Tribuna
Festivalul Enescu
2019-anul tribuniştilor (XXXI): partid „ortografico-anarhic” - convins că n-au destulă educaţie politică - Programul e politiceşte greşit - Suntem înainte de toate, săraci!
Marius HALMAGHI
1249 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XXXI): partid „ortografico-anarhic” - convins că n-au destulă educaţie politică - Programul e politiceşte greşit - Suntem înainte de toate, săraci!

Continuăm reproducerea din lucrarea „Ioan Bechniţiu şi Tribuna de la Sibiu (1884-1903)”, privind greutăţile începutului de drum ale cotidianului sibian: «Ieri am trimis vreo 20 de exemplare la Blaj. Secretarul de redacţie, un teolog „absolut” de la Blaj”, mai înainte de a veni aici, a fost să sărute mâna mitropolitului. Ne spune că tinerimea din Blaj, îndeosebi teologii, e toată cu noi. De la Cluj ne-a venit felicitare şi abonament de la Grigore Silaşi şi o adresă de felicitare din partea junimii române de la Universitate. Junimea română de la Universitatea din Pesta, de asemenea ne-a felicitat şi „Viitorul” care-şi luase avânt să ne atace ca partid „ortografico-anarhic” a venit în proximul număr şi a anunţat „Tribuna” în termeni cuviincioşi. Din Arad şi Caransebeş primesc ştirea că ziarul a produs o impresie foarte bună, iar din Bucovina ni s-au anunţat 5 corespondenţi şi ni s-au trimis liste de abonaţi. N-a mai rămas decât Babeş, care atacă grupul nostru cu violenţă, se înţelege „auf Puff” şi mai înainte de a fi apărut „Tribuna”. Definitiv va fi succesul nostru peste opt zile, după ce sinoadele îşi vor fi terminat lucrările şi deputaţii se vor fi risipit prin ţară, ducând cu dânşii opinia stabilită în cele trei centre. Ziarele maghiare din Cluj ne-au întâmpinat cu un adevărat vifor de violenţă, ceea ce ne-a folosit mult.

Însă „Pesti Naplo” din Pesta, organul principal al Partidului Moderat, Sennyei, ne întâmpină în numărul de alaltăieri cu multă cuviinţă şi constată că deşi avem program pasivist, suntem mai moderaţi şi mai aşezaţi ca cei din trecut şi dă expresia speranţei că se vor găsi între maghiari mulţi oameni dispuşi a încerca o înţelegere cu noi. Această întâmplare e cu atât mai importantă, cu cât ziarele mari din Pesta n-au stat încă de vorbă cu nici unul din ziarele noastre. Nur wir es mir aber um meine Gotteschlichkeit bange. Căci trebuie să răspund aşa, ca nici publicul să nu mă ştie, nici discuţia să n-o fac imposibilă. Aceasta e cea din urmă fază în lucrarea noastră. De aici înainte trebuie să fim mereu atenţi, ca să nu pierdem poziţiunile pe care le-am ocupat atât de lesne, ceea ce deocamdată o să ne fie greu. După ce ne vom fi înfipt, apoi toate vor merge mai lesne. Eu am speranţa, Domnule Maiorescu, deoarece oamenii cu care lucrez sunt în adevăr oameni cu care se poate face treabă. Bechnitz, fraţii Brote, Crişanu, Sim. Popescu, Bărcianu, Cristea şi Cosma nu sunt dintre ardelenii pretenţioşi şi ignoranţi şi nu trebuie să-i comparaţi cu fraţii Densuşianu ori cu Mureşianu, bunăoară, ci cu mine. Apoi toţi sunt oameni de cultură şi cu mai multă ori mai puţină avere, cel puţin atâta cât să poată trăi fără slujbă. De asemenea este aici, în Sibiu, o societate românească, nu ardeleni mai mult ori mai puţin bădărani pe care-i ştim de la Blaj şi din părţile ungurene, ci oameni cu cultură germană, între care nu te simţi singur. Aflându-mă dar într-un mediu social care-mi prieşte, lucrez cu multă dispoziţie şi sper că voi putea să ţin piept cu greutăţile ce mi se vor pune. Din România n-am primit încă nici ştiri, nici abonaţi. Sper, cel puţin, că se vor găsi în România destui oameni care înţeleg că tonul care l-am luat faţă cu guvernul român e impus de situaţiunea noastră. Chiar în interesul României noi trebuie să ne angajăm aici, la noi acasă, aşa cum putem, pentru ca România să-şi poată urma dezvoltarea, nesupărată de noi. (...)».

Doi ani mai târziu (28 mai 1886), Ioan Slavici îi scria lui Maiorescu despre politica cotidianului: « ... eu în ceea ce priveşte politica ardeleană, am aderat totdeauna la vederile lui Şaguna. Atunci dar când am primit redacţiunea „Tribuneim-am rezervat a reveni, când va fi oportun, la politica lui Şaguna şi în această privinţă există o înţelegere între noi, întemeietorii „Tribunei”. De aceea, am acceptat totdeauna, că nu avem o politică a noastră, ci susţinem programul din Sibiu, care a fost primit cu unanimitate şi trebuie, prin urmare, să fie considerat drept expresia vederilor totalităţii române. Oameni tineri cu toţii, nu avem destulă autoritate ca să accentuăm o politică „an eigene Faust”.

Programul din Sibiu e politiceşte greşit, fiindcă nu rezolvă chestiunea naţională şi ne izolează de celelalte naţionalităţi care n-au nici un interes de a se expune pentru autonomia Ardealului, nici de a face cauză comună cu noi, care ne trimitem deputaţi în dietă. Trebuie dar să ne înţelegem cu germanii, cu sârbii, cu slovacii şi cu rutenii asupra unui program comun. Dacă o asemenea înţelegere n-ar fi cu putinţă, eu nu mai am ce căuta aici, căci mişcarea literară pe care a avut-o „Tribuna” în timp de doi ani a hotărât mersul mişcării literare şi rămâne şi după plecarea mea.»

În 1887, după conferinţa naţională a Partidului Naţional Român (ţinută la Sibiu), Slavici îi scria lui Maiorescu (Anexa VII): « ... Eram hotărât să mă întorc la Bucureşti ... M-am convins însă, că plecarea mea ar fi o adevărată dezertare şi că nu-mi va fi poate niciodată cu putinţă să plec fără ca să-mi fac mustrarea de a fi părăsit o cauză bună. E multă bunăvoinţă şi multă hotărâre în oamenii aceştia, acum însă în timpul Conferinţei m-am convins că n-au destulă educaţie politică pentru ca să poată continua o lucrare mai grea. Excluşi din viaţa publică şi risipiţi pe o mare întindere de pământ, ei numai rar se întâlnesc şi când se întâlnesc, cu anevoie se înţeleg. E ceva particular încăpăţânarea mocănească şi eu m-am stricat cu o mulţime de oameni fiindcă am fost conciliant faţă cu Babeş, Cosma şi Mureşianu, care toţi trei sunt astăzi izolaţi. M-a şi costat multă osteneală să aduc lucrurile aşa ca Babeş şi Mureşianu să intre în Comitetul Central, iar Cosma, care n-a voit să intre, a dat o declaraţiune formală, că se retrage din dieta politică şi nu ne va mai face greutăţi. Bariţ, care are multă trecere, mai ales în Ardeal, a primit şi de astă dată prezidiul, dl Brote e casier, eu sunt secretar, iar ceilalţi membri ai comitetului au fost aleşi după propunerea noastră, oameni cu care ne înţelegem. Sper dar, că vom putea lucra fără de împiedicare pentru organizarea partidului, căci altă treabă nu putem deocamdată să facem”.

În Anexa VIII, prof. Vasile Rusu prezintă scrisoarea lui Ioan Slavici adresată lui D.A. Sturdza, din care reproducem pasajul: « ... După experienţele pe care le-am făcut de când mă aflu la Sibiu, m-am convins că o înţelegere cu maghiarii, o rezolvare paşnică a conflictului dintre români şi dânşii nu este cu putinţă. Prevăd că, mai curând ori mai târziu, fie în urma provocării maghiare, fie după impulsiuni primite din afară, se va produce o ciocnire ale cărei consecinţe nu se pot prevede. M-am întors în Ardeal anume, sperând că în unire cu amicii mei politici de acolo vom putea face să se evite un asemenea conflict la timp inoportun. Simt însă, din zi în zi mai mult, că nu putem ţine piept cu curentul şi tot mai mult suntem împinşi în o direcţiune care nu ne convine şi în care îndeosebi eu nu voiesc să merg, cel puţin pe propria mea răspundere. Căci se pun în joc interesele tuturor românilor, nu numai ale ardelenilor. De aceea cred că trebuie să mă retrag (...) Activitatea noastră, urmată cu consecvenţă nu poate duce decât la revoluţie, dacă nu se vor schimba dispoziţiunile în cercurile hotărâtoare. Iar aici, şi fără de noi pot să ajungă lucrurile, ba tocmai fără de noi ajung mai curând. Despre activitatea politică, în sensul propriu al cuvântului, nu poate fi vorba în Ardeal. Suntem înainte de toate, săraci.» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia