logo
2019-anul tribuniştilor (XVII): „să dee Mocioni!”
Marius HALMAGHI
1293 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XVII): „să dee Mocioni!”
primul mare compozitor român de sonate! - muzica de cameră şi Franz Liszt! - Marşul Funebru şi o Rapsodie Română!

Membrii familiei Mocioni au promovat şi sprijinit financiar constant cultura românească. În „Scrierile” sale, Vasile Pîrvan precizează că „vrednicii nobili de Mocioni sunt cei mai mari binefăcători în viaţă ai românilor de peste munţi. Doar în anul şcolar 1865/1866, Mocioneştii au întreţinut 36 de bursieri români la universităţile din Viena şi Budapesta, dintre aceştia Victor Babeş şi Coriolan Brediceanu atingând nivelul excelenţei.(...) Pe lîngă susţinerea, în exclusivitate, a ziarului „Albina”, Alexandru Mocioni a subvenţionat consistent şi revista „Luceafărul”, scoasă, începînd cu anul 1902, la Budapesta, de către un grup de studenţi români, în frunte cu Octavian Goga, Ioan Lupaş, Ioan Lepădat, Alexandru Ciura şi Octavian Tăslăuanu. Al. Mocioni a fost din tinereţe şi pînă la sfîrşitul vieţii sale patronul Societăţii „Petru Maior” din Budapesta. (...) Referindu-se la mecenatul Alexandru Mocioni, Valeriu Branişte îşi amintea că „de cîte ori, în avînturile noastre generoase, ne poticneam de ideea că nu sunt bani, era gata soluţia: să dee Mocioni!” (...) Pregătirile de constituire a „Societăţii pentru fondul de teatru român” au avut loc în 1870, în casa lui Alexandru Mocioni din Budapesta, el fiind ales vicepreşedinte, pentru ca în 1876 să fie ales preşedinte iar în 1882 să devină preşedinte de onoare pe viaţă. Cu cît zel a propagat Alexandru Mocioni interesele acestei societăţi, o dovedeşte nu numai faptul că s-a înscris în 1870 membru fondator cu considerabila sumă de 1850 florini, vărsată integral imediat, ci şi următorul incident, caracteristic, publicat de Iosif Vulcan: „Alexandru Mocioni se afla la masa de şah în Casina naţională din Buda-Pesta, cînd s-a apropiat de dînsul Contele Teodor Andrássy, fratele mai mare al fostului Ministru de interne, cu lista de subscriere pentru teatrul maghiar. Alexandru Mocioni desfăcînd lista a zis: -Subscriu bucuros o sumă cît mai mare, dar cu o condiţie: să subscrii şi tu aceeaş sumă pe lista mea! - Mă rog, cu plăcere, răspunse Teodor Andrássy. Atunci scoate Alexandru Mocioni lista pentru Societatea de teatru român şi o predă lui Andrássy. Acesta priveşte lung şi după ce înţelege despre ce este vorba, zice: -Să mă ierţi, dar aceasta eu nu o pot subscrie!

-Regret – răspunse Alexandru Mocioni – atunci nici eu nu sunt în situaţia de a subscrie pe lista ta.”

Gestul suprem de filantrop al lui Alexandru Mocioni a fost înfiinţarea, în 1872, a Băncii Albina din Sibiu, căreia – împreună cu unchiul său Antoniu – i-a asigurat din averea lui capitalul social de 300.000 de florini şi a condus-o pînă în mai 1874. Dar activitatea lui pe tărîm cultural a fost deosebit de intensă mai ales între anii 1901-1905, cînd Alexandru Mocioni a fost ales în unanimitate şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al ASTREI. Atunci s-a construit muzeul ASTRA de la Sibiu, tot atunci s-a pus la punct biblioteca, (...) Alexandru împreună cu vărul său, Zeno, a dăruit 24.000 de coroane pentru realizarea muzeului acestei instituţii.(...) Ales ca preşedinte al ei prin aclamaţie, în 1901, în adunarea generală ţinută la Oraviţa, în 1902, şi-a definit concis concepţia sa despre cultura românească şi despre misiunea ei.

„Fireşte, numai cultura adevărată are această putere conservatoare, iar cultura adevărată nu poate fi alta, decît numai şi numai naţională ... şi precum caracterul naţional se manifestă în limbă, în modul de gîndire şi simţire, în datinile şi moravurile, în tradiţiunile şi idealurile naţionale, în poezia şi industria naţională, în portul naţional şi în altele, aşa şi cultura naţională are să îmbrăţişeze întreaga viaţă naţională în toate manifestaţiunile ei. Ea are să conserve, să cultive şi unde e trebuinţă să mobilizeze toate elementele naţionale ale vieţii poporului. Ea are să dezvolte conştiinţa naţională, baza culturii naţionale, sentimentul religios, baza moralităţii; patriotismul, baza virtuţilor cetăţeneşti, spiritul economic, baza prosperării naţionale, simţul estetic, baza nobleţei inimii, cu un cuvînt, cultura naţională are să dezlege toate puterile latente ale poporului, ca astfel să fie asigurată, în bunul tuturor pericolelor ameninţătoare, existenţa naţională a poporului român din Ungaria”.(...) Alexandru Mocioni a fost şi un bun compozitor şi un pianist desăvîrşit. (...) Compoziţiile lui au fost publicate la Viena şi avem informaţii sigure că, cel puţin o lucrare, (Marşul Funebru, scris în memoria mamei sale), a fost înregistrată pe placă de gramofon.(...) A studiat pianul şi violoncelul cu cei mai renumiţi profesori de la Budapesta şi de la Viena, iar de Franz Liszt l-a legat o prietenie puternică. (...) Alexandru Mocioni s-a stabilit în 1890, cînd s-a căsătorit cu văduva Elena Mocioni de Foen, la conacul solitar de Birchiş, unde a mutat şi o parte din bibliotecă. Din păcate, de aici s-a păstrat doar o parte infimă din scrierile sale (inclusiv muzicale), restul manuscriselor, documentelor, scrisoarilor şi întreaga bibliotecă au ars, odată cu conacul, în 1918. (...) Dacă în planul istoriografiei politice, Alexandru Mocioni a fost considerat unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român din Banat, Ungaria şi Transilvania şi, alături de Aurel C. Popovici, doctrinarul ideii naţionale a românilor transilvăneni, pe plan muzical, Alexandru Mocioni a fost cu siguranţă un întemeietor. Alexandru Mocioni este primul mare compozitor român de sonate pentru violoncel şi unul din întemeietorii muzicii de cameră din spaţiul etnic românesc. Că aceste lucruri se petreceau la Budapesta sau la Viena, este cu atît mai valoros din punctul nostru de vedere, cu cît Alexandru Mocioni face parte din primele generaţii de elite intelectuale româneşti, pe care Andrei Şaguna sau Simion Bărnuţiu doreau să le vadă cît mai repede ridicate din rîndul românilor ardeleni, pentru apărarea drepturilor naţionale, serios ameninţate în monarhia dualistă. Rămîn înscrise cu litere de aur în paginile istoriei naţionale cuvintele pe care Alexandru Mocioni le-a rostit în vremea în care a fost preşedintele ASTREI: „Astfel, domnilor, lupta pentru cultură este luptă pentru existenţă naţională”». 

Un capitol aparte în viaţa politică a familiei Mocioni l-a reprezentat cotidianul sibian „Tribuna”.

Pentru a cunoaşte implicarea în sprijinul şi salvarea acestei publicaţii reproducem din „Monografia familiei Mocioni”:

«Pentru salvarea ei, şi a institutului tipografic din Sibiu, din criza materială care le ameninţa existenţa, Alexandru Mocioni, împreună cu fratele său Eugen şi vărul său Zeno, contribuiră cu ajutoare considerabile, Alexandru e ales chiar membru în consiliu de administraţie al institutului tipografic care edita „Tribuna”. După conferinţa din toamna anului 1890, ziarul „Tribuna” începe o campanie vehementă contra comitetului central al partidului, pe motiv că nu e destul de activ. Îndeosebi atacurile pătimaşe se îndreptară contra preşedintelui partidului, Vincenţiu Babeş (1887-1892), fruntaşul luptător bănăţean şi contra amicilor lui politici, a „mocioneştilor” a căror atitudine politică era presentată opiniunii publice române ca potrivnică intereselor naţionale». Despre lupta pentru controlul presei româneşti din Transilvania, a relatat  chiar Ioan Slavici, directorul fondator al „Tribunei”: «Nu mai sunt acum nici eu om tânăr – scrie Slavici, în 8 nov., memorandistului Dimitrie Comşa – şi mi-ar fi greu să încep încă odată în vieaţa mea o luptă ca cea purtată contra d-lor Mocsony, Cosma şi Babeş: nu mă sperii însă nici de gândul acesta, când vorba e să apăr pe cea mai scumpă din creaţiunile mele - adică pe „Tribuna” (Mici studii istorice, „Telegraful Român”, nr. 73/1933)».





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia