logo
Amintirile de pe front ale unui sibian 9 Mai 1945
Amintirile de pe front ale unui sibian 9 Mai 1945
În biografia mea de peste 80 de ani ziua de 9 Mai 1945 este o zi de mândrie şi bucurie de neuitat. În calitate de copil de trupă al Regimentului 90 Infanterie din Sibiu mi s-a făcut cinstea să defilez de Ziua victoriei asupra fascismului şi hortismului, alături de colonelul Popescu, comandantul regimentului, pornind de la fosta cazarmă din Sibiu, azi loc de parcare, în faţa Teatrului Naţional „Radu Stanca” spre gară, cu întoarcere pe strada Gl. Magheru, până la Spitalul Militar din faţa Parcului Sub Arini, la trecerea cu torţe, în cinstea eroilor şi ostaşilor răniţi, în convalescenţă. Ferestrele spitalului erau pline de ostaşi cu bandaje albe.

***
Tatăl meu, tânăr din Sălaj, a fost încorporat în 1939 în Regimentul 90 Infanterie, mobilizat pe graniţă la Marghita.
În toamna lui 1940 – 7 sep­tembrie – cu mare durere că-şi rupe familia în două: trei din cei şapte copii îi ia cu sine, nesu­portând să accepte cedarea Ardea­lului.
Astfel, în ziua de 8 septembrie s-a prezentat la Comisia de refugiaţi din Braşov cu trei prunci: Ion de 10 ani, Todor de 6 ani şi eu de 4 ani... (vezi foto alăturată din anul 1942)
Cel mai mare a devenit copil de trupă la fanfara Regimentului de Vânători de Munte. Al doilea a fost înfiat de o asistentă cu un soţ inva­lid din 1917. Cel mai mic nu se lasă de „tătucu” nici bătut!
Regimentul său trebuia să plece pe frontul din Răsărit unde, la Cotul Donului a fost decimat. S-a pre­zentat comandantului, un general de omenie. Parcă-l aud pe tatăl meu: „Domnule general, ăsta nu se lasă de mine şi nu ştiu ce să mă fac...”
Om de omenie, generalul l-a mobilizat la fabrica de muniţii din Bod, lângă Braşov, fostă fabrică de zahăr.

După 23 August 1944 – nemţii, în retragere, au vrut să ocupe Braşovul.
Compania tatălui meu a primit misiunea să oprească şi să dezar­meze regimentul german care tiptil se apropia de Codlea. Astăzi locul e gol – atunci era o pădure de ste­jari – pe unde veneau nemţii în maşini noi-nouţe. Un cot de drum îi împiedica pe ostaşii români să vadă apropierea regimentului german.
Cum nu mă dezlipeam de „tă­tucu”, l-am auzit poruncindu-mi aspru: „Măi pruncule, meri în adăpost!” Am fugit, dar cu ochii după „tătucu”. Îl văd stând de vorbă cu un sergent şi cu un căpitan:
- Ne-ar trebui un observator... să se urce în stejarul ăsta şi să ne poată vesti când apar la cotitură. N-avem pe nimeni, că toţi îs la mitraliere şi la branduri...
Mă apropiu încet de „tătucu” şi-i şoptesc: Mă urc eu, tătucule!
Tătucu mă priveşte mirat: Da, tătucule! Şi îndată mă aburcă pe umerii laţi, ştiind că-s curajos, că la Făgăraş, pe podul de peste Olt, m-a învăţat să trag cu puşca lui, un ZB.
Mă prind de prima creangă şi de acolo, iute în vârf. De acum eram în voia mea. Nu trece multă vreme şi zăresc un lung şir de camioane deschise pline cu ostaşi gata să tragă cu pistoalele automate.
Mă aplec şi-i zic tătucului: Vin încet, dincolo de cotul drumului! Am coborât ca o mâţă şi, mândru că am dat o mână de ajutor la prin­derea duşmanilor, m-am dus în gaura adăpostului.

Căpitanul ştia nemţeşte. Cu pistolul în mâna dreaptă sare din şanţ strigând: Halt! Opriţi-vă şi predaţi-vă, altfel mitralierele din poieniţă şi din pădure vă seceră!
În clipa aceea doi soldaţi nemţi trag orbeşte şi îndată cad peste obloane ca nişte pepeni... Colo­nelul german ordonă predarea şi dezarmarea. La circa o sută de metri, un bombardier german se prăbuşeşte în flăcări.
Camioanele – noi-nouţe – au fost duse într-o poiană, unde li s-au luat cauciucurile ca ruşii să nu le poată cere drept pradă de război. Astfel au devenit „jucăriile” unui prunc de abia opt ani...
Vasile RUSU



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica