logo
spartan
2019-anul tribuniştilor (XXVI):
Marius HALMAGHI
1421 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XXVI):
Trinitatea Eminescu – Slavici - Bechnitz! - Ucenicul lui Şaguna- Limba lui Cipariu - Baza unei viitoare strălucite activităţi ziaristice militante

Continuăm reproducerea din lucrarea „Publicişti precursori ai Marii Uniri”: «Discuţiile purtate între ei ca şi cele avute în cadrul şedinţelor celor două societăţi studenţeşti româneşti vieneze au dus totuşi la un rezultat. Ne-o spune tot Slavici: „În curînd am ajuns să ne dumirim că ceea ce fărîmiţează pe poporul român (n.a.: referirea e la intelectualii din cele trei ţări româneşti) sunt deosebirile de înrîurire culturală, în urma cărora unii sunt mai mult germani, alţii mai mult francezi, iar alţii mai mult slavoni ori mai mult maghiari, oameni dezbrăcaţi într-un fel ori într-altul de firea cea românească”. „Primii doi, continuă Slavici, erau încredinţaţi că dintre toate aceste înriuriri cea germană le era cea mai favorabilă”. Al treilea - ne-o spune, socotea „că lucrul de căpetenie e să păstrăm cu sfinţenie şi să dezvoltăm cu tot dinadinsul ceea ce e comun în felul de a fi al românilor de pretutindeni”. Iată şi „amendamentele” celorlalţi: Eminescu: „Da! fără-ndoială, nu e însă destul atît, ci trebuie să ducem mai departe lucrarea pornită de cronicari şi de marii scriitori ai renaşterii noastre naţionale” (era vremea cînd poetul scria „Epigonii!”). Bechnitz: „Şi de scrietorii bisericeşti” (ucenicul lui Şaguna!). Bechnitz: „Nenorocirea noastră sunt scietorii care-şi închipuiesc că cu dînşii se-ncepe viaţa literară românească şi nu-şi dau silinţa să cunoască nici lucrările celor care au trăit înainte de dînşii, nici viaţa sufletească a poporului din care să se inspire”. Aici, găsim punctul de plecare al activităţii sale ziaristice, vom vedea îndată acest lucru. Viaţa i-a despărţit prea repede pe cei trei prieteni, studenţi la Viena: Bechnitz pleacă să-şi continue studiile în Germania, Eminescu şi Slavici vor părăsi şi ei oraşul. Dar planurile lor pentru unitatea culturală a românilor, unitate care va trebui în final să ducă la cealaltă unitate – politică vor prinde în curînd viaţă. Trinitatea Eminescu – Slavici – Bechinitz a pus la Viena, în 1869, baza unei viitoare strălucite activităţi ziaristice militante. 4.La „Telegraful român” şi la „Foişoara Telegrafului român”. După terminarea cursurilor universitare, Bechnitz nu intră în avocatură, cum credeau cei mai mulţi, ci, întors la Sibiu, se dedică ziaristicii militante, socotind că aici poate deveni şi procuror (care acuză) şi avocat (care apără) pentru cauza naţională românească. Era atunci perioada în care „Telegraful” condus de Nicolae Cristea – unul din marii gazetari ai Transilvaniei de pînă la Unire – era pentru „unitatea culturală”; era perioada de după Congresul studenţilor români de la Putna, cînd „Telegraful” cucerea prestigiu şi tindea să devină unul din cele mai importante ziare de peste munţi. Lupta pentru „fonetism” era domeniul în care „Telegraful” o luase înaintea altor publicaţii.(...) În anul 1860 avusese lor la Sibiu o reuniune a cărturarilor români de ambele confesiuni care se adunau, pentru prima dată, să discute probleme de cultură. La loc de frunte s-a aflat discutarea normelor pe care urma să le folosească ortografia română cu litere latine. Aici este (mult) lăudat principiul etimologic şi este blamat fonetismul. Primul sistem era socotit „conservatorul formelor noastre celor bune, regulator de anomalie, aducător de unitate a diferenţelor fonetice” Celălalt sistem „e un principiu destructor” care, folosit, ar duce la abateri de la unitatea limbii, autorizînd formele stricate şi provincialismul”, cum se afirmă în Actele consfătuirii. Pentru şcoli, se hotărăşte ca abcedarele să se tipărească cu texte paralele, latine şi chirilice, iar pentru celelalte instituţii româneşti se recomandă etimologismul. Peste doi ani, la Braşov, la Adunarea generală a Astrei înfiinţată cu un an în urmă (1861), se va da putere oficială tot etimologismului, în acest sens fiind înştiinţat şi guvernul ţării. (...)  Cu avizul oficial al Astrei (un fel de Academie pentru Transilvania românească despărţită de Ţară), etimologismul va fi introdus şi mai mult în şcoală, administraţie, presă.

Aici, în presă, el se va lăţi ca o adevărată plagă. Pînă şi „Telegraful” de la Sibiu îl va folosi. În acel an, 1862, Şaguna va da drum liber etimologismului în instituţiile bisericeşti ortodoxe, ba mai mult, el va scrie cărţile în acest sistem.

Odată întors de la Sibiu, Ioan Bechnitz va găsi o redacţie a „Telegrafului” pusă pe dărîmarea sistemului etimologic care înfrîna puternic unitatea culturală în slujba cărora se puseseră tinerii intelectuali transilvăneni cei mai dotaţi. Din capul locului, se va alătura celor ce combăteau latinismul. (...) A-i înfrunta atunci însă pe etimologişti însemna a înfrunta, în primul rînd, pe Cipariu şi, într-o oarecare măsură, şi pe Bariţ. Doar faptul că ei doi – Cipariu şi Bariţ – existau oprea aproape orice încercare de împotrivire! Scria tot Breazu. „A te atinge de unul din ei – mai ales aici în Ardeal – unde critica nu se putea să ia avînt, din pricina necesităţii puternice a solidarităţii naţionale în lupta politică – era un adevărat sacrilegiu. Şi totuşi ... Din Ţară, Slavici avea relaţii neîntrerupte cu Sibiul, acum centrul cultural cu cei mai mulţi şi mai importanţi aderenţi ai junimismului. Telegraful era organul de presă prin care gazetari ca Nicolae Cristea, D. Comșa, E. Brote, D. Popovici Barcianu împrăştiau ideile „convorbiriste” în toată Transilvania. Lor li se alătură Ioan Bechnitz care devine în scurt timp cel mai temut antietimologist. Noua generaţie a „tinerilor” continua lupta în care „Telegraful” se angajase încă dinaintea lui 1860, dar prin alte forme. Bechnitz se hotărăşte să-i înfrunte pe etimologişti, începînd cu conducătorul lor, Timotei Cipariu. O face în 1867 în Foişoara, suplimentul literar al Telegrafului. Aici va publica el, în 5 numere, „Despre sistemul etimologic”, studiu despre care Breazu va scrie: „Argumentele invocate, izvoarele lingvistice utilizate (îndeosebi Max Műller), precum şi concluziile la care ajunge sunt aproximativ identice cu ale lui Titu Maiorescu din „Despre scrierea limbii române”. El le mînuieşte însă cu o abilitate şi o vervă care dau studiului o culoare proprie, deosebit de simpatică. Bechnitz atacă mai întîi pretinsa bază ştiinţifică a sistemului ciparian; arată apoi cît de nepedagogic şi neeconomic este. Mai demonstrează că sub pretinsa unitate de limbă, pe care o urmăreşte acest sistem, se petrece în realitate, o ruptură a vechii noastre unităţi de grai, care era mult mai reală pe timpul ortografiei chirilice, pentru că sistemul etimologic nu e numai ortografic, ci şi lingvistic, ceea ce este o adevărată calamitate naţională (...) „Limba – scria – este un organism viu care se dezvoltă după legile sale proprii şi tot aşa de statornice ca şi cele ale naturii”. Eroarea adepţilor lui Cipariu consta în nerespectarea acestor legi. „Limba lui Cipariu – continua  Bechnitz – aşa cum ni se prezintă ea, în întregul ei nu se vorbeşte şi nu s-a vorbit nicăieri şi nicicînd. (...) Un alt cercetător, Sara Iercoşan, ajunge la următoarea concluzie în legătură cu studiul lui Bechnitz: „În înfrîngerea latinismului rolul lui Maiorescu a fost hotărîtor, dar el a primit un sprijin substanţial şi din partea unor discipoli ardeleni. Dintre aceştia se remarcă Ioan Bechnitz. După lucrarea maioresciană „Despre scrierea limbii române” studiul lui Bechnitz „Despre sistemul etimologic” reprezintă cea mai categorică şi mai plină de vervă execuţie a ortografiei cipariene”.

Pe lîngă faptul că a dat lovitura de graţie latinismului, „Foişoara” de la Sibiu mai are un alt mare merit; aici a fost introdus fonetismul în presa românească din Transilvania, ceea ce, cităm iarăşi din I. Breazu, era „o adevărată revoluţie culturală pentru Ardealul de atunci”. În fruntea acestei lupte s-a găsit tot Bechnitz!»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia