Tribuna
2019-anul tribuniştilor (XX):
Marius HALMAGHI
1882 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XX):
Acuzatul încă este din familia lui Horia şi Cloşca şi Avram Iancu - românul de bine...- Deviza activităţii mele este solidaritatea naţională!

 

Continuăm reproducerea din lucrarea „Publicişti precursori ai Marii Uniri”, autorul Stelian Vasilescu prezentând  procesul jurnalistului tribunist Valeriu Branişte: «Despre ceea ce s-a întîmplat atunci la Timişoara ne-a lăsat mărturii, în primul rînd, Branişte (...) mai ales, în „Amintiri din închisoare” (...) „A fost o grandioasă manifestaţie a clasei intelectuale româneşti din Banat. Veniseră toţi trei Mocsonyi (fraţii Alexandru şi Eugen şi vărul lor Zeno), şi au asistat la dezbateri (...) fără întrerupere, şi în suita lor s-a aflat fruntea Banatului românesc. Procuror a fost Elek Gozsdu (n.a.: procuror, ..., romancier şi orator de reputaţie. Se dă rudenie cu Emanoil Gojdu, dar se spunea că este polonez renegat, tatăl său devenind din Gozsdovski – Gozsdu.), preşedinte de tribunal Mály (un fals filoromân), apărători erau: slovacul din Bratislava, adv. Stefanovics, şi tovarăşul de luptă al lui Branişte, lugojeanul admirat, Coriolan Brediceanu. (...). La masa presei – aproape numai străini. „Tribuna” ignorase procesul. Între gazetarii maghiari se găsea şi budapestanul Jancsó Benedek, cunoscut ca o autoritate în problemele româneşti. Scriind despre Branişte, va spune că „moderaţii” (alţii le spuneau „mocionişti”) nu numai că le sunt superiori „tribuniştilor”, dar sînt şi mai periculoşi (pentru autorităţi). Se pare că pedeapsa grea a hotărît-o însuşi Branişte, şi chiar la începutul dezbaterilor: „Preşedintele m-a grăit ungureşte, eu am rămas neclintit pe loc. După a doua grăire a zis, că aşa pare, că acuzatul nu ştie ungureşte, şi a dispus să vină interpretele. Notarul tribunalului dr. Loyczell, un contemporan al meu de la gimnaziul din Sibiu, şopteşte: „Ştie bine ungureşte!”. Iar preşedintele făcînd un gest de abatere cu mîna zice: „Doar vezi că nu se mişcă din loc!”. La întrebarea ce ocupaţie are, Valeriu Branişte a dat, în româneşte, un răspuns rămas antologic: „Sînt profesor de limba şi literatura maghiară”. (...) „Interpretele ... au strigat aproape aceste cuvinte în traducerea maghiară. O furtună de aplauze izbucnise din partea românilor, ca electrizaţi prin acest răspuns neaşteptat. Au înţeles situaţia. Ungurii m-au huiduit. (...) Sentinţa se cunoaşte: doi ani temniţă de stat, 1300 fl. amendă şi suportarea speselor de proces, care mai făceau o sumă considerabilă. Mai puţin se ştie (şi se scrie) că, tot atunci, lui Valeriu Branişte i s-a interzis să mai lucreze ca gazetar, în Ungaria, vreme de trei ani. Oare să nu fie (şi) acesta motivul pentru care el acceptă conducerea „Patriei”, în Bucovina, unde legile maghiare nu erau valabile, aici tronînd cele austriece. Să trecem peste rechizitoriul procurorului şi să cităm doar cuvintele din finalul lui: „Acuzatul încă este din familia lui Horia şi Cloşca şi Avram Iancu, vă rog deci din această cauză să enunţaţi asupra lui verdictul de vinovat”. Să ne oprim însă la rechizitoriul-rechizitoriului făcut, cu strălucire, de acuzat, să ne desfătăm inima şi mintea cu frazele pe care le extragem din cuvîntul de apărare al unui mare gezetar-patriot român. Mai întîi lămureşte care este statutul său de gazetar la „Dreptatea” şi „Foaia de duminecă”: „Baza activităţii mele este programul naţional de la 1881. Deviza activităţii mele este solidaritatea naţională! (...) Steaua călăuzitoare a activităţii mele nu este dezbinarea neîmpăcaveră şi desăvîrşită, ci înţelegerea popoarelor coroanei Sfîntului Ştefan, înţelegere bazată pe dreptate şi încredere reciprocă. Aceste este scopul politic al activităţii mele (n.a.: Branişte accentuează pe mele, deoarece i se ceruse să vorbească în numele său şi nu al P.N.R. sau al poporului român) (...) De asemeni cere îngăduinţă să răspundă procurorului Elek Gozsdu, pe larg, la fiecare falsă acuzaţie adusă: „Despre mine a vorbit domnul procuror doar atunci cînd mi-a făcut complimentul că aparţin familiei eroilor noştri naţionali. Citez cu mulţămită acest compliment. Şi ce-a spus mai departe domnul procuror? Ne-a insultat episcopiile şi episcopii, ne-a calomniat consistoarele, ne-a batjocorit limba şi legea, a defăimat învăţătorii şi preoţii noştri, a dejosit poporul nostru, a vorbit cu dispreţ şi în ton plin de ură despre întemniţaţii cauzei noastre naţionale, ne-a defăimat inteligenţa şi cultura naţională şi ne-a insultat eroii naţionali, tradiţiunile noastre naţionale (...) Acum însă nici nu mă mai surprinde conţinutul rechizitoriului, fiindcă văd din nou adeverită vechea maximă psihologică: atunci cînd omul nu poate combate cu argumente, se apucă de armele calomniei şi înjură cît îl ţine gura! (...) În tot timpul existenţei sale (timp de 4 ani), ziarul „Dreptatea” a reprezentat (...) , gândirea, crezul şi idealul naţional al Românilor din statul ungar. (...) fondatorii sunt nevoiţi să sisteze – la finea anului 1897 – atât apariţia „Dreptăţii”, cât şi a ediţiei ei pentru popor „Foaia de Dumineca”.

În mesajul „Către cititori” din fruntea ultimului număr, mesagiu care e opera lui Alexandru Mocioni, se face un aspru rechizitoriu al politicei maghiare, şi al conducătorilor ei, cari punându-se „într-un contrast bizar” cu importanţa chestiunei naţionalităţilor „încă şi astăzi proclamă teoria”, că această chestiune vitală pentru Ungaria „nu este decât numai opera unor agitatori de profesiune”. (...) „Niciodată – zic – în tot periodul acesta, drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor peste tot, iar ale românilor îndeosebi, n’au fost atât de făţiş desconsiderate, atât de violent vătămate, ba chiar drepturi fundamentale constituţionale, ca dreptul de reuniune şi întrunire, n’au fost cu atâta necruţare confiscate – dar nici amărăciunea poporului român asupra acestei încătuşeri politice, n’a fost aşa de adâncă şi generală, ca astăzi”.

Aceste deosebiri naţionale, profunde şi neîmpăcate, împiedecă consolidarea internă şi dezvoltarea sănătoasă a statului, iar „în timpuri critice, grele, pot să devină fatale chiar pentru existenţa Ungariei” (...)

După încetarea apariţiei ziarului „Dreptatea” fruntaşii bănăţeni, partizani ai lui Alexandru Mocioni, înfiinţează organul naţional „Drapelul” ce apărea de 3 ori pe săptămână la Lugoj. Pus sub conducerea distinsului publicist Dr. Valeriu Branisce, expulzat din Bucovina, unde între timp redactase ziarul naţional „Patria” din Cernăuţi, „Drapelul” s’a bucurat, în tot timpul existenţei sale de 16 ani (1902 – 1918) de sprijinul moral şi material, al familiei Mocioni. Slujind marea cauză naţională în spiritul intransigent şi aristocratic al lui Alexandru Mocioni, deci cu toată cinstea, bărbăţia şi demnitatea şi fără a luneca pe terenul demagogiei şi al unei politici personale de rivalităţi şi resentimente, - şi acest ziar „Mocionist” a avut parte – bine înţeles – de persecuţiunile guvernului maghiar».

Stalian Vasilescu scria și despre activitatea lui Valeriu Branişte la ziarul politic şi cultural „Patria” (1897-1900): «Activitatea de la „Patria” va fi dusă de Branişte, în bună măsură, în condiţii de conspiraţie. Nefiind cetăţean austriac, el nu va putea să-şi treacă numele în dreptul funcţiei de director al gazetei, va trebui să se înscrie student la universitatea din Cernăuţi ca să deruteze poliţia care veşnic era pe urmele lui ... Va scrie şi va conduce „Patria” şi din sate moldoveneşti, unde se va refugia. Pînă la urmă, este expulzat din Bucovina. Ultimul număr al „Patriei” va apărea la 4 mai 1900. În articolul său de rămas-bun, Branişte se adresează astfel cititorilor săi: „Se împlinesc trei ani, de când noi, un grup de oameni tineri, am fondat acest ziar. Conduşi de ideea de a aşeza politica partidului nostru pe baze adevărat naţionale, am voit ceea ce trebuia să voiască fiecare român de bine, anume a salva neamul românesc pe acest pămînt al istoriei româneşti (...)». (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia