Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
2019-anul tribuniştilor (V):
Marius HALMAGHI
1706 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (V):
şi fără el, unde am sta azi? - catolicismul dominant ... ne-a smuls destule talente, lăsându-ne orfani ... - în arsenalul minţii ... a făurit armele!

Continuăm reproducerea din lucrarea "Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna. Scriere comemorativă" (1909), prin prezentarea făcută de tribunistul Ioan Lupaş, a importantului moment din viaţa tânărului Andrei Şaguna: "Tocmai la începutul studiilor sale universitare a făcut şi el un pas însemnat, pe care îl făcuse la 1822 fratele său Avreta, la vârsta de 19 ani. Ca ascultător de filozofie în anul I, la 9 zile, după ce a împlinit vârsta legală de 18 ani, s'a întors şi el în sânul bisericei strămoşeşti, dând o declaraţie foarte cate­gorică, în care spune, că studiind cu succes eminent în gimnaziile regeşti din Mişcolţ şi Pesta, şi ocu­pându-se în mod sârgu­incios cu studiul religiunii, cunoaşte din fir în păr principiile religiei romano-catolice, cu toate aceste "convingerea intimă sau inspiraţia" lui îl îndeamnă, să urmeze sfintele precepte ale bisericei gr.-orientale. A­ceasta e cea mai fermă hotărîre a lui, şi fiindcă din studiul religiunii a obţinut nota eminent, se roagă a fi dispensat de obişnuitul examen, de 6 săptămâni, prevăzut în lege, pe care în cazul de faţă îl află de prisos. Aici se curmă un început de dramă familiară, care îngrozise atât de mult între anii 1814-16 inima Anas­tasiei Şaguna şi o va fi sbuciumat şi mai târziu, în toată curgerea celor 10 ani, cât şi-a ştiut pe Anastasiu al său ca fiind, oficial, de altă lege decât dânsa. Trebue fixat aici meritul deosebit al acestei femei, pe care nea­mul românesc şi biserica noastră, în chip de recu­noştinţă, va trebui s'o aşeze de aici înainte în şirul celor mai luminoase icoane de femei şi mame românce, din trecut. Împreună cu a aces­tora şi amintirea ei trebue păstrată şi venerată cu sfinţenie. Căci fără rolul ei de veghe neadormită, de înger păzitor, e întrebare, dacă biserica noastră ar fi putut să aibă între cârmuitorii săi un mitropolit ca Şaguna. S'ar fi putut prea lesne, să-l pier­dem pentru totdeauna, dupăce era trecut din copilărie la catolicismul dominant, care în decursul atâtor secole ne-a luat tot ce am avut mai de valoare,           ne-a smuls destule talente, lăsându-ne orfani de ceice prin iscusinţa minţii lor ar fi putut să dea traiului nostru chinuit din trecut forma superioară a unei vieţi su­fleteşti mai desvoltate. Ar fi fost pentru catolici un câştig însemnat de sigur, dar pentru noi o nespusă pier­dere, dacă o soartă vitregă ar fi voit, să le dăm şi această preţioasă contribuţie, pe care voiră să ne-o smulgă cu sila în persoana lui Şaguna. Şi fără el, unde am sta azi? Se întunecă gândul la această întrebare.

Amintirea recunoscătoare va trebui deci să pună icoana Anastasiei alături ori chiar mai presus de a vestitei Doamne Despina, soţia lui Neagoe Basarab, căci dacă aceasta a fost creştină bună şi mamă duioasă, tot ase­menea era şi Anastasia. Dacă legenda ne spune despre Despina, că sen­timentul ei religios era atât de adânc şi puternic, încât a fost în stare a se lipsi de toate scumpeturile sale, ca să facă posibilă punerea sub coperiş a mănăstirii dela Argeş, în schimb despre Anastasia faptele ei şi mărturiile istorice ne dau cea mai frumoasă şi sigură dovadă, că şi-a jertfit toată tihna vieţii, şi-a pus tot sufletul, ca să salveze pe sama bisericei române pe fiul său, care avea să înceapă şi să ducă la bun sfârşit opera de organizare şi desrobire a acestei bise­rici şi a credincioşilor ei, încătuşaţi de veacuri."

Istoricul Nicolae Iorga scria: "Doamnele veacului al XVI-lea ştiu să lupte pentru domnie, să poruncească oştilor, să pedepsească duşmanii, să cârmuiască ţara şi să judece. Doamna se amestecă în toate şi, când domnul cade, ea e gata să joace rolul lui, aşa cum s-a întâmplat cu Despina lui Neagoe, Elena lui Petru Rareş, Chiajna lui Mircea Ciobanul, Ruxandra Lăpuş­neanului". Pentru toţi cititorii Tribunei, amintim că celebrul monument de arhitectură de la Curtea de Argeş - ales de regele Carol I ca necropolă pentru familia regală a României - a fost ctitorit de doamna Despina şi Neagoe Basarab, ei lăsându-ne o moştenire importantă în domeniul artelor! Amintim că doamna Despina Elena (cca. 1487-30 ian. 1554) a fost fata lui Ioan Brancovici al Serbiei, unchiul ei fiind mitropolitul Maxim (născut Gheorghe Brancovici); în 1505, ea se căsătoreşte cu Neagoe Basarab domnitorul Ţării Româneşti, cu care a avut şase copii. Viaţa doam­nei Despina a cunoscut un destin tragic, după moartea lui Neagoe Basarab (1521), refugiindu-se cu două dintre  fiice - Stana şi Ruxanda - la Sibiu, pentru a duce o viaţă liniştită, sub ocrotirea regelui Ungariei. După o mică perioadă când a încercat să revină în Bucureşti, doamna Despina se călugăreşte - sub numele de Platonida (în 1545) - revenind la Sibiu, unde este răpusă de ciuma din iarna anului 1554.

Pentru a cunoaşte perso­nalitatea marelui nostru mitropolit vă invităm să lecturaţi ""Cuvântul rostit la Actul festiv" - ţinut în 15 iunie 1898, în Sibiiu, din incidentul aniversării a 25-a dela moartea arhiepisc. şi mitro­politului Andreiu baron de Şaguna: "Dacă Şaguna nimic altceva n'ar fi făcut - spunea la 1898 profesorul Dr. Barcianu - decât să reînfiinţeze vechia mitropolie istorică a Românilor din Ungaria şi Transilvania, şi ar fi fost de ajuns, ca nemuritor să-i rămână numele între noi. Pentrucă nu putea fi om de toate zilele acela, care în arsenalul minţii sale a făurit armele, cu cari să combată şi să învingă spiritul, căruia căzuse jertfă schingiuitul mitropolit Sava; nu putea fi arhiereu obicinuit acela, care cu chibzuiala sfatului ştia să stăvilească rezistenţa unei ierarhii, care de aproape un veac şi jumătate se înstă­pânise asupra bisericei noas­tre; nu putea fi condu­cător de talie măruntă acela, care prin încrederea, ce o inspiră, şi prin trecerea, ce ştiuse să-şi câştige pănă şi la locul cel mai înalt, a izbutit să împrăştie negura groasă a îndoielilor de tot felul asupra loialităţii poporului, încredinţat păstoririi lui, care cu pieptul înfruntă năvala străinilor, cu dreapta se apăra de atacurile venite dela fraţi, cu stânga adesea trebuia să domolească nă­vălnicia firească a propriilor săi credincioşi, iar fiinţa sa întreagă să o pună în cumpănă, pentruca din părţi, ce fără legătură stătuseră timp de un veac şi jumătate, să închege un organism  nou: mitropolia Românilor ort. din Ungaria  şi Transil­vania, care să făgăduiască roadă bogată, nu numai pentru noua viaţă biseri­cească, ci şi pentru cea naţională românească". Reproducem selectiv şi din capitolul "Individualitatea lui Şaguna": "După moartea lui Şaguna între ziarele române şi străine s'a pornit o adevărată emulaţie de a aprecia, care de care mai bine şi mai complect, mărimea şi importanţa istorică a celui dispărut. Însuş împăratul exprimă mai târziu părerea, că moartea lui Şaguna a fost o "pierdere omnilaterală" (allseitiger Verlust). Şi în această decla­raţie a împăratului asupra marelui său cetăţean era de sigur mai mult decât un obicinuit cuvânt de politeţă. Episcopul Saşilor, G.D. Teutsch apreciază însem­nătatea activităţii lui Şaguna într'un frumos necrolog, care - făcând abstracţie de unele erori de amănunte, cum e afirmaţia, că familia lui Şaguna ar fi fost de origine sârbească - înfăţişează în câteva trăsături nimerite meritele de căpetenie ale lui Şaguna. "Aproape o gene­raţie întreagă - scrie Teutsch - Şaguna a fost condu­că­to­rul intelectual - singurul recu­­noscut - al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vre-unui muritor a se învrednici de ele. Adevărat, că i-au venit în ajutor schimbările radicale din anul 1848 şi următorii, dar ca un merit personal trebue a i-se recunoaşte, că cu privirea sa ageră şi cu judecata sa înţeleaptă a înţeles la timp însemnătatea acestor schim­bări şi s'a ştiut folosi de ele." (va urma)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Respect Construct

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia