logo
FITS
2019-anul tribuniştilor (XXII): regele gîndirii luminate
Marius HALMAGHI
1231 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XXII): regele gîndirii luminate
prin sila făcută ideii se prăbuşesc toate!- Braniște „a gustat temniţa pentru libera expresie a gazetăriei sale”

 

În 2019, comuna Cincu Mare şi oraşul Lugoj ar trebui să comemoreze 150 de ani de la naşterea tribunistului Valeriu Branişte (n. 10/22 ian. 1869 – d.1 ian 1928, Lugoj). În lucrarea „Publicişti precursori ai Marii Uniri”, autorul Stelian Vasilescu îi prezintă pe scurt activitatea depusă la „Drapelul”: «În 1901, va scoate, la Lugoj, „Drapelul” pe care-l va conduce vreme de 18 ani, pînă în 1919, după Unirea pentru care scrisese şi luptase zeci de ani. Aici, la Drapelul, va face Branişte dovada adevăratei sale forţe culturale şi politice. Aici va scrie cîteva mii de articole, recenzii, evocări, schiţe etc, cuprinzînd diverse domenii de activitate. Va fi unul din marii gazetari ai epocii, el putînd fi pus (fără nici o teamă de a greşi) alături de Slavici, Ghibu, Goga, Goldiş. Iată profesiunea de credinţă făcută public la apariţia „Drapelului”:

Vom propaga spiritul păcii şi al bunei înţelegeri între popoarele patriei noastre, ca, pe baza dreptăţii şi respectării reciproce a drepturilor, să conlucre cu toate împreună la ridicarea bunăstării ţării, distribuindu-se drepturile şi datorinţele în mod egal şi just, între toate naţionalităţile, cari constituie şi dau caracterul statului nostru ca stat poliglot, atît pe baza istoriei, cît şi a compoziţiei sale actuale”. Cu timpul ziarul va deveni steag al luptei pentru înfăptuirea marelui act al Unirii. (n.a. Drapelul. Organ naţional – politic. Apare la Lugoj, bisăptămânal 1 ian. – 30 dec. 1901 şi trisăptămînal 1 ian. 1902 – 1 oct. 1919, zilnic până la 8 ianuarie 1920. Director: Valeriu Branişte 1901-1919 şi M. Gaşpar – de la nr. 78/1919. Redactor responsabil: Corneliu Jurva 1901-1915, Nicolae Jugănaru 1916-1920. Reflectă mai ales preocupările şi punctele de vedere ale intelectualităţii bănăţene). Cităm o pagină antologică din „Drapelul”, datorată lui V. Branişte: „Cine cunoaşte istoria, tradiţia şi aspiraţiile neamului românesc, nu poate nici presupune că poporul român, cîtă vreme va mai avea conştiinţa de sine, se va împrieteni vreodată cu o politică, ori cine ar profesa-o, care conclude în abzicerea la existenţa proprie naţională. Om cu minte nu poate presupune aşa ceva despre un popor cu conştiinţa de sine, a cărui istorie nu este altceva decît un lung lanţ de lupte şi suferinţe pentru susţinerea, apărarea şi dezvoltarea individualităţii sale distincte naţionale. Şi dacă părinţii şi înaintaşii noştri au putut duce lupta aceasta înainte, secole de-a rîndul între împrejurări de tot grele, mai grele decît cele de astăzi, de ce să obosim chiar noi urmaşii lor mai înaintaţi în toate privinţele. De ce? Ni se zice că e luptă în van. Cum să fie luptă în van?

Doar am rezistat tuturor tentaţiilor, am supravieţuit toate năvălirile, am rămas după aproape 2000 de ani tot ceea ce au fost străbunii noştri pe care i-a ajuns aici prima năvală de neamuri călătoare. Sîntem aici şi vom fi. Aceasta e un rezultat pozitiv, un fapt care nu se poate tăgădui. Doar nu succese efemere decid soarta peste capul lui”».   

În România zilelor noastre, memoria publicistului şi a luptătorului pentru Marea Unire este păstrată prin câteva străzi (în diferite oraşe) şi de Colegiul Tehnic din Lugoj. În memoria efemeră a site-urilor web Valeriu Branişte este amintit rar. Puţine referiri, la activitatea sa, din anii de neutralitate românească (1914-1916) şi din cei în care România a participat la război împotriva Austro-Ungariei (1916-1918), perioadă în care Branişte continua să susţină apariţia publicaţiei „Drapelul”, tirajul acesteia scăzând de la peste 2000 de ex., la doar 300 ex. În cursul anului 1918, ca membru în Comitetul Executiv al P.N.R. a fost somat să semneze o declaraţie de loialitate faţă de guvernul maghiar; în urma refuzului categoric, a fost arestat şi a executat nouă luni de închisoare la Seghedin (a doua sa întemniţare). Pentru activitatea sa publicistică, la 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În cursul anului 2018, numele său a fost rar amintit, deşi a depus o activitate intensă pentru organizarea Marii Adunări Naţionale din 1 decembrie 1918. Istoria învăţământului românesc din multe localităţi trebuie să consemneze contribuţia lui Valeriu Branişte; în calitate de şef al Resortului Culte şi Instrucţiuni Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei a militat pentru crearea la Cluj a Universităţii Daciei Superioare dar şi a numeroase licee şi şcoli româneşti de stat.

Marele istoric Nicolae Iorga consemna la moartea acestuia: «Valeriu Branişte a fost acesta şi atâta: cărturar, profesor, scriitor, gazetar - mai ales gazetar, pe un timp cînd în ţara lui roabă, nu era un loc mai expus ca acesta. A gustat temniţa pentru libera expresie a gazetăriei sale. A gustat-o de la duşmani, cari nu ştiau că prin sila făcută ideii se prăbuşesc toate regimurile. Iar după ce visul lui a devenit faptă ... După aceea de două ori a căzut la alegeri ...Să ni se fie ruşine obrazului!». În întreaga activitate Valeriu Branişte a avut sprijinul tuturor membrilor familiei Mocioni, aceştia susţinând presa românească. Întregul Banat nu ar trebui să uite că „Drapelula fost singurul ziar românesc din Banat, Transilvania şi Ungaria care a reuşit să se menţină întreaga perioadă a primului război mondial!

Să revedem o mică parte din seria mare de articole apărute (în „Tribuna”), la decesul marelui om politic român Alexandru Mocioni, în conacul său de la Birchiş - pe 1 aprilie 1909 -  într-o cameră al cărei interior a fost astfel descris: «„Mobilierul odăii din lemn simplu de brad, vopsit într-o culoare aproape primitivă, două sofale şi cîteva fotoliuri, o oglindă mare, un birou, două mese şi un lavabou. De nu ar fi fost cîteva necesarii de argint şi alte mărunţişuri, te-ai fi crezut într-un interior de casă umilă. Lipsa fasturilor spune lămurit caracterul ales, frumos, dintr-o bucată, al acestui om nobil.

Alexandru Mocioni s-a impus în fruntea luptei românilor pentru drepturi naţionale, fiind un veritabil doctrinar al acesteia. „Alexandru Mocioni n-a fost rege, dar a fost regele gîndirii luminate şi judecăţii înţelepte în toate treburile noastre obşteşti din ultimele decenii. Vorba lui cumpătată, sfatul lui temeinic a fost în cele din 4-5 decenii aproape pretutindenea hotărîtor, şi nu odată am dat greş, cînd nu l-am ascultat ...” - spunea Patriarhul Miron Cristea la înmormîntarea fruntaşului bănăţean». „Funerariile lui Alexandru Mocsonyi” au fost descrise de „Tribuna” din  Arad (nr. 69 din 29 martie/ 11 aprilie 1909) unde descoperim «discursul rostit de dl dr. Valeriu Branisce în mausoleul din Foen (reproducere după „Drapelul”): Jalnici ascultători, (...) Prin Alexandru Mocsonyi s’a cristalizat conştiinţa naţională a poporului, s’au lămurit aspiraţiile noastre culturale, economice şi politice, s’a statornicit poziţia, ce ne revine ca popor egal îndreptăţit în legăturile de stat, din cari facem parte constitutivă. Cu agerime de profet, a stabilit acele adevăruri, dela cari nu se pot abate implacabile legi ale evoluţiunei. (...) Superba imagine din viaţa universului, pe care a fixat-o Eminescu în splendidul vers: „Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie; Era, pe cînd nu s’a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e.”

Pe când era, nu ajunse încă lumina să ajungă în toate straturile societăţii noastre; acum deabia, când nu mai este, se desface grandiositatea astrului înaintea ochilor noştri, devenind lumina lui: steaua conducătoare a vieţii noastre naţionale. (...) Odihneşte în pace, iar lumina ta să lumineze pânăce se vor mai cutremura munţii şi înfiora apele de sunetul dulcelui grai românesc! Odihneşte în pace!». (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia