logo
50 de ani de la debutul lui Radu Selejan (1935-2000)
50 de ani de la debutul lui Radu Selejan (1935-2000)
Anul acesta se împlineşte jumătate de secol de la debutul lui Radu Selejan în literatură. Poet, prozator, dramaturg, memorialist, debutează cu poezie, în 1968, cu volumul Corturile neliniştei (Bucureşti, Editura Tineretului, colecţia „Luceafărul”), volum care conturează încă de la început cele trei teme fundamentale ale poeziei sale: reflecţia metafizică, meditaţia istorică şi cea existenţială, identificabile în ulterioarele cinci cărţi de poezie antume şi postume.

*      *
*
    Apelul la mit, figuraţia simbolică, intensitatea şi firescul spunerii îi îndreptăţesc pe primii cercetători să apropie poezia lui Radu Selejan de lirica lui Lucian Blaga. Încă înainte de a debuta în volum, Vladimir Streinu, la rubrica „Distinguo”, susţinută în revista Luceafărul, remarcă această descendenţă: „(…) Cu acelaşi sentiment de zări care se desfac şi de înfloriri care se grăbesc, privim de multă vreme aventura tinerilor poeţi necunoscuţi. (…). Şi totuşi numele nou adus de vreo publicaţie sau de poştaş ne umple mereu inima de posibilitatea unei primeniri poetice (…). Unul este Pachia Ion Tatomirescu (…). Celălalt tânăr poet necunoscut, care ne scrie, se numeşte Radu Selejan (…). Mai organizat decât confratele său, mai adunat şi de aceea şi mai coerent şi mai cu ştiinţa estetică a limitelor, el se află la un început de descifrare a lumii nu în afară, ci în el însuşi. Faţă de revărsările primului, mişcarea lui evidentă este către o albie îngustă, proprie curgerilor limpezi. Câte un simbol, deşi alcătuit în deplină linişte, se ridică parcă din adâncimi nebănuite sub claritatea expresiei”.
De altfel, poetul însuşi, ori de câte ori avea ocazia, în scris (publicistică, memorii) ori în conferinţe, îşi exprima recunoştinţa pentru cei care i-au acordat încredere şi bunăvoinţă (Vladimir Streinu, Ovidiu Cotruş, I.D.Sârbu), mărturisindu-şi fascinaţia pentru Blaga, ca în acest fragment de jurnal de scriitor, publicat în ziarul Tribuna (nr. 1425, 9 iunie 1995): „Eram student în vremea aceea şi aşteptam cu înfrigurare „tulburarea apei”, aşteptam momentul în care marii noştri literaţi, despre care auzisem în taină, să fie repuşi în drepturi (…). Discutam despre poezia lui Lucian Blaga; un coleg avusese prilejul să înveţe pe de rost câteva poezii pe care ni le recita în şoaptă (…). În următorul deceniu, după moartea lui Blaga, operele lui au început să vadă lumina tiparului. Poezia şi teatrul la început. Mai apoi şi Trilogia culturii. Şi nu mai eram student, dar tot tânăr eram şi însetat de adevărul culturii noastre mari şi nu mă mai săturam adăpându-mă din blagianul izvor al spiritului (…). Şi tot cam la sfârşitul anilor 60 la Teatrul Nottara începuseră să fie puse în scenă piese scrise de marele poet. Acolo am văzut fragmente din Avram Iancu şi din Cruciada copiilor. Da, domnilor, plecam dintr-un orăşel din Banat tocmai la Bucureşti, cu o zi de învoire, să-l „văd” pe Blaga. Plecam noaptea şi mă întorceam noaptea (…). Începusem să scriu poezii, cu asiduitate. (…). Şi nu aveam deloc certitudinea că ceea ce fac este bun (…). Şi-atunci, într-o sâmbătă, am plecat la Timişoara, la Ovidiu Cotruş (…). Am citit vreo zece poezii. (…). Şi mi-a cerut să-i dau trei dintre poeziile citite de mine, să le publice în Familia. I le-am dat şi le-a publicat (…). După câţiva ani, aveam să-l cunosc pe I.D.Sârbu şi-n destule nopţi petrecute la Petroşani, să-i ascult poveştile despre tot ceea ce eu nu ştiam că poate fi viaţa. După două ore de când ne-am cunoscut, la restaurantul „Carpaţi” din Petroşani, I.D.Sârbu, marele I.D.Sârbu, mi-a interzis să-i spun dumneavoastră. Şi sunt convins că aşa proceda cu toţi cei pe care-i socotea prieteni. Între timp, viermele îndoielii tot muşca din încrederea mea în poezia pe care o scriam. Şi apăruse volumul lui Vladimir Streinu: „Versificaţia modernă”. L-am citit pe nerăsuflate şi m-a încântat. M-am hotărât să-i trimit maestrului, pentru confirmare sau infirmare, un grupaj de poezii.  (…). Pe baza „notei” primite de la Vladimir Streinu, în anul următor, la Editura Tineretului, în colecţia „Luceafărul”, apărea primul meu volum de poezii: Corturile neliniştei.
   
    Schiţă la fizionomia poeziilor de debut

Încerc să sintetizez aici, prin fragmente din cartea mea despre poezia lui Radu Selejan (Retorica vulnerabilităţii, 2001), specificul volumului Corturile neliniştei , dedicat mamei sale. Cartea are o arhitectură riguroasă, cele patru cicluri (Urme de îndoieli, Dacia, Frământări şi Elegii) departajează (relativ, totuşi), tematica imaginarului liric. (…). Ciclul care deschide volumul are 15 poezii şi Radu Selejan îşi afirmă explicit, de la început (în primele două poezii) simbolul tutelar: cortul - ca spaţiu al existenţei primordiale, neaşezată încă, nomadă (…). Această semnificaţie generală a simbolului este, însă, particularizată ingenios (…). Cortul este sălaş al gândurilor, senzaţiilor şi-n general al eului neliniştit (…):
Două ferestre/ am la cortul meu./Una pentru soare/şi una pentru lună.
Soarele/ intră ca un hoţ/ pe fereastra lunii/ şi luna,/ ca o uşuratică,
pe fereastra soarelui./ Numai noaptea intră pe amândouă.
Dominat de noapte, “de prea multă umbră”, cortul îşi defineş­ te, apoi, natura vitregă, neospitalieră, funerară, departe de altă viaţă:
Iarba/ a fugit din cortul meu/ de prea multă umbră, aruncându-mi
blesteme înfricoşătoare./ Iarba/ a fugit din cortul meu.
Se prefigurează o acută dramă lăuntrică, schiţată în contururile ei generale, în puţine poezii: Urc drumul naşterii din nou, Întreb de suflet umbrele, Sfatul cocorilor şi Pisicile nu mai prind şoareci, toate reproduse de Radu Selejan şi în ultimul său volum de poezii, Lupta cu îngerul, mod de a sugera nesoluţionarea şi eternizarea durerii existenţiale. În viziune blagiană, apelul lui Radu Selejan la elementar (grotă. izvor, iarbă, foc, umbră, pădure) sugerează nu numai dimensiu­ nea matricială, arhetipală, pe care poetul şi-o asumă, ci şi povara repetabilităţii tragismului vieţii şi imposibilitatea devenirii:
Urc drumul naşterii din nou./ Şi sus/ şi jos
doar grote-mi stau-nainte.

Al doilea ciclu al volumului de debut al lui Radu Selejan, intitulat Dacice cuprinde şapte poezii şi orientează direcţia me­ di­ taţiei lirice spre istoria străveche. Acest timp istoric va fi un mo­ tiv poetic prolific şi un reper esenţial în constelaţia de simboluri. Opunând cortului - simbol al fragilităţii şi neaşeză­ rii, al edificiului inefabil al intimităţii umane - piatra, simbol al statornicieişi duratei, poetul răstoarnă inclusiv tona­ li­ ta­ ­ tea me­ ditaţiei poetice, care, fără a fi viguroasă, optimistă, este, însă, mai calmă, mai sigură. Infuzia expresionis­ tă e şi mai accentua­ tă prin valorificarea unor motive tipice: sânge, zei, strămoşi, lumină. Reveria istoricistă nu este canalizată spre ambiţioase întrupări ale simbolului tutelar: piatra, ci spre con­ tu­ ra­ rea unor repere esenţiale ale acestuia: spaţiul geo-politic (ţara de piatră), fiii, strămoşii, precum şi spre dezvăluirea unor emble­ me ale tipicităţii. Trei sunt aceste mărci, aceşti purtători de durată, aceste concretizări ale specificului, definite încă din titlurile poeziilor: Ulciorul de lut, Gorunul lui Horea, Crişul Alb. (…).
Imaginea ţării de piatră (spaţiul carpatin, cu centrele sale de iradiere spirituală: cele două Sarmisegetuze şi Ţara moţilor) aşa cum ne-o prezintă poetul în prima poezie Urme în Ţara de Piatră este şi ea scindată: de-o parte adâncul, esenţa, sufletul, aflate sub semnul eternităţii luminoase: Piatra învelită în lumină/ doarme, pe de altă parte imaginea de suprafaţă din prezent, marcată de urmele unor lupte încă în desfăşurare:
Drumuri de piatră încă mai gem/ în bătaia copitelor.
Vântul trezeşte/ urletul lupilor flămânzi/ aşezaţi în suliţe (…).
Există în meditaţia istorică a lui Radu Selejan o veritabilă fasci­ naţie pentru strămoşi. (…).
Îi căutăm în zvonuri vechi de cântece,
în mânăstiri sub lespezi înviate de vreme (…).
Al treilea ciclu al volumului de debut se intitulează Frământări şi cuprinde opt texte poetice, fără titluri, numerotate cu cifre romane, mod de a sugera continuitatea de temă şi proble­ ma­ tizare. După introspecţia eului neliniştit, după scenariul istoriei mitice, fantezia mitopoetică a lui Radu Selejan ne propune alt scenariu, de astă dată de natură metafizică, un synopsis al faptei divine (…).Iată, deci, că poezia religioasă - dimensiunea emblematică a liricii selejaniene îşi are o îndelungă tradiţie încă din volumul de debut. (…), Dumnezeu fiind principala voce auctorială a ciclului, un eu narator se-numit – nici nu se putea în acele vremuri atee; aşadar:
Fără odihnă,/ am cioplit şapte zile şi şapte nopţi
şi-am dat viaţă/ unui trib de hoţi/ - aşa-şi începe Creatorul confesiunea: cu această sugestie de amărăciune şi tristeţe. (…).
Ultima secvenţă a acestui fascinant poem metafizic (deopotrivă Hugo şi Lamennais - dar fără plângerile creştine ale acestuia) este un elogiu adus complexităţii firii omeneşti, un imn al bucuriei creaţiei:
Cioplesc mereu/ şi statuile-s/ din zi în zi/ mai frumoase.
Din inimi de munţi,/ ciolplesc chipul credinţei.
Din ochi de soare,/ chipul nesfârşitului.
Din lacrimi de noapte,/ chipul neputinţei.
Din murmur de izvor,/ chip de dor. (…).
Ultimele douăsprezece poezii, reunite sub titlul Elegii, readuc problematica poetică în punctul iniţial al temelor din volumul de debut al poetului. Căci Elegiile, ca şi poeziile din primul ciclu, Urme de îndoieli, explorează acelaşi teritoriu: interioritatea frământată. Diferenţa este, poate, de tonalitate: mai accentuat-minoră în Elegii. Se cristalizează obsesia poetică dominantă: aceea a morţii, care va alimenta în cea mai mare măsură creaţia poetică ulterioară a lui Radu Selejan. Simbolul morţii: „lebăda neagră”, care trăieşte, mereu, semnifică atotputernicia şi continua ameninţare a morţii:
Lebăda neagră trăieşte./ Caută în fiecare zi/ şi nu moare.(...)
şi eu o alung/ şi nu pleacă./ Mă place/ şi-mi cântă
şi-n fiecare dimineaţă/ îmi lasă-n fereastră
câte o pană/ înfiorător de neagră,/ şi când o ating,
pana cântă./ Şi fereastra mi-e/ plină cu pene negre.
Şi lebăda neagră râde, cântă.../ Şi lebedele albe mor!


                        Ana SELEJAN
Opera lui Radu Selejan
     Poezie
Corturile neliniştei. Bucureşti: Editura Tineretului, 1968; Cântece şi descântece de piatră. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1972; Târziul clipei. Bucureşti: Editura Eminescu, 1973; Fără puncte cardinale. Sibiu: Casa de presă şi editură Tribuna, 1995; Lupta cu îngerul. Sibiu: Casa de presă şi editură Tribuna, 1996; Poezii postume. Sibiu: Casa de presă şi editură Tribuna, 2003; Din cele mai frumoase poezii. Sibiu, 2003; Poezii. Ediţie integrală. Sibiu, Tribuna, 2008

Proză şi memorialistică
Transparenţa subpământului. Bucureşti: Editura Albatros, 1972; Ţara curcubeului de piatră. Bucureşti: Editura Eminescu, 1973; Eliberarea lui Bularda. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1974; Cercul adevărului, roman. Bucureşti: Editura Eminescu, 1975; Patimile rădăcinilor. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1976; Aurul lui Bruda. Bucureşti: Editura Albatros, 1977; Barieră pentru cocori, roman. Bucureşti: Editura Eminescu, 1978; Cetăţi subpământene. Bucureşti: Editura Albatros, 1979; Gânduri pentru lauda pământului. Bucureşti: Editura Eminescu, 1982; Avesalon cel bătrân. Iaşi, Editura Junimea, 1983; Roata fără sfârşit, roman istoric. Bucureşti: Editura Albatros, 1984; Taina munţilor de aur. Sibiu: Editura Transpres, 1992; Nanu, roman. Sibiu, 1998; Taina cenuşii de stele. Proză scurtă. Sibiu, 2000; Privind înapoi cu mirare. Memorii. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2001.

Teatru
Două piese de teatru. Sibiu, 1995.

Scenariu de film
Barieră pentru cocori, Bucureşti, 1980

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

SmartUP

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia