Tribuna
2019-anul tribuniştilor (XXIX): „lecţia” Tribunei a triumfat, desăvârşindu-şi validarea şi consacrarea la Unirea cea Mare - în mijlocul copiilor răsfăţaţi de la Braşov ...!
Marius HALMAGHI
1435 vizualizari

Continuăm reproducerea prefaţei lucrării prof. Vasile Rusu „Ioan Bechniţiu şi Tribuna de la Sibiu (1884-1903)”, prof. univ. Victor V. Grecu făcând o scurtă sinteză a fenomenului tribunist: «Tot datorită unei cunoaşteri limitate sau unei examinări pripite. Mai adesea, datorită ignorării împrejurărilor care le-au jalonat viaţa şi au conferit consistenţă, coerenţă, clarviziune şi realism militantismului lor. Cele câteva exegeze, datorate lui Pompiliu Macrea, Elena Stan, Eugen Tudoran etc invită la comentarii, revizuiri, întregiri. Şi mai puţin scrutată, delimitată şi cuantificată a rămas contribuţia unor „tribunişti”, pe nedrept uitaţi, în pofida staturii impunătoare şi implicării decisive a aportului lor.

Este şi cazul lui IOAN BECHNITZ. El, doctrinarul TRIBUNEI, în care şi-a înveşnicit jertfa, cel mai lucid exponent al fonetismului în scrierea limbii române şi mai tenace militant pentru impunerea lui în Transilvania. Dar şi al altor „tribunişti”, care şi-au înnobilat patriotismul cu preţul jertfirii în calvarul atâtor procese de presă. Şi „lecţia” Tribunei a triumfat, desăvârşindu-şi validarea şi consacrarea la Unirea cea Mare. Pasionatul cercetător, profesorul Vasile RUSU, bun cunoscător al emulaţiei şi combustiei ideologice din a doua jumătate a secolului trecut (...) propune traiectorii noi, nefrecventate până acum, pe care le parcurge original şi cutezător. Cercetările întreprinse sunt menite să aşeze într-o nouă construcţie, în articulaţiile intime, sistemul de idei şi principii care au guvernat şi au propulsat ideologia naţională în realizarea Unirii celei Mari de la Alba Iulia. Contribuţiile aduse, luminând umbre şi împlinind lacune, oferă repere proprii, care surprind, incită şi invită la reflecţie».

Lucrarea apărută în 1998, prin „generozitatea Casei de Presă şi Editură TRIBUNA Sibiu – continuatoarea tradiţiilor tribuniste de la 1884” are următoarea structură de capitole: Repere, Viitorii tribunişti şi „Junimea” din Iaşi, Gazeta Transilvania şi poziţia ei faţă de înfiinţarea „Tribunei” de la Sibiu (1884), Repere politico-social- culturale, Lupte interne – opinii contrare, Paşi grei, Ioan Bechniţiu şi „Tribuna”, Adenda – scrisori revelatoare, Slavici la Sibiu, Ioan Bechniţiu şi Eminescu în viziunea lui Slavici, Note, Bibliografie selectivă, Imagini, Texte inedite. Aici aflăm că viitorii tribunişti, simpatizanţi ai „Junimii” şi ai „noii direcţii” erau Septimiu Albini – cu pseudonimul „Mugur”, E. Codru Drăguşanu – pseudonim „Rădăcină” şi I.C. Frunză – Panţu, Eugen Brote, Dimitrie Comşa și I.T. Mera, care s-au alăturat lui Eminescu şi Slavici, „intrând în arena luptelor pentru noile idei în literatură şi limbă” şi contribuind din plin la „greaua înfrângere a latiniştilor”. Reproducem opinia lui Slavici despre ideile noi: «Orişice idee nouă, care nu este o concluzie trasă din premizele date în popor, e pentru noi – moartă” – în „Educatorul” nr. 1, 1883. Se vede prea bine (...) că viitorii „tribunişti” erau „junimişti” încă de la Viena – ca studenţi, şi că abia aşteptau să-şi pună în practica vieţii „ideile noi”, să facă şi ei în Transilvania pe tărâmul cultural, ce au făcut junimiştii în România, atât că tribuniştii aveau nota specifică mai încărcată cu luptele pentru drepturi social-politice şi istorice faţă de guvernul austro-maghiar nedispus să scape din mâini bogata Transilvanie, pe care au încorporat-o Ungariei în 1867, împotriva voinţei poporului român.»

Vasile Rusu ni-l prezintă prin câteva citate edificatoare pe Diamandi Manole «cunoscut negustor şi remarcabil luptător naţional care în scrisoarea adresată la 2 aprilie 1884 lui Aurel Mureşanu sublinia deosebita importanţă a presei în lupta pentru afirmarea drepturilor poporului român. „Arma noastră e condeiul, puterea noastră e puterea presei” – arăta el. De aceea, noi românii, trebuie să dăm importanţă mai valoroasă presei şi să ne ascuţim condeiele, pentru ca să putem combate zilnic pe acei transfugi politici, care lucrează la dezbinarea neamului românesc». Luptând opoziţia, care afirma că românii nu aveau nevoie de ziare, acestea neputându-se susţine financiar şi aducând o serie de argumente, Diamandi Manole scria: «Să urmăm numai exemplul părinţilor noştri, să călcăm numai pe urmele antecesorilor noştri, să contribuim fiecare după puterile sale şi să luptăm cu toţii împreună, umăr la umăr în unirea frăţească, dezbrăcaţi de toate interesele personale şi secundare pentru un singur scop înalt şi sublim: pentru înălţarea poporului românesc».

În paginile lucrării cercetătorului sibian descoperim elemente inedite privind înfiinţarea Tribunei, legate de misiunea lui Eugen Brote privind convingerea gazetarului braşovean Aurel Mureşanu (de a prelua conducerea viitorului cotidian de la Sibiu), dar şi despre actul numit „Punctaţiuni preliminare”, încheiat între Aurel Mureşanu şi grupul Ioan Bechnitz, Nicolae Cristea, Eugen şi Aurel Brote. Ineditul act –„necunoscut specialiştilor (1980)” - prevedea pe lângă respectarea liniei programului P.N.R. şi câteva condiţii speciale: încetarea apariţiei „Gazeta Transilvaniei”, Aurel Mureşanu urmând a primi o despăgubire de 30000 fl (2000 fl în numerar şi 1000 în acţiuni), iar dacă contractul directorului era reziliat, Mureşanu urmând a primi o despăgubire de 3000 fl. După timpul de gândire convenit, dr. Aurel Mureşanu a «comunicat sibienilor refuzul său, iar peste 12 zile, la 25 martie, a fost anunţată cititorilor intenţia redacţiei de transformare a „Gazetei Transilvane” în cotidian. În articolul de fond publicat în nr. 36 al foii braşovene, directorul ei sublinia rolul „Gazetei Transilvane”, „organ de luptă”, a cărei existenţă era mai mult ca oricând necesară în condiţiile în care „adversarii românismului se pregătesc a lua cu asalt cetăţuia solidarităţii noastre naţionale, cea din urmă întăritură, îndărătul căreia se mai adăposteşte oastea luptătorilor noştri pentru egală îndreptăţire naţională. (...) Comentând peste ani poziţia sa, gazetarul braşovean arăta în numărul jubiliar al „Gazetei Transilvaniei” din 1908: „Le-ar fi plăcut să delăture un organ ce exista de 46 de ani, şi era organul de frunte al Partidului Naţional Român, bucurându-se de deplina lui încredere şi să-i ia abonaţii pentru o escontentare de 3000 fl, şi aceştia foarte nesiguri, cum nesigură a fost toată întreprinderea”. La 14 aprilie 1884 apare Tribuna, primul cotidian românesc sibian şi al doilea în Transilvania, director scriitorul Ioan Slavici. Prezenţa lui în fruntea acestei publicaţii, care de la început şi-a afirmat orientarea filoaustriacă, susţinând teza că poporul român dn Ardeal trebuie să fie „un element de ordine” nu era întâmplătoare. În condiţiile intrării României în Tripla Alianţă trebuia exercitat de către Guvernul Român un control atent asupra evoluţiei luptei naţionale de peste munţi.

Cel mai potrivit şi cel care s-a arătat dispus la o colaborare în acest sens cu cercurile oficiale, cu oamenii politici, iniţiatori şi susţinători ai alăturării României la Germania şi Austro-Ungaria, a fost scriitorul Ioan Slavici, care de-a lungul întregii sale vieţi s-a dovedit a fi un consecvent filoaustriac, adept al aderării la Tripla Alianţă».

Într-o anexă a lucrării, prof. Vasile Rusu prezintă scrisoarea lui Ioan Slavici (din 10 aprilie 1884) adresată lui Titu Maiorescu, cu opiniile tranşante ale acestuia despre braşoveni şi sibieni: «Am petrecut trei zile în acest cuib de viespi, şi una în mijlocul copiilor răsfăţaţi de la Braşov, însă nu pot zice că sunt mai lămurit decât eram asupra situaţiunii.

În Braşov, sunt cu toţii un fel de copii teribili, pentru care politica este o plăcută pierdere de timp, cer mereu fraze sforăitoare şi vor să producă efect». (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia