul a exercitat-o asupra profesorului Moise este punctată prin enumerarea etapelor esenţiale ale alcătuirii colecţiei, care au culminat cu momentul prezentării temporare a pieselor în expoziţia de la Muzeul ASTRA şi, apoi, cu dispunerea lor, pe termen nelimitat, în Muzeul Satului din Bucureşti, prin intermediul Casei de la Cut. Liniile de forţă care au ordonat expoziţia din 2014, acel „crochiu de colecţie” inspirat şi blând, uşor nostalgic în istoricitatea lui, sunt precizate într-un capitol separat, plin de căldură şi detalii semnificative. Nu lipsesc nici „instrumentele de lucru”, de neocolit pentru cititor datorită perspectivei diacronice şi amănuntului explicativ, alături de o amplă „fişă bio-bibliografică” despre colecţionar şi de o bibliografie cuprinzând cărţi, studii şi articole scrise de Ilie Moise „despre Muzeu şi oamenii lui”. Textele se succed alert, dinamismul expunerii fiind asigurat de schimbarea vocii auctoriale şi, inerent, a punctului de vedere care generează discursul.

            Partea despre „Povestea lucrurilor mele...” se întinde pe 40 de pagini. Subtitlurile sunt semnificative. În primul rând, ele oferă cititorului o clasificare a obiectelor făcută chiar de colecţionar. Departajarea este dictată, pe de o parte, de locul pe care acestea le ocupă în ansamblul colecţiei, pe de altă parte de impactul pe care procesul strângerii lucrurilor, în sine, l-a avut asupra memoriei colecţionarului. Aflăm astfel că „La început au fost icoanele...”, căci, ni se spune, de pe când era elev de liceu, prof. Moise, a „strâns folclor şi icoane pe sticlă”: „La sfârşitul clasei a X-a citisem tot ce se putea – la acea vreme –, despre pictura ţărănească pe glajă şi eram posesorul a circa 20 de icoane provenite din principalele centre ale Transilvaniei – Nicula, Laz, Schei, Maieri, Făgăraş – dar achiziţionate doar din Cut.” Alcătuind, după cum mărturiseşte, „patrimoniul meu spiritual şi sentimental”, acestea au fost urmate, „ceva mai târziu şi – evident – în epoci diferite”, de „Mobilă şi... ulcioare”, „Cruci... de mână, de perete, de hotar...”  sau „.de vatră”, „damigene” şi „furci”. şi, mai ales, de multă, multă ceramică, mai veche, dar şi mai nouă, o pasiune a profesorului rămasă neştirbită de-a lungul timpului. şi dacă, prin titlurile povestirilor, acest sumar taxonomic îl confirmă pe specialistul etnolog şi denotă aplecarea spre materialitatea obiectelor, conţinutul lor oferă cadrul, aproape tangibil, al momentului în care lucrurile, alese dintre altele, au devenit piese de colecţie.

            Amintirile sunt cel mai adesea vesele sau calme, doar uneori, inerent, se întrevede umbra melancoliei. Sunt scurte naraţiuni, scene vii redate cu talent, care vorbesc mai puţin despre lucruri şi, mult mai des, despre oameni. Despre prieteni, mai ales: unii mai bine cunoscuţi de publicul amator de cultură populară, precum Horst Klusch sau Mircea Lac, alţii vecini sau apropiaţi, sau foşti studenţi, de exemplu. Uneori, naratorul ne vorbeşte despre evenimente de neocolit în înţelegerea felului în care şi-a alcătuit colecţia, aşa cum este faimosul Târg al Olarilor de la Sibiu.

            Ne mai oprim o clipă asupra începuturilor şi a icoanelor pe sticlă, perioadă care îi pune în lumină, neîndoielnic, abilităţile de colecţionar, iar relatarea, calităţile de povestitor. Foarte tânăr fiind, pasiunea lui i-a cucerit pe mulţi din cei din jur, aşa că rude sau prieteni i-au făcut, rând pe rând, daruri. Constituită mai ales din enumerări de nume şi titluri, plasate în contexte explicative scurte, această parte a „jurnalului” de colecţionar dobândeşte viaţă şi căldură mai ales prin înşiruirea de nume în limbaj local. Redăm doar un scurt fragment: pentru cele douăzeci de icoane ale adolescenţei, ni se spune: „Bani am dat doar pe două şi asta ceva mai târziu, când eram student. Restul au venit de la Nani, de la Sâvu Mezî, de la Simionu lu' Ghiduţ, de la şila lu' Moşu, de la Anica ie Mică, de la Moşuleanu sau de la Ion de după casă...”. Cei care îi cunosc pe oamenii Cutului, găsesc aici o sursă inepuizabilă de amintiri. Pentru cei care nu sunt străini de oamenii Sibiului, figuri rămase de mult în urmă sau poate prea puţin ştiute, prind din nou viaţă.

            Partea de ilustraţie a cărţii contribuie şi ea, desigur, la caracterul echilibrat şi documentat al lucrării, cincisprezece pagini cu fotografii color informând din plin asupra conţinutului colecţiei. Nu vreau să uit, desigur, de sobrietatea coloristică a colecţiei şi, mai ales, de fotografia plasată pe copertă, ea însăşi „de colecţie”, şi care a constituit, de altfel, baza afişului expoziţiei din 2014: o femeie tânără (mama), în costum ţărănesc, cu un copil în poală – viitorul colecţionar, la vremea aceea având doar câteva luni. Mai sunt de amintit, de asemenea, câteva zeci de imagini în alb-negru, în care alternează imaginile reprezentând piese din colecţie, cu cele în care protagoniştii sunt oamenii.

            Privind în ansamblu, aceste imagini, împreună cu istorisirile sunt luciri oferite cu parcimonie despre o lume de obiecte de-acum împărţite, dar rămase să împodobească, aşa cum aflăm din textele introductive, „Casa de la Cut, biroul profesorului de la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu şi locuinţa de pe strada Cerbului”. O lume despre care, indiferent de vârstă, merită să ştim cât mai multe. Prin bogăţia de informaţii de specialitate, lucrarea răspunde unei asemenea cerinţe, ea adresându-se direct iubitorilor de cultură populară tradiţională, colecţionari sau studioşi. Pe de altă parte, prin scenele vii şi atent particularizate din „jurnal”, paleta de adresabilitate se lărgeşte indubitabil, „Crochiul de colecţie” oferit de Editura ASTRA Museum invitând deopotrivă la lectura pentru studiu şi la lectura pentru suflet.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA