Tribuna
2019-anul tribuniştilor (XXXV): prin cultură un „organism social”-
Marius HALMAGHI
2410 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XXXV): prin cultură un „organism social”-
Slavici duşman al statului ... - Adversarii lui politici - în faţa duşmanului să nu ne arătăm slăbiciunile!

 

Olimpiu Boitoş consemna, în 1927, ideile politice ale lui Ioan Slavici: «Care-i chemarea acestui „organism”? „În urma mărginirii sale fizice, omul, voind a manifesta lucrarea sa sufletească, pretutindenea dă de pedece, peste care nu poate trece. Aceste pedece sunt apoi adeseori numai pentru puterile omului singuratec, prea mari: dacă, conduşi de un interes comun, mai mulţi oameni îşi vor îndrepta puterile asupra lor, ele se pot delătura. Şi în această putinţă zace motivul suprem al vieţii sociale: ea are chemarea de a da omului acele condiţii de desvoltare, care el singur, fără de societate, nu le-ar fi putut avea”». La notă a adaugat: «„Părerea că aceasta ar fi chemarea statului, mi se pare rătăcită: ea nu poate rezulta decât din lipsa distingerii corecte, din identificarea statului cu însăşi viaţa socială. - Nu e oare cu putinţă ca oameni din diferite staturi (sic!) să aibă interese comune?”. Poporul român trebuie să fie un exemplu pentru această putinţă, creându-şi prin cultură un „organism social” care să sprijinească desvoltarea lui pe calea progresului.

Pentru atitudinea lui politică, Slavici s’a găsit în luptă, la „Tribuna” şi cu ungurii şi cu o bună parte dintre români. Ungurii vorbiau mereu de o „împăcare” cu românii, pentrucă îi neliniştea avântul cu care pornise poporul nostru spre lumină în veacul trecut şi erau îngrijoraţi de forţa ce şi-o desvolta acest popor, împotriva tendinţelor lor. Dar ei înţelegeau prin împăcare o renunţare a românilor la toate aspiraţiile lor de viitor, o închinare în faţa steagului stăpânirii maghiare nemijlocite şi absolute. Recunoaşterea unirii Ardealului cu Ungaria ar fi fost întâiul pas spre această închinare şi printre români s’au găsit câţiva dispuşi să primească această „capitulare”. De o împăcare vorbia uneori şi Slavici, dar el punea condiţii. O înţelegere între români şi unguri s’ar fi putut stabili în cadrele unei monarhii federaliste, în care poporul nostru să se împărtăşească de toate drepturile unei naţionalităţi recunoscute ca un factor component al statului, sau chiar şi în Ungaria, ca regat cu o relativă independenţă în cadrele Monarhiei, - pe lângă aceleaşi drepturi însă. (...)

Şi fiindcă Slavici era hotărît şi spunea lucrurile deschis cu un curaj îndrăsneţ, şi fiindcă „Tribuna”, pe care o conducea el, câştiga tot mai multă aderenţă în sufletul românilor şi prin apariţia ei zilnică, într’o redactare aşa de îngrijită, devenia tot mai primejdioasă pentru idealul de hegemonie al ungurilor, aceştia au pornit o campanie puternică pentru desfiinţarea ziarului şi pentru înlăturarea conducătorului lui din viaţa publică a Ungariei. Ziarele ungureşti îl învinuiau uneori pe Slavici, pe nedreptul, că nu e cetăţean ungur şi cereau expulsarea lui din ţară, alteori îl calomniau, urmărind izolarea lui de societatea românească ardeleană, şi totdeauna îl prezentau ca pe un duşman al statului – „o adevărată nenorocire pentru societatea în mijlocul căreia trăieşte”. Pe străzile Clujului se făceau manifestaţii împotriva românilor, iar în piaţă se ardea „Tribuna”, cerându-se în numele poporului maghiar suspendarea ei.

Nu sta nici oficialitatea pasivă. Ea l-a chemat în trei rânduri în faţa Curţii cu juraţi şi nepedepsit n’a scăpat niciodată; iar ziarelor ungureşti pedeapsa li s’a părut totdeauna prea mică. Adversarii lui politici dintre români au fost din două categorii: cei care grupându-se într’un partid „moderat”, urmăriau împăcarea „cu orice preţ” cu ungurii şi naţionaliştii intransigenţi, cari nu voiau o împăcare a românilor cu ungurii, în cadrele Ungariei, cu nici un preţ.

Cei din întâia categorie erau organizaţi; îşi aveau presa lor, cu care „Tribuna” a polemizat. Proporţii mai mari a luat polemica cu „Telegraful Român” din Sibiu, asupra căreia era stăpân mitropolitul Miron Roman, care împărtăşea ideile politice ale lui P. Cosma (n.r. Partenie Cosma). În „Telegraful” se scria că Slavici este vândut streinilor, din cauza monarhismului său, şi că este periculos pentru „cauza” românească, deoarece nu voia împăcarea necondiţionată cu ungurii. Mitropolitul nu se prea împăca nici cu literatura, iar cei din jurul „Tribunei” aveau şi preocupări literare; apoi nu putea suferi oamenii cu independenţă de cugetare, închipuindu-şi că toţi trebuie să asculte de el, în toate privinţele, ca de autoritatea supremă a românilor de dincoace de Carpaţi. Voia să păşească pe urmele lui Şaguna, dar nu avea nici capacitatea şi nici pregătirea acestuia. Iar numai fiindcă era capul suprem al bisericii, Slavici nu înţelegea să i se supună. Această exagerată lature a dogmatismului bisericesc nu o putea admite nici el, deşi era un bun creştin, nu numai în vorbe, ci şi în fapte, şi nu se sfieşte să desvelească taina, ce plutea în jurul curţii Mitropolitului, care, prin purtarea lui, nu se dovedea a fi un vrednic păstor sufletesc şi nici un drept chivernisitor al averii bisericeşti.

Polemica aceasta avea o parte condamnabilă, de care erau vinovaţi potrivnicii lui Slavici din Sibiu. Ei alimentau şi ziarele ungureşti cu intrigile lor contra lui, făcând astfel un rău serviciu „cauzei naţionale”, cum spune Slavici, care pretinde ca în faţa duşmanului să nu ne arătăm slăbiciunile şi mai ales să nu atribuim unui adversar personal conaţional păcate, pe cari nu le are. Slavici aduce dovezi că ziarul unguresc „Pesti Napló” are informaţii dela Sibiu, în care se vorbia despre cei dela „Tribuna” ca de nişte „lăpădături ale societăţii româneşti”.

Nu este de prisos să amintim că partidul „moderat” al lui Partenie Cosma n’a trăit multă vreme şi conducătorul lui s’a întors pocăit iarăşi în adevăratul partid naţional al românilor din Ardeal. Slavici se bucură de această întoarcere, deşi Partenie Cosma nu-l cruţa nici acum, nici pe el, nici pe tovarăşii lui dela „Tribuna”. Probă broşura pe care o publică cu ocazia „împăcării” cu partidul naţional. Lui Slavici îi mai aduceau unii învinuirea că este în serviciul unui partid politic din Regatul românesc: partidul liberal, se împământeneşte în Ardeal, prin ziarul său, care avea totdeauna o atitudine critică, metodele de luptă politică pătimaşă din Ţară. „Tribuna” într’adevăr relata şi despre situaţia politică din Regat şi reproducea mai ales discursurile din parlament ale fruntaşilor politici de dincolo, dar nu depăşea marginile imparţialităţii nici în aprecieri şi nici în alegerea discursurilor politice. Iar în privinţa amestecului politic al partidelor din Ţară în luptele din Ardeal, Slavici a fost categoric când a declarat că nu admite inspiraţii politice dela oameni din afară de graniţele Monarhiei - şi a fost consecvent cu această declaraţie».

Lucrarea lui Olimpiu Boitoş prezintă în capitole distincte şi „Ideile culturale ale lui Slavici” (personalitatea acestuia, descrierea culturală a românilor din Ardeal, optimismul lui Slavici, Direcţia nouă sau „curentul poporal”, Junimismul „Tribuniştilor”, Grigorie Moldovan, Unitatea culturală a tuturor românilor, O pildă: Asilul Elena Doamna, Şcoala de fete din Sibiu, „Fumurile patriciene”, Portretul moral al societăţii româneşti ardelene, „Germanismul”, Reuniunea română de cântări dn Sibiu şi informaţia culturală, Preocupări de limbă) „Opera literară” (Ziarul revistă, Alecsandri şi direcţia poporană. Programul de culturalizare al „Foiţei”, Biblioteca „Tribunei”, Opere originale şi traduceri, Scrierile originale ale lui Slavici. Pădureanca. Păcală în satul lui. Polipul unchiului. Fapta omenească. Bibliografia şi traducerile).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia