Tribuna
Astra film
2019-anul tribuniştilor (VI):
Marius HALMAGHI
2230 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (VI):
Napoleon, Cuza şi Andrei Şaguna, trei uriaşi luptători - în Austria nimic nu e durabil - n’a fost politician al frazei, nici unul dintre acei idealişti!

 

Continuăm reproducerea după scrierea tribunistului Ioan Lupaş din lucrarea „Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna. Scriere comemorativă” (după articolul „Andreas Freiherr von Schaguna” apărut în revista „Siebenbürgisch-Deutsches Wochenblatt” nr. 27 din 2 iulie 1873): «N’a fost un politician al frazei, nici unul dintre acei idealişti, cari prin puterea covârşitoare a entuziasmului şi a cuvântului cuceritor voesc să mişte munţii din loc şi să schimbe cursul râurilor, ci lui îi plăcea să rămână totdeauna pe tărâmul împrejurărilor reale şi să-şi facă seama cu ele. Observând de timpuriu, că în Austria nimic nu e durabil, ci totul e supus schimbărilor necontenite, s’a ferit de nebunia de a se ţinea strîns de un singur sistem politic, şi aducându-şi totdeauna la timp potrivit aminte de cuvântul cântăreţului roman: „impavidum ferient ruinae”, ca un bărbat de stat prevăzător a putut să se bucure, pe lângă toate schimbările vremii, totdeauna de rezultate îmbelşugate, ceeace la puţini muritori le este dat (...) Ce depărtare dela bietul episcop „valah” din 1846, a cărui naţiune şi biserică erau numai „tolerate” în Ardeal, până la membrul casei magnaţilor, şi între aceste două puncte extreme: bărbatul de încredere al senatului imperial înmulţit din Viena, deputatul Săliştei la dieta din Sibiiu şi membru pe vieaţă al senatului austriac! (...) Pretinii şi duşmanii marelui bărbat, - a cărui statură înaltă, impunătoare, cu privirea-i ageră şi barba undulătoare nu o va uita curând celce a văzut-o vreodată – vor fi cu toţi de aceeaş părere, că numele lui Şaguna însemnează o nouă epocă în vieaţa poporului român şi a bisericii orientale».

La numai 65 de ani, mitropolitul românilor din Ardeal trecea la cele veşnice, încheindu-se o epocă de glorie a ortodoxiei din Transilvania, acesteia recunoscându-i-se prestigiul în întreaga creştinătate europeană a imperiului austro-ungar. Prezentăm reproducerea unui articol apărut în „Aurora Craiovei”: «”Anul 1873 fu anul lacrimilor. Napoleon, Cuza şi Andreiu Şaguna în jumătatea acestui an trecură la eternitate: trei uriaşi luptători pentru Români şi românism. La trecerea lor din acestă lume lacrimile au curs şi curg dela Tisa şi până la Marea Neagră”. Reproducând şi „Tel. Român” aceste păreri, ziarul săsesc scriu un articol sub titlul „Napoleon III. Cuza şi Şaguna” mirându-se cum a ajuns acesta din urmă „în societatea exmonarhilor şi expotentaţilor”. După părerea ziarului sibiian, care face nedreptate lui Cuza, meritele lui Şaguna pentru românism sunt cu mult mai însemnate decât ale celorlalţi doi, îndeosebi decât ale lui Napoleon al III-lea, căci: „Şaguna n’a folosit niciodată pe Români ca mijloc pentru propriile sale scopuri de înstăpânire, ci s’a nizuit, în măsura puterilor sale, a răspândi civilizaţia între Români. Şi celce a luptat pentru o asemenea idee, este în mai mare măsură binefăcătorul Românilor şi al românismului, decât celce a înjosit pe Români la nişte unelte ale puterii sale şi ale unei politici ambiţioase. (notă: „Schaguna hat die Romänen nie als Mittel für den Zweck der Herrschsucht benützt” – „Hermannstädter Zeitung, nr. 183 din 6 august 1873). După un cuvânt al lui Goethe, om mare este acela care la vârsta înaintată a bărbăţiei îşi vede realizat idealul tinereţelor sale. În acest sens de sigur şi Şaguna trebue socotit printre cei mai mari bărbaţi ai istoriei noastre naţionale, fiindcă la 1864, după aproape două decenii de lupte şi stăruinţi nepregetate, îşi văzu cu ochii visul, idealul tinereţelor sale: emanciparea bisericei române de sub ierarhia sârbească. Şi mai mult decât atât! Prin necurmata sa activitate şi iscusinţă a reuşit a câştiga pe seama bisericii, emancipate de sub jugul sârbesc, autonomia şi a-i da o trainică organizaţie naţională, care ni-l prezintă pe alcătuitorul ei înţelept întru toate asemenea marilor legislatori. De aceea e justă părerea, că „de ar fi să întrunim într’un mănunchiu figurile alese ale istoriei poporului românesc, alături cu voivozii „dătători de legi şi datini”, ar trebui neapărat să aşezăm şi pe Şaguna”...»

Ioan Slavici - viitorul fondator al Tribunei (în 1884) - îşi prezenta opiniile cu privire la organizarea bisericii făcută de marele ierarh pentru biserica română ortodoxă din Ardeal (după un articol din „Convorbiri Literare” din 1880): «S’a zis adeseori, că mitropolitul Andreiu a reformat biserica orientală. Se poate: în tot cazul această reformaţiune a fost săvârşită cu atâta înţelepciune, încât ea s’a putut petrece pe nesimţite şi fără de a face să se ivească cea mai mică desbinare între creştini. Fără îndoială biserica orientală din Ardeal e organizată pe temeliile rezultate din o deosebită concepţie a religiei creştineşti. Din început el a simţit, că aşa cum era organizată, biserica orientală nu mai are vitalitate: trebuia dar să-i schimbe organizaţia potrivit cu interesele credincioşilor ... Om bun şi plin de iubire, cum era, el a căutat în oameni partea cea bună şi pe aceasta a voit să întemeieze vecinica legătură între dânşii. Pe când în vieaţa publică el avea totdeauna răutatea oamenilor în vedere şi nu se răzima decât pe identitatea de interese; în biserică el a pus mai presus de toate principiul: dacă nu este iubire între oameni, nu mai poate să se stabilească nici o legătură între dânşii ... El le-a venit Ardelenilor ca un om trimis dela Dumnezeu, şi Ardelenii au cunoscut, că s’a ivit un Mesia în mijlocul lor, pentrucă veacurile îndelungate le-au dat învăţătura, că dacă ei nu se vor iubi între dânşii, nu vor găsi în lume, decât ură şi prigonire. Aşa a fost mitropolitul Andreiu Şaguna, acest „baron din graţia împăratului – cum scrie N. Iorga – şi din mila lui Dumnezeu unul din marii binefăcători ai naţiunii sale ... Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui cu ochii străbătători şi larga barbă răsfirată e în mintea tuturora, şi în conştiinţa generală a întrat faptul definitiv, că acest maiestos bătrân a fost de pe scaunul său de arhiereu, ca de pe un tron de rege, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremilor, cărora nu li-s’a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui. Cât se va vorbi limba noastră pe cealaltă clină a munţilor părinţi, Ardeleanul de legea Răsăritului – şi poate mâne şi cel unit cu Roma – va ţinea minte acest fapt. (notă: Nicolae Iorga „Andreiu Şaguna” în revista „Sămănătorul”, anul II, nr. 50 din 14 decemvrie 1904)».

Ioan Lupaş prezintă personalitatea mitropolitului Şaguna în galeria marilor arhierei care s-au remarcat în istoria românilor: «Învăţătură bisericească şi profană; cultură vastă, câştigată în atâţia ani lungi de călugărie harnică şi trează; spirit de jertfă, din care au răsărit spre binele neamului şi bisericii noastre, roade atât de îmbelşugate; fapte şi îndrumări culturale de o epocală importanţă, şi idei înaintate, cum la puţini dintre contimporani se vor găsi – toate acestea într’o armonioasă îmbrăţişare, constituesc individualitatea lui Şaguna. Ar fi însă o lacună, dacă am lăsa neamintită şi o altă calitate însemnată a lui: destoinicia de diplomat şi „om politic din creştet până în tălpi” (notă: Mihai Eminescu: „Scrieri politice şi literare”), cum nu ştim să mai fi fost vreunul printre căpeteniile noastre bisericeşti. Dimpotrivă se ştie, că vieaţa contemplativă şi traiul monahicesc din mănăstiri pe mulţi chiar dintre cei mai buni, i-a făcut neînţelegători pentru lucrurile lumeşti şi „politiceşti”. Îmbrăcând rasa călugărească, puţini au reuşit a rămânea orientaţi asupra fluctuaţiilor lumii din afară, şi a nu se poticni, când era să păşească pe cărările de labirint ale vieţii politice.»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia