Tribuna
brukenthal museum
2019-anul tribuniştilor (XL):
Marius HALMAGHI
3518 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XL):
despre tribunistul slovac Gustav Augustini - Aradul centru politic al luptei naţionale - funcţia naţională a culturii: rolul unificator?

Continuăm reproducerea unor pasaje semnificative din lucrarea „Aradul centru politic al luptei naţionale din perioada dualismului (1867-1918)”: «Imaginea despre cultura română era întregită cu informaţii despre instituţiile culturale care activau în România, dar care avea colaboratori destoinici şi în părţile Aradului: Academia Română, Liga Culturală, Societatea Steaua, Societatea de Silvicultură, Societatea geografică română, Ateneul Român. Difuzarea unor informaţii culturale atît de variate oglindea concepţia redactorilor ziarului despre unitatea culturii române, a cărei funcţie naţională era de a fi „pavăza cea mai bine venită, cînd e vorba de tentaţiuni ce tind să spargă corpul unui popor”. I. Slavici considera că unitatea spirituală a poporului român se bazează pe psihologia sa şi pe unitatea culturii, în a cărei realizare oamenii de artă, litere şi ştiinţă ca şi revistele literare au jucat un rol unificator. Întărirea alianţei naţionalităţilor asuprite din Imperiul habsburgic a constituit un obiectiv urmărit de „Tribuna” în activitatea sa de formare a opiniei publice. În imperiu, românii nu erau singuri asupriţi şi era firesc ca ei să caute stabilirea unei alianţe de luptă cu sîrbii şi slovacii ... ziarul a afirmat ca un principiu fundamental de activitate politică întărirea alianţei lor, ... o realitate după Congresul naţionalităţilor. Gustav Augustini, unul dintre redactorii „Tribunei Poporului”, simboliza spiritul de cooperare a celor trei naţionalităţi, care s-a afirmat în marile bătălii electorale de după reluarea activismului politic. ...».

Publicistul slovac Gustav Augustini (1851-1900) s-a născut la Liptovsky Svary Mikulas (n.r.: Liptau, în nordul Slovaciei), activând în lupta politică slovacă, încă de pe băncile Universităţii din Praga; după 6 luni de închisoare, este obligat să părăsească Praga, alegând Bucureştiul, unde va sta 11 ani. Despre activitatea lui Gustav Augustini în Transilvania şi Banat va scrie secretarul Desp. „Astra” Arad, Octavian Lupaş, în revista „Înnoirea” (nr. 9 din 15 ianuarie 1938, director Tiberiu Vuia): «În toamna anului 1892, Grigore Brătianu, preşedintele Ligii Culturale, îl recomandă lui E. Brote, directorul „Tribunei”, spre a-l angaja colaborator la acest ziar. Vlăstar al unui neam prigonit, Gustav Augustini era convins de identitatea de interese a naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi înţelegea să se sacrifice pentru idealul comun al acestora. Prin articole pline de însufleţire, răspândite în ziarele române şi slovace; prin vorbiri avântate, rostite în conferinţele noastre naţionale; prin sfaturi înţelepte, date la diferite consfătuiri politice interne, Gustav Augustini a clarificat, în glorioasa epocă a Memorandului, multe chestiuni importante privitoare la atitudinea naţionalităţilor şi a reuşit să înfrăţească raporturile dintre noi şi slovaci. Scrisul lui G. Augustini era violent, precum îi era şi temperamentul, şi avea un pronunţat caracter antisemit. El făcea responsabili pe evrei de toate infamiile cese săvârşeau împotriva naţionalităţilor. Se spune pe drept cuvânt că, prin intrarea lui Gustav Augustini în presa românească din Ardeal, s’a înăsprit în mod simţitor curentul antisemit dintrânsa. Părăsind „Tribuna” din Sibiu, Gustav Augustini intră în redacţia ziarului „Tribuna Poporului” din Arad, de sub direcţia lui Ioan Russu Şirianu. În 1898, pune bazele unui ziar slovac la Rosemberg. Încurând revine însă la Arad, unde avea strânse legături de prietenie cu Ioan Russu Şirianu, V. Mangra, V. Goldiş şi Ilarie Chendi. Peste un an, istovit de durerile unei boli incurabile, Gustav Augustini pleacă la un frate de al său din Budapesta, pentru ca în cele din urmă să se reîntoarcă iarăşi la Arad, mărturisind că numai în cercul prietenos al românilor de aici se simte bine. Copleşit de melancolie, el, îşi tânguia acum durerea prin aceste versuri ale poporului nostru:

„Sărmana inima mea,/ De-ar vedea-o cineva,/ Ar sta’n loc şi s’ar mira,/ Cum mai pot călca iarba.”

În dimineaţa zilei de 1/13 Febr. 1900, frânt de suferinţe, Gustav Augustini îşi trage un glonte, în timp ce stătea întins pe canapea, în locuinţa sa de pe fosta stradă Aulich. Aşa s’a pus capăt unei vieţi frământate de luptător pentru libertate, la mormântul căruia veniau din mari depărtări doi brazi, trimişi de o soră îndurerată, spre a străjui amintirea unui frate fără de noroc, plecat în pribegie pentru cauza neamului său. În scrisoarea de adio, lăsată lui V. Mangra, Gustav Augustini cerea prietenilor să-l înmormânteze după legea românească, făcându-i un „locaş” în cimitirul din Arad. Atât ni-a cerut numai pentru tot binele ce ni a făcut. În 1901, aflându-i mormântul în paragină, Vasile Goldiş lansează un apel către publicul românesc, pentru a contribui la ridicarea unei cruci la căpătâiul „fratelui slovac”. Subscripţiile au fost atât de numeroase încât redacţia ziarului s’a văzut nevoită să înceteze a mai publica numele subscriitorilor, pentru a nu atrage atenţia autorităţilor ungureşti, care ar fi văzut în această afluenţă de subscrieri un act subversiv».

Din puţinele informaţii - găzduite de site-urile web-, aflăm că mormântul marelui ziarist slovac tribunist este dispărut, fiind amintit în cimitirul „Pomenirea” din cartierul arădean „Pârneava” (vechiul cartier românesc Walachei). Este posibil?

În 2007 a apărut lucrarea „Gustav Augustini – ziarist la Tribuna Poporului din Arad 1898 – 1900”, având un studiu introductiv şi articole culese de reputatul istoric şi cercetător dr. Gelu Neamţu (1939-2017). Dintr-o prezentare a lucrării reproducem un pasaj edificator: «G. Augustini debutase în publicistica din regatul României, trecând Carpaţii în 1893, ca emisar al Ligii Culturale în redacţia „Tribunei” sibiene, într-un moment în care eşecul acţiuni memorandiste impusese românilor ardeleni apropierea de naţionalităţile nemaghiare. A activat aici până în vara anului 1897, fiind unul dintre puţinii „vechi tribunişti” care a supravieţuit crizei din 1895 -1896, după alte câteva încercări de angajare, ajunge la Arad, unde în redacţia „Tribunei Poporului” se alătură vechilor colegi de la Sibiu: Ioan Russu-Şirianu şi Vasile Mangra. (...) Bineînţeles că firul roşu al articolelor lui G. Augustini a fost reprezentat de ideea solidarităţii naţionalităţilor, principala preocupare (la nivel declarativ) a mişcărilor naţionale română, sârbă şi slovacă în perioada postmemorandistă.

Fie că aduce în atenţia cititorilor procesele slovacilor, fie că se referă la mişcarea culturală a naţionalităţilor, fie că analizează legislaţia şi atitudinea guvernului budapestan faţă de naţionalităţi, tribunistul revine constant la necesitatea acţiunii conjugate, ca singura replică viabilă dată presiunii maghiare. Alte tematici preferate sunt: chestiunile de politică internă a Dublei Monarhii (cu deosebire detaliile prelungirii pactului dualist), cele economico-sociale şi, mai puţin numeroase dar la fel de acide, consideraţiile pe marginea crizei interne a Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria (Mici de suflet, mari de patimi)».

Prin crestomaţia marelui profesor clujean, toţi cei interesaţi de trecutul şi atmosfera politică a sfârşitului de  sec. XIX pot descoperi „o figură interesantă a ziaristicii româneşti de altădată: slovacul Gustav Augustini”.

Despre epoca aceasta ne relata marele tribunist Sever Bocu, într-unul din celebrele lui discursuri (23 ian.1938 în Palatul Cultural din Arad, cu prilejul comemorării lui G. Augustini, publicat în „Vestul”, an. VIII, 1938): «Ziaristica ardeleană şi bănăţeană dinainte de război” ... Epoca lui Augustini, atât la Sibiu, cât şi la Arad, n’a fost o epocă de mare vizibilitate istorică

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia