Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
2019 - anul tribuniştilor (XII):
Marius HALMAGHI
2211 vizualizari
2019 - anul tribuniştilor (XII):
bancherul regilor şi podul cu lanţuri - aventura central-europeană a aromânilor în Imperiul Habsburgic – Valahii, binefăcătorii elenismului!

Despre sosirea aromânilor în centrul Europei, în sec. al XVIII-lea, după începutul distrugerii oraşului Moscopole, aflăm de la Pouqueville care relata (după consultarea arhivei consulilor Franţei din Epir), evoluția relațiilor comerciale cu ale negustorilor aromâni: «„Negustorii francezi au conceput proiectul de a forma un antrepozit la Metsovo, în Pind. Instalaţi astfel în mijlocul vlahilor din această regiune, ei n-au întârziat să le inspire o încredere atât de mare, încât aceştia n-au mai vrut să trateze decât cu ei (cu francezii) expedierea stofelor lor în străinătate. De atunci, de la contactul cu megalovlahiţii (locuitorii Vlahiei Mari din Tesalia) şi ianioţii (locuitorii Ianinei), datează obiceiul ca drapelul nostru să fluture pe  navele transportând mărfurile pe care ei le expediau la Messina, Ancona, Raguza, Trieste şi până în Sardinia”. Dacă Italia şi mai ales Veneţia constituie principala direcţie a comerţului aromân în secolul al XVII-lea şi începutul celui următor, întâlnim menţiuni de caravane care mergeau pe uscat în Germania şi în Austria. Exporturile vlahilor constau în lână şi ţesături din lână (...), la care se adăugau pielăriile (...), mătăsurile, muslinele, apoi smoală, cafea, ceară, tutun şi ulei. Importurile constau mai ales din ţesături fine: postav, catifea, brocatelle, mătăsuri, obiecte din sticlă, majolică, hârtie, cărţi, arme, metale, indigo, zahăr, lemn din Brazilia. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea asistăm la o schimbare spectaculoasă a direcţiilor comerţului aromânilor şi levantinilor în general. Noile taxe vamale fixate de Veneţia asupra importurilor din Imperiul Otoman au dus la ruina mai multor case de comerţ din Moschopole, Siatişte, Ohrida şi Molovişte. În consecinţă, aceşti comercianţi s-au decis să avandoneze comerţul maritim cu Durazzo şi au inaugurat o nouă direcţie pe cale terestră spre Belgrad, Ungaria, Austria şi Germania. Acolo se află, după 1750-1760, începutul aventurii central-europene a aromânilor în Imperiul Habsburgic, (...) ».

Istoricul Neagu Djuvara dezvăluie ascensiunea unor mari familii de aromâni care au cunoscut o ascensiune spectaculoasă în imperiu şi care au avut o influenţă considerabilă la curtea imperială vieneză, explicându-se astfel sprijinul pe care aromânii l-au avut din partea împăraţilor Austriei. În lucrarea „Aromânii-Istorie. Limbă. Destin.”(1996), Djuvara prezintă familia Sina, baronul Gheorghe Simeon de Sina, cunoscut şi ca Georg Simon Freiherr Sina von Hodos und Kisdia, fiind unul din cei mai renumiţi bancheri din Austria, considerat cel mai bogat om din imperiu, după Rothschild. Reproducem: «Pentru Sina ca şi pentru Rothschild, „marele salt înainte” pare să fi fost Blocusul continental impus de Napoleon sau mai bine zis arta de a ocoli blocusul. Sina şi alţi negustori aromâni obţinuseră atunci de la Pasvan-Oglu, şef de bandă devenit paşa din Vidin, dreptul de a tranzita bumbac din Turcia spre Austria, realizând mari beneficii. Celălalt potentat din Balcani, Ali Paşa din Ianina, apare de asemenea ca un partener privilegiat al lui Simon Sina. Chiar s-a insinuat că şi-ar fi însuşit fondurile secrete ale paşei după căderea şi execuţia lui. Fiul lui Simon, George Simon Sina a fost admis în 1818, de împăratul Franz I, în nobilimea ungară după ce a achiziţionat două mari domenii ungare. În 1822 a fost făcut baron. Ascensiunea acestei familii îşi atinge apogeul la a treia generaţie, cu cel de al doilea fiu al lui George Simon Sina, Simon George (Viena 1810-1876) care era deţinător al uneia dintre cele mai mari averi din Europa. Intrat în 1836 în Camera Magnaţilor din Ungaria, el poseda la sfârşitul vieţii sale, în statele Habsburgilor şi în Ţara Românească, 99 de domenii, totalizând peste 100.000 de hectare. În domeniul bancar, îl găsim apropiat de cabinetul din Skt. Petersburg, împotriva Rothschild-ilor. La Budapesta, el este acela care a finanţat construirea podului suspendat pe Dunăre care poate fi văzut şi astăzi. A făcut donaţii Academiei Ungare de Ştiinţe şi Conservatorului din Budapesta. Nu şi-a uitat patria de origine, devenită regatul Greciei. Între altele, el înfiinţează, dotându-le bogat, Observatorul şi Academia din Atena (aproape de Academie – clădire neoclasică construită de Hansen, vienez de origine daneză – una din străzile din centrul Atenei poartă azi numele său). Recunoscătoare, Grecia îl numeşte ministrul său la Viena, München şi Berlin. Această generozitate faţă de Grecia, familia Sina o împarte de fapt cu alte familii bogate de origine aromână. De pildă familia Averoff, pentru a nu uita decât pe cea mai ilustră. Aceasta l-a determinat pe Victor Bérard, celebrul profesor de la „École des Sciences Politiques” din Paris să spună” „Valahii au fost, de 50 de ani, binefăcătorii elenismului. Aproape toate monumentele din Atena, Academia, Observatorul, Polytechnion, etc, au fost construite de valahi. Aproape toţi donatorii celebri, ale căror donaţii şi cadouri au sprijinit statul şi comunităţile greceşti, sunt de rasă valahă: baronul Sina este un valah din Moskopolis; Dunbas e valah din Mikuliţa; Tuşiţă, Sturnari, Averoff sunt valahi din Meţovo”(Bérard, 1897: 239-240). Rămas fără descendenţă masculină, Simon George Sina va viza, cel puţin, foarte sus pentru cele patru fiice ale sale: va căsători două dintre ele cu coborâtori din domni fanarioţi – un Ipsilanti şi un Mavrocordat -, a treia fiică, cu purtătorul unui mare nume austriac, contele de Wimpffen; în fine, ultima dintre fete, cu ducele de Castries, şi aceasta va deveni astfel cumnata unui viitor preşedinte al Republicii Franceze, mareşalul de Mac-Mahon! Aceşti gineri de familii atât de înalte au avut grija – cel puţin cei doi occidentali – să risipească cât ai bate din palme superba zestre a soţiilor lor.»

Când vizitaţi Bupadesta vizitaţi „Podul cu lanţuri” sau podul „Széchenyi”; considerat una din minunile ingineriei în 1849, el a primit numele contelui István Széchenyi”, iniţiatorul construcţiei, Gheorghe Sina, supranumit „bancherul regilor”, fiind omagiat -  prin cele două mari basoreliefuri de aramă aplicate pe pilonii de la capetele podului – pentru finanţarea podului şi extinderea proiectului din fondurile lui personale. Podul este apreciat ca un simbol al emancipării naţionale şi al progresului, fiind considerat unui din cele mai frumoase monumente industriale ale Europei.

Câţi unguri şi români știu că acest pod este prima legătură permanentă dintre vestul și estul capitalei? Știați că prin realizarea acestui pod s-a rezolvat trecerea Dunării cu bacul între Pesta, care era dominată economic şi social – în sec. XIX-lea - de comunitatea macedo-românilor ( prin familiile Sina, Grabovschi, Gojdu şi altele) şi Buda - oraşul de pe malul vestic al Dunării, care din evul mediu şi până în secolul al XIX-lea era populat, în principal, de meşteşugari germani?

Din aceleaşi generaţii de aromâni, în 1805 s-a născut la Rudăria, viitorul jurist şi profesor de filozofie, revoluţionarul  Eftimie Murgu, tatăl său fiind Simu Murgu, ofiţer în regimentul român de graniţă, iar mama Sumbria Pungilă, originară tot dintr-o comună grănicerească. După „şcoala trivială” la Caransebeş şi liceul piariştilor din Seghedin - unde i-a avut colegi pe Damaschin Bojincă şi pe viitorul patriarh sârb revoluţionar Rajasics -  în perioada 1826-1832, îl găsim la Budapesta, unde ia diploma de avocat, iar în 1834 doctoratul în drept.

Nu trebuie neglijat că în timpul studiilor a fost instructorul contelui Eszterházy P. în timpul călătoriilor de studii în Anglia, Franţa, Germania şi Italia, el cunoscând limbile ţărilor vizitate! 

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Respect Construct

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia